Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 83 din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata, cu modificarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 15 august 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, autorul exceptiei, Adrian Macovei, şi Ministerul de Interne, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca susţinerea autorului exceptiei în sensul ca prin dispoziţiile criticate a fost încãlcat principiul liberului acces la justiţie, consfintit de art. 21 din Constituţie, nu este fondatã, deoarece contravenientul are posibilitatea de a contesta în instanta procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Totodatã, se mai arata ca nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca reţinerea sau arestarea unei persoane este permisã numai în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege, întrucât textul acestuia nu face distincţie între dispoziţiile cuprinse în Codul de procedura penalã, care prevãd luarea mãsurii arestãrii, şi dispoziţiile cu acelaşi caracter cuprinse în legi speciale. Se apreciazã, de asemenea, ca nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, întrucât prin prevederile <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, s-a urmãrit sancţionarea faptelor prin care se incalca regulile de convieţuire socialã, iar nu realizarea unor venituri la bugetul de stat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 1999 Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 23 şi ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, arãtând ca "unul din principiile de baza ale desfãşurãrii procesului civil este contradictorialitatea, or, în acţiunea intentatã de organele de poliţie de transformare a unei amenzi neachitate în închisoare contravenţionalã, cetãţeanul amendat care nu achitã amenda în termenul prevãzut de lege are doua posibilitãţi, fie achitarea amenzii, fie executarea unui numãr de zile de închisoare contravenţionalã, fãrã a avea dreptul de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, de a solicita şi administra probe în contradictoriu cu cealaltã parte".
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti, exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, a apreciat ca <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, nu contravine art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 şi art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. Astfel, cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se considera ca <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât procedura de transformare a amenzii în închisoare contravenţionalã este o procedura derogatorie de la dreptul comun în materie contravenţionalã, care asigura totuşi respectarea contradictorialitãţii, prin aceea ca art. 16 alin. 3 din aceeaşi lege dispune citarea contravenientului. Totodatã, <>art. 17 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, prevede ca, în completarea acestei legi, sunt aplicabile prevederile <>Legii nr. 32/1968 , care, prin art. 17 alin. 3 teza ultima, prevede posibilitatea constatãrii, chiar din oficiu, de cãtre instanta de judecata a nulitãţii absolute pentru vicii a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Pe de alta parte, conform <>art. 8 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Constituţie, se apreciazã ca, întrucât textul nu distinge în privinta legii care prevede cazurile şi procedura arestãrii, aceasta putând fi atât Codul de procedura penalã, cat şi orice alta lege care conţine dispoziţii referitoare la libertatea persoanei (asa cum este cazul <>Legii nr. 61/1991 ), nu se poate retine încãlcarea textului constituţional. În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, instanta retine ca amenda aplicatã conform dispoziţiilor <>Legii nr. 61/1991 , republicatã, reprezintã sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, prin calificarea acestor fapte ca fiind contravenţii şi prin instituirea de sancţiuni corespunzãtoare, urmãrindu-se de cãtre legiuitor nu realizarea de creanţe bugetare, ci reprimarea unor atitudini ce contravin ordinii şi liniştii publice.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, sunt conforme dispoziţiilor constituţionale. În esenta, în motivarea acestui punct de vedere se susţine ca intreaga procedura prevãzutã de textul criticat pentru neconstituţionalitate "se desfãşoarã în cadrul unui control judiciar", în virtutea cãruia "instanta competenta examineazã întrunirea condiţiilor legale care determina convertirea sancţiunii contravenţionale". În cadrul procedurii prevãzute la <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, instanta judecãtoreascã "nu realizeazã, pur şi simplu, convertirea amenzii în închisoare contravenţionalã", ea având la dispoziţie "o paleta de soluţii aplicabile în funcţie de situaţia personalã a contravenientului". Astfel, instanta poate acorda contravenientului un termen de graţie sau poate esalona plata amenzii într-un interval de cel mult 3 luni. De asemenea, art. 16 alineatul ultim prevede ca "instanta va inceta acţiunea de transformare a amenzii în închisoare contravenţionalã, în situaţia în care contravenientul achitã amenda pana la pronunţarea hotãrârii". Totodatã, se mai arata ca prin efectul <>Legii nr. 82/1999 contravenientul poate beneficia de înlocuirea sancţiunii închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligãrii sale la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii. În aceste condiţii persoana vinovata de sãvârşirea unei contravenţii "are asigurata - în etapa procesuala a executãrii amenzii contravenţionale - posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime". Pe de alta parte, atât <>Legea nr. 61/1991 , cat şi <>Legea nr. 82/1999 , "se subordoneazã exigenţelor formulate de art. 23 alin. (2) şi (9) din Constituţie, reglementand în mod strict cazurile, condiţiile şi procedura prin care se adopta o mãsura privativã de libertate, subsecventa sãvârşirii unei contravenţii". Referitor la invocarea, în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, se apreciazã ca aceasta "nu este pertinenta, deoarece nu rezulta o conexiune între procedura reglementatã de <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 şi obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã".
