Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Eduard Coşa în Dosarul nr. 1.817/180/2010 al Judecãtoriei Bacãu - Secţia civilã.
La apelul nominal, lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.817/180/2010, Judecãtoria Bacãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Eduard Coşa într-un proces de divorţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât prin audierea unui minor care nu are capacitatea deplinã de exerciţiu se va crea întotdeauna o imagine deformatã a interesului minorului prin influenţa pe care o poate avea unul dintre pãrinţi asupra acestuia la data când este audiat, aducându-se atingere egalitãţii de şanse în faţa judecãtorului la administrarea de probe.
În ce priveşte alin. 4 al aceluiaşi articol, autorul excepţiei aratã cã acest text de lege dã posibilitatea fraudãrii şi încãlcãrii dreptului minorului la o pensie de întreţinere cel puţin egalã cu venitul pe care îl realizeazã pãrintele obligat la plata acesteia.
Judecãtoria Bacãu - Secţia civilã nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 42 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 4/1953 - Codul familiei, republicatã în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa judecãtoreascã va hotãrî, odatã cu pronunţarea divorţului, cãruia dintre pãrinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta pãrinţii şi autoritatea tutelarã şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacã au împlinit vârsta de zece ani, va hotãrî, pentru fiecare dintre copii, dacã va fi încredinţat tatãlui sau mamei."; [...]
Învoiala pãrinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de creştere, educare, învãţãturã şi pregãtire profesionalã a acestora va produce efecte numai dacã a fost încuviinţatã de instanţa judecãtoreascã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 48 referitor la protecţia familiei şi art. 49 referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor. Este invocatã şi încãlcarea art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Potrivit art. 42 alin. 1 din Codul familiei, chiar dacã nu existã o cerere expresã a soţilor, instanţa judecãtoreascã este obligatã sã se pronunţe prin hotãrârea de divorţ şi asupra încredinţãrii copiilor minori care nu pot fi lãsaţi fãrã îngrijire şi întreţinere, pentru a se evita introducerea ulterioarã a unei noi acţiuni, ceea ce nu ar fi în interesul acestora.
Orice hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã de cãtre instanţã în procedura de desfacere a cãsãtoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile de lege criticate cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţãrii unei hotãrâri de încredinţare a acestuia unuia dintre pãrinţi, cele referitoare la învoiala pãrinţilor privitoare la încredinţarea lui, precum şi la contribuţia fiecãrui pãrinte la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea profesionalã a acestuia.
Aşadar, interesul superior al copilului trebuie sã prevaleze în toate demersurile şi deciziile care-l privesc, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naţionale (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 2), cât şi prin normele internaţionale (Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 3).
Cu privire la respectarea acestui principiu, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Hotãrârea din 25 ianuarie 2000, pronunţatã în Cauza Ignaccolo - Zenaide contra României, a stabilit cã judecãtorul este obligat ca la soluţionarea cererilor accesorii divorţului, cum ar fi cea referitoare la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, folosinţa locuinţei, sã ţinã seama de interesele minorilor care atunci când interesele pãrinţilor sunt în conflict, iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-şi exprima ei înşişi în mod clar propriile preferinţe, interesele superioare ale acestora sã fie promovate.
Pentru stabilirea interesului superior al minorului în cazul încredinţãrii acestuia la divorţ sunt avute în vedere vârsta copilului, posibilitãţile pãrinţilor de a-i asigura o bunã dezvoltare fizicã, intelectualã şi moralã, ataşamentul acestora faţã de minor, precum şi al minorului faţã de ei, grija manifestatã de pãrinţi faţã de copil în timpul convieţuirii lor şi, nu în ultimul rând, opţiunea exprimatã de acesta la audierea în instanţã, în condiţiile legii.
Faptul încredinţãrii copilului unuia dintre pãrinţi, chiar dacã acesta are mijloace materiale suficiente, nu îl scuteşte pe celãlalt pãrinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învãţãturã şi pregãtire profesionalã a acestuia.
Aceastã soluţie se impune întrucât ambii pãrinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţã de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei, "Ambii pãrinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţã de copiii lor minori, fãrã a deosebi dupã cum aceştia sunt din cãsãtorie, din afara cãsãtoriei, ori adoptaţi.[... ]". Totodatã, potrivit art. 101 din acelaşi cod, "Pãrinţii sunt datori sã îngrijeascã de persoana copilului.
Ei sunt obligaţi sã creascã copilul, îngrijind de sãnãtatea şi dezvoltarea lui fizicã, de educarea, învãţãtura şi pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit cu însuşirile lui[... ]", iar art. 107 alin. 2 şi 3 din acelaşi act normativ stabileşte faptul cã minorul este întreţinut de pãrinţii sãi chiar "dacã minorul are un venit propriu, care nu este îndestulãtor, pãrinţii au îndatorirea sã asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea sa profesionalã.
În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datoratã de pãrinţi minorului, felul şi modalitãţile executãrii, precum şi contribuţia fiecãruia dintre pãrinţi se vor stabili de instanţa judecãtoreascã cu ascultarea autoritãţii tutelare."
În aceste condiţii, nu se poate susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
De altfel, art. 42 alin. 1 din Codul familiei a mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi ale art. 49 alin. (1) din Legea fundamentalã. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la acest text de lege, a reţinut cã art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a reconsidera aceastã jurisprudenţã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Eduard Coşa în Dosarul nr. 1.817/180/2010 al Judecãtoriei Bacãu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 iunie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
