Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 81 din 27 februarie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, in ansamblul sau, precum si, in mod special, a dispozitiilor art. I pct. 3 (referitoare la modificarea art. 7) si ale art. I pct. 14 (referitoare la introducerea art. 19^1) din lege
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 14 martie 2013
I. 1. Cu Adresa nr. 1.233 din 14 februarie 2013, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de un număr de 25 de senatori referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
2. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor acesteia: Rogojan Mihai-Ciprian, Chiru Gigi Christian, Ghilea Găvrilă, Bălu Marius, Isăilă Marius-Ovidiu, Florian Daniel Cristian, Paşcan Emil-Marius, Dincă Mărinică, Cadăr Leonard, Oprea Dumitru, Tişe Alin, Igaş Constantin-Traian, Voloşevici Andrei-Liviu, Todiraşcu Valeriu, Popa Nicolae-Vlad, Ungureanu Mihai-Răzvan, Pereş A. Alexandru, Badea Viorel-Riceard, Marian N. Dan-Mihai, Ariton Ion, Boagiu C. Anca-Daniela, Blaga Vasile, Fluture Gheorghe, Rădulescu Cristian, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, precum şi a lui Vochidoiu Haralambie din Grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu.
3. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 630 din 14 februarie 2013 şi formează obiectul Dosarului nr. 103A/2013.
II. 1. În motivarea sesizării se susţine încălcarea, prin normele criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) - dreptul la un proces echitabil şi ale art. 67 - Actele juridice şi cvorumul legal.
2. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
Se susţine că legea adoptată după reexaminare a depăşit cadrul stabilit prin cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie de Preşedintele României. În acest sens se arată că: se menţine caracterul echivoc cu privire la incompatibilităţile stabilite prin alte acte normative, caracter care nu a fost eliminat de legea adoptată; nu a fost corectată reglementarea referitoare la sancţionarea disciplinară a parlamentarului de neparticipare la lucrările plenului timp de 6 luni, în cazul unui conflict de interese constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; nu a fost respectată solicitarea consultării societăţii civile.
Se mai invocă şi o necorelare a alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 astfel cum a fost modificată, în sensul că, deşi se urmărea reglementarea cazurilor de încetare a mandatului parlamentarului, Parlamentul a adoptat doar prevederile din art. I pct. 3 referitoare la art. 7 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 96/2006, fără ca aceste dispoziţii să fie corelate cu cele ale alin. (1) ale aceluiaşi articol. Astfel, alin. (2) al art. 7 prevede procedura de urmat, fără ca la alin. (1) să se prevadă regula substanţială. Se apreciază că "este ca şi cum s-ar prevedea procedura arestării, dar nu este reglementată instituţia arestării". În opinia autorilor obiecţiei, lipsa acestei corelări echivalează cu adoptarea unui text incomplet, echivoc şi deci nepredictibil, ceea ce face ca reglementarea în cauză să fie de neînţeles.
3. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie
Referitor la dispoziţiile art. I pct. 3 din lege, se susţine că termenul de 45 de zile pe care îl are la îndemână parlamentarul declarat de Agenţia Naţională de Integritate ca fiind incompatibil pentru a ataca la instanţa judecătorească raportul Agenţiei "este exagerat de mare faţă de reglementarea procesual civilă şi deci îi poziţionează pe parlamentari deasupra celorlalţi cetăţeni, fără niciun fel de justificare ". Se apreciază că reglementarea unor termene diferite faţă de ceilalţi cetăţeni le creează parlamentarilor o "superimunitate", fără nicio justificare constituţională.
Se arată totodată că acest termen încalcă şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul că nu are caracter rezonabil. Legislaţia procesual civilă prevede termene mult mai scurte - de 10 sau 15 zile pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti, iar Constituţia nu prevede posibilitatea reglementării prin lege a unui termen special în anumite cazuri.
Cu privire la dispoziţiile art. I pct. 14 din lege, se apreciază că acestea creează o discriminare nejustificată întrucât "reglementează doar situaţia parlamentarilor care au fost declaraţi în conflict de interese de o instanţă judecătorească, lăsând la o parte pe cei care nu s-au «bucurat» de o asemenea hotărâre".
