Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Duta Marin impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 12 septembrie 1995, în prezenta recurentului şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea Constituţionalã, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 19 septembrie 1995, pentru 26 septembrie 1995 şi apoi pentru 3 octombrie 1995. La termenul de pronunţare din 3 octombrie 1995, recurentul depune, în copie, acte apreciate ca probe privind neconstituţionalitatea Legii nr. 18/1991.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
În Dosarul nr. 4.819/1993 al Tribunalului Prahova, Duta Marin a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991, precum şi a hotãrîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor date în baza acestei legi, cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 11 februarie 1994.
În esenta, în susţinerea exceptiei, arata ca Legea fondului funciar nr. 18/1991: are un caracter politic, în contradictie cu actele colectivizarii-cooperativizarii, fiind în fapt legea desfiinţãrii cooperaţiei agricole, a decimarii cadrelor agricole şi a distrugerii potenţialului agrar al tarii; este zonala, nu nationala, deoarece zona montanã necooperativizata nu face parte din fondul funciar naţional şi nu se regaseste în registrul agricol; este dubla - Legea nr. 59/1974 şi Decretul-lege nr. 42/1990; are carente tehnice, organizatorice şi juridice, unele în contradictie cu prevederile constituţionale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, respectiv cu Convenţia Europeanã a drepturilor omului, cu pactele şi convenţiile internaţionale adiacente, şi anume: nu garanteazã proprietatea şi dreptul la proprietate conform art. 41 şi 135 din Constituţie, comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991, constituite în baza art. 11 şi 26 din Legea nr. 18/1991, neavînd nici o rãspundere nici pentru stabilirea dreptului de proprietate funciarã, nici pentru nerealizarea activului şi neplata pasivului; nu protejeaza interesele naţionale şi exploatarea resurselor naturale în concordanta cu interesul naţional, potrivit art. 134 din Constituţie; prin prevederile art. 14, 18, 20, 39 şi 43 contravine prevederilor art. 25 din Constituţie privind libera circulaţie, prevederilor art. 13 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia europeanã a drepturilor omului; prevederile art. 95 şi ale art. 17 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 contravin celor ale art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, întrucît necesitãţile economiei naţionale se satisfac numai de cãtre exploataţii agricole mari, viabile.
Cît priveşte hotãrîrile Guvernului şi deciziile prefecturilor, emise în baza Legii nr. 18/1991, recurentul nu motiveaza neconstituţionalitatea acestora şi nici nu sînt identificate.
Prin Decizia nr. 104 din 1 noiembrie 1994, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991, precum şi a hotãrîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor date în baza acestei legi, reţinîndu-se, în esenta: criticile vizind motivele politice ce au condus la adoptarea Legii nr. 18/1991 sînt inlaturate, deoarece se referã la un proces legislativ anterior Constituţiei din 1991, cãruia nu i se poate aplica ordinea constituţionalã actuala; unica problema care s-ar putea pune în discuţie ar fi contrarietatea legii cu prevederile Constituţiei; dispoziţiile art. 14, 18, 20, 39, 43 şi 94 din Legea nr. 18/1991 se referã la stabilirea domiciliului în localitãţile în care titularii au primit teren, ele nefiind în contradictie cu art. 25 din Constituţie, cu art. 13 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; art. 95 din Legea nr. 18/1991 nu contravine art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, deoarece acest din urma articol este irelevant în ce priveşte art. 95 din Legea fondului funciar, care are în vedere suprafata de teren atribuitã cadrelor de specialitate; constituţionalitatea hotãrîrilor Guvernului şi a deciziilor prefecturilor nu intra în competenta de soluţionare a Curţii.
Impotriva acestei decizii Duta Marin a declarat recurs, în esenta, pentru urmãtoarele motive:
- Curtea Constituţionalã nu a examinat cu atentie motivele de neconstituţionalitate ale Legii nr. 18/1991 din cererea refãcutã ca urmare a dispariţiei cererii-exemplar 1, depusa în Dosarul nr. 4.819/1993, şi din înscrisurile aflate la dosarul de fond şi în plicul expediat cu recomandatã nr. 7/01/03/1994;
- zona necooperativizata - montanã - nu este reglementatã de Legea nr. 18/1991 datoritã unor interese politice;
- sînt omise motivele politice care stau la baza Legii nr. 18/1991;
- se invoca numai art. 25 alin. (1) din Constituţie, care se referã la dreptul la libera circulaţie, dar se nesocoteste alin. (2) al aceluiaşi articol care se referã la domiciliu şi la resedinta, nu la dreptul la libera circulaţie. Legea nr. 18/1991 instituie domiciliul fortat.
Deoarece soluţionarea exceptiei s-a fãcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fãrã citarea pãrţilor, dupã declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã cu privire la Legea nr. 18/1991 nu este intemeiata şi deci nici recursul declarat impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104/1994 , deoarece: art. 18, 20, 39 şi 43 din Legea fondului funciar, privind stabilirea şi întemeierea unei noi gospodãrii, reglementeazã condiţii pentru ca persoanele respective sa beneficieze de constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce nu le-au aparţinut, fãrã a incalca vreo dispoziţie constituţionalã, deci nu se contravine art. 25 şi art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, întrucît stabilirea domiciliului depinde de vointa beneficiarului dreptului, care, dacã nu accepta condiţia legii pentru constituirea dreptului de proprietate, este liber sa renunţe la cerere sau la dreptul constituit, avînd posibilitatea sa-şi stabileascã domiciliul unde doreşte.
