Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 826 din 3 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 25 februarie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, excepţie ridicată de Mihai Victor Olteanu în Dosarul nr. 32.955/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, excepţie care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 951D/2015.
2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate care susţine temeinicia criticilor formulate, arătând că legea stabileşte criterii vagi în baza cărora bunurile pretins abandonate pot fi preluate de autorităţile statului, fapt ce generează o aplicare neunitară a legii pe teritoriul ţării, cu consecinţe discriminatorii asupra cetăţenilor. Mai mult, dispoziţiile criticate nu prevăd proceduri sau metode coerente de aplicare, astfel că sancţiunile prevăzute de lege operează exclusiv cu privire la contravenient, iar nu şi pentru cei care constată contravenţia sau pentru autoritatea publică.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, susţinând că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, aspectele învederate vizând probleme de interpretare şi aplicare a normelor incidente în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 32.955/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a primarului prin care Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti a procedat la ridicarea a două autoturisme, aflate în proprietatea reclamantului, abandonate pe domeniul public, restituirea celor două vehicule şi plata unor despăgubiri morale.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 stabilesc un set de indicii echivoce, care conduc la concluzia că proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului aflat pe domeniul public vrea să renunţe la exercitarea drepturilor sale asupra bunului. Dincolo de ambiguitatea textului, care nu prevede probarea intenţiei proprietarului de a renunţa la bun sau a utilităţii publice în preluarea acestuia, legea nu reglementează consultarea proprietarului cu privire la expropriere şi nici procedura de stabilire a despăgubirii aferente transferului de proprietate. Astfel, dispoziţiile art. 10 din legea criticată reprezintă "un exemplu nedorit de sfidare a textului şi spiritului unei norme constituţionale", respectiv art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia exproprierea nu poate opera decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Mai mult, dispoziţiile legale criticate generează şi o discriminare în faţa legii prin îngrădirea dreptului de proprietate al persoanelor cu resurse financiare insuficiente pentru a-şi menţine vehiculele aflate în proprietate în stare de funcţionare şi în parametrii estetici corespunzători.
7. Pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (2) din legea criticată, calitatea de agent constatator al stării tehnice a unui vehicul aparţine unor persoane fără calificare profesională sau pregătire de specialitate în acest domeniu, astfel că rapoartele întocmite nu se fundamentează pe o evaluare corespunzătoare a sistemelor vitale ale autoturismului. Or, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, lipsa de obiectivitate şi de rigoare a documentelor care stau la baza emiterii dispoziţiei primarului de ridicare a vehiculelor viciază textele legale, care nesocotesc principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 421/2002, critica vizează modalitatea în care se efectuează comunicarea somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului abandonat, respectiv prin scrisoare recomandată cu aviz de primire. Autorul excepţiei susţine că luarea la cunoştinţă a conţinutului unui act se poate realiza în două moduri: declaraţie notarială sau declaraţie în faţa organelor legii. O simplă scrisoare recomandată nu poate asigura acest lucru "decât în măsura în care se poate dovedi acordul direct exprimat prin semnătură olografă în faţa organelor legal abilitate". În caz contrar, dispoziţia creează o discriminare faţă de "persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu grad redus de pregătire sau cele care sunt victimele infracţiunii de furt".
9. În fine, autorul excepţiei contestă utilitatea publică a aplicării Legii nr. 421/2002, arătând că deblocarea unui loc de parcare nu poate servi decât pentru parcarea unui alt autovehicul, deci pentru satisfacerea unui alt interes privat. Arogarea de către autoritatea locală administrativă a unor competenţe în medierea/arbitrarea unor conflicte între interese private încalcă prevederile constituţionale în vigoare, care reglementează competenţa exclusivă a autorităţilor judecătoreşti de a soluţiona astfel de litigii.
10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate, procedura de trecere în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale fiind aplicabilă exclusiv bunurilor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale.
11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
12. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iulie 2002, care au următorul conţinut:
- Art. 2 lit. b): "În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:
b)vehicul abandonat - vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.";
- Art. 3: "(1) Pentru vehiculele în privinţa cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciţi de primar, precum şi agenţii aparţinând organelor de poliţie vor întocmi procese-verbale de constatare.
(2) Cu ocazia întocmirii procesului-verbal, agentul constatator va afişa o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile.
(3) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (2), primarul va dispune, la propunerea organului constatator, inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, prin grija agentului constatator, într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.";
- Art. 4 alin. (2): "La împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), pe baza rezultatului cercetărilor efectuate de agentul constatator, primarul emite, la propunerea organului constatator care a încheiat procesul-verbal de constatare, potrivit art. 3, o dispoziţie prin care declară vehiculul ca fiind fără stăpân sau abandonat.";
- Art. 9: "În cazul vehiculului abandonat primarul, la propunerea agenţilor constatatori prevăzuţi la art. 3, îl somează pe proprietarul sau deţinătorul legal al acestuia, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.";
- Art. 10: "(1) Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somaţiei primite, devin aplicabile prevederile art. 4 alin. (2). După expirarea unui termen de 5 zile de la data somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află şi va fi predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.
(2) Trecerea vehiculului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului. Dispoziţia se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului. Dispoziţia primarului poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii."
15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi în art. 44 alin. (3)-(6) privind garantarea proprietăţii private.
16. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că Legea nr. 421/2002 stabileşte regimul juridic aplicabil vehiculelor fără stăpân sau abandonate, aflate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Primarul şi şeful poliţiei/postului de poliţie vor mandata prin dispoziţie, respectiv prin ordin, câte un angajat din aparatul propriu, însărcinat cu urmărirea modului de aplicare a legii. Sesizarea primarului sau a organului de poliţie cu privire la existenţa unor vehicule staţionate de cel puţin un an pe domeniul public se poate face în scris sau verbal. Sesizările înregistrate vor fi verificate pe teren de către împuternicitul primarului sau al organului de poliţie, după caz. Pentru vehiculele în privinţa cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori vor întocmi procese-verbale de constatare, semnate de 2 martori, de regulă locatari ai unor imobile situate în vecinătatea terenului pe care se află vehiculul fără stăpân sau abandonat. Agentul constatator va afişa o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia, în termen de 10 zile.
17. La împlinirea termenului, primarul dispune inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, prin grija agentului constatator, într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Se întocmeşte un nou proces-verbal de constatare care va cuprinde date minime de identificare a vehiculului: numărul de înmatriculare, dacă este cazul, categoria, marca şi tipul, seria motorului, starea fizică, seria de şasiu sau caroserie, culoarea. În situaţia în care în interiorul vehiculului abandonat se află unele bunuri, procesul-verbal de constatare va conţine şi inventarul acestora. Agentul constatator încunoştinţează organele de poliţie cu privire la autovehiculul abandonat în vederea efectuării de cercetări pentru identificarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului legal al acestuia. Pe baza procesului-verbal de constatare încheiat şi a oricăror altor verificări făcute de agentul constatator şi de organele de poliţie, primarul emite o dispoziţie prin care declară vehiculul în cauză ca fiind fără stăpân ori, după caz, abandonat.
18. Pentru identificarea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului fără stăpân, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare se aduc la cunoştinţă publică prin anunţ publicat într-un cotidian local şi prin afişarea, la sediul primăriei, a listei cuprinzând descrierea vehiculului, caracteristicile tehnice, precum şi locul unde a fost identificat.
19. În situaţia în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului se prezintă la primar şi face dovada calităţii de proprietar sau deţinător legal al acestuia, a achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege, a achitării sumelor corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului, precum şi a plăţii la zi a tarifului de parcare, în cazul vehiculelor ridicate din parcări, vehiculul îi va fi restituit pe bază de proces-verbal de predare-primire, în termen de 10 zile de la data la care reclamă vehiculul. Restituirea se face cu aprobarea primarului, pe bază de proces-verbal încheiat de împuternicitul acestuia.
20. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de proprietar sau de deţinătorul legal, după expirarea unui termen de 10 zile de la data anunţului, primarul emite o dispoziţie prin care vehiculul este trecut în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit, liber de orice sarcini, urmând a fi valorificat în condiţiile prevăzute la art. 8 din lege. Valorificarea vehiculelor se face prin vânzare, în condiţiile legii, sau prin valorificare la o unitate de colectare şi valorificare a deşeurilor.
21. În cazul vehiculelor abandonate, primarul îl somează în scris pe proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cerându-i să îşi ridice vehiculul de pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.
22. Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat nu dă curs somaţiei, la expirarea termenului, pe baza procesului-verbal de constatare şi a oricăror altor verificări făcute de agentul constatator şi de organele de poliţie, primarul va emite o dispoziţie prin care declară vehiculul abandonat, iar acesta, împreună cu bunurile aflate în interior, va fi transportat şi depozitat în locuri special amenajate. Emiterea dispoziţiei se poate face numai după efectuarea de cercetări, potrivit art. 4 din lege, pentru identificarea, după caz, a proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului abandonat.
23. După expirarea unui termen de 5 zile de la data transmiterii somaţiei, vehiculul trece de drept în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost găsit. Constatarea trecerii vehiculului în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale se realizează prin dispoziţie a primarului. Dispoziţia primarului se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului, care o poate ataca în termen de 5 zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. După expirarea termenului sau după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care acţiunea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului a fost respinsă, vehiculul abandonat este predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor. Chiar şi în aceste condiţii, dispoziţia primarului rămâne fără obiect dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti sau până la predarea vehiculului către unitatea de colectare şi valorificare a deşeurilor, proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului abandonat se prezintă pentru ridicarea acestuia, vehiculul restituindu-se doar dacă se prezintă dovada achitării unei amenzi prevăzute de lege.
24. Sumele obţinute din valorificarea vehiculelor abandonate sau a vehiculelor fără stăpân, precum şi cele obţinute din amenzile aplicate potrivit art. 11 alin. (1) şi art. 12 din lege se fac venit la bugetul comunei sau oraşului în a cărui rază teritorială au fost găsite vehiculele.
25. Cheltuielile ocazionate de inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculelor la locul de depozitare, precum şi cheltuielile de parcare pentru vehiculele ridicate din parcări se suportă, după caz, de proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului, în situaţia prevăzută la art. 7 din lege, sau de bugetul local în celelalte situaţii.
26. Cu privire la critica întemeiată pe dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 44 privind garantarea şi ocrotirea egală a proprietăţii private, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Obiectul de reglementare a legii supuse controlului vizează eliberarea terenurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de vehiculele fără stăpân sau abandonate pe aceste spaţii. Dispoziţiile legale criticate sunt în egală măsură aplicabile tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza de incidenţă a normelor, respectiv proprietarilor sau deţinătorilor legali ai vehiculelor abandonate, definite în mod expres de lege. Astfel, pentru a se considera că există indicii temeinice din care să rezulte intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului, deci pentru a califica vehiculul ca fiind abandonat, acesta trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii: să se afle pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, starea în care se găseşte să fie improprie circulaţiei pe drumurile publice şi imobilizarea să dureze de mai mult de un an. Pretinsa discriminare întemeiată pe criterii de avere a persoanelor cu venituri insuficiente pentru a-şi menţine vehiculele aflate în proprietate în stare de funcţionare şi în parametrii estetici corespunzători, sub sancţiunea pierderii dreptului de proprietate, nu poate fi primită atâta vreme cât condiţia privind staţionarea vehiculelor pe spaţii aparţinând domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv prezervarea capacităţii acestora de a circula pe drumurile publice, se impune tuturor proprietarilor. Obligaţia de a întreţine bunul în scopul folosirii sale potrivit destinaţiei pentru care a fost construit şi achiziţionat (transportul de persoane sau de marfă) incumbă tuturor proprietarilor de vehicule, indiferent de resursele financiare ale acestora, şi constituie o condiţie obiectivă, rezonabilă şi adecvată în vederea ocupării unui spaţiu de parcare aflat în proprietatea statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, care au, în mod corelativ, obligaţia de a asigura buna administrare a drumurilor publice. Acceptarea unei soluţii contrare ar conduce la concluzia ca aceste terenuri, destinate circulaţiei publice şi staţionării vehiculelor funcţionale, să se transforme într-un spaţiu în care persoane private, invocând insuficienţa veniturilor individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil.
27. Referitor la susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile art. 10 din legea criticată contravin art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât exproprierea nu poate opera decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, condiţii care nu sunt îndeplinite prin aplicarea textului legal, Curtea reţine că normele constituţionale invocate nu sunt incidente în cauză.
