Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 833 din 11 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 13 decembrie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton în Dosarul nr. 4.374/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 852D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 901D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon în Dosarul nr. 9.411/117/2011 al aceleiaşi instanţe, precum şi în Dosarul nr. 919D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, excepţie ridicată de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, LoredanaMalaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu în Dosarul nr. 3.978/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la Dosarul nr. 852D/2012, partea Ministerul Justiţiei a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 901D/2012 şi nr. 919D/2012 la Dosarul nr. 852D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.374/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton într-o cauză ce are ca obiect acordarea de drepturi salariale.
Prin Încheierea din 19 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.411/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon într-o cauză ce are ca obiect un litigiu de muncă.
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.978/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, Loredana Malaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu într-o cauză ce are ca obiect acordarea de drepturi salariale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că reducerea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare cu 25% pentru o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010), precum şi perpetuarea acesteia după data de 1 ianuarie 2011 (prin majorarea salariilor cu 15% faţă de nivelul lunii octombrie a anului 2010), când situaţia economică nu o mai impunea, au avut ca efect privarea autorilor excepţiei de bunul lor, în sensul prevăzut de art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fapt ce le încalcă dreptul de proprietate astfel cum acesta este garantat de art. 44 din Constituţie, precum şi prevederile art. 41, art. 124 şi art. 125 din Legea fundamentală.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în deciziile nr. 872/2010, nr. 874/2010, nr. 1.655/2010, nr. 939/2011, nr. 1.155/2011 şi nr. 1.465/2011.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%".
(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.";
- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.
În continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, aceasta a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.
Totodată, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în acelaşi timp o obligaţie sub con diţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
În fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la prevederile art. 124 şi art. 125 din Constituţie, autorii excepţiei nu arată în ce mod acestea contravin prevederilor constituţionale invocate, or, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", astfel încât această critică nu poate fi reţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina-Mariana Revnic, Delia Doina Brehar, Liliana Simona Mureşan, Voica Aurora Demian, Angelica Maria Szasz, Valeria Dragoş, Ana Maria Haiduc, Dorina Luminiţa Tarţa, Cristina Ghetie, Monica Lenuţa Ilieş, Violeta Felicia Corabian, Adela Claudia Sabo, Mariana Lucia Bondar, Melania Elena Chiuzan, Maria Veronica Pop, Dorina Cămăraş, Cosmina Simona Pop, Carmen Dorina Pop, Petru Ioan Pop, Emilia Aluniţa Suciu, Mariana Sighartău şi Maria Marton în Dosarul nr. 4.374/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Vasile Bindea, Gheorghe Filip, Nicolae Secaşiu, Adina Traica, Dainel-Riian Tămaş, Sebastian-Raul Valosutean, Mihai Cservenecz, Ioan Felecan, Alexandru-Gabriel Mureşan, Florin-Romeo Simon, Ovidiu Nelu Rus, Ioan Ugurean, Edith Leon, Ioan Avram, Teodor Negru şi Gheorghe Simon în Dosarul nr. 9.411/117/2011 al aceleiaşi instanţe, precum şi de Liliana Viorica Amariei, Lăcrămioara Grosu, Liliana Vasilică, Dorina Butnariu, Mirela Rozica Miron, Xenia Hriţcu, Miluţa Nazare, Liliana Nasche, Cristina Grosu, Maria Vătămănuţă, Sanda Olariu, Daniela Chiteală, Adriana Iacob, Brânduşa Iliescu, Getica Dombrovski, Gabriela Terţiş, Viorica Leonte Maluş, Daniela Anton, Bianca Olariu, Maria Baciu, Mioara Bălineanu, Puşa Nicoleta Chiriac, Mihaela Ştefănescu, Amalia Hriţcu, Mariana Apăvăloaie, Mihaela Chebac, Lenuţa Pintilei, Carmen Covaliu, Raluca Creţu, Simona Derscariu, Anca Sadovei, Gabriela Ungureanu, Adrian Hariga, Anca Petronela Croitoru, Daniela Purice, Gabriela Todosi, Sergiu Adăscăliţei, Loredana Malaicu, Ileana Boicu, Laura Jijie, Mihaela Carmen Gheorghiu, Paul Butnariu, Mihaela Moşneagu, Ştefan Pintilii, Dorina Belciug, Anca Budăi şi Elena Dascălu în Dosarul nr. 3.978/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: