Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 82 din 10 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului si ale art. 27 pct. 5 si 9, precum si ale art. 88 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 19 aprilie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Daniela Titian - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , ale <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 şi ale art. 27 pct. 5 şi 9, precum şi ale art. 88 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Elemar Star" - S.R.L. Cãlãraşi în Dosarul nr. 5F/2004 al Tribunalului Cãlãraşi.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã. Se aratã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 şi ale <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , în sensul respingerii acesteia. Celelalte critici ale autorului excepţiei exced controlului de constituţionalitate, întrucât privesc situaţii care aparţin competenţei instanţelor judecãtoreşti, apreciind cã sub acest aspect excepţia este inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 august 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 5F/2004, Tribunalul Cãlãraşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , ale <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 şi ale art. 27 pct. 5 şi 9, precum şi ale art. 88 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Elemar Star" - S.R.L. Cãlãraşi într-o cauzã având ca obiect judecarea cererii privind deschiderea procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 , formulatã împotriva autorului excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, într-o argumentare amplã, în care pe lângã invocarea unor texte constituţionale considerate a fi încãlcate se fac numeroase referiri la dispoziţii din Codul de procedurã civilã, din Codul civil, din alte legi, precum şi la jurisprudenţa unor instanţe judecãtoreşti, inclusiv la hotãrâri pronunţate în alte cauze în care este parte, autorul excepţiei susţine, în esenţã, urmãtoarele:
- Dispoziţiile <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , prin care contractele de credit financiar şi garanţiile reale şi personale constituie titlu executoriu, încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 123 [devenit, dupã republicarea Constituţiei art. 124] şi art. 125 alin. (1) [devenit art. 126 alin. (1)]. Autorul excepţiei susţine cã prevederile legale criticate, care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi garanţiilor reale şi personale, contravin unor dispoziţii din legislaţia civilã şi procesual civilã, referindu-se în acest sens la unele hotãrâri pronunţate de instanţele judecãtoreşti.
Se mai aratã în susţinerea excepţiei cã "dispoziţiile <>Legii nr. 58/1998 şi normele sale de aplicare încalcã prevederile art. 15 din Constituţia României, conform cãrora «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia <>legii penale mai favorabile», or, Legea nr. 58/1998 este o lege civilã". Astfel, aratã autorul excepţiei, în continuare, "<>Legea nr. 58/1998 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, iar potrivit art. 92 din conţinutul ei, a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare, adicã la 30 aprilie 1998; conform Constituţiei României, de la aceastã datã începe sã producã efecte şi nu anterior ei, nu retroactiv". În consecinţã, autorul excepţiei considerã cã prevederile criticate nu pot fi aplicate contractelor de credit încheiate anterior intrãrii în vigoare a legii respective.
În acelaşi timp autorul excepţiei susţine cã textul de lege criticat încalcã dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apãrare. În acest sens, se aratã cã "partea cãreia i se opune actul executãrii silite, pe calea judecãrii unei cereri de încuviinţare a executãrii silite, are interesul de a-şi formula apãrarea, interes legitim, ocrotit de legiuitor, şi poate invoca chiar nulitatea absolutã a titlului în baza cãruia se cere încuviinţarea executãrii silite, nulitate care, admisã, poate avea drept consecinţã respingerea cererii de executare şi anularea convenţiei ce a stat la baza ei, aşa încât, desfiinţat fiind însuşi temeiul juridic ce a stat la baza formulãrii cererii, o alta nu mai poate fi [promovatã] în baza înscrisului formulat. În acest mod, rãpindu-i-se justiţiabilului dreptul la apãrare, se încalcã dispoziţiile mai sus invocate din Constituţia României [art. 24]. Este adevãrat cã, ulterior încuviinţãrii executãrii silite, existã posibilitãţi de apãrare ale justiţiabilului cãruia i se opune actul executãrii, pe calea contestaţiei la executare, însã prin aceasta se încalcã prevederile art. 21 din Constituţia României [...]".
- Dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului sunt criticate în sensul cã încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 24 alin. (1) şi "ale art. 123 [devenit art. 124] din Constituţia României, potrivit cãrora «Justiţia se înfãptuieşte în numele legii»".
