Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecãtoriei Deva şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.653D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.783D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea parţialã de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.783D/2010 la Dosarul nr. 4.653D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2010 şi Decizia penalã nr. 592/R/2010 din 5 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.023/221/2010 şi nr. 7.846/111/2010, Judecãtoria Deva şi Tribunalul Bihor - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal şi, respectiv, art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Cranislav Stamoran şi Gabriela Bacter în dosarele de mai sus, din care în unul se fac cercetãri cu privire la comiterea infracţiunii reglementate de textul criticat şi în altul se soluţioneazã un recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitãţii pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 45 referitoare la Libertatea economicã, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, precum şi ale art. 1, 6, 7, 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, deoarece dispoziţiile legale criticate instituie o sancţiune penalã în condiţiile în care derularea contractualã sau neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu pot fi sancţionate decât prin aplicarea unei pedepse civile.
Totodatã, spre deosebire de forma simplã a infracţiunii de înşelãciune, dispoziţiile legale criticate instituie o dublã sancţiune şi un tratament sancţionator mai aspru de naturã a pedepsi o persoanã de douã ori pentru aceeaşi faptã.
Judecãtoria Deva şi Tribunalul Bihor - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal - Înşelãciunea, care au urmãtorul conţinut:
"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitãţii pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, art. 45 referitoare la Libertatea economicã, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, precum şi ale art. 1, 6, 7, 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Obligaţia de a respecta drepturile omului, la Dreptul la un proces echitabil, la Nicio pedeapsã fãrã lege, la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, la Interzicerea abuzului de drept şi la Limitarea folosirii restrângerii drepturilor, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie referitoare la Interzicerea privãrii de libertate pentru datorii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.366 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Deciziei nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, şi Deciziei nr. 1.390 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea a statuat cã înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Scopul acestei reglementãri este acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Curtea a mai arãtat cã nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
Drept urmare, prin încriminarea ca infracţiune de înşelãciune a faptei sãvârşite prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum şi a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 11 şi 20 din Legea fundamentalã, referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la Tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, Curtea a statuat cã elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la interzicerea privãrii de libertate pentru datorii, este nepertinentã.
Totodatã, cu aceleaşi ocazii Curtea a stabilit cã textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantã agravantã a infracţiunii de înşelãciune, care se realizeazã atunci când înşelãciunea se sãvârşeşte prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit cãreia dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionãri a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţã a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai asprã. Faptul cã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminãrii. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însã nu semnificã o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţã, întrucât este vorba despre douã infracţiuni, este firesc sã se aplice infractorului douã pedepse, dupã regulile prevãzute pentru concursul de infracţiuni, fãrã ca prin aceasta dreptul sãu la un proces echitabil sã fie afectat şi fãrã sã fie încãlcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
În sfârşit, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 28 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecãtoriei Deva şi de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 iunie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