Prevederile art. 18, 29, 39 şi 43 din Legea nr. 18/1991 nu sînt în contradictie cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, care se referã la protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã şi, respectiv, la stimularea cercetãrii ştiinţifice naţionale. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 95 din Legea nr. 18/1991, analizata în decizia recuratã, chiar petentul arata, în motivele de recurs, ca nu a ridicat aceasta problema.
În punctul de vedere al Senatului se arata ca toate aspectele invocate pentru neconstituţionalitatea Legii nr. 18/1991 sînt analizate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 104/1994 şi apreciate ca vadit neintemeiate.
Camera Deputaţilor nu şi-a exprimat punctul de vedere.
CURTEA,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, punctele de vedere ale Guvernului şi Senatului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile orale ale recurentului şi notele scrise însoţite de anexe, depuse în şedinţa din 12 septembrie 1995, concluziile reprezentantului Ministerului Public susţine în şedinţa publica din 12 septembrie 1995, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Motivul de recurs, potrivit cãruia Curtea Constituţionalã nu a examinat cu atentie motivele de neconstituţionalitate ale legii, invocat în Dosarul nr. C/4.119/1993 al Judecãtoriei Prahova, înscrisurile aflate în dosarul de fond şi în plicul expediat cu recomandatã nr. 7/01/03/1994, urmeazã a fi respins ca neîntemeiat.
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 18/1991 prin Încheierea din 11 februarie 1994, pronunţatã de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4.819/1993, însoţitã de copia de pe susţinerile recurentului în motivarea exceptiei, precum şi de dosarul instanţei, în care este depus exemplarul original al acestei sustineri, identice cu cele înaintate Curţii. Cît priveşte celelalte înscrisuri la care recurentul face trimitere, acestea privesc exclusiv situaţii de fapt, ce nu intra în competenta Curţii, care, potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, statueazã numai asupra problemelor de drept.
Motivul de recurs prin care se arata ca zona necooperativizata montanã nu este reglementatã de Legea nr. 18/1991 urmeazã, de asemenea, sa fie respins, întrucît, pe de o parte, intreaga reglementare data prin lege regimului juridic al terenurilor ce alcãtuiesc fondul funciar al tarii se aplica tuturor suprafeţelor de pãmînt, indiferent unde sînt situate, iar pe de alta parte, o serie de texte ale legii se referã în mod expres la terenuri din zonele montane necooperativizate, ca de pilda art. 21 (privind atribuirea, în proprietatea aşezãmintelor religioase, a unor suprafeţe de teren), art. 39 (care reglementeazã atribuirea, în proprietatea familiilor ţinere de ţãrani, a unor suprafeţe de pînã la 10 hectare, în zona montanã, defavorizatã de factori naturali), art. 56 lit. c) (privind posibilitatea schimbãrii categoriei de folosinta a terenurilor situate în zonele de deal şi de munte).
Cel de-al treilea motiv de recurs, prin care se susţine ca sînt omise motivele politice care stau la baza Legii nr. 18/1991, nu poate fi reţinut, întrucît competenta Curţii Constituţionale este stabilitã prin art. 144 din Constituţie, art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora Curtea este autoritatea de jurisdicţie constituţionalã care asigura controlul constituţionalitãţii legilor, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. În consecinta, motivele politice ce au stat la baza adoptãrii Legii nr. 18/1991, invocate ca temei de casare a <>Deciziei sale nr. 104 din 2 noiembrie 1994 , nu intra în competenta de soluţionare a Curţii.
Ultimul motiv de recurs, prin care se susţine ca prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 se stabileşte "domiciliul fortat", ca urmare a aplicãrii prevederilor art. 18 şi 20 din Legea fondului funciar, personalului de specialitate prevãzut la art. 95 din aceeaşi lege, ceea ce ar contraveni art. 25 şi art. 134 lit. b) şi c) din Constituţie, este neîntemeiat. Aceasta deoarece reglementarea data prin Legea fondului funciar instituie condiţia stabilirii domiciliului în anumite localitãţi exclusiv în considerarea atribuirii, la cerere, a unor terenuri în proprietate; ca atare, asumarea unei asemenea obligaţii depinde exclusiv de vointa şi de interesul persoanei în cauza. Pe de alta parte, dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) şi c) din Constituţie, care prevãd ca statul trebuie sa asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã, precum şi stimularea cercetãrii ştiinţifice naţionale, sînt irelevante în susţinerea aspectului neconstitutionalitatii art. 95 din Legea nr. 18/1991.
Fata de cele arãtate, recursul declarat de Duta Marin impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994 urmeazã a fi respins.
Curtea Constituţionalã, din oficiu, în condiţiile art. 304^1 din Codul de procedura civilã, a examinat decizia atacatã şi nu a constatat existenta unor motive pentru casarea <>Deciziei nr. 104 din 2 noiembrie 1994 , atacatã cu prezentul recurs.
Cele solicitate prin cererea depusa la dosar în şedinţa publica din 12 septembrie 1995 urmeazã, de asemenea, a fi înlãturatã. Cît priveşte violarea corespondentei transmise de Curte recurentului, Curtea nu este competenta sa întreprindã investigaţii în acest sens. În legatura cu faptul ca ar fi existat înscrisuri pe care recurentul le-ar fi adresat Curţii şi acestea nu au fost înregistrate, se constata ca ele se afla în dosarul cauzei şi au fost luate în considerare la pronunţarea soluţiei.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Duta Marin impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 2 noiembrie 1994 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa din 3 octombrie 1995.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