28. Dreptul de proprietate privată este dreptul subiectiv ce aparţine persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra unui bun cu privire la care titularul exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia, în putere proprie şi în interes propriu, în limitele determinate de lege (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014). Pentru a opera o expropriere nu este suficient ca transferul de proprietate, din cea privată în cea publică, să fie însoţit de existenţa unei utilităţi publice, stabilite potrivit legii, şi de o despăgubire justă şi prealabilă, ci este nevoie de manifestarea neechivocă a intenţiei proprietarului de a-şi exercita drepturile sale asupra bunului.
29. Analizând legea supusă controlului, Curtea constată că aceasta prevede o procedură de identificare a vehiculului abandonat pe un teren aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, şi a proprietarului său, instituind în sarcina autorităţilor obligaţia de a-l informa pe acesta cu privire la etapele de aplicare a legii, respectiv:
- prin afişarea unei somaţii pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia într-un anumit termen, odată cu întocmirea primului proces-verbal de constatare;
- prin somarea în scris, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cerându-i să ridice vehiculul, cu fixarea unui alt termen, în ipoteza în care proprietarul a fost identificat, sau prin publicarea prin anunţ într-un cotidian local şi prin afişarea, la sediul primăriei, a listei cuprinzând descrierea vehiculului, caracteristicile tehnice, precum şi locul unde a fost identificat, în ipoteza în care proprietarul este necunoscut;
- prin comunicarea dispoziţiei primarului prin care se constată trecerea vehiculului în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, cu precizarea dreptului de a ataca actul administrativ în termen de 5 zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.
30. Pe toată durata derulării procedurii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti sau până la predarea vehiculului către unitatea de colectare şi valorificare a deşeurilor, proprietarul vehiculului abandonat se poate prezenta pentru ridicarea acestuia, care îi va fi restituit dacă se face dovada achitării taxelor, cheltuielilor sau amenzilor prevăzute de lege.
31. Or, în condiţiile în care, pe întreg parcursul etapelor procedurii prevăzute de lege, proprietarul vehiculului rămâne în pasivitate, nemanifestând intenţia de a-şi recupera bunul, acceptând implicit calificarea acestuia drept bun abandonat, apare ca evidentă intenţia de a stinge dreptul de proprietate. Abandonarea este o acţiune voluntară a proprietarului şi are ca efect desistarea de bunul său. Proprietarul încetează să mai exercite animus sibi habendi, elementul psihologic ori intelectual al posesiei, materializat în voinţa celui care stăpâneşte în fapt lucrul, de a exercita acea stăpânire pentru sine şi de a se comporta faţă de bunul respectiv ca un proprietar. Dispoziţiile art. 562 din Codul civil - Stingerea dreptului de proprietate, la alin. (2) prevăd "Proprietarul poate abandona bunul său mobil [...]. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil [...]." Potrivit normei legale, abandonarea bunului mobil constituie o cauză de stingere voluntară a dreptului de proprietate asupra acestuia, care devine res derelicta, şi deschide calea spre dobândirea dreptului prin ocupaţiune pentru un alt posesor.
32. Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că modalitatea de stingere a dreptului de proprietate prin abandon exclude de facto şi de iure exproprierea, modalitate distinctă de stingere a dreptului de proprietate, care operează după o procedură proprie şi cu o finalitate diferită de cea prevăzută de Legea nr. 421/2002. Întrucât în cazul abandonului stingerea dreptului de proprietate se produce la momentul părăsirii bunului mobil (art. 562 din Codul civil), în ipoteza bunurilor reglementate de Legea nr. 421/2002 nu poate fi pusă în discuţie exproprierea vehiculelor, care, abandonate fiind, nu mai există în patrimoniul foştilor titulari ai dreptului, astfel încât să poată fi operabil un transfer către patrimoniul statului sau al unităţii administrativ-teritoriale. Într-o atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din lege, după expirarea termenului de 5 zile de la data somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială se află şi va fi predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor.
33. Prin urmare, Curtea constată că motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie este lipsit de fundament juridic, în cauză operând o altă modalitate de stingere a dreptului de proprietate decât exproprierea.
