Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 822 din 7 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Millennium Building Development" S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 3 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, iar, în urma deliberãrilor, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 7 iulie 2008.
CURTEA , având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 7.222/120/2007, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucureşti într-o acţiune de contencios administrativ, introdusã de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolicã, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire emise de primarul sectorului 1 Bucureşti, textul de lege criticat constituind temeiul de drept invocat de reclamantã în acţiune. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine urmãtoarele: Potrivit art. 120, art. 121 şi art. 122 din secţiunea a 2-a "Administraţia publicã localã", cuprinsã în cap. V "Administraţia publicã" din Constituţie, rezultã cã, la nivelul comunelor şi oraşelor, autonomia localã se realizeazã prin consiliile locale alese şi primarii aleşi, aceste autoritãţi administrative autonome având misiunea de a rezolva treburile publice din comune şi oraşe, în timp ce consiliul judeţean reprezintã autoritatea administraţiei publice al cãrei rol este coordonarea activitãţii consiliilor comunale şi orãşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean. Dezvoltând prevederile constituţionale de mai sus, <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 precizeazã cã primarul este şeful administraţiei publice locale, autoritate unipersonalã care emite dispoziţii ce devin obligatorii dupã aducerea lor la cunoştinţa persoanelor interesate, iar consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezintã autoritãţi colegiale având competenţe de coordonare a activitãţilor consiliilor comunale şi orãşeneşti, respectiv ale sectoarelor din Bucureşti. Chiar dacã legislaţia naţionalã în materie instituie pentru administraţia publicã localã un regim de largã autonomie, se aratã cã existã şi elemente necesare de centralizare pentru asigurarea echilibrului corespunzãtor între organele centrale şi cele locale, astfel cum prevede şi art. 4 pct. 3 din Carta europeanã a autonomiei locale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 199/1997 . Totodatã, legislaţia internã referitoare la "conservarea Patrimoniului Cultural Naţional Imobil" transpune în practicã principiul constituţional al autonomiei locale, primarului revenindu-i, de exemplu, o serie de atribuţii, astfel cum rezultã din <>art. 47 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sau <>art. 4 alin. (1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Or, dispoziţiile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 încalcã principiul autonomiei locale prin aceea cã scot din competenţa primarilor - autoritãţi executive - atribuţia de eliberare a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare "pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" şi o includ în competenţa consiliului judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti autoritãţi colegiale, deliberative - în condiţiile în care competenţa emiterii tuturor celorlalte autorizaţii de construire, modificare sau desfiinţare a imobilelor revine, potrivit legii, primarilor. Se aratã cã o asemenea reglementare specialã nu se justificã, deoarece autorizaţia de construire a unui imobil nu poate fi emisã în afara planurilor urbanistice, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor şi serviciilor deconcentrate ale acestuia, dupã caz. Aşadar, protecţia efectivã a zonelor de protecţie a monumentelor istorice se realizeazã prin aceste mijloace, neavând relevanţã dacã autorizaţia este eliberatã de consiliul judeţean sau de primar. Dispoziţia <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 contravine şi art. 122 alin. (1) din Constituţie prin aceea cã transformã consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice, constituitã şi învestitã cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv de "eliberare" a unui anume tip de acte administrative individuale, care nu au nicio legãturã cu normele fundamentale invocate. De asemenea, textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalitãţii şi la interzicerea discriminãrii. Discriminarea negativã decurge din procedura greoaie şi de lungã duratã, cu cheltuieli suplimentare, la care sunt supuse persoanele care deţin în proprietate un teren aflat într-o zonã de protecţie, în raport cu ceilalţi proprietari de terenuri, cãrora, pentru emiterea aceluiaşi tip de autorizaţii emise de primar, li se aplicã proceduri clare, suple şi operative. În sfârşit, se aratã cã dispoziţiile <>Legii nr. 422/2001 nu corespund nici exigenţelor de tehnicã legislativã sub aspectul necorelãrii şi chiar contradicţiei acestora cu texte cuprinse în alte acte normative în vigoare, cum ar fi <>Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. În sensul sancţionãrii lipsei de coerenţã a legislaţiei sunt menţionate hotãrâri pronunţate de Curtea Europeanã Drepturilor Omului, de exemplu în cauza Pãduraru contra României, 2005 sau cauza S.A. Dangeville contra Franţei, 2002. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ nu îşi exprimã opinia faţã de temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie sã cuprindã opinia instanţei asupra excepţiei. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere aratã cã «Din analiza dispoziţiilor legale nu rezultã încãlcarea, sub niciun aspect, a principiului constituţional al autonomiei locale reglementat de art. 120 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, care stabileşte principiile pe care trebuie sã se bazeze administraţia publicã din unitãţile administrativ-teritoriale. Textul analizat nu face decât sã se conformeze acestor principii, precum şi celorlalte dispoziţii din Legea fundamentalã, respectiv art. 122 alin. (2), care stabileşte: "Consiliul judeţean este ales şi funcţioneazã în condiţiile legii." Nici susţinerea potrivit cãreia este încãlcat art. 122 alin. (1) din Constituţia republicatã nu poate fi primitã, argumentele expuse în acest sens referindu-se de fapt la aspecte de interpretare a dispoziţiilor legale şi nu la motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vizate, ceea ce face obiectul activitãţii instanţelor de judecatã. Cât priveşte invocarea încãlcãrii art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, apreciem cã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii nu este afectat, câtã vreme textul de lege se aplicã tuturor celor aflaţi într-una dintre situaţiile expuse de ipoteza normei legale.» Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sunt neconstituţionale, sub aspectul nerespectãrii art. 120 alin. (1) şi art. 122 alin. (1) din Constituţie. Referitor la critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 120 alin. (1) din Legea fundamentalã, privind principiile de bazã ale administraţiei publice din unitãţile administrativteritoriale, se aratã, în esenţã, cã, faţã de instituţia primarului, consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt autoritãţi colegiale cu atribuţii de coordonare a activitãţii consiliilor comunale sau orãşeneşti, respectiv a celor de sector din municipiul Bucureşti, în vederea ducerii la îndeplinire a serviciilor publice de interes judeţean sau la nivelul capitalei. Or, excluderea, prin dispoziţiile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 , din sfera competenţei primarilor, în calitate de autoritãţi executive, având un caracter unipersonal, a atribuţiei de a elibera autorizaţia de construire, modificare sau desfiinţare având ca obiect imobilele situate în zona de protecţie a monumentelor istorice, şi comutarea acestei atribuţii în sarcina consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, încalcã principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie. Dimpotrivã, dispoziţiile art. 47 din aceeaşi lege, care prevãd competenţele primarului în domeniul protejãrii monumentelor istorice, respectã acest principiu şi sunt în acord cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale, care dispun cã "exerciţiul responsabilitãţilor publice trebuie, de manierã generalã, sã revinã, de preferinţã, acelor autoritãţi care sunt cele mai apropiate de cetãţeni". De aceea, nu se poate considera cã dispoziţiile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 sunt justificate de interesul general al obiectivelor protejate şi al lucrãrilor de executat, pe motiv cã acest interes ar depãşi sfera de competenţã a primarului şi s-ar încadra astfel în atribuţiile consiliului judeţean sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, deoarece, indiferent de emitentul autorizaţiei, adevãrata autoritate care asigurã o protecţie efectivã, prin condiţionarea emiterii autorizaţiei de avizarea prealabilã, este Ministerul Culturii şi Cultelor. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 122 alin. (1) din Constituţie, şi aceasta este întemeiatã, deoarece consiliul judeţean are atribuţii de coordonare şi nu atribuţii de execuţie, acestea din urmã revenind, potrivit legii, consiliilor comunale, orãşeneşti sau municipale. Totodatã, art. 122 din Legea fundamentalã nu include consiliul judeţean în sfera autoritãţilor prin care se realizeazã autonomia localã, acesta având atribuţii în ceea ce priveşte raporturile dintre autoritãţile locale, comunale, orãşeneşti sau, dup caz, judeţene şi autoritãţile statului. De altfel, sunt de esenţa autonomiei locale dreptul şi capacitatea efectivã a autoritãţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona toate treburile publice, în baza mandatului reprezentativ din partea colectivitãţii. În legãturã cu pretinsa neconstituţionalitate faţã de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciazã cã aceste norme nu sunt incidente în cauzã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA , examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, care au urmãtoarea redactare: "Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au urmãtoarele atribuţii: (...) d) elibereazã autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, numai pe baza şi în condiţiile avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, dupã caz." Autorul excepţiei apreciazã cã textul de lege criticat contravine, în ordinea invocãrii lor, prevederilor constituţionale ale art. 120 alin. (1), care consacrã principiile de bazã ale administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale, respectiv principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice, ale art. 122 - "Consiliul judeţean" şi ale art. 16 alin. (1), care instituie principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalitãţii şi la interzicerea discriminãrii, precum şi ale art. 4 pct. 3 din Carta europeanã a autonomiei locale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 199/1997 , referitoare la întinderea autonomiei locale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã o respingã pentru considerentele ce se vor arãta în continuare. I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 , prin raportare la prevederile art. 120 alin. (1) din Constituţie În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, scoaterea, prin dispoziţiile art. 48 lit. d), din competenţa primarilor -autoritãţi executive - a atribuţiei de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare "pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" şi includerea acestei atribuţii în competenţa consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - autoritãţi colegiale, deliberative - încalcã principiul autonomiei locale prevãzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie. De altfel, din ansamblul criticilor de neconstituţionalitate se deduce cã acestea vizeazã aspecte ce ţin de competenţele primarului şi de atribuţiile consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, stabilite prin <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 , <>Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii şi <>Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în corelare cu principiul autonomiei locale ce guverneazã administraţia publicã din unitãţile administrativ-teritoriale. Faţã de criticile formulate, Curtea observã urmãtoarele: Administraţia publicã localã este reglementatã, potrivit Legii fundamentale, în secţiunea a 2-a, cap. V din titlul III, care cuprinde principiile de bazã - art. 120, autoritãţile comunale şi orãşeneşti - art. 121, consiliul judeţean - art. 122 şi prefectul - art. 123. În strânsã legãturã cu normele enunţate sunt de menţionat şi prevederile art. 3 alin. (3) din Constituţie referitoare la teritoriul României, care stipuleazã cã "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii". Administraţia publicã localã din unitãţile administrativteritoriale se circumscrie la autoritãţile administraţiei publice locale prin care se realizeazã autonomia localã în comune şi în oraşe - consiliile locale alese şi primarii aleşi - şi, respectiv, la consiliul judeţean. În ce priveşte consiliul judeţean, este de observat cã textul art. 122 din Constituţie, care defineşte consiliul judeţean ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea activitãţii consiliilor comunale şi orãşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean, este inclus în secţiunea a 2-a - Administraţia publicã localã - din cap. V al titlului III din Constituţie, fiind supus aceloraşi principii prevãzute de art. 120 din Constituţie şi celui de a fi ales în condiţiile legii, stabilit distinct în art. 122 alin. (2) din Legea fundamentalã. Aşadar, autoritãţi ale administraţiei publice locale prin care se realizeazã autonomia localã sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi la nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean. De altfel, şi în doctrinã se precizeazã cã "autoritãţile administraţiei publice locale sunt autoritãţi ale administraţiei publice prin care se realizeazã autonomia localã, autoritãţi administrative autonome, alese, ale comunelor, oraşelor şi judeţelor". Se au în vedere "consiliile locale, primarii de la nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean, ca elemente componente ale sferei administraţiei publice locale". Potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Legea fundamentalã, organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia localã se reglementeazã prin lege organicã. <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 , transferând în planul legislaţiei naţionale "Conceptul de autonomie localã" din Carta europeanã a autonomiei locale, adoptatã la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificatã de România prin <>Legea nr. 199/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, a prevãzut la art. 3 alin. (1) cã "prin autonomie localã se înţelege dreptul şi capacitatea efectivã a autoritãţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivitãţilor locale pe care le reprezintã, treburile publice, în condiţiile legii", iar la alin. (2) al art. 3 s-a stipulat cã "acest drept se exercitã de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autoritãţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat". Aşa fiind, susţinerea cã "autonomia localã se realizeazã numai prin autoritãţile comunale şi orãşeneşti" şi cã "art. 122 din Constituţie, care reglementeazã Consiliul judeţean, nu îl include pe acesta în sfera autoritãţilor prin care se realizeazã autonomia localã" nu poate fi primitã. Autonomia localã nu poate fi restrânsã, aşa cum se susţine, doar la nivelul comunelor şi oraşelor, exercitatã fiind de consiliile locale alese şi de primarii aleşi. II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 , prin raportare la art. 122 alin. (1) Constituţie În opinia autorului excepţiei «articolul 48 lit. d) transformã consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice constituitã şi învestitã cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv de "eliberare" a unui anumit tip de acte administrative individuale, care n-au nicio legãturã cu scopul prevãzut de art. 122 alin. (1) din Constituţie». În ce priveşte competenţa conferitã de <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, Curtea reţine cã aceasta este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 4 pct. 1 din Carta europeanã a autonomiei locale, potrivit cãreia "competenţele de bazã ale autoritãţilor administraţiei publice locale sunt prevãzute de Constituţie sau de lege. Totuşi aceastã dispoziţie nu împiedicã atribuirea unor competenţe autoritãţilor administraţiei publice locale, în scopuri specifice şi în conformitate cu legea". Totodatã, la pct. 3 al art. 4 din Cartã se precizeazã cã "exerciţiul