Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 82 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 15 aprilie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gheorghe Mihai în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1 al Tribunalului Olt - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.165D/2012.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsind partea Marian Bădoi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Marian Bădoi a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea în lipsă, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi obligarea autorului acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, ataşează împuternicirea avocaţială, concluziile scrise ale apărătorului ales şi chitanţa cuprinzând onorariul de avocat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta se poate face numai în faţa instanţei de judecată.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea părţii Marian Bădoi, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Olt - Secţia penală. În acest sens, face trimitere şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 299/2005.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Decizia penală nr. 65 din 24 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1, Tribunalul Olt - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Mihai cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât, în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu mai poate fi atacată cu recurs nici separat, nici odată cu fondul, în condiţiile în care soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală nu mai este nici ea supusă niciunei căi de atac. Face trimitere, în acest sens, şi la considerentele Deciziei nr. 299/2005, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, reţinând următoarele: "Faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată separat cu recurs nu aduce nicio atingere drepturilor procesuale ale părţii, câtă vreme această încheiere poate fi atacată odată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă."
Tribunalul Olt - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 225/2005, nr. 404/2005, nr. 299/2005, nr. 482/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004, şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 a abrogat alineatul 7 al art. 52 din Codul de procedură penală, iar art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 a modificat alineatul 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004.
Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală are următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
Art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, abrogat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, prevedea că: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării, şi dosarul se înaintează de îndată instanţei de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părţilor."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi a prevederile art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a reţinut că între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).
Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.
Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Curtea reţine că motivele mai sus arătate subzistă inclusiv în situaţia în care în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată una din părţi formulează o cerere de recuzare. Pe cale de consecinţă, încheierea de respingere a recuzării, ca şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cauzei, nu poate avea decât un caracter definitiv. De altfel, în acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 20 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, statuând că abrogarea, prin actul normativ criticat, a dispoziţiilor procedural- penale care reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzării s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, fiind determinată de raţiuni de politică penală, respectiv de "necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care impietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi", astfel cum se menţionează în mod expres în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004. Aşa fiind, actul normativ criticat nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituţionale, ci constituie o aplicare a acestora, legiuitorul fiind preocupat de asigurarea exigenţelor unui proces echitabil, prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celerităţii procesului penal (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe).
Prin urmare, faptul că, în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată cu recurs nici separat, nici odată cu fondul - în condiţiile în care însăşi soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală nu este supusă niciunei căi de atac - nu este de natură să aducă atingere drepturilor garantate prin prevederile art. 21 şi art. 129 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mihai în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1 al Tribunalului Olt - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
