Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 866 din 9 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 292 din Codul penal, art. 51 alin. 3 si art. 52 alin. 2 din Codul de procedura penala, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, art. 4 alin. (1) si art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 227/2007
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 20 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 din Codul penal, ale art. 51 alin. 3 şi ale art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ale <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 4 alin. (1) şi ale <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 227/2007 , excepţie ridicatã de Sorin Ovidiu Vântu în Dosarul nr. 7.439/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, domnii avocaţi Ioan Deleanu şi Viorel Roş. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Domnul avocat Viorel Roş solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.
Domnul avocat Ioan Deleanu pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã, în opinia domniei sale, dispoziţiile <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 permit instanţei de drept comun sã se pronunţe asupra inadmisibilitãţii excepţiei de neconstituţionalitate, substituindu-se astfel autoritãţii constituţionale. De asemenea, textul nu este clar, precis şi previzibil întrucât nu se precizeazã cum se calculeazã termenul de recurs de trei zile.
Art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã aduce atingere principiului egalitãţii de arme şi dreptului pãrţii de a fi audiatã în propria cauzã, iar art. 51 alin. 3 din Codul de procedurã penalã instituie o confuziune a judecãtorului cu partea, afectând imparţialitatea instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 814/R din 5 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 7.439/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 292 din Codul penal, art. 51 alin. 3 şi art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 9 alin. 1 devenit <>art. 15 alin. 1 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, republicatã, preluat de art. 4 alin. (1) şi <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în actuala reglementare, excepţie ridicatã de Sorin Ovidiu Vântu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare, ale art. 124 referitoare la Înfãptuirea justiţiei, ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la economia României ca economie de piaţã şi la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, ale art. 146 lit. d) referitoare la atribuţia Curţii Constituţionale de a hotârî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial, ale art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitoare la Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Autorul excepţiei susţine cã art. 292 din Codul penal aduce atingere principiului egalitãţii în drepturi, deoarece instituie rãspunderea penalã pentru cetãţenii care fac declaraţii necorespunzãtoare adevãrului numai în faţa anumitor instituţii. Propune ca şi aceşti cetãţeni sã nu rãspundã penal, aşa cum se întâmplã cu cei care fac declaraţii necorespunzãtoare adevãrului în faţa altor instituţii decât cele prevãzute în art. 145 din Codul penal.
Art. 51 alin. 3 şi art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravin dreptului la un proces echitabil, principiului egalitãţii în drepturi, dreptului la apãrare şi înfãptuirii justiţiei, deoarece judecãtorul recuzat participã el însuşi la constatarea inadmisibilitãţii cererii şi decide în propria cauzã, caz în care se produce "confuziunea judecãtorului cu partea". De asemenea, aceleaşi prevederi constituţionale sunt suprimate prin reglementarea potrivit cãreia partea care a formulat cererea de recuzare o poate susţine în faţa judecãtorului numai atunci când acesta "gãseşte necesar" sã o asculte, pe când procurorul poate pune concluzii oricând doreşte.
<>Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 contravine dreptului la un proces echitabil şi dreptului la un recurs efectiv, deoarece reglementarea este inadecvatã şi instituie o lacunã legislativã. Astfel, prin posibilitatea instanţei de judecatã de a constata cã excepţia invocatã este inadmisibilã se încalcã competenţa Curţii Constituţionale, aceasta din urmã fiind singura în drept sã hotãrascã cu privire la aspecte de neconstituţionalitate. De asemenea, nu este precizatã data de la care curge termenul de recurs de 3 zile şi textul nu prevede nimic pentru situaţia în care instanţa de fond refuzã sau omite sã se pronunţe asupra unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.
Art. 4 alin. (1) şi <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la economia României şi la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, deoarece instituie o procedurã prealabilã de autorizare de cãtre Banca Naţionalã a României a bãncilor ca entitãţi private. Prin aceastã ingerinţã în procesul de manifestare a liberei iniţiative a unei autoritãţi este grav afectat principiul economiei de piaţã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu menţiunea cã, în ceea ce priveşte critica referitoare la <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , eventualele lacune legislative, deşi corecte, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã deoarece dispoziţiile legale criticate se aplicã tuturor pãrţilor aflate în ipoteza normelor supuse controlului, oferã celor interesaţi posibilitatea de a se adresa justiţiei şi de a se prevala de toate garanţiile şi regulile de naturã proceduralã şi nu contravin nici celorlalte dispoziţii constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 292 din Codul penal - Falsul în declaraţii, ale art. 51 alin. 3 referitoare la Recuzare şi ale art. 52 alin. 2 referitoare la Procedura de soluţionare în cursul judecãţii, ambele din Codul de procedurã penalã, ale <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, ale art. 4 alin. (1) şi ale <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 227/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 480 din 18 iulie 2007.
