Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 865 din 9 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4^1 si alin. 4^2 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în Dosarul nr. 733/221/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã şi face trimitere la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 441 din 30 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iunie 2006, când a fost respinsã excepţia ce viza dispoziţiile art. 209 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, prevederi care se regãsesc, ca soluţie legislativã, în cele criticate în prezenta cauzã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 ianuarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 733/221/2006, Tribunalul Hunedoara - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la România ca stat de drept şi la obligativitatea respectãrii Constituţiei şi legilor, art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (1) referitoare la consacrarea prin Constituţie şi legi a drepturilor şi libertãţilor de care beneficiazã cetãţenii, precum şi la obligaţiile colaterale, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, art. 132 referitoare la statutul procurorilor, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, considerã cã în cadrul Ministerului Public unde repartizarea dosarelor pe calculator nu opereazã, textul legal criticat permite o injoncţiune a principiului controlului ierarhic, deoarece procurorul superior poate în mod discreţionar sã preia dosare. O astfel de competenţã are valenţele unui control administrativ, care presupune substituirea organului ierarhic superior organului ierarhic inferior prin emiterea unui act propriu. Or, aşa fiind, prin reglementarea legalã criticatã textul capãtã semnificaţia unei subordonãri ierarhice depãşind cu mult sfera controlului ierarhic. De asemenea, textul instituie o diferenţã de tratament între cetãţeni pe considerente arbitrare, care permite ca o persoanã sã se bucure de "atenţia Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar vecinul sãu sã-şi caute dreptatea la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Lehliu-Garã". În plus, este afectat şi dreptul la un proces echitabil. În motivarea sa, autorul excepţiei a fãcut trimitere şi la alte texte legale care nu constituie obiectul prezentei excepţii şi nu a arãtat în concret în ce constã contrarietatea prevederilor art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã cu celelalte dispoziţii constituţionale invocate. Tribunalul Hunedoara - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere ordinii constituţionale, ci, dimpotrivã, se creeazã un cadru legal prin care se permite preluarea de cãtre procurorul ierarhic a anumitor cauze, pe baza unor criterii clare şi obiective, tocmai în scopul asigurãrii unei bune înfãptuiri a urmãririi penale. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuãrii urmãririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare s-a urmãrit evitarea unor împrejurãri ce ar fi putut îngreuna desfãşurarea normalã a urmãririi penale. De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplicã tuturor persoanelor care se aflã în ipoteza normei, nefiind instituit vreun criteriu pe considerente arbitrare. Nu se aduce atingere nici ordinii constituţionale, întrucât procurorul ierarhic superior preia anumite cauze pe baza unor criterii clare şi obiective. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare principiului egalitãţii în drepturi, aplicându-se tuturor subiectelor de drept aflate în ipoteza normei juridice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri arbitrare. Nu este înfrânt nici dreptul la un proces echitabil, pãrţile putând beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţã independentã şi imparţialã, stabilitã de lege şi într-un termen rezonabil. Art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã stabileşte situaţiile în care procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua efectuarea urmãririi penale în cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare şi întinderea competenţelor în aceste situaţii. Or, aceasta nu este de naturã a afecta dispoziţiile art. 131 şi 132 din Constituţie. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã referitoare la Competenţa procurorului în faza urmãririi penale, introduse prin <>art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 60 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, care au urmãtorul conţinut: "Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuãrii urmãririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducãtorului parchetului ierarhic superior, când: a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbitã datoritã împrejurãrilor cauzei, duşmãniilor locale sau calitãţii pãrţilor; b) una dintre pãrţi are o rudã sau un afin pânã la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecãtorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei; c) existã pericolul de tulburare a ordinii publice; d) urmãrirea penalã este împiedicatã sau îngreunatã datoritã complexitãţii cauzei ori altor împrejurãri obiective, cu acordul procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. În cauzele preluate în condiţiile prevãzute la alin. 4^1, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot infirma actele şi mãsurile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, dacã sunt contrare legii, şi pot îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, potrivit dispoziţiilor legale criticate, procurorul din cadrul parchetelor ierarhic superioare poate prelua, în anumite situaţii determinate, cauze de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare. De asemenea, poate infirma actele şi mãsurile dispuse de cei din urmã, dacã sunt contrare legii, şi poate îndeplini oricare dintre atribuţiile acestora. Dupã cum se poate observa, textul legal criticat nu numai cã nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 şi 132 din Constituţie, dar le şi garanteazã. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic". Dintre aceste trei principii pe care se întemeiazã activitatea procurorilor, principiul imparţialitãţii, aplicabil şi judecãtorilor prin natura activitãţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecãtoreascã şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciarã, interesele generale ale societãţii. Principiul legalitãţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentalã, specific activitãţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile numai în conformitate cu dispoziţiile legii, fãrã posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor mãsuri, fie în alegerea procedurilor. Ca o garanţie a respectãrii de cãtre procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unitãţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Aşa fiind, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea procurorilor presupune eo ipso posibilitatea efectuãrii actelor şi lucrãrilor de cãtre însuşi procurorul ierarhic superior, care controleazã activitatea procurorilor din subordinea sa. Ca urmare, dispoziţia legalã ce formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine art. 131 alin. (1) din Constituţie şi nici unei alte norme consacrate prin Legea fundamentalã, ci constituie o regulã de procedurã, pe care legiuitorul are libertatea sã o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prevederile legale criticate nu aduc atingere temeiului constituţional invocat, ci, dimpotrivã, dezvoltã principiul controlului ierarhic în activitatea procurorilor, reprezentând totodatã o garanţie a respectãrii dispoziţiilor constituţionale. De asemenea, prevederile legale criticate se aplicã tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, legiuitorul instituind criterii obiective, clare şi precise cu privire la incidenţa textului. Acestea au, de asemenea, menirea de a garanta dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât stabilesc o procedurã specialã în situaţiile în care urmãrirea penalã ar fi îngreunatã, când planeazã suspiciuni asupra imparţialitãţii procurorului desemnat, când existã relaţii de rudenie pânã la gradul patru inclusiv între anumite persoane ce servesc din punct de vedere decizional sau administrativ la înfãptuirea justiţiei ori când existã pericolul de tulburare a ordinii publice. Curtea mai constatã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au incidenţã în cauzã şi, de altfel, autorul excepţiei nu a motivat în ce constã contrarietatea textului criticat cu acestea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 şi alin. 4^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Almãşan în Dosarul nr. 733/221/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