Se mai arată şi că "nu se poate susţine nici că mandatul nu poate înceta pe baza raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, pe motivul că acesta din urmă, fiind un act administrativ, mandatul nu ar putea înceta în baza lui". Astfel, mandatul încetează la data apariţiei şi constatării incompatibilităţii de către instanţele judecătoreşti sau de către alte autorităţi publice cu atribuţii corespunzătoare prevăzute de lege, însă ca urmare a atitudinii nelegale şi neconstituţionale a parlamentarului în cauză, iar nu datorită actului prin care se constată o asemenea atitudine.
4. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 67 din Constituţie
Se susţine, ca urmare a cererii de reexaminare, că Parlamentul a decis retrimiterea legii criticate numai la Comisia comună pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor. Cu toate acestea, birourile permanente reunite au hotărât trimiterea legii şi la comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru avizare. Această hotărâre confirmă, în opinia autorilor sesizării, încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie .
De asemenea, având în vedere că din punct de vedere procedural s-a nesocotit decizia Parlamentului, iar hotărârea a fost adoptată de comisii şi nu de plenul celor două Camere, au fost încălcate şi prevederile art. 67 din Constituţie .
III. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
IV. 1. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/1.336 din 21 februarie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 742 din 21 februarie 2013, punctul de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
2. În cadrul punctului de vedere exprimat se constată, mai întâi, cu caracter general, că "Parlamentul, prin majoritatea exprimată, este suveran în a aprecia cu privire la cererea de reexaminare, iar pe de altă parte, în mod substanţial, în cazul de faţă Parlamentul a pus de acord legea cu obiecţiile formulate la pct. 1-3 din cererea de reexaminare". De asemenea, "consultarea societăţii civile şi a instituţiilor competente, solicitată de Preşedintele României în ultimul punct al cererii de reexaminare (pct. 4), a fost asigurată încă de la depunerea iniţiativei legislative, prin transmiterea acesteia către structurile competente în domeniul de referinţă, cât şi prin publicarea pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor a tuturor documentelor elaborate pe parcursul procedurii legislative şi a asigurării accesului mass-media la acestea şi la şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului".
3. În continuare, se susţine "irelevanţa argumentelor invocate" de autorii sesizării în motivarea încălcării prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie . Astfel, se arată că invocarea normelor constituţionale este generică, fără a se preciza "care dintre consecinţele normative ale acestor prevederi constituţionale sunt nerespectate". Cât priveşte pretinsa necorelare a alin. (1) şi (2) ale art. 7 din lege astfel cum a fost modificat, se arată că nu poate fi reţinută, întrucât: în art. 7 alin. (1) din lege sunt reglementate în mod expres cazurile de încetare a calităţii de deputat sau de senator, în alin. (2) al aceluiaşi articol sunt detaliate în mod exhaustiv situaţiile care conduc la încetarea mandatului de deputat sau de senator ca urmare a incompatibilităţii, aceste din urmă dispoziţii fiind completate, cu prilejul reexaminării legii, în sensul introducerii unei litere d) la alin. (2) al art. 7 cu privire la raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate necontestat în instanţă în termenul legal.
4. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, se apreciază că nu poate fi reţinută. Se arată că sintagma "termen rezonabil" cuprinsă în art. 21 alin. (3) din Constituţie este folosită de legiuitorul constituant "în contextul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată", însă termenul de 45 de zile reglementat în art. 7 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 96/2006 "nu poate fi inclus în această categorie". De asemenea, acest termen "este justificat de raţiuni practice, legate de specificul activităţii parlamentare care se desfăşoară preponderent în Bucureşti şi în circumscripţia electorală în care deputaţii şi senatorii au fost aleşi, adică pentru cei mai mulţi dintre aceştia în afara localităţii de domiciliu, şi de faptul că în multe situaţii raportul Agenţiei Naţionale de Integritate nu le-a fost adus la cunoştinţă pe cale oficială". Se apreciază şi că, întrucât "reglementarea unor termene legale este un aspect de legalitate şi de oportunitate, care dă expresie competenţei forului legislativ, abilitat astfel de Legea fundamentală, acesta nu este un criteriu de constituţionalitate".
5. Cu referire la susţinerile privind încălcarea, prin art. I pct. 14 din legea criticată, a art. 16 din Constituţie, se semnalează o eroare a autorilor sesizării, precizându-se că "prevederile art. 19^1 alin. (1) din lege au fost modificate cu prilejul reexaminării, în acord cu pct. 3 din cererea de reexaminare".
6. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 67 din Constituţie, se arată că textul constituţional invocat reglementează actele juridice ale celor două Camere ale Parlamentului şi cvorumul legal necesar adoptării acestora. În ceea ce priveşte condiţia existenţei cvorumului, ca şi criteriu de constituţionalitate externă a legii, se constată că acesta a fost întrunit, aşa cum rezultă din stenograma şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor din ziua de 13 februarie 2013, iar deputaţii şi senatorii şi-au exprimat votul asupra raportului Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la cererea de reexaminare a legii în cauză. În ceea ce priveşte sesizarea comisiilor, se arată că "acesta nu constituie un criteriu de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a cutumelor parlamentare".
V.1. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/1.072/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 734 din 21 februarie 2013, punctul de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
2. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la depăşirea cadrului stabilit prin cererea de reexaminare, se arată că nu poate fi reţinută. Se apreciază că "cererea de reexaminare, în realitate, nu afectează cu nimic calitatea Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, în limitele sesizării, acesta putând face orice, reluându-se procedura legislativă. În ipoteza în care Parlamentul, reexaminând legea anterior adoptată, va da o altă redactare unor texte sau va completa legea cu noi prevederi, el trebuie să soluţioneze şi eventualele conflicte ce pot apărea asupra textelor care nu au făcut obiectul sesizării de reexaminare întrucât, în caz contrar, procedura de îmbunătăţire a reglementării ar avea drept consecinţă adoptarea unei legi care cuprinde texte contradictorii şi necorelate. Faţă de cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, Parlamentul are o competenţă largă asupra proiectului de lege, întrucât poate să modifice sau nu legea în sensul cerut de Preşedintele României, nefiind obligat să-şi însuşească punctul de vedere al acestuia. Singura limitare constă în faptul că reexaminarea legii de către Parlament trebuie să se restrângă la aspectele precizate în cererea Preşedintelui României". Se mai apreciază şi că "Parlamentul poate retrimite legea spre promulgare, după reexaminare, Preşedintelui României fără să fi operat nicio modificare în conţinutul acesteia sau modificând-o, dar nu în sensul dorit de Preşedinte. Deşi nu a obţinut rezultatul scontat, Preşedintele nu-şi poate impune opinia faţă de legislativ, nefiindu-i permisă o a doua cerere de reexaminare". Se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
3. Referitor la susţinerea privind existenţa unei necorelări între prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 96/2006, se apreciază că este neîntemeiată. Se arată că "textul reglementează mai întâi instituţia incompatibilităţii, pentru ca la alin. (2) să stabilească procedura de urmat".
4. Cât priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat, în esenţă, că egalitatea de tratament nu înseamnă uniformitate juridică, la situaţii diferite putându-se aplica soluţii diferite, ipoteză existentă în speţă. Art. 21 alin. (3) din Constituţie, invocat de asemenea de autorii sesizării, este apreciat ca neavând incidenţă în cauză, întrucât termenul rezonabil la care acesta face referire vizează soluţionarea unui proces aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a decis că este constituţională instituirea unor particularităţi procedurale, inclusiv în ceea ce priveşte instituirea unor termene speciale, diferite de dreptul comun.
5. Referitor la punctul 3 din sesizare se arată că autorii "nu argumentează în niciun fel încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale, aspecte care fac imposibilă exprimarea unui punct de vedere". Pentru acest motiv se consideră că "sesizarea ar trebui respinsă ca inadmisibilă".
6. În privinţa aspectelor indicate cu privire la încălcarea art. 67 din Constituţie, se apreciază că "acestea nu au legătură cu textul constituţional invocat, întrucât se referă la modul de realizare şi desfăşurare a procedurilor parlamentare în procedura legislativă, realizate în cadrul comisiilor parlamentare, iar nu la cvorumul şi majoritatea necesare pentru adoptarea unui act al Parlamentului de către plenul Camerelor acestuia." În plus, "aspectele învederate de autorii sesizării sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, astfel încât analiza acestora excedează sferei de competenţă a Curţii Constituţionale."
VI. Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere.
VII. 1. La dosar au mai fost ataşate o serie de cereri formulate Amicus Curiae, prin care se solicită constatarea neconstituţionalităţii legii ce face obiectul sesizării, înregistrate la Curtea Constituţională după cum urmează: nr. 667 din 18 februarie 2013, cerere semnată de Brătfălean Viluţa Mihaiela şi, respectiv, Zorin Diaconescu, nr. 668 din 18 februarie 2013, cerere semnată indescifrabil (ambele cereri au fost transmise prin fax), nr. 687 din 19 februarie 2013, cerere formulată de Maria Rachieru şi nr. 695 din 19 februarie 2013, cerere formulată de Petru Călian (ambele transmise prin poşta electronică).
2. Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică", precum şi dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, care stabilesc expres şi limitativ subiecţii care pot sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, Curtea constată că cererile mai sus arătate sunt inadmisibile.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, reţine următoarele:
VIII. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 25 de senatori.
IX. Obiectul sesizării, astfel cum rezultă din examinarea motivării acesteia, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticată, în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare după reexaminarea la cererea Preşedintelui României, precum şi, în mod special, dispoziţiile art. I pct. 3 [referitoare la modificarea art. 7] şi ale art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 19^1] din lege, criticate punctual de autorii sesizării.
Dispoziţiile art. I pct. 3 şi pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor au următorul cuprins:
- Art. I pct. 3: "Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«ARTICOLUL 7
Încetarea mandatului
(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează:
a) la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;
b) în caz de demisie, de la data menţionată în cuprinsul acesteia, depuse la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;
c) în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi;
d) în caz de deces, de la data consemnată în certificatul de deces;
e) în caz de incompatibilitate.
(2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc:
a) la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;
b) la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate;
c) la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea;
d) la expirarea unui termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, termen în care deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză sau, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.
(3) În cazul în care deputatul sau senatorul şi-a depus demisia, preşedintele, în prima şedinţă publică a plenului respectivei Camere, îl întreabă pe deputat sau pe senator dacă stăruie în demisie şi, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în şedinţa de plen pentru a răspunde, preşedintele ia act de demisie şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.
(5) Hotărârile de vacantare a locului de deputat sau de senator, prevăzute la alin. (3) şi (4), se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(6) Mandatul de deputat sau de senator se prelungeşte de drept în cazul în care mandatul Camerei din care face parte se prelungeşte de drept în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, republicată.»"
- Art. I pct. 14: "După articolul 19 se introduce un nou articol, art. 19^1, cu următorul cuprins:
«ARTICOLUL 19^1
Conflictul de interese
(1) Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancţionează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni.
(2) Deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ într-un termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză, sau în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de către preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.
(3)În situaţia în care Agenţia Naţională de Integritate a finalizat un raport de evaluare privind existenţa unui conflict de interese a unui deputat sau senator, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare, persoanei în cauză, precum şi Camerei din care aceasta face parte, în conformitate cu art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 . Biroul permanent al Camerei din care face parte persoana în cauză o înştiinţează de urgenţă pe aceasta, punându-i la dispoziţie o copie a raportului.»"
X. 1. Având în vedere obiectul sesizării, Curtea va examina mai întâi legea în ansamblul său, în raport de criticile formulate, care privesc exclusiv procedura de adoptare după reexaminarea legii la cererea Preşedintelui României, şi apoi, în mod distinct, dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. I pct. 14 din lege.
2. Pentru a răspunde acestor critici este necesară stabilirea, mai întâi, a cadrului constituţional, legal şi regulamentar referitor la Statutul deputaţilor şi senatorilor, cu referire în mod particular la regimul incompatibilităţilor.
2.1. Reglementările constituţionale care conturează acest cadru sunt cele prevăzute în art. 73 alin. (3) lit. c), potrivit cărora "Prin lege organică se reglementează [...] statutul deputaţilor şi al senatorilor [...]", art. 65 alin. (2) lit. j) "Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: [...] stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor[...]", şi, respectiv, titlul III, cap. I - Parlamentul, secţiunea a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care cuprinde: art. 69 - Mandatul reprezentativ; art. 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor; art. 71 - Incompatibilităţi; art. 72 - Imunitatea parlamentară.
