Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 din Codul de procedura penala in interpretarea data prin Decizia nr. LX/2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã în interpretarea datã prin Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007 pronunţatã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicatã de Ion Graţian Muroni în Dosarul nr. 2.531/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece, pe de o parte, se solicitã completarea dispoziţiilor din Codul de procedurã penalã şi, pe de altã parte, se cere Curţii sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unei decizii pronunţate în interesul legii, cereri care excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional.
CURTEA
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.531/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 394 din Codul de procedurã penalã şi a dispoziţiilor Deciziei nr. LX/2007 pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicatã de Ion Graţian Muroni în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitãţii pedepsei, precum şi ale art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Interzicerea abuzului de drept, deoarece, dupã ce art. 394 din Codul de procedurã penalã limiteazã cazurile în care poate fi cerutã revizuirea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii criticat, a statuat cu privire la excluderea oricãrei posibilitãţi de a revizui o hotãrâre judecãtoreascã dacã cazul invocat nu se încadreazã în una dintre cele 5 situaţii admise de Codul de procedurã penalã.
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã - Cazurile de revizuire, aşa cum sunt interpretate prin Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007 pronunţatã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, cu ocazia soluţionãrii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de soluţionare a cererii de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadreazã în cazurile prevãzute expres şi limitativ de art. 394 din Codul de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008.
Dispoziţiile criticate au urmãtorul conţinut: "Revizuirea poate fi cerutã când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurãri ce nu au fost cunoscute de instanţã la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a sãvârşit infracţiunea de mãrturie mincinoasã în cauza a cãrei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotãrârii a cãrei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecatã, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penalã a comis o infracţiune în legãturã cu cauza a cãrei revizuire se cere;
e) când douã sau mai multe hotãrâri judecãtoreşti definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacã pe baza faptelor sau împrejurãrilor noi se poate dovedi netemeinicia hotãrârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacã au dus la darea unei hotãrâri nelegale sau netemeinice.
În cazul prevãzut la lit. e), toate hotãrârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitãţii pedepsei, precum şi ale art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 250 din 15 iunie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, şi Decizia nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Curtea Constituţionalã a reţinut cã revizuirea constituie o cale extraordinarã de atac, reglementatã de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Aceste dispoziţii constituţionale conferã legiuitorului competenţa exclusivã de a stabili procedura de judecatã şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, sã stabileascã reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementãrii exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovatã revizuirea, realizatã prin dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã. Prin instituirea cazurilor de revizuire nu se aduce atingere liberului acces la justiţie, întrucât acesta semnificã faptul cã orice persoanã poate sesiza instanţele judecãtoreşti în cazul în care considerã cã drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost încãlcate, iar nu faptul cã acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionãri, competenţa de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti (în speţã a cazurilor în care poate fi promovatã revizuirea) revenindu-i, aşa cum s-a arãtat, legiuitorului.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor menţionate mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã prevederile legale stabilesc cazurile în care poate fi cerutã revizuirea. Or, acest aspect nu este de naturã a îngrãdi dreptul pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de un proces echitabil. Legislaţia procesual penalã prevede suficiente garanţii pentru asigurarea accesului liber la justiţie. Astfel, dupã efectuarea cercetãrilor pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, procurorul înainteazã întregul material, împreunã cu concluziile sale, instanţei competente. Aceasta examineazã dacã cererea de revizuire este fãcutã în condiţiile prevãzute de lege şi dacã din probele strânse în cursul cercetãrii efectuate de procuror rezultã date suficiente pentru admiterea în principiu.
De asemenea, dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã nu contravin nici prevederilor constituţionale referitoare la principiul legalitãţii pedepsei, deoarece textul legal criticat nu dispune cu privire la aspectele de drept penal substanţial referitoare la pedepse şi limitele acestora.
Dispoziţiile art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la Interzicerea abuzului de drept, nu au incidenţã în cauzã.
Totodatã, Curtea mai constatã cã, în ce priveşte critica dispoziţiilor unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii, nu poate constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, fiind, din aceastã perspectivã, inadmisibilã, deoarece instanţa de contencios constituţional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentalã, nu are competenţa de a cenzura constituţionalitatea hotãrârilor judecãtoreşti, indiferent cã sunt pronunţate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (3) are competenţa exclusivã de a se pronunţa asupra problemelor ce ţin de interpretarea şi aplicarea unitarã a legii ori de câte ori practica judiciarã impune acest lucru. Aşa fiind, o decizie pronunţatã într-o astfel de procedurã nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanţei de contencios constituţional (a se vedea Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). Cu toate acestea, împrejurarea cã printr-o decizie pronunţatã într-un recurs în interesul legii se dã unui text legal o anumitã interpretare nu este de naturã a fi convertitã într-un fine de neprimire care sã oblige Curtea ca, în pofida rolului sãu de garant al supremaţiei Constituţiei, sã nu mai analizeze textul în cauzã în interpretarea datã de instanţa supremã (a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). Constituţia reprezintã cadrul şi mãsura în care legiuitorul şi celelalte autoritãţi pot acţiona; astfel şi interpretãrile care se pot aduce normei juridice trebuie sã ţinã cont de aceastã exigenţã de ordin constituţional cuprinsã chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportãrii la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţionalã verificã constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacratã prin recursurile în interesul legii. A admite o tezã contrarã contravine însãşi raţiunii existenţei Curţii Constituţionale, care şi-ar nega rolul sãu constituţional acceptând ca un text legal sã se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentalã.
De altfel, şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, a stabilit cã "indiferent de interpretãrile ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţionalã a hotãrât cã numai o anumitã interpretare este conformã cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în aceastã interpretare, atât instanţele judecãtoreşti, cât şi organele administrative trebuie sã se conformeze deciziei Curţii şi sã o aplice ca atare". În interpretarea legii, instanţele judecãtoreşti, între care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie sã respecte cadrul constituţional, iar sancţionarea depãşirii/încãlcãrii acestuia revine în exclusivitate Curţii Constituţionale.
În concluzie, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 394 din Codul de procedurã penalã aşa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea aplicãrii lor sunt constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedurã penalã în interpretarea datã prin Decizia nr. LX/2007 pronunţatã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicatã de Ion Graţian Muroni în Dosarul nr. 2.531/115/2010 al Tribunalului Caraş Severin - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 iunie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
