Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 848 din 8 iulie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 848 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 29 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Axa Vip Protect" - S.R.L. şi Constantin Alexa în Dosarul nr. 39/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde Serviciul Român de Informaţii, prin consilier juridic, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Serviciului Român de Informaţii solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, precizând cã textul legal criticat prevede, pentru funcţionarea societãţilor de pazã şi protecţie, necesitatea obţinerii avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii, fãrã a se specifica şi procedura eliberãrii acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã textul legal criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 martie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 39/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Axa Vip Protect" - S.R.L. şi Constantin Alexa în cauza ce are ca obiect judecarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de anulare a actului administrativ, formulatã de autorii excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 21, 41, 45, 51, 52, 53 şi 135 din Constituţie, ale art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, pentru urmãtoarele motive:
Conform <>art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 , pentru obţinerea licenţei de funcţionare a societãţilor specializate de pazã şi protecţie este necesar şi avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii. Conform <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.010/2004 , neacordarea avizului de cãtre Serviciul Român de Informaţii nu se motiveazã în situaţia în care este fundamentatã pe date şi informaţii care privesc siguranţa naţionalã a României. Întrucât nici partea în cauzã, dar nici instanţa de judecatã nu pot cunoaşte concret dacã existã sau nu fapte privind siguranţa naţionalã, sunt încãlcate dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24, 51 şi 53 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pe cale de consecinţã, se îngrãdeşte şi dreptul la muncã al persoanei în cauzã care se aflã în imposibilitate de a-şi exercita profesia corespunzãtoare pregãtirii sale, prevãzut de art. 41 din Constituţie.
Din interpretarea dispoziţiilor <>art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 , coroborate cu cele ale <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.010/2004 , rezultã cã unei persoane juridice i se impun condiţii speciale în vederea obţinerii licenţei de funcţionare, iar prin faptul cã neacordarea avizului nu se motiveazã, persoana juridicã nu poate sã înlãture cauza care a condus la imposibilitatea desfãşurãrii activitãţii sale, neştiind motivul direct. Se încalcã, astfel, prevederile art. 45 din Constituţie, precum şi cele ale art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Se mai aratã cã, pentru aceleaşi motive, sunt încãlcate şi <>art. 5 şi 9 din Legea nr. 21/1996 , iar <>art. 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 1.010/2004 "este vãdit abuziv, întrucât [neacordarea avizului] nu este condiţionatã de existenţa unui dosar de cercetare penalã aflat pe rolul organelor penale competente care sã poatã justifica nemotivarea refuzului Serviciului Român de Informaţii de a emite avizul".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât se bazeazã pe premisa greşitã cã <>art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 prevede cã neacordarea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii sã fie nemotivatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã textul de lege nu conţine dispoziţii contrare dreptului pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de un proces echitabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificãrile aduse prin <>art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 16/2005 pentru modificarea lit. h) a <>art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 martie 2005, ordonanţã aprobatã prin <>Legea nr. 151/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2005.
Dispoziţiile de lege criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 20: "(1) Societãţile specializate de pazã şi protecţie sunt societãţi comerciale private care se constituie şi funcţioneazã potrivit legislaţiei comerciale şi prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori importante, în condiţii de maximã siguranţã a acestora, precum şi protecţia persoanelor.
(2) Societãţile specializate de pazã şi protecţie funcţioneazã în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, pentru cel puţin unul dintre obiectele de activitate prevãzute la alin. (4), care poate fi reînnoitã la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii poate constitui temei pentru anularea licenţei de funcţionare.
(3) Pentru obţinerea licenţei de funcţionare este necesarã întrunirea urmãtoarelor condiţii:
a) prezentarea regulamentului de organizare şi funcţionare a societãţii;
b) prezentarea listei cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audio-video, aparatura de recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmã împotriva efracţiei, sistemele de cronometrare şi numãrare, cu centrele de supraveghere şi dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, cu armamentul şi alte mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societãţii, în funcţie de obiectul de activitate;
c) prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea societãţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci;
d) prezentarea notificãrii prin care se încunoştinţeazã consiliul judeţean sau, dupã caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti despre faptul cã societatea va avea sediul social în zona de responsabilitate a acestora;
e) prezentarea dovezii de achitare a taxei pentru obţinerea licenţei de funcţionare;
f) prezentarea atestatului profesional pentru persoanele care executã activitãţi de pazã şi protecţie.
(4) Societãţile specializate de pazã şi protecţie pot avea unul sau mai multe dintre urmãtoarele obiecte de activitate:
a) servicii de pazã a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi servicii de consultanţã în domeniu;
b) servicii de pazã a transporturilor de bunuri şi valori importante, precum şi servicii de consultanţã în domeniu;
c) servicii de protecţie personalã specializatã, denumitã gardã de corp, şi servicii de consultanţã în domeniu.
