Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 834 din 2 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12, art. 13, art. 14 si art. 15 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 26 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, apãrãtorul ales, cu delegaţie la dosar.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Apãrãtorul ales al autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, reluând aceleaşi argumente invocate şi în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã pentru art. 12 şi art. 15 din Codul penal şi ca neîntemeiatã pentru art. 13 şi art. 14 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 249/231/2007, Tribunalul Vrancea - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, 13, 14 şi 15 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Herchia în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la aplicarea retroactivã a legii penale mai favorabile şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, deoarece instanţa de judecatã competentã sã soluţioneze contestaţia la executare nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal referitoare la suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat pentru sãvârşirea infracţiunii de vãtãmare corporalã gravã prevãzute şi pedepsite de art. 182 alin. 2 din Codul penal. Aceasta, deoarece s-a apreciat de cãtre instanţã cã, din economia textelor art. 12-15 din Codul penal, noţiunea de lege penalã mai favorabilã priveşte doar incriminarea sau scoaterea de sub incidenţa ilicitului penal a unei fapte, precum şi sancţiunile prevãzute pentru o infracţiune.
Or, chiar dacã la data sãvârşirii faptei infracţiunea de vãtãmare corporalã gravã era exceptatã de la acordarea suspendãrii condiţionate, ulterior, prin <>Legea nr. 278/2006 , a fost înlãturat acest impediment şi, pe cale de consecinţã, a intervenit o lege mai favorabilã care permite executarea pedepsei aplicate într-un regim mai blând.
Tribunalul Vrancea - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi art. 14 din Codul penal este neîntemeiatã. Cât priveşte art. 13 din Codul penal, se aratã cã acesta este neconstituţional în raport cu art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, deoarece delimiteazã aplicarea legii mai favorabile numai pânã la judecarea definitivã a cauzei, creând inegalitãţi între cetãţeni în funcţie de stadiul procesului penal.
În opinia instanţei, art. 15 din Codul penal contravine art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, întrucât limiteazã aplicarea dispoziţiilor penale mai favorabile numai în ce priveşte durata pedepselor, fãrã a lua în considerare şi aplicarea altor dispoziţii penale mai blânde, cum ar fi cele referitoare la individualizarea judiciarã a executãrii pedepsei.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece art. 12 din Codul penal instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fãrã nicio deosebire. Chiar dacã art. 13 din Codul penal se referã la aplicarea legii penale mai favorabile numai pânã la judecarea definitivã, art. 14 şi art. 15 din acelaşi cod reglementeazã cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor definitive, deci nu se creeazã diferenţe de tratament juridic între persoane în funcţie de stadiul procesului penal şi nu încalcã, astfel, art. 15 şi art. 16 din Constituţie. Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile infracţiunilor definitiv judecate sunt evidenţiate în art. 14 din Codul penal şi au în vedere situaţiile când legea nouã prevede pentru aceeaşi infracţiune o pedeapsã mai uşoarã ca naturã sau ca maxim special decât pedeapsa aplicatã. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, prevãzutã în art. 14 din Codul penal, reprezintã cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale în timp.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, textele criticate fac parte din Secţiunea a II-a a Capitolului II din Codul penal, intitulatã Aplicarea legii penale în timp. Dispoziţiile din aceastã secţiune se referã la patru situaţii diferite care dau expresie principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale mai favorabile. Sub acest aspect, stabilirea cazurilor de aplicare a legii penale mai favorabile reprezintã opţiunea legiuitorului bazatã pe opţiuni de politicã penalã. În plus, aplicarea dispoziţiilor penale mai favorabile şi în ce priveşte individualizarea judiciarã a executãrii pedepsei ar echivala cu completarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate. Or, Curtea Constituţionalã nu poate da o altã formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfãcãtor redactate, ea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normã juridicã, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.