Aceste dispoziţii legale sunt, în opinia autorului excepţiei, neconstituţionale deoarece "permit judecarea numai într-un sens şi, în speţã, a cererii creditorului, nepermiţând analizarea motivelor de apãrare ale pârâtului debitor, privind nulitatea absolutã a titlului pe care creditorul îşi fundamenteazã cererea introductivã şi nici soluţionarea cererii acestuia, reconvenţionalã, privind pretenţiile îndreptate împotriva creditorului reclamant, dovedite legal, atestate de hotãrâri judecãtoreşti irevocabile dispuse de instanţe de recurs şi în intimã legãturã cu înscrisul ce stã la baza cererii introductive".
Se apreciazã totodatã cã "suprimarea dreptului pârâtei la apãrare" este neconstituţionalã, "excede procedurii [...] prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 şi are grave consecinţe asupra pârâtei, vãtãmatã în interesele sale legitime, ocrotite de lege, împiedicând-o pe aceasta sã beneficieze de prevederile Constituţiei României".
Referitor la neconstituţionalitatea aceloraşi prevederi legale, se aratã cã, în baza <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , "poate fi introdusã o cerere şi admisã, care legal este prescrisã în sens material, lipsa dreptului la acţiune putând fi acoperitã printr-un act infracţional [...]".
- Dispoziţiile art. 27 pct. 5 şi 9 din Codul de procedurã civilã, privind cazurile de recuzare a judecãtorilor, sunt considerate "neconstituţionale, încãlcând prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 123 [devenit art. 124] din Constituţia României". Autorul excepţiei, referindu-se la situaţii concrete în care se aflã, considerã cã aceste texte de lege nu au în vedere şi posibilitatea recuzãrii în cazul în care între una dintre pãrţi şi judecãtor existã un proces penal în curs de judecatã, posibilitatea recuzãrii întregii instanţe, dacã între una dintre pãrţi "şi mai mult de 50% din numãrul judecãtorilor instanţei care soluţioneazã dosarul civil existã, în paralel, spre soluţionare la instanţa competentã un dosar penal având cauza exact în cauza dosarului civil", precum şi în cazul în care judecãtorii unei instanţe pretind cã s-au abţinut, cu excepţia celui care are de soluţionat dosarul. De asemenea, autorul excepţiei considerã cã un alt motiv de recuzare a judecãtorilor întregii instanţe ar putea sã fie, referindu-se la cauza personalã, vrãjmãşia dintre una din pãrţi şi judecãtori, constând în faptul cã partea a formulat sau formuleazã plângeri penale împotriva acestora, "inclusiv împotriva judecãtorului desemnat sã soluţioneze cauza". În acest sens, autorul excepţiei sugereazã ca aceste ultime situaţii sã fie "încadrate în noţiunea de vrãjmãşie între justiţiabil şi judecãtori".
Se aratã totodatã, în susţinerea acestei critici, cã, "potrivit art. 21 din Constituţia României, urmare a revizuirii acesteia din 2003, justiţiabilul are drept la un proces echitabil, dispoziţie de altfel actualã şi în vechea formã a Constituţiei, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, raportate la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
- Dispoziţiile art. 88 din Codul de procedurã civilã sunt criticate pentru neconstituţionalitate, întrucât, susţine autorul excepţiei, pot fi interpretate "şi în sensul cã nu este absolut necesar ca în citaţie sã fie trecutã corect calitatea pãrţilor din proces [...]". Urmare a unei astfel de interpretãri, dispoziţiile legale criticate încalcã, în opinia autorului excepţiei, art. 16 şi art. 123 [devenit art. 124] din Constituţie.
Tribunalul Cãlãraşi nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum prevãd dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã, în esenţã, cã "obiectul unei cereri de natura celei menţionate la art. 29 alin. (1) nu este aceea de executare silitã a unui titlu în favoarea unui creditor individual, ci constatarea de cãtre instanţa de judecatã competentã a stãrii de insolvenţã a debitorului şi de deschidere a procedurii concursuale aferente, în beneficiul întregii mase a creditorilor". În continuare se aratã cã "Procedura de soluţionare a acestei cereri face obiectul unui alt articol din lege, şi anume art. 31. Astfel, alin. (3) şi urmãtoarele ale art. 31 precizeazã dreptul debitorului de a contesta starea sa de insolvenţã, adicã incapacitatea vãditã a patrimoniului sãu de a face faţã obligaţiilor exigibile cu sumele de bani disponibile". Dreptul debitorului de a contesta starea de insolvenţã cuprinde, susţine Guvernul, şi "facultatea de a contesta cuantumul creanţelor invocate de creditorul reclamant, atât timp cât o asemenea contestaţie ar reduce valoarea acestora sub minimul obligatoriu prescris de lege". Guvernul apreciazã, în consecinţã, cã accesul liber la justiţie al debitorului, consacrat de art. 21 din Constituţie, este pe deplin respectat de prevederile <>art. 31 din Legea nr. 64/1995 .