responsabilitãţilor publice trebuie, de manierã generalã, sã revinã, de preferinţã, acelor autoritãţi care sunt cele mai apropiate de cetãţeni. La atribuirea unei responsabilitãţi cãtre o altã autoritate trebuie sã se ţinã seama de amploarea şi de natura sarcinii, precum şi de cerinţele de eficienţã şi economie". Potrivit art. 122 alin. (1) din Constituţie, administraţia publicã la nivelul judeţului se realizeazã prin consiliul judeţean care este definit ca fiind "autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activitãţii consiliilor comunale şi orãşeneşti, în vederea realizãrii serviciilor publice de interes judeţean". Textul constituţional consfinţeşte competenţa de bazã a consiliilor judeţene, dar nimic nu împiedicã ca legiuitorul organic sã atribuie consiliilor judeţene competenţe specifice ca autoritãţi ale administraţiei publice. În acest sens, <>Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 conferã consiliilor judeţene, prin art. 91, mai multe categorii de atribuţii, dintre care unele executive, precum şi alte atribuţii prevãzute de lege. Legiuitorul a apreciat ca autorizaţiile de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate sã fie eliberate de autoritãţi deliberative - consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti - ţinând seama de semnificaţia acestor lucrãri, prin raportare la interesul general al societãţii, scoţându-le din sfera competenţei primarilor - în calitate de autoritãţi executive, având un caracter unipersonal, fãrã ca prin aceasta sã fie înfrânt vreun principiu de ordin constituţional. <>Art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 are un caracter special faţã de <>art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, care constituie sediul materiei privind competenţa de a emite diferenţiat autorizaţii de construire de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, putând sã cuprindã dispoziţii derogatorii faţã de acesta din urmã. Se mai susţine cã, întrucât "autorizaţia de construire a unui imobil nu poate fi emisã în afara planurilor urbanistice general, zonal şi de detaliu, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, rezultã cã protecţia efectivã se realizeazã prin aceste mijloace, neavând relevanţã dacã autorizaţia este eliberatã de Consiliu sau de primar". Interesul protejãrii unor obiective declarate monumente istorice impune avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, dupã caz, în ceea ce priveşte autorizarea construirii sau desfiinţãrii pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, dar, prin natura sa, acest interes poate depãşi sfera interesului local, intrând în sfera interesului general sau naţional, dupã caz. Importanţa şi valoarea deosebite ale unui anumit bun imobil declarat monument istoric, aparţinând patrimoniului cultural local sau, dupã caz, patrimoniului cultural naţional, sunt cele care determinã necesitatea ca un organ deliberativ şi colegial sã analizeze şi sã hotãrascã asupra emiterii unei astfel de autorizaţii. În acest sens sunt atât prevederile art. 4 pct. 3 din Carta europeanã a autonomiei locale, mai sus citate şi invocate, de altfel, de autorul excepţiei, cât şi ale <>art. 91 alin. (1) lit. f) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 , potrivit cãrora consiliul judeţean îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de lege, în afara celor enumerate în text. În vederea protejãrii monumentelor istorice din unitãţile administrativ-teritoriale şi a respectãrii prevederilor legale în acest domeniu, prin <>cap. II al titlului IV din Legea nr. 422/2001 au fost stabilite distinct atribuţiile autoritãţilor administraţiei publice locale - consilii locale, primari, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti -, acestora din urmã fiindu-le atribuitã şi competenţa de a elibera autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate. III. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 , prin raportare la art. 16 din Constituţie, precum şi cu privire la unele probleme de tehnicã legislativã Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa discriminare pe care textul de lege examinat o creeazã între acele persoane care obţin într-un mod mult mai facil autorizaţii de construire eliberate în temeiul prevederilor <>Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, faţã de cele ce se supun prevederilor <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 , Curtea constatã cã o astfel de criticã este neîntemeiatã, datã fiind evidenta deosebire dintre cele douã categorii de subiecte de drept, destinatare ale unor acte normative diferite, pe care autorul excepţiei le comparã. De altfel, aşa cum menţioneazã şi Avocatul Poporului, dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în drepturi, nu sunt incidente în cauza de faţã. În sfârşit, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la aspecte privind tehnica legislativã, lipsa de corelare sau chiar contradicţia dintre diversele acte normative ce reglementeazã în domeniul eliberãrii autorizaţiilor de construcţii, întrucât Curtea Constituţionalã nu are competenţe în ceea ce priveşte corelarea şi armonizarea legislaţiei în vigoare. Curtea verificã doar compatibilitatea legilor cu Constituţia şi nu se pronunţã asupra eventualelor inadvertenţe sau necorelãri existente în legislaţie, probleme ce revin autoritãţii legiuitoare. IV. În raport cu considerentele menţionate la pct. I-III, Curtea constatã cã prevederile <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi art. 122 din Constituţie, ale art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