Cât priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului aratã cã prevederile art. 12-15 din Codul penal se aplicã uniform pentru toţi cetãţenii care se aflã în situaţia stabilitã de ipoteza normei menţionate şi nu instituie privilegii sau discriminãri pe criterii arbitrare. Principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege sã stabileascã reguli diferite în raport de persoane care se gãsesc în situaţii deosebite şi reguli analoge pentru persoane care se aflã în situaţii egale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 cu denumirea marginalã Retroactivitatea legii penale, ale art. 13 cu denumirea marginalã Aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 14 cu denumirea marginalã Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive şi ale art. 15 cu denumirea marginalã Aplicarea facultativã a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, toate din Codul penal, care au urmãtorul conţinut:
Art. 12: "Legea penalã nu se aplicã faptelor sãvârşite sub legea veche, dacã nu mai sunt prevãzute de legea nouã. În acest caz executarea pedepselor, a mãsurilor de siguranţã şi a mãsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotãrârilor judecãtoreşti privitoare la aceste fapte înceteazã prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede mãsuri de siguranţã sau mãsuri educative se aplicã şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pânã la data intrãrii în vigoare a legii noi."
Art. 13: "În cazul în care de la sãvârşirea infracţiunii pânã la judecarea definitivã a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplicã legea cea mai favorabilã.
Când legea anterioarã este mai favorabilã, pedepsele complementare care au corespondent în legea penalã nouã se aplicã în conţinutul şi limitele prevãzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevãzute în legea penalã nouã nu se mai aplicã."
Art. 14: "Când dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare şi pânã la executarea completã a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsã mai uşoarã, sancţiunea aplicatã, dacã depãşeşte maximul special prevãzut de legea nouã pentru infracţiunea sãvârşitã, se reduce la acest maxim.
Dacã dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare la detenţiune pe viaţã şi pânã la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptã pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţã se înlocuieşte cu maximul închisorii prevãzut pentru acea infracţiune.
Dacã legea nouã prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicatã se înlocuieşte cu amenda, fãrã a se putea depãşi maximul special prevãzut în legea nouã. Ţinându-se seama de partea executatã din pedeapsa închisorii, se poate înlãtura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complementare, mãsurile de siguranţã, precum şi mãsurile educative neexecutate şi neprevãzute în legea nouã nu se mai executã, iar cele care au corespondent în legea nouã se executã în conţinutul şi limitele prevãzute de aceastã lege.
Când o dispoziţie din legea nouã se referã la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pânã la data intrãrii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusã sau înlocuitã potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente."
Art. 15: "Când dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare şi pânã la executarea completã a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsã mai uşoarã, iar sancţiunea aplicatã este mai micã decât maximul special prevãzut de legea nouã, ţinându-se seama de infracţiunea sãvârşitã, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupã pronunţarea hotãrârii sau în timpul executãrii pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsã, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicatã nu poate fi coborâtã sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevãzut pentru infracţiunea sãvârşitã.
Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplicã şi în cazul condamnãrilor arãtate în prezentul articol, executate pânã la data intrãrii în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotãrâre reducându-se cu o treime."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Din dosarul instanţei de judecatã rezultã cã autorul excepţiei a fost condamnat prin Sentinţa penalã nr. 3.562 din 7 decembrie 2004 a Judecãtoriei Focşani la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru sãvârşirea infracţiunii de vãtãmare corporalã gravã, prevãzutã şi pedepsitã de <>art. 182 alin. 2 din Codul penal. Ulterior, prin Decizia penalã nr. 138 din 11 martie 2005 a Tribunalului Vrancea, pedeapsa a fost redusã la 1 an închisoare cu executare şi a rãmas definitivã şi irevocabilã prin <>Decizia penalã nr. 379 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi. De atunci şi pânã în prezent, autorul excepţiei s-a sustras de la executare şi figureazã, potrivit Încheierii din 31 ianuarie 2007 pronunţate în Dosarul nr. 249/231/2007 al Judecãtoriei Focşani chematã sã judece contestaţia la executare, ca urmãrit general. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicatã în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea având ca obiect soluţionarea recursului formulat de autor împotriva Sentinţei penale nr. 486 din 28 februarie 2007, pronunţatã de Judecãtoria Focşani, prin care s-a respins ca neîntemeiatã contestaţia la executare.