34. Cu privire la critica autorului excepţiei care contestă utilitatea publică a aplicării Legii nr. 421/2002, arătând că aceasta satisface doar interese private, a căror soluţionare în caz de conflict revine în competenţa exclusivă a autorităţilor judecătoreşti, iar nu a autorităţilor administrative, Curtea apreciază că şi aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 10 alin. (2) din lege, trecerea vehiculului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale se constată prin dispoziţie a primarului, care se comunică de îndată proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului şi care poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. Aşa fiind, în caz de litigiu între proprietar şi autoritatea administrativă, competenţa de soluţionare a cauzei o are instanţa judecătorească, care va decide, în cadrul unui proces în care sunt garantate drepturile şi interesele părţilor, cu privire la legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat. De altfel, dovadă că legea deschide accesul la justiţie este chiar efectuarea prezentului control de constituţionalitate care a fost declanşat ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţei de contencios administrativ sesizată potrivit dispoziţiilor legii.
35. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de obiectivitate şi de rigoare a documentelor care stau la baza emiterii dispoziţiei primarului de ridicare a vehiculului abandonat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cauzată de calitatea de agent constatator al stării tehnice a vehiculului a unor persoane fără calificare profesională în domeniul respectiv, împrejurare ce este de natură să creeze o discriminare între proprietari, Curtea constată că este neîntemeiată. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 17 februarie 2003, primarul şi şeful poliţiei din unitatea administrativ-teritorială ori şeful postului de poliţie vor încheia un protocol de colaborare cu privire la aplicarea prevederilor legii în care se vor stabili modalităţile concrete de conlucrare referitoare la stabilirea planului comun de acţiune, informarea reciprocă, modalităţile de lucru, precum şi alte forme concrete de cooperare apreciate ca fiind eficiente. În aceste scop, primarul şi şeful poliţiei/postului de poliţie vor mandata prin dispoziţie, respectiv prin ordin, câte un angajat din aparatul propriu, însărcinat cu urmărirea modului de aplicare a legii. Desemnarea persoanei cu competenţe în domeniul procedurilor de inventariere, expertizare, ridicare, transportare şi depozitare a autovehiculului şi a bunurilor aflate în interiorul acestuia, care are calitatea de agent constatator, angajând prin actele pe care le întocmeşte instituţia pe care o reprezintă, constituie o atribuţie exclusivă a autorităţilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, aprecierile cu privire la pregătirea profesională a agentului constatator sau la calitatea documentelor întocmite de acesta, sub aspectul obiectivităţii şi al rigorii, constituie elemente de fapt, cenzurabile, eventual, pe calea controlului judecătoresc exercitat de instanţa de drept comun învestită cu soluţionarea litigiului. Aşa fiind, Curtea nu poate stabili o legătură directă între elementele de fapt învederate de autorul excepţiei şi textele de lege deduse controlului, respectiv art. 2 lit. b), coroborat cu art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 421/2002, aspectele menţionate vizând exclusiv interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile arătate, astfel că excepţia cu un atare obiect urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
36. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 421/2002 care vizează modalitatea în care se efectuează comunicarea somaţiei adresate proprietarului sau deţinătorului legal al vehiculului abandonat, respectiv prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului pentru acest mijloc de a aduce la cunoştinţa persoanei interesate somaţia privind ridicarea vehiculului aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale nu creează premisele niciunei discriminări. Comunicarea prin poştă, la domiciliul proprietarului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reprezintă o modalitate curentă de comunicare a actelor administrative menită tocmai să asigure accesibilitatea destinatarului la actul comunicat (comunicarea se face la adresa de domiciliu), confidenţialitatea comunicării (actul este comunicat direct destinatarului, iar nu prin publicitate), cât şi dovada luării sale în cunoştinţă (confirmarea de primire a scrisorii). Astfel, Curtea reţine că destinatarul comunicării beneficiază de suficiente garanţii de natură să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, respectiv asigurarea unei proceduri transparente, echitabile şi judicioase în materia reglementării regimului juridic aplicabil vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
37. De altfel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică reglementarea art. 9 din lege, deoarece nu stabileşte o procedură privind luarea la cunoştinţă a conţinutului unui act doar prin declaraţie notarială sau declaraţie în faţa organelor legii. Curtea reţine că prin critica de neconstituţionalitate se are în vedere completarea textului de lege, soluţia legislativă în cauză nemulţumindu-l pe autorul excepţiei din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neintrând în competenţa Curţii Constituţionale modificarea normei supuse controlului său în sensul dorit de autorul excepţiei.
38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Victor Olteanu în Dosarul nr. 32.955/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 3, art. 4 alin. (2) şi art. 9 din Legea nr. 421/2002, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