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, conform <>art. 18 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, dispoziţiile acestei legi se intregesc cu prevederile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, lege care prevede la art. 31 posibilitatea pentru persoana sancţionatã sa facã plângere în termen de 15 zile impotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, care se soluţioneazã de instanta competenta. Totodatã, conform <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, instanta este cea care dispune transformarea amenzii în închisoare contravenţionalã sau munca în folosul comunitãţii, în cazul în care contravenientul nu achitã amenda, acesta având posibilitatea sa invoce atât nulitatea absolutã a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cat şi aplicarea sancţiunii, astfel ca nu este fondatã critica de neconstituţionalitate a art. 16 din lege în sensul ca ar fi încãlcat principiul liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Sub aspectul încãlcãrii dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, Guvernul considera ca textul art. 23 alin. (2), care prevede ca reţinerea sau arestarea unei persoane este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege, nu este cu nimic nesocotit, întrucât textul constituţional nu distinge între Codul de procedura penalã şi legile speciale, ci statueazã pentru ambele categorii de legi. Pe de alta parte, în legatura cu restrangerea exerciţiului unor drepturi prin aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale, Guvernul arata ca "art. 49 alin. (1) din Constituţie prevede ca exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune printre alte cauze enumerate limitativ, pentru apãrarea ordinii, sãnãtãţii sau moralei publice", astfel ca "sancţiunea are pe deplin un suport constituţional". În sfârşit, referitor la critica de neconstituţionalitate intemeiata pe încãlcarea art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Guvernul susţine ca "în cadrul procesului contraventional nu este vorba despre o activitate economicã, ci de activitatea judiciarã de infaptuire a actului de justiţie, astfel încât nu poate fi reţinutã nici o corelatie între textele <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 şi art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, text de lege care are urmãtorul conţinut: "Contravenientul are obligaţia sa achite amenda şi sa depunã recipisa de achitare a acesteia la organul constatator, în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitiva a sancţiunii.
Dacã amenda nu a fost achitatã în acest termen, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe raza cãreia s-a sãvârşit contravenţia, în vederea transformarii amenzii în închisoare contravenţionalã.
Instanta fixeazã termen de urgenta, cu citarea contravenientului, procedând la transformarea amenzii în închisoare contravenţionalã.
Pentru motive temeinice, în mod excepţional, instanta poate acorda un nou termen de plata de cel mult 30 de zile sau poate dispune eşalonarea plãţii într-un termen de cel mult 3 luni.
Dacã amenda nu a fost achitatã pana la expirarea termenului fixat, instanta va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţionalã, ţinând seama de partea din amenda rãmasã neachitata.
Transformarea amenzii în închisoare contravenţionalã se va face socotind o zi de închisoare pentru 10.000 lei, fãrã a putea depãşi maximul special al închisorii contravenţionale prevãzute ca sancţiune alternativa la contravenţia sãvârşitã.
Pentru contravenţiile sãvârşite de minorii care au împlinit 16 ani, maximul închisorii contravenţionale, rezultat prin transformarea amenzii, nu poate depãşi 3 luni.
Instanta va inceta acţiunea de transformare a amenzii în închisoare contravenţionalã în situaţia în care contravenientul achitã amenda pana la pronunţarea hotãrârii."
Articolul 16 din <>Legea nr. 61/1991 , republicatã, a fost modificat implicit prin <>art. 12 din Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligãrii contravenientului la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 21 mai 1999. <>Art. 12 din Legea nr. 82/1999 are urmãtorul conţinut: "(1) Executarea amenzii neachitate cu rea-credinţa se face potrivit procedurii executãrii silite.
(2) Dacã contravenientul nu plãteşte amenda şi nici nu exista posibilitatea executãrii silite, judecãtoria în a carei raza teritorialã s-a sãvârşit contravenţia, la sesizarea unitãţii de care aparţine agentul constatator, dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea închisorii contravenţionale sau, dacã exista consimţãmântul contravenientului, cu sancţiunea obligãrii acestuia la prestarea unei activitãţi în folosul comunitãţii."
De asemenea, prin <>Legea nr. 2 din 17 ianuarie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 18 ianuarie 2000, au fost aduse unele modificãri <>Legii nr. 61/1991 , republicatã, între care şi alineatelor 5 şi 6 ale art. 16, care au, în prezent, urmãtorul cuprins:
"Dacã amenda nu a fost achitatã de cãtre contravenient pana la expirarea termenului fixat şi se constata ca acesta se sustrage cu rea-credinţa, instanta va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţionalã, ţinând seama de partea din amenda rãmasã neachitata.
Transformarea amenzii în închisoare contravenţionalã se va face socotind o zi de închisoare pentru o suma stabilitã şi reactualizata prin hotãrâre a Guvernului, fãrã a se putea depãşi maximul special al închisorii contravenţionale prevãzute ca sancţiune alternativa la contravenţia sãvârşitã."
