Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 85 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) si art. 160^b din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 1 martie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Cojocaru în Dosarul nr. 08048/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 08048/99/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Cojocaru în dosarul de mai sus având drept obiect verificarea legalitãţii şi temeiniciei mãsurii arestãrii preventive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, deoarece permit privarea sa de libertate în absenţa unei hotãrâri judecãtoreşti definitive de condamnare.
De asemenea, se precizeazã cã dispoziţiile art. 160^b din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece aplicarea lor contravine prevederilor art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în sensul cã textul lit. f) derogã complet de la dispoziţiile art. 148 care în alin. 1 prevãd cã se aplicã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute la art. 143 în corelaţie cu art. 148 lit. a)-e), întrucât în ceea ce priveşte lit. f) reiese clar certitudinea cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune, iar probele sau indiciile prevãzute în art. 143 din Codul de procedurã penalã nu mai sunt necesare.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) - Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului şi art. 160^b - Verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 148 alin. 1 lit. f): "Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre urmãtoarele cazuri: [...]
f) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã.";
- Art. 160^b: "În cursul judecãţii, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive.
Dacã instanţa constatã cã arestarea preventivã este nelegalã sau cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivatã, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivatã, menţinerea arestãrii preventive.
Încheierea poate fi atacatã cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzãtor."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra soluţiei legislative criticate în prezenta cauzã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 148 din Codul de procedurã penalã, care prevãd cazurile şi condiţiile în care poate fi dispusã mãsura arestãrii preventive, dezvãluie natura juridicã a mãsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmãririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţionalã a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã nu rezultã cã inculpatului i se imputã sãvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotãrâre judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitivã, ci cã existã probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în raport cu stadiul în care se aflã procesul penal, despre sãvârşirea unei infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului "infracţiune" în locul celui de "faptã prevãzutã de legea penalã" are o semnificaţie pur tehnicã, aceasta desemnând încadrarea faptei cu privire la care existã probe sau indicii temeinice cã a fost sãvârşitã de inculpat într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţioneazã cu o pedeapsã de o anumitã gravitate. De aceea, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovãţie.
De asemenea, pe baza dispoziţiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de sãvârşirea infracţiunii, ci se constatã numai cã existã probe sau indicii cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune de o anumitã gravitate, temei suficient pentru a se putea lua mãsura arestãrii preventive ca mijloc pentru desfãşurarea normalã a procesului penal. Pe de altã parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferã inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva mãsurii arestãrii preventive atestã conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca mãsura arestãrii preventive sã se ia numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
De altfel, Curtea mai constatã cã încheierea prin care se dispune mãsura privativã de libertate este supusã cãilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacã motivele care au stat la baza ei au dispãrut şi, nu în ultimul rând, persoana arestatã preventiv are dreptul sã cearã punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecatã, instanţa este datoare sã verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã punerea de îndatã în libertate a inculpatului dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat ori dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice mãsura privãrii de libertate.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cât priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 160^b din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã autorul excepţiei a relevat aspecte de contrarietate cu dispoziţiile art. 148 alin. 1 din acelaşi cod. Or, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu <>Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, Curtea constatã cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultã deci cã nu ne aflãm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea unor texte de lege şi, pe cale de consecinţã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b din Codul de procedurã penalã urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Cojocaru în Dosarul nr. 08048/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
