Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 872 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 31 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Shoes Top" - S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. vechi 4.251/2007) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. format vechi 4.251/2007), Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Shoes Top" - S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 662 din 5 iunie 2007, pronunţatã de Judecãtoria Reghin în Dosarul nr. 555/289/2007 având ca obiect o plângere contravenţionalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat, care obligã pe angajator ca pe durata întruperii temporare a activitãţii sã plãteascã angajaţilor o indemnizaţie de minimum 75% din salariul de bazã corespunzãtor locului de muncã ocupat, este contrar dispoziţiilor constituţionale care consacrã obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului. Astfel, în opinia sa, art. 53 alin. (1) din Codul muncii restrânge dreptul angajatorului ca, în scopul protejãrii propriei afaceri, sã decidã asupra mãsurilor manageriale. Mai mult, întreruperea activitãţii este semnalul existenţei unor dificulãţi financiare pe care le întâmpinã angajatorul, iar textul de lege criticat îngreuneazã şi mai mult situaţia financiarã a acestuia şi încalcã principiile economiei de piaţã garantate de Legea fundamentalã.
Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, aratã cã mãsura prevãzutã de art. 53 alin. (1) din Codul muncii are caracter de protecţie socialã şi se încadreazã în prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, sens în care invocã cele statuate de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 24/2003 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 53 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora "Pe durata întreruperii temporare a activitãţii angajatorului salariaţii beneficiazã de o indemnizaţie, plãtitã din fondul de salarii, ce nu poate fi mai micã de 75 % din salariul de bazã corespunzãtor locului de muncã ocupat".
Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. a ) din Constituţie, care prevede cã "Statul trebuie sã asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã art. 53 alin. (1) din Codul muncii a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi faţã de aceleaşi critici formultate şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, Curtea a statuat cã "întreruperea temporarã a activitãţii unitãţii, avutã în vedere de dispoziţia legalã supusã controlului, nu este imputabilã salariaţilor şi nu se identificã cu situaţiile în care unitatea îşi înceteazã activitatea din cauza falimentului ori îşi reduce personalul ca urmare a reorganizãrii. Ca atare, obligaţia de platã a indemnizaţiei de 75% din fondul de salarii în beneficiul angajaţilor este o mãsurã legalã care îşi gãseşte reazemul constituţional în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã. Acest text proclamã statul român ca «stat social», valoare constituţionalã care semnificã, printre altele, ideea solidaritãţii sociale şi a politicii de securitate socialã. În acest sens, statul social trebuie sã asigure, printre altele, protecţia socialã a muncii, prevãzutã la art. 38 alin. (2), şi un nivel de trai decent, prevãzut la art. 43 alin. (1) din Constituţie."
De asemenea, cu acelaşi prilej Curtea a reţinut cã prevederile art. 53 alin. (1) din Codul muncii se armonizeazã şi cu cele ale <>Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 168/1988 privind promovarea angajãrii şi protecţia contra şomajului, ratificatã de România prin <>Legea nr. 112/1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie 1992, care la art. 10 alin. 2 lit. b) stabileşte cã "orice stat membru trebuie sã se strãduiascã sã extindã protecţia convenţiei, în condiţii prestabilite, la urmãtoarele eventualitãţi: [...] b) suspendarea sau reducerea câştigului, datoratã unei suspendãri temporare a lucrului, fãrã încetarea raportului de muncã, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Shoes Top" - S.R.L. din Reghin, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 555/289/2007 (nr. vechi 4.251/2007) al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: