Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 814 din 12 decembrie 2022  privind modificarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei nr. 2.897/2007 privind stabilirea şi încasarea tarifelor de utilizare a resurselor de numerotaţie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 814 din 12 decembrie 2022 privind modificarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei nr. 2.897/2007 privind stabilirea şi încasarea tarifelor de utilizare a resurselor de numerotaţie

EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1197 din 13 decembrie 2022
    În temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. b) pct. 4, art. 10 alin. (2) pct. 9, art. 12 alin. (3) şi ale art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 43 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.
    ART. I
    Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei nr. 2.897/2007 privind stabilirea şi încasarea tarifelor de utilizare a resurselor de numerotaţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 4 septembrie 2007, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Prezenta decizie stabileşte tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie prevăzute în Planul naţional de numerotaţie, adoptat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 375/2013, alocate de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, prin licenţa de utilizare a resurselor de numerotaţie, denumită în continuare LURN, precum şi procedura de încasare a acestor tarife."

    2. Articolele 4 şi 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Obligaţia de plată a tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie se stabileşte prin decizie a ANCOM, întocmită în două exemplare originale.
    (2) Deciziile privind obligaţiile de plată a tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie se emit în luna decembrie a fiecărui an, pentru resursele de numerotaţie pentru care a existat dreptul de utilizare, conform LURN, în anul respectiv, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (4), şi se comunică titularilor LURN.
    (3) În cazul alocării unor resurse de numerotaţie suplimentare, obligaţia de plată a tarifului de utilizare a acestor resurse de numerotaţie se stabileşte conform prevederilor alin. (2).
    (4) Pentru anul încetării dreptului de utilizare a resurselor de numerotaţie, deciziile ANCOM privind determinarea tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie pentru anul respectiv se emit în termen de 15 zile de la data încetării dreptului de utilizare a resurselor de numerotaţie prevăzute în LURN, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a respectivului an.
    (5) Tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie se plătesc până la data de 15 februarie a anului următor celui în care a existat dreptul de utilizare a resurselor de numerotaţie, dar nu mai devreme de 15 zile de la data comunicării deciziei ANCOM privind determinarea tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul prevăzut la alin. (4), tarifele de utilizare a resurselor de numerotaţie se plătesc în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei.
    ART. 5
    (1) Pentru neplata la termen a tarifelor de utilizare a resurselor de numerotaţie se aplică dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Dacă în termen de 45 de zile de la data scadenţei furnizorul nu achită tariful de utilizare a resurselor de numerotaţie datorat, ANCOM îi poate suspenda sau retrage LURN."



    ART. II
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,
                    Vlad Ştefan Stoica

    Bucureşti, 12 decembrie 2022.
    Nr. 814.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016