Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 83 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. 4^1 si art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala
Ion Predescu - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Mircea Ştefan Minea - judecãtor Iulia Antoanella Motoc - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 şi art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Florin Hodiş în Dosarul nr. 4.214/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.214/337/2009, Judecãtoria Zalãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 4^1 şi art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Florin Hodiş în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece prin posibilitatea procurorului ierarhic superior de a prelua cauze date de lege în competenţa procurorului ierarhic inferior este afectat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, dispoziţiile art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã care permit procurorului posibilitatea de a restitui cauza organului care a efectuat urmãrirea penalã în vederea completãrii sau refacerii urmãririi penale afecteazã dreptul la apãrare şi la un proces echitabil, prin aceea cã printre garanţiile menite sã asigure respectarea acestor drepturi se numãrã şi imparţialitatea organelor chemate sã înfãptuiascã actul de justiţie. Nu este just şi echitabil ca, în cazul în care restituirea cauzei în vederea completãrii a fost dispusã de cãtre procuror, şi nu de cãtre instanţã, persoana care a efectuat anterior acte de cercetare penalã sã nu devinã ulterior restituirii incompatibilã funcţional în a mai efectua cercetãri penale în acelaşi dosar. Judecãtoria Zalãu opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã, deoarece prin <>Decizia nr. 1.058/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28 noiembrie 2007, Curtea Constituţionalã a declarat aceste prevederi neconstituţionale. Or, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, Avocatul Poporului considerã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece nu înlãturã posibilitatea pãrţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege în condiţiile în care cauza a fost restituitã aceluiaşi organ care a efectuat urmãrirea penalã în vederea completãrii sau refacerii acesteia. Mai mult, aceastã mãsurã este prevãzutã ca alternativã la cea a trimiterii cauzei la alt organ de urmãrire penalã. În plus, dispoziţiile legale invocate sunt norme de procedurã prin care legiuitorul reglementeazã posibilitatea remedierii unor nereguli ale urmãririi penale, dispunând completarea sau refacerea acesteia, şi constituie tocmai o modalitate de asigurare a unui proces echitabil. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 265 alin. 1 teza a doua cu denumirea marginalã Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmãrire şi art. 209 alin. 4^1 cu denumirea marginalã Competenţa procurorului în faza urmãririi din Codul de procedurã penalã, care, dupã pronunţarea <>Deciziei de admitere nr. 1.058 din 14 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28 noiembrie 2007, au urmãtorul conţinut: - Art. 265 alin. 1 teza a doua: "Când procurorul constatã cã urmãrirea penalã nu este completã, sau cã nu au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, restituie cauza organului care a efectuat urmãrirea penalã, sau potrivit dispoziţiilor art. 217 trimite cauza la alt organ de urmãrire, în vederea completãrii sau refacerii urmãririi penale."; - Art. 209 alin. 4^1: "Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuãrii urmãririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducãtorului parchetului ierarhic superior [...]." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedurã penalã dispun cu privire la posibilitatea procurorului ierarhic superior de a prelua cauze de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare. Prin urmare, textul legal criticat nu numai cã nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, dar le şi garanteazã. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic [...]". Ca o garanţie a respectãrii de cãtre procurori a principiilor imparţialitãţii şi legalitãţii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unitãţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Aşa fiind, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea procurorilor presupune eo ipso posibilitatea efectuãrii actelor şi lucrãrilor de cãtre însuşi procurorul ierarhic superior, care controleazã activitatea procurorilor din subordinea sa. Acest lucru nu se face însã dupã bunul plac al procurorului ierarhic superior, ci ca urmare a dispoziţiei conducãtorului acestuia. În aceste condiţii nu poate fi admisã teza înfrângerii principiului liberului acces la justiţie ori al dreptului la apãrare, deoarece un eventual arbitrar ori nerespectarea legii pot fi cenzurate de instanţa de judecatã cu prilejul contestãrii unei soluţii de netrimitere în judecatã, urmând procedura prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, ori cu prilejul soluţionãrii cauzei în urma emiterii actului de inculpare. De altfel, Constituţia nu consacrã dreptul unei persoane de a fi cercetatã de un anumit procuror ori organ de urmãrire penalã, ci dreptul de a fi cercetatã în condiţiile legii. Ca urmare, dispoziţia legalã ce formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine niciunei alte norme consacrate prin Legea fundamentalã, ci constituie o regulã de procedurã, pe care legiuitorul are libertatea sã o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivã, îl dezvoltã prin aceea cã au menirea de a garanta soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activitãţii de urmãrire penalã. Cât priveşte dispoziţiile art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã acestea dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a restitui cauza organului care a efectuat urmãrirea penalã sau de a trimite cauza la alt organ în vederea completãrii ori refacerii urmãririi penale. O asemenea posibilitate nu este menitã sã afecteze dreptul la un proces echitabil ori dreptul la apãrare, întrucât, spre deosebire de situaţia incompatibilitãţii organului de urmãrire penalã existentã în cazul în care refacerea s-a dispus de cãtre instanţa de judecatã, textul contestat vizeazã un caz de restituire în vederea completãrii urmãririi penale sau a respectãrii dispoziţiilor legale care garanteazã aflarea adevãrului, situaţie în care, aşa cum rezultã din economia sa, urmãrirea penalã nu a fost finalizatã. O atare mãsurã dispusã de cãtre procuror anterior terminãrii urmãririi penale constituie doar un mijloc procesual de garantare a exercitãrii atribuţiilor de urmãrire penalã cu stricta respectare a legalitãţii, în vederea administrãrii în continuare a probelor apreciate ca fiind necesare pentru clarificarea aspectelor nelãmurite. Aşa fiind şi ţinând seama de rolul procurorului de apãrãtor al ordinii de drept şi al drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, care conduce şi supravegheazã, cu respectarea principiului legalitãţii şi al imparţialitãţii, activitatea de cercetare penalã, este evident cã prin posibilitatea conferitã de textul legal criticat se dã expresie dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apãrare drept componente ale acestui rol. În plus, pãrţile interesate nu sunt obstrucţionate în niciun fel în a-şi exercita dreptul la apãrare în condiţiile prevãzute de lege şi în a sesiza procurorului care supravegheazã cercetarea penalã orice neregularitãţi menite a le prejudicia drepturile procesuale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 şi art. 265 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cristian Florin Hodiş în Dosarul nr. 4.214/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE, ION PREDESCU
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
