Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬─┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │ │ │
│Cristian Deliorga│ │ │
│Daniel-Marius │-│preşedinte │
│Morar │-│judecător │
│Mona-Maria │-│judecător │
│Pivniceru │-│judecător │
│Gheorghe Stan │-│judecător │
│Livia-Doina │-│judecător │
│Stanciu │-│judecător │
│Elena-Simina │-│judecător │
│Tănăsescu │-│magistrat-asistent│
│Varga Attila │ │ │
│Cristina Teodora │ │ │
│Pop │ │ │
└─────────────────┴─┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Mudure şi de Călin-Dorin Ciorocan în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.894 D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală. Se arată că termenul de 48 de ore prevăzut la art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost reglementat pentru a asigura celeritatea procedurii prin care este soluţionată calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare. În privinţa termenului de 5 zile reglementat la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susţine că, pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în privinţa cărora sunt dispuse, prelungirea măsurilor preventive se impune a fi făcută înaintea expirării acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea penală nr. 75 din 7 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 205 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Mudure şi de Călin-Dorin Ciorocan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care nerespectarea termenului de 48 de ore din cuprinsul acestora nu atrage incidenţa prevederilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi se arată că procesul penal presupune, printre altele, respectarea unor termene reglementate în vederea menţinerii unui ritm accelerat în desfăşurarea acestuia, fără însă a împiedica aflarea adevărului şi respectarea drepturilor procesuale ale părţilor. Se afirmă că stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, iar, pe de altă parte, asigurarea timpului necesar părţilor pentru a-şi exercita drepturile procesuale. Se susţine că, în privinţa măsurilor preventive, termenele reglementate împiedică prelungirea duratei constrângerii impuse inculpatului peste limita necesară desfăşurării procesului penal. În consecinţă, se arată că termenul de 48 de ore prevăzut în cuprinsul art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi decât un termen peremptoriu, având în vedere că raţiunea sa este aceea de a asigura dreptul la apărare al inculpatului şi de a elimina arbitrarul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii arestării preventive. 7. Referitor la dispoziţiile art. 205 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, se arată că acestea creează discriminare între inculpat şi procuror, prin faptul că prevăd termene diferite de soluţionare a contestaţiilor formulate de aceştia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, fără ca pentru această diferenţă de regim juridic să existe motive obiective şi rezonabile. Totodată, se susţine că textele criticate pun inculpatul într-o situaţie defavorabilă, prin faptul că, spre exemplu, până la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive, acesta va continua să fie privat de libertate, cu toate că există posibilitatea ca judecătorul de la instanţa superioară să admită contestaţia şi să dispună înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară. 8. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 205 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, neexistând nicio similitudine între acestea şi dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează procedura prelungirii măsurii arestării preventive. Se arată că termenul de 5 zile prevăzut la art. 235 alin. (1) menţionat anterior reprezintă intervalul de timp în care procurorul are obligaţia de a sesiza instanţa de judecată cu propunerea de prelungire a măsurii preventive. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 205 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "(1) Împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. [...](4) Contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare.(5) Contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior." 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în faţa legii şi ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 205 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragrafele 25-27, a constatat că dispoziţiile art. 204 alin. (4) şi alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că, în cazul contestaţiei formulate de inculpat, aceasta se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. 15. Curtea a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluţionării contestaţiei formulate de către inculpat nu este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestaţiei formulate de către inculpat şi până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care această durată este mai mică de 5 zile soluţionarea contestaţiei formulate de către inculpat se va face înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta mai uşoară capătă caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuieşte). 16. Or, având în vedere considerentele mai sus enunţate, precum şi faptul că prevederile art. 205 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală sunt similare cu cele ale art. 204 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod, Curtea reţine că cele statuate prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 17. Aşa fiind, nu poate fi reţinută existenţa unui regim juridic diferit aplicabil procurorului şi inculpatului, sub aspectul termenului de soluţionare a contestaţiilor formulate de aceştia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, de natură a discrimina inculpatul în raport cu organul de urmărire penală şi de a-i încălca acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucât textele criticate se impune a fi interpretate în sensul că termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, reprezintă o garanţie suplimentară, reglementată în favoarea inculpatului, în scopul evitării unor eventuale situaţii de incertitudine cu privire la posibilitatea acestuia de