Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 834 din 22 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 si 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 si art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 si alin. 10 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 30 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Genicã-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi ale art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, respectiv ca fiind neîntemeiatã cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 şi ale art. 222 alin. 3 din acelaşi cod.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Genicã-Ioan Grumaz Zichil cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale în care judecãtorul a desfiinţat în parte o ordonanţã de scoatere de sub urmãrire penalã şi a reţinut cauza spre judecare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare, dreptul de petiţionare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, principiul unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei şi dreptul la un recurs efectiv. Astfel, invocã dupã cum urmeazã:
- neconstituţionalitatea art. 171 alin. (3) şi (4) din Codul de procedurã penalã raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitoare la dreptul acuzatului de a se apãra el însuşi sau de a fi asistat de un apãrãtor ales ori numit din oficiu - din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât suprimã dreptul inculpatului de a opta între a se apãra singur, a-şi alege un apãrãtor sau a solicita numirea unui avocat din oficiu;
- neconstituţionalitatea art. 174 alin. (1) din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 alin. (1) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece nu oferã posibilitatea ca pãrţile sã fie reprezentate şi în cursul urmãririi penale, ceea ce conduce la restrângerea exerciţiului dreptului la reprezentare şi la discriminarea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice;
- neconstituţionalitatea art. 222 alin. (3) din Codul de procedurã penalã în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiţionare din Legea fundamentalã, întrucât plângerea poate fi fãcutã nu numai personal, ci şi prin mandatar cu procurã specialã;
- neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã raportat la dispoziţiile art. 24 cu privire la dreptul la apãrare din Constituţie şi la prevederile art. 6 paragraful 3 referitoare la drepturile acuzatului într-un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece lasã la aprecierea judecãtorului obligativitatea prezenţei pãrţilor la soluţionarea plângerii;
- neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi faţã de prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât are drept consecinţe inculparea unei persoane fãrã punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acesteia, cenzurarea actului de inculpare de cãtre judecãtorii aceleiaşi instanţe care a dispus inculparea, precum şi pronunţarea unei soluţii în baza unui material probatoriu devenit nul prin desfiinţarea actului procurorului de netrimitere în judecatã;
- neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedurã penalã prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, pe de o parte, permite inculparea unei persoane şi atunci când nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar pe de altã parte, nu permite admiterea parţialã a plângerii şi nici extinderea acţiunii penale faţã de actele şi persoanele pentru care s-a dat soluţie de neîncepere sau de scoatere de sub urmãrire penalã;
- neconstituţionalitatea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea cãilor de atac, precum şi faţã de prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu permite atacarea cu recurs a încheierii pronunţate în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã. Din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului excepţiei, reiese, însã, cã acesta criticã şi prevederile art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1 şi art. 222 alin. 3 din Codul de procedurã penalã. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- <>Art. 171 alin. 3, modificat prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, şi alin. 4: "În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apãrãtor, se iau mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu.";
- <>Art. 174 alin. 1, modificat prin Legea nr. 281/2003 : "În cursul judecãţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte pãrţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.";
- Art. 222 alin. 3: "Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura rãmâne ataşatã plângerii.";
- Art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10, modificate prin <>Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006: "Persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi persoana care a fãcut plângerea se citeazã. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedicã soluţionarea cauzei. Când judecãtorul considerã cã este absolut necesarã prezenţa persoanei lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia.
[...] Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor.
În cazul prevãzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referã alin. 1.
Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacatã cu recurs de procuror, de persoana care a fãcut plângerea, de persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi de orice altã persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 cu privire la dreptul la apãrare, ale art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiţionare, ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea cãilor de atac, precum şi a prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare.
În ceea ce priveşte art. 174 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în raport cu o criticã identicã, prin <>Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, constatând cã art. 174 din Codul de procedurã penalã, în ansamblul sãu, este constituţional.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 864 din 9 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, <>Decizia nr. 599 din 20 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, <>Decizia nr. 1.223 din 18 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, şi prin <>Decizia nr. 1.043 din 14 iulie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, pentru motivele acolo arãtate.
Deoarece nu au apãrut elemente noi, care sã conducã la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Referitor la critica formulatã cu privire la dispoziţiile art. 222 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, aceasta este neîntemeiatã, întrucât prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare nu sunt aplicabile în materie procesual penalã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 171 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã, acestea nu sunt de naturã sã ştirbeascã în vreun fel dreptul la apãrare al inculpatului sau alt drept al acestuia. Dimpotrivã, pe baza acestei norme interne, care este mai favorabilã decât norma corespondentã din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se asigurã inculpatului un apãrãtor din oficiu în situaţia în care acesta nu are posibilitatea sã beneficieze de serviciile unui avocat ales.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 şi 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 şi art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 şi alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Genicã-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 iunie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
