Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 858 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296^2-296^13 şi ale art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petre Lupu în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 989D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 20 martie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.454/CA din 20 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.164/118/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Petre Lupu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unor acte administrative, respectiv a unor decizii de impunere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, întrucât în cele două ordonanţe de urgenţă criticate nu a fost justificată situaţia extraordinară şi urgenţa reglementării şi pentru că acestea modifică o lege organică. 6. Totodată, introducerea contribuţiilor sociale în Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi administrarea acestora de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală contravine art. 56 din Constituţie, întrucât contribuţiile sociale nu sunt taxe şi impozite, iar astfel este introdus în mod camuflat un nou impozit pe venit. Se arată că modul în care sunt calculate aceste contribuţii este injust, pentru că nu există o prestaţie echivalentă. Autorul excepţiei critică naşterea calităţii de asigurat fără ca această situaţie juridică să fie generată de încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se mai arată că prin dispoziţiile Codului fiscal contribuabilul este discriminat în raport cu statul care are la îndemână instrumente juridice mult mai eficiente pentru recuperarea creanţelor sale decât are contribuabilul atunci când are de recuperat de la stat o sumă de bani. 7. Referitor la majorările de întârziere, principiul unicităţii taxei trebuie avut în vedere şi la instituirea majorărilor, deoarece contribuabilul nu poate datora daune pentru neplata la termen decât o singură dată şi nu de trei ori cum este reglementat în Codul de procedură fiscală. 8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta arată că, din preambulul celor două ordonanţe de urgenţă, rezultă atât caracterul extraordinar al situaţiei, cât şi necesitatea şi urgenţa adoptării ordonanţelor de urgenţă. Instanţa observă că Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal nu reglementează raporturile de protecţie socială, ci raporturile de tip fiscal dintre stat şi contribuabil. 9. În ceea ce priveşte pretinsa egalitate care ar trebui să existe între stat şi contribuabil în domeniul raporturilor fiscale, instanţa remarcă faptul că analiza obligaţiilor fiscale prin analogie cu obligaţiile civile, prin invocarea unui ipotetic caracter sinalagmatic al raporturilor juridice fiscale este greşită, raţionamentul juridic având premise diferite, raportat la natura juridică diferită dintre raporturile juridice contractuale civile şi cele de drept fiscal. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, raportat la art. 115 alin. (4) din Constituţie, se arată că aceasta nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională a realizat controlul de constituţionalitate asupra acestui act normativ sub aspectul respectării normelor constituţionale ale delegării legislative, prin Decizia nr. 261 din 20 martie 2012. 12. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, raportat la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât în preambulul actului normativ criticat se justifică în mod corespunzător urgenţa reglementării. 13. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, raportată la art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. p) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că aceasta nu poate fi reţinută pentru că Legea fundamentală [art. 115 alin. (5) teza finală] permite reglementarea unor norme de natura legii organice prin ordonanţă de urgenţă, aceasta urmând a fi aprobată în condiţiile art. 76 alin. (1) din Constituţie. Or, Codul fiscal, a cărui modificare se realizează prin cele două acte normative criticate, a fost adoptat de Senat ca lege ordinară în şedinţa din 17 decembrie 2003, în condiţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, deci nu ca lege organică. 14. Referitor la critica prevederilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122, art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor fiind analizată de Curtea Constituţională (a se vedea Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, sau Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007). 15. În ceea ce priveşte regimul majorărilor de întârziere, Avocatul Poporului precizează că stabilirea printr-o dispoziţie legală expresă a unor sancţiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 şi art. 139, care reprezintă regula generală în materia impozitelor şi taxelor, legiuitorul fiind îndreptăţit inclusiv la a adopta reglementări care să reprezinte un mijloc suplimentar care să asigure executarea obligaţiilor fiscale. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reţinută nicio încălcare a prevederilor constituţionale invocate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Examinând, însă, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia în faţa instanţei de judecată, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 296^2-296^13 şi ale art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2010, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122, art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. 19. Curtea observă că dispoziţiile art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, însă având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile legale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi aplicabile cauzei deduse judecăţii, potrivit regulii tempus regit actum. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, în art. 56 privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, în art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanţelor de urgenţă şi în art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecţia socială. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 sunt neconstituţionale, deoarece Guvernul nu poate adopta acte normative cu caracterul unei legi organice şi nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai arată că elementele conţinute în textele ordonanţelor de urgenţă nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, neexistând o situaţie extraordinară. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), interdicţia de a reglementa în domeniul legilor organice priveşte ordonanţele simple şi nu ordonanţele de urgenţă. De altfel, prin Decizia nr. 619 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicţia Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanţele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condiţiile alin. (1)-(3) ale aceluiaşi art. 115, nu şi la ordonanţele de urgenţă. 23. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din preambulul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere necesitatea completării legislaţiei cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată, precum şi pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziţie adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanşării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării şi unificării legislaţiei şi a administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice şi având în vedere necesitatea eliminării dificultăţilor de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării şi completării. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 a fost adoptată în scopul transpunerii în legislaţia internă a unor directive ale Uniunii Europene cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4). 24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind protecţia socială, Curtea reţine că acesta nu are incidenţă în cauză, aceasta urmează a fi respinsă, dispoziţiile legale criticate vizând regimul plăţii unor obligaţii fiscale. 25. În continuare, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 296^2-296^13, precum şi ale art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 56, deoarece statul a impus un impozit pe venit "camuflat în contribuţii sociale", impunere care nu poate fi încadrată ca o justă aşezare a sarcinilor fiscale. 26. În legătură cu această critică Curtea reţine că dispoziţiile art. 56 din Constituţie trebuie coroborate cu art. 139 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora". Contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Cuantumul acestor contribuţii se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuţiei achitate. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuţii a căror destinaţie este Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi îşi au reflectarea în textele constituţionale menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015). Astfel, Curtea nu poate reţine încălcarea justei aşezări a sarcinilor fiscale prevăzută de art. 56 din Constituţie. 27. În continuare, referitor la dispoziţiile art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, Curtea constată că, începând cu anul 2011, s-au preluat în codul fiscal contribuţiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IX^2 al Codului fiscal de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuţii de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligaţiile reprezentând contribuţiile sociale datorate, stabilite şi neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării şi unificării legislaţiei şi administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conţin obligaţii privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Atribuirea acestei competenţe revine legiuitorului, în vederea unei mai bune colectări a sumelor datorate, ea nefiind de natură să releve vreun fine de neconstituţionalitate. 28. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală Curtea reţine că prin Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 şi art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii legale. Curtea a statuat că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. O atare sancţiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârşit-o. Pentru considerentele reţinute, decizia menţionată se aplică şi în prezenta cauză. 29. De asemenea, Curtea mai reţine faptul că s-a mai pronunţat recent asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora, prin Decizia nr. 779 din 17 noiembrie 2015*), nepublicată la data adoptării prezentei decizii. ────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 779 din 17 noiembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016. ──────────
30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petre Lupu, în Dosarul nr. 8.164/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 296^2-296^13 şi ale art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ale art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122, art. 124^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.