a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale. Astfel, contestaţia formulată de inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu va putea fi soluţionată şi după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror nu poate să fie judecată înaintea momentului anterior referit. Prin urmare, termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestaţiei formulate de către inculpat şi până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile, iar în situaţia în care această durată este mai mică de 5 zile, contestaţia formulată de către inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, va fi soluţionată, într-un termen mai mic de 5 zile, înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că textele criticate sunt în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 18. Prin aceeaşi decizie, invocată anterior, paragrafele 31-40, Curtea a constatat că, în cazul soluţionării contestaţiei formulate exclusiv de inculpat, în cursul urmăririi penale, împotriva înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară, este aplicabil principiul non reformatio in pejus, în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate să admită contestaţia şi să înlăture aplicarea măsurii preventive mai uşoare. Astfel, într-adevăr, se ajunge la situaţia în care încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu una mai uşoară nu este executorie de la momentul pronunţării, deşi contestaţia este formulată exclusiv de către inculpat, soluţionarea acesteia supunându-se principiului non reformatio in pejus. 19. Cu alte cuvinte, măsura preventivă mai grea (care se înlocuieşte) este executată în continuare, până la pronunţarea asupra contestaţiei. Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. În ceea ce priveşte măsura preventivă a arestului la domiciliu, Curtea a observat că a fost exprimată opinia în sensul că această măsură preventivă este una privativă de libertate, plasată, din punctul de vedere al gravităţii, între controlul judiciar (simplu sau pe cauţiune) şi arestarea preventivă. 20. Curtea a reţinut că, într-adevăr, reglementarea acestei măsuri preventive într-o secţiune distinctă în cadrul capitolului destinat măsurilor preventive, secţiune cuprinsă între măsura arestului preventiv şi măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, poate determina o analiză din perspectiva gravităţii pe care fiecare măsură preventivă o presupune, putându-se ajunge la concluzia că arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai uşoară decât arestul preventiv. 21. Pe de altă parte, Curtea a constatat că arestul la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, deşi până la un anumit punct măsura preventivă a arestului la domiciliu este diferită de cea a arestului preventiv, din perspectiva naturii/substanţei, duratei, efectelor, manierii de executare şi a intensităţii, cele două măsuri privesc o ingerinţă majoră în dreptul la libertate individuală al persoanei. Aşa fiind, atât persoanele aflate în arest preventiv, cât şi cele aflate în arest la domiciliu se află într-o formă de privare de libertate, care nu poate determina o discriminare pozitivă a celor din urmă, ambele categorii de persoane fiind în aceeaşi situaţie, aceea a privării de libertate (Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, paragraful 26). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "presupunând chiar că reclamantul ar putea fi considerat a fi consimţit să fie plasat sub arest la domiciliu, acest lucru nu poate fi echivalat cu eliberarea din detenţie (Hotărârea din 5 iulie 2016, pronunţată în Cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, paragraful 110). Cu alte cuvinte, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu nu poate fi privită decât ca o formă continuă de privare de libertate, un argument în acest sens reprezentându-l considerentele Deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, şi cele ale Deciziei nr. 740 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 decembrie 2015. 22. Aşa fiind, în contextul celor anterior prezentate, Curtea a reţinut că judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate din perspectiva faptului că încheierea prin care se dispune înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive a arestului cu cea a arestului la domiciliu nu este executorie de la momentul pronunţării şi, astfel, inculpatul nu poate fi pus în libertate de la acest moment. 23. Or, Curtea a reţinut că, potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât şi arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune şi punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când faţă de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă. 24. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 275 din 23 aprilie 2019, precitată, precum şi faptul că prevederile art. 205 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, sunt similare cu cele ale art. 204 din acelaşi cod, referitoare la contestaţia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, Curtea reţine că cele constatate prin decizia anterior menţionată sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Prin urmare, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei conform căreia textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât, până la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, inculpatul va continua să fie privat de libertate. 25. Referitor la termenul de 48 de ore, prevăzut la art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta este un termen procedural reglementat în vederea asigurării celerităţii procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva încheierilor pronunţate asupra măsurilor preventive, a cărui respectare garantează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al inculpatului. Acesta constituie opţiunea legiuitorului, exercitată conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", fiind în acord cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Mudure şi de Călin-Dorin Ciorocan în Dosarul nr. 2.078/309/2017/a1.1.1 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 205 alin. (1), (4) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