(5) Prin servicii de pazã se înţelege:
a) paza proprietãţii împotriva accesului neautorizat sau a ocupãrii abuzive;
b) paza proprietãţii împotriva furturilor, a distrugerilor, incendiilor, precum şi a altor acţiuni producãtoare de pagube materiale;
c) detectarea substanţelor, armelor, explozibililor sau a materialelor de orice naturã care pot provoca o pagubã;
d) paza proprietãţii intelectuale;
e) paza mediului înconjurãtor;
f) furnizarea cãtre autoritãţile competente a informaţiilor legate de incidentele apãrute în timpul activitãţii de pazã.
(6) Prin servicii de pazã a transporturilor de bunuri şi valori importante se înţelege:
a) organizarea şi asigurarea pazei transportului terestru, pe apã sau aerian al unor bunuri de importanţã deosebitã, valori sau al oricãrui alt obiect pe care beneficiarul serviciului îl denumeşte astfel;
b) organizarea şi asigurarea pazei transportului unor date şi informaţii, indiferent de suportul pe care acestea se aflã şi de modalitatea aleasã pentru transmitere;
c) organizarea şi asigurarea, potrivit legislaţiei în vigoare, a protejãrii mijloacelor de comunicaţii;
d) organizarea şi asigurarea transportului pentru persoanele care solicitã sã fie transportate în condiţii de maximã siguranţã;
e) furnizarea cãtre autoritãţile competente a datelor despre incidentele apãrute în timpul activitãţii de transport.
(7) Prin serviciu de protecţie specializatã a persoanei - gardã de corp - se înţelege:
a) protejarea vieţii şi integritãţii corporale a persoanei aflate sub protecţie;
b) protejarea persoanei aflate sub protecţie împotriva hãrţuirii, pedepsitã de lege;
c) protejarea persoanei aflate sub protecţie în timpul transportului;
d) furnizarea cãtre autoritãţile competente a informaţiilor legate de incidentele apãrute în timpul activitãţii de protecţie.
(8) Prin serviciu de consultanţã se înţelege:
a) asistenţã cu privire la activitãţile care fac obiectul prevederilor alin. (5)-(7);
b) întocmirea de analize, evaluãri şi rapoarte asupra riscurilor la adresa securitãţii persoanei, proprietãţii sau mediului.
(9) Conducãtorul societãţii specializate de pazã şi protecţie trebuie sã obţinã avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, dupã caz, în a cãrei razã teritorialã îşi are sediul societatea respectivã.
(10) Unitatea de poliţie competentã poate acorda avizul persoanei prevãzute la alin. (9), care are cetãţenie românã sau cetãţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedã pregãtire corespunzãtoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscutã ca având o bunã conduitã cetãţeneascã şi nu a suferit condamnãri pentru infracţiuni sãvârşite cu intenţie."
Autorul excepţiei susţine cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu urmãtoarele dispoziţii constituţionale: art. 21 privind accesul la justiţie, art. 41 privind munca şi protecţia socialã a muncii, art. 45 referitor la libertatea economicã, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 135 referitor la economie. Sunt invocate, totodatã, şi prevederile art. 2, 7 şi 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Criticile autorului excepţiei se întemeiazã, în esenţã, pe faptul cã alin. (2) al <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 , care prevede cã societãţile specializate de pazã şi protecţie pot funcţiona în baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, "creeazã posibilitatea ca Serviciul Român de Informaţii sã nu-şi motiveze neacordarea avizului".
Analizând aceste critici, Curtea reţine cã dispoziţiile legale menţionate prevãd condiţionarea funcţionãrii societãţilor specializate de pazã şi protecţie de licenţa eliberatã de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, fãrã a institui şi alte obligaţii în cazul neacordãrii acestuia, cum ar fi nemotivarea neacordãrii avizului. Existenţa unei astfel de prevederi în Normele metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea şi anularea licenţelor de funcţionare pentru societãţile specializate de pazã şi protecţie, avizarea conducãtorilor şi atestarea agenţilor de pazã, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.010 din 25 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, excedeazã controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. În consecinţã, nu poate fi vorba de o contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispoziţiile din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate în susţinerea excepţiei, reglementarea obligativitãţii avizului prealabil al Serviciului Român de Informaţii pentru funcţionarea societãţilor specializate de pazã şi protecţie fiind rezultatul opţiunii legiuitorului.
Prin <>Decizia nr. 384 din 17 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 . S-a reţinut prin aceastã decizie cã textul legal criticat nu prevede nicio situaţie în care neacordarea sau retragerea avizului Serviciului Român de Informaţii nu ar trebui motivatã, iar motivele nu ar putea fi aduse la cunoştinţa pãrţii interesate ori instanţei judecãtoreşti învestite cu soluţionarea unui eventual litigiu.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Axa Vip Protect" - S.R.L. şi Constantin Alexa în Dosarul nr. 39/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 iulie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016