Cu privire la incompatibilităţi, textul constituţional de referinţă, respectiv art. 71, prevede următoarele:
"(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică."
În înţelesul art. 71 alin. (2) din Legea fundamentală, funcţiile publice de autoritate sunt cele folosite în cadrul autorităţilor publice prevăzute de Constituţie, funcţii care pot fi elective sau neelective. Art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, determină înţelesul sintagmei consacrată de norma constituţională, stabilind că "prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înţelege funcţiile din administraţia publică asimilate celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului şi al Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice, funcţiile de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul propriu al prefecturilor, funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ-teritoriale, funcţiile de conducere şi execuţie din serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe din unităţile administrativ-teritoriale şi din aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale, precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să candideze în alegeri."
2.2. Dispoziţiile constituţionale referitoare la incompatibilităţi au fost preluate şi dezvoltate în mai multe legi organice. Este de precizat că Parlamentul poate să stabilească prin lege organică orice alte incompatibilităţi cu mandatul de parlamentar, dar nu cu funcţii publice de autoritate, ci cu orice alte funcţii publice şi în special cu funcţii private.
În acest sens sunt: Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Curtea reţine incidenţa în materie şi a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, care reglementează, în titlul II, proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, secţiunea a 3-a a respectivului titlu fiind dedicată procedurii de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.
2.3. Cu încălcarea textului constituţional de referinţă [art. 71 alin. (3)], cazuri de incompatibilitate sunt prevăzute la art. 198-200 şi art. 202 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precum şi la art. 177 din Regulamentul Senatului. Având în vedere textul constituţional menţionat, care prevede că alte incompatibilităţi decât cele prevăzute de Legea fundamentală se stabilesc prin legea organică, rezultă că prin regulamentele Camerelor Parlamentului se pot stabili doar reguli procedurale interne de aplicare care să detalieze sub acest aspect, în măsura necesară, regulile constituţionale şi legale ce definesc statutul parlamentarului şi, nicidecum, să-l completeze sau să-l modifice.
3. Critica de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său
3.1. Susţinerea referitoare la "depăşirea" de către Parlament a cadrului stabilit prin cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României
Autorii sesizării afirmă că legea adoptată de Parlament a depăşit cadrul stabilit prin cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, argumentele prezentate de aceştia fiind însă în sensul că Parlamentul nu a dat curs tuturor solicitărilor pe care cererea de reexaminare le-a cuprins.
Analizând dispoziţiile constituţionale incidente în materie, cuprinse în art. 77 alin. (2), potrivit căruia "Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii",
Curtea constată că reexaminarea poate fi cerută o singură dată de Preşedintele României, pentru orice motiv - de formă sau de fond, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru unele dintre textele sale. În cadrul acestei proceduri, reexaminarea legii de către Parlament trebuie să se restrângă la obiecţiunile menţionate în cererea Preşedintelui României iar, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare cu textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României.
În cuprinsul obiecţiei de neconstituţionalitate formulate nu se arată însă în ce ar consta "depăşirea" cadrului cererii de reexaminare, motivele invocate fiind, în realitate, critici referitoare la o pretinsă neconformare a Parlamentului cu solicitările cuprinse în această cerere.
Or, cererea de reexaminare nu poate afecta statutul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Cererea formulată de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect reluarea procesului legislativ, cadru în care Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de Preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al Preşedintelui, o poate respinge. În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în care s-a reţinut că, "Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare." (a se vedea Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011,
Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011). Soluţia adoptată de Parlament trebuie să fie circumscrisă cadrului constituţional.
Aşadar, eventuala respingere în tot sau în parte de către Parlament a cererii de reexaminare nu poate constitui, în sine, un motiv de neconstituţionalitate a reglementării adoptate în urma reexaminării. După parcurgerea procesului legislativ în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate retrimite legea Preşedintelui, care trebuie să o promulge în cel mult 10 zile de la primirea legii, nefiindu-i permisă o a doua cerere de reexaminare. Preşedintele poate însă, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, să sesizeze Curtea Constituţională pentru controlul de constituţionalitate al legii.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de autorii sesizării cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său.
3.2. Susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 67 din Constituţie
În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că, urmare cererii de reexaminare, Parlamentul a decis retrimiterea legii criticate numai la Comisia comună pentru Statutul deputatului şi senatorului. Cu toate acestea, birourile permanente reunite au hotărât trimiterea legii şi la comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru avizare, ceea ce înseamnă că din punct de vedere procedural s-a nesocotit decizia Parlamentului, iar hotărârea a fost adoptată de comisii şi nu de plenul celor două Camere.
Cu privire la locul şi rolul comisiilor permanente, ca organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, reţinând că activitatea acestora "are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei"; "dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale" (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Ca urmare, soluţiile propuse de comisii pot fi însuşite sau nu de Parlament, iar o eventuală însuşire a acestora nu poate fi interpretată în sensul că ar conduce la adoptarea legii de către comisii.
Cât priveşte raporturile dintre comisii, modul lor de lucru şi de colaborare, acestea sunt probleme ce ţin de aplicarea regulamentelor Camerelor, şi nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.
4. Critica de neconstituţionalitate a art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
4.1. Susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în sensul lipsei de predictibilitate a reglementării
Sub acest aspect se invocă o necorelare constând în faptul că Parlamentul ar fi adoptat doar prevederile din art. I pct. 3 referitoare la art. 7 alin (2) lit. d) din Legea nr. 96/2006, fără ca aceste dispoziţii să fie corelate cu cele ale alin. (1) ale aceluiaşi articol. În opinia autorilor sesizării, alin. (2) al art. 7 din legea astfel cum a fost modificată prevede procedura de urmat, fără ca la alin. (1) să se prevadă regula substanţială.
Examinând cele două texte criticate, Curtea constată că alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost modificat, reglementează cazurile de încetare a calităţii de deputat sau senator, unul dintre acestea fiind cel de incompatibilitate [ art. 7 alin. (1) lit. e) ]. Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte data la care încetează mandatul de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii. Faptul că alin. (1) al art. 7 din lege se referă la incompatibilitate ca modalitate de încetare a calităţii de deputat sau senator, în mod generic, fără a enumera cazurile de incompatibilitate, respectiv fără a stabili procedura declarării incompatibilităţii, nu determină o lipsă de predictibilitate a textului legal menţionat. Reglementarea cazurilor de incompatibilitate şi a procedurii declarării se regăseşte în dispoziţii distincte, cuprinse în art. I pct. 9, de modificare a art. 15, şi art. I pct. 11 de modificare a art. 18 din Legea nr. 96/2006 .
Astfel fiind, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie .
4.2. Susţinerile referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi a art. 21 alin. (3) din Constituţie
Autorii sesizării critică art. I pct. 3 din lege, în ceea ce priveşte art. 7 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost modificat, susţinând că termenul de 45 de zile pe care îl are la îndemână parlamentarul declarat de Agenţia Naţională de Integritate ca fiind incompatibil, pentru a ataca la instanţa judecătorească raportul Agenţiei, este exagerat de mare în raport cu reglementarea procesual civilă, poziţionându-i pe parlamentari deasupra celorlalţi cetăţeni, fără niciun fel de justificare.
Curtea constată că textul de lege criticat, potrivit căruia "(2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc: [...] d) la expirarea unui termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, termen în care deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză sau, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte", instituie o derogare de la norma comună în această materie, prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţilor în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ."
Persoanele la care se referă textul citat sunt, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, următoarele: preşedintele României; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat; preşedinţii Camerelor Parlamentului, deputaţii şi senatorii; membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României; prim-ministrului, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al prim-ministrul; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari; personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor; judecătorii Curţii Constituţionale; membrii Curţii de Conturi şi personalul cu funcţii de conducere şi de control din cadrul acesteia; preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; membrii Consiliului Concurenţei; membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; membrii Consiliului Economic şi Social; membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului; membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune; preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi membrii Consiliului Naţional de Integritate; directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES; directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi; personalul diplomatic şi consular; directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, prim-adjunctul şi adjunctul său; directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; aleşii locali; persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice; persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică; personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administraţia publică centrală, precum şi personalul încadrat la cancelaria prefectului; membrii consiliilor de administraţie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum şi persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societăţilor naţionale sau, după caz, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau semnificativ; guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ; personalul instituţiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum şi personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, ce administrează sau implementează programe ori proiecte finanţate din fonduri externe sau din fonduri bugetare; preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale; prefecţii şi subprefecţii; candidaţii pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar; celelalte categorii de persoane care sunt numite în funcţie de Preşedintele României, de Parlament, de Guvern sau de prim-ministru, cu excepţia celor care ocupă funcţii aparţinând cultelor religioase.
Faţă de textul de lege criticat, ar rezulta că tuturor acestor categorii de persoane care ocupă funcţii sau demnităţi publice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, putând contesta raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate într-un termen de 15 zile de la primire, cu excepţia deputaţilor şi al senatorilor, care ar avea la dispoziţie un termen de 45 de zile de la primire pentru contestarea raportului de evaluare.
Curtea constată în acest sens că, deşi statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul funcţionarilor publici şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni, ceea ce determină, în consecinţă, particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 . Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului şi scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale - toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcţii şi demnităţi publice", în considerarea căreia le revin obligaţii specifice.
Sub acest aspect, referindu-se la compatibilitatea unor particularităţi procedurale, inclusiv în ce priveşte exercitarea căilor de atac, cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea Constituţională a statuat de principiu că "nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. [...] În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice." (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 69 din 16 martie 1994) Or, în cauză, situaţia deputaţilor şi a senatorilor, din punct de vedere al scopului Legii nr. 176/2010, este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora legea li se aplică. În consecinţă, instituirea unui tratament procedural diferit în ceea ce îi priveşte are caracter discriminatoriu.
Nu pot fi reţinute ca argumente care să justifice diferenţa de tratament astfel instituită aspectele legate de specificul activităţii parlamentare sau de faptul că ar exista "multe situaţii" în care raportul Agenţiei Naţionale de Integritate nu le-ar fi adus la cunoştinţă pe cale oficială persoanelor care au făcut obiectul evaluării, câtă vreme termenul de contestare a raportului de evaluare începe să curgă de la data la care acesta a fost comunicat sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză sau, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte art. 7 alin. (2) lit. d) din legea astfel cum a fost modificată, referitor la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.
5. Susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea art. I pct. 14 din lege, referitoare la introducerea art. 19^1 - "Conflictul de interese".
În opinia autorilor sesizării, aceste dispoziţii creează o discriminare nejustificată, întrucât reglementează doar situaţia parlamentarilor care au fost declaraţi în conflict de interese de o instanţă judecătorească, lăsând la o parte pe cei care nu s-au "bucurat" de o asemenea hotărâre. Este criticată şi reglementarea cuprinsă în acelaşi text de lege, referitoare la sancţionarea disciplinară a parlamentarului.
Cu privire la aceste susţineri Curtea constată mai întâi că, urmare a reexaminării, textul art. 19^1 - Conflictul de interese, introdus prin art. 1 pct. 14 din legea ce face obiectul sesizării, a primit o nouă formulare, cu caracter general, care nu cuprinde distincţia apreciată de autorii sesizării ca având caracter discriminatoriu. Astfel fiind, nu poate fi primită critica formulată în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie .
Curtea constată însă că este întemeiată critica referitoare la reglementarea, prin alin. (1) al art. 19^1 din legea astfel cum a fost completată, a sancţiunii disciplinare a parlamentarului aflat în conflict de interese, întrucât această sancţiune, constând în "interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni", este de natură să afecteze mandatul parlamentar.
Curtea reţine în acest sens că mandatul parlamentar este o demnitate publică dobândită de membrii Camerelor Parlamentului prin alegerea de către electorat, în vederea exercitării prin reprezentare a suveranităţii naţionale, concluzie fundamentată, în principal, pe următoarele dispoziţii constituţionale: art. 2 alin. (1) - "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum", art. 61 alin. (1) teza întâi - "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român [...]" şi art. 69 alin. (1) - "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului". Constituţia mai stabileşte, în art. 63, durata mandatului Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar în art. 70, momentul la care deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului, respectiv "la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului [...]", precum şi momentul/cazurile de încetare a calităţii de deputat sau de senator, respectiv: "la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces".