De menţionat este cã autorul excepţiei a inserat în motivarea excepţiei ca dispoziţii legale criticate în neconcordanţã cu Legea fundamentalã şi art. 9 alin. 1, devenit <>art. 15 alin. 1, din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, republicatã. Aceastã lege a fost abrogatã prin dispoziţiile <>art. 422 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , însã actul abrogator a preluat soluţia legislativã anterioarã care se regãseşte în art. 4 alin. (1) şi în art. 10 alin. (1) şi care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate care urmeazã a fi examinate de Curtea Constituţionalã au urmãtorul conţinut:
- Art. 292 din Codul penal: "Declararea necorespunzãtoare adevãrului, fãcutã unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unitãţi dintre cele care se referã art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurãrilor, declaraţia fãcutã serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.";
- Art. 51 alin. 3 din Codul de procedurã penalã: "Nerespectarea condiţiilor prevãzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulãrii unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsã atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constatã de completul în faţa cãruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecãtorului recuzat.";
- Art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.";
- <>Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 : "Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în 3 zile.";
- <>Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 : "Banca Naţionalã a României este autoritatea competentã cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţialã a instituţiilor de credit."
- <>Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 : "În vederea desfãşurãrii activitãţii în România, fiecare instituţie de credit trebuie sã dispunã de o autorizaţie potrivit prezentei ordonanţe de urgenţã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 51 alin. 3, ale art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi. Astfel, prin <>Decizia nr. 198 din 13 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2007, prin <>Decizia nr. 306 din 8 iulie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 27 august 2004, şi prin <>Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, Curtea Constituţionalã a respins excepţiile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate pentru considerentele acolo arãtate, care îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Distinct de acestea, Curtea mai aratã cã, în ce priveşte procedura de urmat în cazul constatãrii existenţei vreunui caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, nu pot fi primite criticile autorului excepţiei referitoare la substituirea instanţei de drept comun autoritãţii constituţionale, deoarece, potrivit <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi nicidecum nu respinge ca inadmisibilã excepţia invocatã. Cât priveşte absenţa unei reglementãri exprese prin care sã se stabileascã momentul de la care începe sã curgã termenul de 3 zile în care se judecã recursul, Curtea constatã cã aceastã reglementare este suficient de accesibilã şi previzibilã deoarece, dimpotrivã, termenul stabilit este unul procedural şi nu comportã neînţelegeri de naturã sã determine judecãtorul sã stabileascã el însuşi, pe cale jurisprudenţialã în afara legii, regulile necesare pentru a se pronunţa asupra acestui aspect.
În ce priveşte critica art. 292 din Codul penal care incrimineazã infracţiunea de Fals în declaraţii, Curtea constatã cã Parlamentul, potrivit competenţei sale, ca unicã autoritate legiuitoare, în considerarea unor raţiuni de politicã penalã, de naturã sã ocroteascã relaţiile sociale referitoare la încrederea publicã în declaraţiile fãcute oficial şi care, potrivit legii sau împrejurãrilor, servesc la producerea de consecinţe juridice, poate, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, sã reglementeze cu privire la infracţiuni, pedepse şi regimul executãrii acestora.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplicã tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se aflã în ipoteza normei, textul neconţinând elemente susceptibile de o aplicare inechitabilã între cetãţeni.
În plus, în considerarea unei identitãţi de tratament, autorul excepţiei propune scoaterea de sub incidenţa legii penale a faptei de a declara mincinos în condiţiile stipulate de text, pentru cã o declaraţie similarã fãcutã în faţa altor organe sau instituţii decât cele la care se referã art. 145 este nepedepsitã. Aceastã propunere nu poate fi primitã de Curte, deoarece echivaleazã cu transformarea acesteia în legislator, situaţie care contravine flagrant prevederilor art. 61 din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii".
Referitor la critica art. 4 alin. (1) şi a <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã prin <>Legea nr. 227/2007 , Curtea constatã urmãtoarele:
Autorul excepţiei considerã cã prin instituirea unei proceduri de autorizare a bãncilor private de cãtre Banca Naţionalã a României, se aduce atingere libertãţii comerţului şi concurenţei.
Potrivit <>art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã nr. 99/2006 , aceasta "reglementeazã condiţiile de acces la activitatea bancarã şi de desfãşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţialã a instituţiilor de credit şi a societãţilor de servicii de investiţii financiare şi supravegherea sistemelor de plãţi şi a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare" şi "se aplicã instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor din strãinãtate ale acestora şi instituţiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terţe, în ceea ce priveşte activitatea acestora desfãşuratã în România". Ca atare, interesul public pe care îl reprezintã activitatea bancarã implicã în mod necesar adoptarea de mãsuri legale pentru realizarea unei protecţii reale a intereselor patrimoniale ale persoanelor. Ca în oricare alt domeniu de interes public, impunerea prin textele legale criticate a anumitor exigenţe, pentru cei care doresc sã desfãşoare o activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu, este în deplinã conformitate cu principiile economiei de piaţã consacrate în art. 135 din Constituţie, republicatã, fãrã a se putea susţine cã s-ar încãlca dreptul la liberã concurenţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 din Codul penal, art. 51 alin. 3 şi art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 4 alin. (1) şi <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 227/2007 , excepţie ridicatã de Sorin Ovidiu Vântu în Dosarul nr. 7.439/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