În ceea ce priveşte incidenţa art. 16 din Constituţie, Guvernul apreciazã cã "acest articol nu este înfrânt de nici o dispoziţie din cadrul <>art. 29 sau 31 din Legea nr. 64/1995 , acesta aplicându-se, fãrã nici un fel de deosebire, tuturor debitorilor aflaţi în situaţia descrisã de lege".
Referitor la competenţa materialã de soluţionare a contestaţiei debitorului întemeiatã pe nevaliditatea titlului sau pe insuficienţa obiectului acestuia pentru a se permite deschiderea procedurii, Guvernul considerã cã "judecãtorul-sindic nu poate face abstracţie de rezultatul contestaţiei debitorului atunci când urmeazã a decide asupra stãrii de insolvenţã şi, prin urmare, asupra deschiderii procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului". Totodatã, Guvernul apreciazã "cã un asemenea aspect reprezintã o chestiune de interpretare a legii de cãtre instanţele de judecatã, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale".
În legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 , Guvernul apreciazã cã "acordarea de cãtre legiuitor, prin lege specialã, unor anumite tipuri de acte juridice un caracter special, asimilat titlurilor executorii, fãrã a fi obligatorie existenţa prealabilã a formei autentice, nu constituie un aspect de constituţionalitate, prin aceasta neîncãlcându-se nici o dispoziţie constituţionalã relevantã". Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ce vizeazã egalitatea în faţa legii, Guvernul considerã cã acestea "nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte condiţiile de formã prescrise de lege în mod diferit pentru anumite categorii de acte juridice".
În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea art. 27 pct. 5 şi 9 din Codul de procedurã civilã, Guvernul aratã cã aceasta vizeazã inexistenţa unor prevederi considerate necesare de cãtre autorul excepţiei relativ la cauzele de revocare a judecãtorilor. Or, sub acest aspect, potrivit punctului de vedere al Guvernului, Curtea Constituţionalã "este limitatã la a verifica constituţionalitatea dreptului pozitiv existent, iar nu neconstituţionalitatea absenţei unor anumite dispoziţii considerate necesare. Cãci în acest din urmã caz s-ar substitui, în mod indirect, competenţei stabilite de Constituţie în sarcina Parlamentului ca autoritate legiuitoare".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 din Codul de procedurã civilã, Guvernul apreciazã cã aceasta se referã la modul de interpretare de cãtre instanţe a dispoziţiei referitoare la necesitatea prevederii în citaţie a calitãţii celui citat. Or, considerã Guvernul, "de vreme ce alin. 1 pct. 4, coroborat cu alin. 2 al art. 88 stabilesc expres cã ╟numele, domiciliul şi calitatea celui citat╚ sunt menţiuni obligatorii ale citaţiei, sub sancţiunea nulitãţii, rezultã cã o interpretare diferitã datã de instanţa de judecatã poate fi atacatã la instanţele de control judiciar superioare". În acest caz, afirmã Guvernul, "nu se poate vorbi de o neconstituţionalitate a prevederilor respective, cu atât mai mult cu cât procedura de judecatã se stabileşte prin lege [potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia republicatã], iar în cazul de speţã nu existã dispoziţii constituţionale ce ar putea fi vãtãmate".
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale, întrucât "nu contravin nici unui text din Constituţie."
