Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 584 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sandra Automobile" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 19.585/245/2006 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 19.585/245/2006, Tribunalul Iaşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 584 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sandra Automobile" - S.R.L. din Iaşi într-un proces de revendicare-grãniţuire.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 584 din Codul civil contravin principiului egalitãţii de arme consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 16 şi 24 din Constituţie, deoarece proprietarul fondului învecinat cãruia i se opune o acţiune în grãniţuire este plasat în dezavantaj faţã de cel care invocã grãniţuirea, neavând la îndemânã pârghii procesuale efective de a paraliza acţiunea introdusã împotriva sa.
În ceea ce priveşte art. 480 din Codul civil, susţine cã acesta contravine art. 44 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie prin formularea sintagmei "în limitele determinate de lege".
Tribunalul Iaşi - Secţia civilã considerã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 480 şi 584 din Codul civil, texte de lege ce au urmãtoarea redactare:
- Art. 480: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate de lege.";
- Art. 584: "Orice proprietar poate îndatora pe vecinul sãu la grãniţuirea proprietãţii lipite cu a sa; cheltuielile grãniţuirii se vor face pe jumãtate."
În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 44 alin. (1), (2) şi (8) privind dreptul de proprietate privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Prevederile art. 480 din Codul civil au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauzã.
În acest sens, în Decizia nr. 565 din 29 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, sau Decizia nr. 1.409 din 16 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 23 martie 2009, Curtea a reţinut cã prevederile art. 480 din Codul civil dau definiţia legalã a proprietãţii, precizând cã dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultã din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real (usus, fructus şi abusus), cât şi un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însã a ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
II. În ceea ce priveşte art. 584 din Codul civil, Curtea constatã cã şi acesta a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în prezenta cauza.
În acest sens, sunt Decizia nr. 826 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Decizia nr. 969 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010 şi Decizia nr. 1.141 din 28 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 1 noiembrie 2010, prin care Curtea a statuat cã prevederile art. 584 din Codul civil sunt constituţionale.
Astfel, Curtea a reţinut cã "art. 584 din Codul civil dispune în legãturã cu dreptul proprietarului unui imobil de a cere stabilirea hotarelor acestuia, pe cheltuiala comunã a proprietarilor învecinaţi, ceea ce nu numai cã nu încalcã dreptul de proprietate, ci, dimpotrivã, îl ocroteşte. Dreptul de a pretinde şi de a obţine grãniţuirea proprietãţii este efectul caracterului real şi absolut al dreptului de proprietate, în virtutea cãruia orice proprietar poate pretinde de la ceilalţi respectarea proprietãţii sale. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici încãlcarea dreptului la apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie şi nici a art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, din cuprinsul textului de lege criticat nu reiese cã "proprietarul fondului învecinat" nu are la dispoziţie toate mijloacele procesuale pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar violarea principiului egalitãţii în drepturi existã atunci când se aplicã tratament diferenţiat unor cazuri egale. Or, din prevederile art. 584 din Codul civil nu rezultã instituirea unui asemenea tratament".
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã de precedentele decizii, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 584 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sandra Automobile" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 19.585/245/2006 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 iunie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: