Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 82 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 alin. 2 si art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 1 martie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.465./99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ioan Ciulin în dosarul de mai sus având ca obiect judecarea unui apel în materie penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 67 alin. 2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii, deoarece, prin aşa-zisa apreciere a utilitãţii probei, instanţa de judecatã se antepronunţã cu privire la valoarea acesteia, motiv pentru care admiterea sau respingerea probatoriului devine o simplã formalitate, pe baza cãreia judecãtorul, în lipsa unor argumente solide, dispune aleatoriu.
Totodatã, art. 67 alin. 2 din Codul de procedurã penalã intrã în contradicţie şi cu art. 378 alin. 1^1 din acelaşi cod referitor la judecarea apelului, în sensul cã prin împiedicarea în acest mod a probaţiunii penale se încalcã şi dreptul la exercitarea unei cãi de atac, prin reducerea acestei etape procesuale la o simplã formalitate, în care instanţa de apel se limiteazã doar la a aviza soluţia instanţei de fond.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 2 cu denumirea marginalã Concludenţa şi utilitatea probei şi art. 378 alin. 1^1 cu denumirea marginalã Judecarea apelului, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 67 alin. 2: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludentã şi utilã.";
- Art. 378 alin. 1^1: "Cu ocazia judecãrii apelului, instanţa este obligatã sã procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specialã, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului de a solicita audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, şi prin <>Decizia nr. 311 din 14 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 17 august 2005, a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, statuând cã prin sintagma "pãrţile pot propune probe şi cere administrarea lor" legiuitorul a înţeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludentã şi utilã."
Administrarea de cãtre instanţã numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvãrii procesului penal nu reprezintã şi nici nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la apãrare. Este obligaţia constituţionalã a instanţelor judecãtoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevãzutã la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã, în cadrul cãreia se situeazã administrarea numai a acelor probe care sunt de naturã sã ducã la descoperirea adevãrului.
Faptul cã instanţa este cea care apreciazã cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de pãrţi, inclusiv cu privire la prezentarea mijloacelor materiale de probã, nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil, câtã vreme instanţa are obligaţia, impusã chiar prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Obligaţia impusã de legiuitor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând pãrţii ca, în cunoştinţã de cauzã, sã îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, sã promoveze cãile de atac prevãzute de lege, atunci când apreciazã cã respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încãlcarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 1.126 din 10 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, statuând cã textul de lege criticat satisface "pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nici nu se aplicã discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele douã situaţii juridice circumscrise de text beneficiazã de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalitãţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţã, pe de altã parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligatã sã examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel pãrţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ioan Ciulin în Dosarul nr. 5.465./99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