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie: dispoziţiile <>art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 23 martie 1998, al cãrei titlu a fost modificat prin <>Legea nr. 485/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 10 decembrie 2003, care se numeşte "Legea privind activitatea bancarã"; dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 149/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, ulterior republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, textul criticat fiind preluat cu acelaşi conţinut, dar cu o numerotare diferitã. Astfel, art. 29 alin. (1) a devenit art. 36 alin. (1), asupra cãruia Curtea Constituţionalã urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie; dispoziţiile art. 27 pct. 5 şi 9 şi ale art. 88 din Codul de procedurã civilã.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 : "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantãrii creditului bancar, constituie titluri executorii.";
- <>Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 : "(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã din cauza încetãrii plãţilor faţã de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în urmãtoarele condiţii:
a) dacã creanţele izvorãsc din raporturi de muncã sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie sã aibã un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive;
b) în celelalte cazuri creanţele trebuie sã aibã un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie sã fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive.";
- Art. 27 pct. 5 şi 9 din Codul de procedurã civilã: "Judecãtorul poate fi recuzat: [...]
5. dacã între aceleaşi persoane şi una din pãrţi a fost o judecatã penalã în timp de 5 ani înaintea recuzãrii; [...]
9. dacã este vrãjmãşie între el, soţul sau una din rudele sale pânã la al patrulea grad inclusiv şi una din pãrţi, soţii sau rudele acestora pânã la gradul al treilea inclusiv.";
- Art. 88 din Codul de procedurã civilã: "Citaţia va cuprinde:
1. numãrul şi data emiterii, precum şi numãrul dosarului;
2. arãtarea anului, lunii, zilei şi orei de înfãţişare;
3. arãtarea instanţei şi sediului ei;
4. numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
5. numele şi domiciliul pãrţii potrivnice şi felul pricinii;
5^1. alte menţiuni prevãzute de lege;
6. parafa şefului instanţei şi semnãtura grefierului.
Arãtãrile de la punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 126 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."
Autorul excepţiei a invocat şi încãlcarea art. 20 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţie au urmãtorul conţinut:
"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã prevederile criticate nu încalcã nici una dintre dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
I. De altfel, prevederile art. 29 alin. (1) [devenit, în urma republicãrii, <>art. 36 alin. (1)] din Legea nr. 64/1995 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, care, prin mai multe decizii, a respins excepţiile de neconstituţionalitate. Prin <>Decizia nr. 60 din 11 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003, de exemplu, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, statuând cã prevederile respective nu contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 21, art. 123 [devenit art. 124] şi art. 125 [devenit art. 126] din Constituţie, invocate în acea cauzã ca fiind încãlcate. De asemenea, prin <>Decizia nr. 304 din 8 iulie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 3 septembrie 2004, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 şi a constatat cã prevederile criticate nu încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 41 alin. (2) şi (5) din Constituţie, invocate ca fiind încãlcate în acea cauzã.
În considerentele deciziilor menţionate, Curtea a reţinut cã, printre altele, "reglementarea cuprinsã în textul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede ca, în anumite condiţii, orice creditor care are o creanţã certã, lichidã şi exigibilã sã poatã introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plãţile. Acest fapt nu împiedicã, sub nici un aspect, accesul liber la justiţie, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apãrãri". Curtea a reţinut, de asemenea, referindu-se la jurisprudenţa sa şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale".
De asemenea, în aceeaşi decizie, Curtea a arãtat cã "nu poate reţine nici o incompatibilitate între textul de lege criticat şi [...] prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) referitoare la protecţia egalã a proprietãţii private, ale art. 123 alin. (2) care consacrã principiul independenţei justiţiei şi cele ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite prin lege" (<>Decizia nr. 60/2003 ).
Referitor la critica autorului excepţiei, potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 încalcã prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie care garanteazã dreptul la apãrare, Curtea constatã cã, potrivit art. 147 din aceeaşi lege, text cu care art. 36 alin. (1) se coroboreazã, "Dispoziţiile prezentei legi se completeazã, în mãsura compatibilitãţii lor, cu cele ale Codului de procedurã civilã şi ale Codului comercial român". Prin urmare, procedura de judecatã prevãzutã de dispoziţiile criticate asigurã inclusiv dreptul la apãrare al pãrţilor pe tot parcursul judecãrii sale. De altfel, potrivit <>art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1995 , debitorului i se comunicã cererea de deschidere a procedurii şi poate contesta starea de insolvenţã.