Autorul exceptiei considera ca prin dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, au fost incalcate urmãtoarele texte constituţionale:
- Art. 21, privind accesul liber la justiţie: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 23, privind libertatea individualã: "(1) Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depãşi 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitãţii mandatului, arestatul se poate plange judecãtorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotãrâre motivatã. Prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata.
(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndatã la cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestãrii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunostinta numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut.
(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(8) Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.
(9) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii.";
- Art. 134, privind economia, sub aspectul prevederilor cuprinse în alin. (2) lit. b): "Statul trebuie sa asigure: [...]
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
1. Prin <>Legea nr. 61/1991 au fost prevãzute faptele care constituie contravenţii la normele de convieţuire socialã, la ordinea şi liniştea publica, stabilindu-se totodatã sancţiunile cu amenda şi, în unele cazuri, alternativ, sancţiunea amenzii sau a închisorii contravenţionale, procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunii, precum şi posibilitatea transformarii amenzii în închisoare contravenţionalã.
2. Textul <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, nu incalca principiul liberului acces la justiţie consacrat la art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât procedura transformarii amenzii contravenţionale în închisoare contravenţionalã, în condiţiile legii, se desfãşoarã în instanta de judecata, cu citarea contravenientului, care deci are posibilitatea sa se apere în justiţie, în fata unui judecãtor impartial şi independent, în deplina concordanta cu prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la susţinerea autorului exceptiei ca procesul în fata instanţei nu respecta principiul contradictorialitãţii, întrucât organul care a constatat contravenţia şi a aplicat sancţiunea nu se citeaza, este de observat ca procedura de transformare a amenzii în închisoare contravenţionalã, prevãzutã la <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, priveşte faza de executare a sancţiunii contravenţionale, în eventualitatea în care amenda nu a fost plãtitã, deci o faza ulterioara celei în care contravenientul se poate plange impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, faza în care el îşi poate face orice apãrare, în drept şi în fapt, în legatura cu constatarea contravenţiei şi cu sancţiunea aplicatã prin procesul-verbal. Aceasta posibilitate este prevãzutã la <>art. 9 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, potrivit cãruia plângerea impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se soluţioneazã de judecãtorie. Totodatã, conform prevederilor <>art. 18 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, dispoziţiile acestei legi se intregesc cu cele ale <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, care stabilesc prin art. 37 (astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 12/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie 1994, aprobatã, cu modificãri, prin <>Legea nr. 65/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 iulie 1994), obligativitatea citarii atât a contravenientului, cat şi a organului care a constatat contravenţia şi a aplicat sancţiunea amenzii, ca şi a oricãror alte persoane în mãsura sa contribuie la rezolvarea justa a cauzei.
3. Curtea mai constata ca nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, prin care se susţine încãlcarea art. 23 din Constituţie privind libertatea individualã, nu este intemeiata.
Autorul exceptiei nu a motivat nici în actul scris depus la dosarul instanţei, nici în cadrul dezbaterilor consemnate în încheierea instanţei judecãtoreşti care a sesizat Curtea Constituţionalã în ce ar consta încãlcarea prevederilor art. 23 din Constituţie în cazul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã. Curtea observa însã ca nu s-ar putea pune în discuţie decât prevederile alin. (2) al art. 23 din Constituţie, care prevãd ca "Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege". Având în vedere ca textul constituţional nu face nici o distincţie între Codul de procedura penalã şi o lege specialã care ar reglementa în conţinutul sau procedura luãrii unei asemenea mãsuri care afecteazã libertatea individualã, nu se poate retine nici un motiv de neconstituţionalitate a <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, întemeiat pe încãlcarea dispoziţiilor art. 23 din Constituţie.
4. Se mai constata ca motivul de neconstituţionalitate invocat de autorul exceptiei, în sensul ca prin textul criticat ar fi fost incalcate dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, nu poate fi reţinut, întrucât nu exista nici o legatura între textul constituţional invocat, care prevede obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã, şi textul <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, care reglementeazã posibilitatea şi procedura transformarii în închisoare contravenţionalã a amenzii contravenţionale care nu poate fi achitatã de contravenient.
5. De altfel, Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 61/1991 în totalitatea sa, pe care a respins-o prin Decizia nr. 59 din 14 mai 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, soluţie menţinutã prin Decizia nr. 116 din 8 octombrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996, prin care a fost respins recursul formulat de autorul exceptiei impotriva primei decizii. Prin ambele decizii Curtea Constituţionalã a reţinut ca dispoziţiile <>Legii nr. 61/1991 sunt constituţionale.
Soluţia pronunţatã anterior şi considerentele celor doua decizii îşi pãstreazã actualitatea, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa modifice jurisprudenta Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Adrian Macovei în Dosarul nr. 8.678/1999 al Judecãtoriei Sectorului 2, Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 mai 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
