Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 824 din 22 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 si ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 30 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.097/86/2009, Tribunalul Suceava - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Dorel Cîrciu cu ocazia soluţionãrii dosarului de mai sus, în care instanţa a respins ca neîntemeiatã o cerere de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmãririi penale, cerere formulatã în temeiul art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã şi motivatã de nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile art. 332 alin. 2, art. 38 şi ale art. 45 din Codul de procedurã penalã încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare, precum şi principiul unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei, întrucât nu asigurã restituirea cauzei la procuror în situaţia disjungerii dispuse cu încãlcarea dispoziţiilor legale, în cursul urmãririi penale, în condiţiile existenţei cazului de indivizibilitate prevãzut în art. 33 lit. a) din Codul de procedurã penalã, şi anume în cazul participaţiei penale. Cu privire la art. 265 alin. 2 din acelaşi cod, considerã cã acesta "contravine dispoziţiilor constituţionale enunţate anterior, întrucât creeazã posibilitatea unor situaţii inacceptabile din punct de vedere juridic". De asemenea, aratã cã art. 91^1 din Codul de procedurã penalã aduce atingere aceloraşi principii şi drepturi din Legea fundamentalã arãtate mai sus, precum şi dispoziţiilor constituţionale privind viaţa intimã, familialã şi privatã, secretul corespondenţei şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece posibilitatea de a solicita interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare doar în baza unor date privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni contravine cerinţei existenţei unei proporţionalitãţi între restrângerea exerciţiului drepturilor consacrate de art. 26 şi 28 din Constituţie şi situaţia care determinã respectiva restrângere.
Tribunalul Suceava - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 38, art. 45, art. 91^1, art. 265 alin. 2 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 171/2010 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 - "Disjungerea", art. 45 - "Dispoziţii care se aplicã la urmãrirea penalã", art. 91^1 - "Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare", art. 265 alin. 2 - "Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmãrire" şi art. 332 alin. 2 - "Restituirea pentru refacerea urmãririi penale", toate din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 38: "În cazul de indivizibilitate prevãzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecãţi, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni sã se facã separat.";
- <>Art. 45 - al cãrui alin. 1^1 a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006), iar alin. 1^2 a fost introdus prin <>Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003), care a modificat şi alin. 5: "Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cursul urmãririi penale.
Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplicã în faza de urmãrire penalã.
Declinarea de competenţã se dispune prin ordonanţã.
Când nici unul din locurile arãtate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmãrire penalã care a fost mai întâi sesizat.
În caz de sesizãri simultane, precãderea se stabileşte în ordinea enumerãrii de la art. 30 alin. 1.
Dacã în raport cu vreunul din criteriile arãtate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmãrire penalã, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat.
Urmãrirea penalã a infracţiunilor sãvârşite în condiţiile prevãzute în art. 31 se efectueazã de cãtre organul de urmãrire penalã din circumscripţia instanţei competente sã judece cauza.
Conflictul de competenţã între doi sau mai mulţi procurori se rezolvã de cãtre procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între douã sau mai multe organe de cercetare penalã, competenţa se stabileşte de cãtre procurorul care exercitã supravegherea activitãţii de cercetare penalã a acestor organe.";
- <>Art. 91^1 - modificat prin Legea nr. 356/2006 : "Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeazã cu autorizarea motivatã a judecãtorului, la cererea procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, în condiţiile prevãzute de lege, dacã sunt date ori indicii temeinice privind pregãtirea sau sãvârşirea unei infracţiuni pentru care urmãrirea penalã se efectueazã din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru cã identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevãzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spãlare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se sãvârşesc prin mijloace de comunicare electronicã. Dispoziţiile alin. 1 se aplicã în mod corespunzãtor.
Autorizaţia se dã pentru durata necesarã interceptãrii şi înregistrãrii, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã sau de la instanţa corespunzãtoare în grad acesteia, în a cãrei circumscripţie se aflã sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dã de cãtre judecãtorul desemnat de acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoitã, înainte sau dupã expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depãşi 30 de zile.
Durata totalã a interceptãrilor şi înregistrãrilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoanã şi aceeaşi faptã, nu poate depãşi 120 de zile.
Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintã sau o asistã în proces nu poate fi folositã ca mijloc de probã decât dacã din cuprinsul acesteia rezultã date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregãtirea sau sãvârşirea de cãtre avocat a unei infracţiuni dintre cele prevãzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediatã a interceptãrilor şi înregistrãrilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacã nu mai existã motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivatã a persoanei vãtãmate, procurorul poate solicita judecãtorului autorizarea interceptãrii şi înregistrãrii convorbirilor ori comunicãrilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formeazã obiectul cercetãrii.
Autorizarea interceptãrii şi a înregistrãrii convorbirilor sau comunicãrilor se face prin încheiere motivatã, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justificã mãsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi fãcutã prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziatã; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.";
- Art. 265 alin. 2: "Când completarea sau refacerea urmãririi penale este necesarã numai cu privire la unele fapte sau la unii învinuiţi sau inculpaţi, iar disjungerea nu este posibilã, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze.";
- <>Art. 332 alin. 2 - modificat prin Legea nr. 356/2006 : "Instanţa se desesizeazã şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmãririi penale în cazul nerespectãrii dispoziţiilor privitoare la competenţa dupã materie sau dupã calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de cãtre apãrãtor."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privitoare la statul de drept, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 28 referitoare la secretul corespondenţei, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 124 alin. (2) privitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Referitor la prevederile art. 265 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicatã prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Or, potrivit prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedurã penalã urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38, art. 45, art. 91^1 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la prevederi din Legea fundamentalã invocate şi în prezenta cauzã şi cu motivãri similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 224 din 17 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, şi prin <>Decizia nr. 171 din 2 martie 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, respectiv a prevederilor art. 38, art. 45 şi ale art. 91^1 din acelaşi cod, pentru motivele acolo arãtate.
Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
De altfel, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate de cãtre organele de urmãrire penalã, respectiv de instanţa de judecatã. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însã, motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dorel Cîrciu în Dosarul nr. 2.097/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
II. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38, art. 45, art. 91^1 şi ale art. 332 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 iunie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
