Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 815 din 4 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 11 decembrie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Angela Chelaru şi alţii în Dosarul nr. 34.895/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 337D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, face referire la Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 34.895/245/2011, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi a prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Angela Chelaru şi alţii cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este contrară art. 16 din Constituţie, întrucât creează o discriminare între cetăţean şi stat, dându-seposibilitatea organelor administrative ale statului să prelungească în mod nejustificat executarea titlurilor executorii deţinute împotriva instituţiilor statului de personalul care activează în sistemul bugetar. Totodată, având în vedere prelungirea punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti executorii prin adoptarea de către executiv a unor iniţiative legislative, autorul excepţiei mai arată că există discriminări între debitori, în sensul că statul, ca debitor, îşi arogă în mod evident mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.
De asemenea, autorul excepţiei consideră că succesiunea de acte normative care au avut ca efect eşalonarea repetată a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii şi perpetuarea acestor soluţii legislative pun în discuţie respectarea de către statul român a garanţiilor dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la proprietate.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, atitudinea statului faţă de executarea unor hotărâri judecătoreşti în care statul sau instituţiile sale figurează ca debitor exprimă şi o încălcare a principiului accesului liber la justiţie şi a separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea legislativului şi a executivului în procesul de justiţie, care include şi faza executării silite a hotărârilor.
Judecătoria Iaşi - Secţia civilă consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 este inadmisibilă, întrucât prin Legea nr. 229/2011 a fost respinsă această ordonanţă de urgenţă.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, modificată şi completată, consideră că acestea sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa judecătorească, îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, şi a art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.
Ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 a fost respinsă prin Legea nr. 229/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 7 decembrie 2011, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011.
Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, act modificator al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, a fost respinsă prin Legea nr. 229/2011 şi, din raţiuni de tehnică legislativă, soluţia legislativă prevăzută de aceasta a fost inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 după aprobarea sa prin Legea nr. 230/2011.
Conţinutul normativ al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, preia şi extinde atât soluţia legislativă prevăzută de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 în forma sa anterioară aprobării prin lege, cât şi pe cea prevăzută de art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010.
În consecinţă, întrucât soluţia legislativă iniţială a fost păstrată în urma modificării, iar prevederile legale criticate sunt de aplicabilitate imediată, Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, şi care au următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii."
Se apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate, precum şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin mai multe decizii, a constatat atât constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 în raport cu critici similare de neconstituţionalitate, cât şi a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori.
Astfel, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existenţa unui număr substanţial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorităţii statale de a executa hotărârile judecătoreşti pronunţate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanţa de urgenţă prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanţei. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24.
Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eşalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătoreşti, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidenţa acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis cele stabilite prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, decizie prin care Curtea a arătat că pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, nu poate fi reţinută din moment ce nu se refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, acestea sunt recunoscute, iar statul îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.
Cu privire la invocarea art. 21 privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, se reiterează considerentele stabilite în Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009: "procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia". Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa până în anul 2016 nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.
Mai mult, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, instanţa de contencios constituţional a reţinut că termenul rezonabil, dat fiind determinările impuse de art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, este un concept esenţialmente variabil şi aprecierea sa se face în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând seama de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamanţilor şi de cel al autorităţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru părţile în cauză (a se vedea Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunţată în Cauza Frydlender împotriva Franţei, paragraful 43, sau Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunţată în Cauza Raylyan împotriva Rusiei, paragraful 31, Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Kozodoyev şi alţii împotriva Rusiei, paragraful 10, Hotărârea din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Guldane Acar şi alţii împotriva Turciei, paragraful 22, Hotărârea din 24 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Chernysh împotriva Ucrainei, paragraful 21).
În aceeaşi decizie Curtea a reţinut: conceptul de termen rezonabil trebuie privit atât din perspectiva cetăţeanului, creditor, cât şi din cea a statului, debitor. Dacă s-ar privi unilateral acest termen, s-ar ajunge la situaţii nepermise, respectiv executarea hotărârilor judecătoreşti fie într-un interval mai mare de timp, care poate apărea ca fiind rezonabil pentru stat, dar total contrar intereselor cetăţeanului, fie într-o perioadă de timp foarte scurtă, care pare rezonabilă pentru cetăţean, dar contrară stabilităţii economice şi financiare pe care statul trebuie să o asigure. În consecinţă, termenul rezonabil trebuie apreciat şi stabilit din analiza concurentă a intereselor generale ale societăţii cu cele ale cetăţeanului. Or, în cauza de faţă, termenul în care urmează a se eşalona, respectiv a se reeşalona debitele statului ţine cont atât de interesele debitorului, cât şi de cele ale creditorului, existând un just echilibru între acestea.
De asemenea, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, a reţinut, cu privire la situaţia concretă de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, că nu se poate aprecia că însăşi substanţa dreptului reclamanţilor a fost afectată, iar eşalonarea plăţii creanţelor datorate reclamanţilor nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanţilor şi interesul general al societăţii a fost menţinut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenţia să respecte calendarul de plăţi (paragrafele 49-50).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Angela Chelaru şi alţii în Dosarul nr. 34.895/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