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile pronunţate şi considerentele care au stat la baza lor îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
II. În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 , Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, în mod indirect, prin <>Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanţului contabil special şi regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolã - S.A., text care cuprindea o dispoziţie asemãnãtoare cu cea criticatã în prezenta cauzã.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut cã textul criticat, prin care se prevedea: "Contractele de credit încheiate între Banca Agricolã - S.A. şi împrumutaţii sãi pentru creditele şi dobânzile ce intrã sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã constituie titluri executorii", nu contravine articolului 15 alin. (2) din Constituţie. În decizia la care ne referim, Curtea a constatat cã textul criticat, în acea cauzã "nu conţine, în sine, nici o dispoziţie cu caracter retroactiv". Totodatã, Curtea a reţinut cã, în realitate, excepţia nu viza "constituţionalitatea textului criticat, ci aplicarea în timp a dispoziţiilor acestuia, adicã stabilirea interpretãrii dacã sunt aplicabile sau nu şi contractelor de credit încheiate anterior intrãrii în vigoare a actului normativ în discuţie, în condiţiile în care <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/1997 nu conţine dispoziţii tranzitorii ori alte reglementãri cu privire la aplicarea în timp a textului art. 5. Or, sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat în mod constant cã nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale controlul aplicãrii dispoziţiilor unei legi sub raportul acţiunii lor în timp, ci numai constatarea dacã aceste dispoziţii sunt în concordanţã cu Constituţia".
De asemenea, Curtea a reţinut, în decizia respectivã, cã "prin dispoziţia criticatã se face aplicaţia unui principiu consacrat de art. 372 din Codul de procedurã civilã, în sensul cã executarea silitã se poate face nu numai pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti învestite cu formulã executorie, ci şi în virtutea unui titlu executoriu, prevãzut de lege". (Aceeaşi soluţie a fost pronunţatã, de exemplu, şi prin <>Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000).
În considerentele aceleiaşi decizii s-a mai reţinut cã, "de altfel, ulterior adoptãrii actului normativ criticat prin excepţia de neconstituţionalitate de faţã, s-a acordat, prin <>Legea bancarã nr. 58/1998 , în mod general, pentru toate bãncile, deci nu numai pentru Banca Agricolã - S.A., calitatea de titluri executorii contractelor de credit bancar, precum şi garanţiilor reale şi personale, constituite în scopul garantãrii creditului bancar".
Soluţiile pronunţate de Curte şi considerentele care au stat la baza acestora sunt aplicabile mutatis mutandis în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine modificarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie, revenind instanţei sã stabileascã aplicarea în timp a dispoziţiilor respective.
III. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 pct 5 şi 9 din Codul de procedurã civilã, criticate pentru omisiune, întrucât nu cuprind şi alte cazuri de recuzare a judecãtorilor, considerate de cãtre autorul excepţiei necesare a fi prevãzute, sau cu privire la interpretarea şi aplicarea noţiunii de "vrãjmãşie" prevãzute de art. 27 pct. 9 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã aceste susţineri nu au legãturã cu invocarea textelor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 124 din Constituţie. Potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , care fixeazã limitele atribuţiilor Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate, Curtea "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 88 din Codul de procedurã civilã, criticate cu privire la faptul cã ar putea fi interpretate şi aplicate de instanţe în sensul cã "nu este absolut necesar ca în citaţie sã fie trecutã corect calitatea pãrţilor din proces [...]", Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit alin. (2) al art. 88 din Codul de procedurã civilã, lipsa din citaţie a menţiunii privind "calitatea celui citat" [de la pct. 4 al art. 88 alin. 1] este sancţionatã cu nulitatea, situaţia respectivã putând fi invocatã în exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege, la instanţele de control judiciar competente, dacã cel interesat considerã cã instanţa care a pronunţat hotãrârea a încãlcat dispoziţia legalã respectivã. De altfel, potrivit atribuţiilor sale, Curtea Constituţionalã exercitã controlul de constituţionalitate asupra conţinutului actelor prevãzute de lege, fãrã a se pronunţa asupra modului de aplicare a acestora.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, ale <>art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului şi ale art. 27 pct. 5 şi 9, precum şi ale art. 88 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Elemar Star" - S.R.L. Cãlãraşi în Dosarul nr. 5F/2004 al Tribunalului Cãlãraşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 februarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