Determinând astfel stadiul procesual, Curtea constatã cã numai prevederile art. 12 şi art. 15 din Codul penal au legãturã cu soluţionarea cauzei, deoarece, pe de o parte, pe fond, este incidentã doar o eventualã aplicare a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedurã penalã (Intervenirea unei legi penale noi), cu referire la Înlãturarea sau modificarea pedepsei, şi, pe de altã parte, aplicarea legii penale mai favorabile vizeazã faza de executare a unei pedepse mai mici decât maximul special prevãzut de legea nouã, şi nu o pedeapsã mai mare decât acest maxim. De menţionat cã legea mai favorabilã pe care o invocã autorul excepţiei este <>Legea nr. 278/2006 (care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, respectiv 12 iulie 2006) care permite aplicarea suspendãrii condiţionate a executãrii pedepsei şi pentru fapta de vãtãmare corporalã gravã, şi nu modificãri referitoare la durata pedepsei pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 13 care reglementeazã cu privire la aplicarea legii mai favorabile în cazul în care legea nouã intervine pânã la judecarea definitivã a cauzei şi ale art. 14 care reglementeazã cu privire la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (cum este cazul în speţã), dar mai aspre faţã de pedeapsa prevãzutã de legea nouã pentru aceeaşi faptã, nu au legãturã cu soluţionarea cauzei deduse judecãţii de fond.
Pe cale de consecinţã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Codul penal este inadmisibilã, deoarece, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor referitoare la prevederi din legi sau ordonanţe care au legãturã cu soluţionarea cauzei.
Cât priveşte dispoziţiile art. 12 şi art. 15 din Codul penal, Curtea constatã cã acestea reglementeazã cu privire la retroactivitatea legii penale noi care nu mai incrimineazã faptele sãvârşite sub legea veche şi cu privire la aplicarea facultativã a legii penale mai favorabile atunci când, dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare şi pânã la executarea completã a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsã mai uşoarã, iar sancţiunea aplicatã este mai micã decât maximul special prevãzut de legea nouã. Aşa fiind, este evident cã aceste dispoziţii nu cuprind norme de naturã a încãlca principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor ce cad sub incidenţa lor. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reprezintã o consacrare a principiului constituţional potrivit cãruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
De altfel, prin aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementeazã aplicarea legii penale în raport cu timpul sãvârşirii infracţiunii şi cu timpul tragerii la rãspundere penalã a celor ce au sãvârşit infracţiuni.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisã şi cu autorul ei. Aşa fiind, procesul nu vizeazã determinarea dispoziţiilor mai favorabile, ci a legii mai favorabile, şi poate fi fãcut numai de cãtre instanţa de judecatã, singura competentã sã decidã cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare al normelor criticate. Altfel spus, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor art. 12 şi art. 15 din Codul penal şi dacã sub incidenţa principiului mitior lex în materie penalã intrã şi aspectele legate de individualizarea judiciarã a pedepselor, proces care consacrã nu un drept, ci o vocaţie a persoanelor condamnate. Per a contrario, Curtea Constituţionalã ar converti controlul de constituţionalitate într-unul de drept comun, depãşindu-şi competenţa atribuitã de Legea fundamentalã.
Pe lângã toate acestea, Curtea constatã cã, de fapt, autorul excepţiei nu criticã reglementarea ca atare, ci este nemulţumit de redactarea deficitarã. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În caz contrar ar deveni legislator, fapt ce contravine art. 61 din Legea fundamentalã, potrivit cãruia numai Parlamentul "este unica autoritate legiuitoare a ţãrii".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al Tribunalului Vrancea - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