Faţă de aceste dispoziţii constituţionale, Curtea reţine, mai întâi, că problema conflictului de interese nu este de rang constituţional, legiuitorul constituant stabilind în mod expres şi limitativ doar cazurile în care calitatea de deputat sau de senator încetează, cazuri care nu se referă şi la conflictul de interese. Reglementarea conflictului de interese prin legislaţia infraconstituţională trebuie să respecte însă cadrul constituţional care configurează - în ceea ce priveşte deputaţii şi senatorii - regimul juridic al mandatului parlamentar.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei defineşte conflictul de interese în art. 70, după cum urmează: "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."
Prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, a fost introdus în lege art. 19^1, care reglementează instituţia conflictului de interese în cazul deputaţilor şi al senatorilor. În mod corelativ, prin art. I pct. 51 din legea criticată a fost introdusă, după lit. d) a art. 52 din Legea nr. 96/2006, care reglementează sfera abaterilor disciplinare, o nouă abatere disciplinară, menţionată la lit. e), cu următorul cuprins: "încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese". De asemenea, prin art. I pct. 53 din lege s-a introdus la art. 53 din Legea nr. 96/2006, care reglementează sfera sancţiunilor disciplinare, o nouă sancţiune la lit. g), cu următorul cuprins: "interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 6 luni în cazul conflictului de interese".
Din această reglementare rezultă că legiuitorul a încadrat conflictul de interese în sfera abaterilor disciplinare şi, atribuindu-i o anume gravitate, a reluat sancţiunea reglementatăîn prezent de art. 53 lit. f) din Legea nr. 96/2006 ("interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice"), modificând însă perioada pentru care aceasta poate fi aplicată ("cel mult 6 luni").
Curtea constată că art. 19^1 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 astfel cum a fost modificată, text care introduce, practic, odată cu reglementarea conflictului de interese, diferenţa sub aspectul perioadei pentru care poate fi aplicată sancţiunea disciplinară menţionată, contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la statul de drept şi celor care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar.
În acest sens, Curtea reţine că reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală citate, are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora.
Participarea la şedinţele Camerei din care fac parte deputatul sau senatorul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, cuprinse în Titlul III, Capitolul I al Legii fundamentale. Aceasta este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor în art. 29 alin. (1) - text care nu a suferit modificări prin legea supusă controlului de constituţionalitate, fiind caracterizată de legiuitor ca fiind "o obligaţie legală, morală şi regulamentară".
Prin urmare, împiedicarea deputatului sau senatorului de a participa la şedinţele Camerei din care face parte, pe o perioadă ce reprezintă jumătate de an din cei patru ani ai mandatului Camerei, constituie o măsură de natură să îl împiedice să îşi realizeze mandatul dat de alegători. În considerarea faptului că fiecare parlamentar reprezintă naţiunea în întregul ei, trebuie asigurate condiţii de exercitare efectivă a mandatului, condiţii ce trebuie avute în vedere şi la reglementarea sancţiunilor disciplinare.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile alin. (1) al art. 19^1 din Legea nr. 96/2006 astfel cum a fost modificată sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 69 alin. (1) şi în art. 70, texte care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept.
Curtea constată, totodată, că dispoziţiile art. 19^1 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 astfel cum a fost modificată, potrivit cărora "Deputatul sau senatorul poate contesta raportul la instanţa de contencios administrativ într-un termen de 45 de zile de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză, sau în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de către preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte", consacră o soluţie legislativă identică celei prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. d) din lege, soluţie criticată de autorii sesizării sub aspectul termenului derogatoriu de contestare la instanţa de judecată a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Astfel fiind, pentru considerentele care au fundamentat constatarea neconstituţionalităţii art. I pct. 3 din lege, cu referire la art. 7 alin. (2) lit. d), aplicabile mutatis mutandis, Curtea constată că sunt neconstituţionale şi prevederile art. 19^1 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, introduse prin art. I pct. 14 din legea ce face obiectul sesizării.
XI. Curtea mai reţine că Legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost adoptată în anul 2006, la 15 ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei ca urmare a aprobării acesteia prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, şi a suferit modificări în concordanţă cu legea de revizuire a Constituţiei din anul 2003. După modificarea şi completarea prin mai multe acte normative, Legea nr. 96/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008. Noua modificare, supusă în prezenta cauză controlului de constituţionalitate, nu este de natură să asigure o rigoare sub aspectul coerenţei şi al sistematizării normelor incidente în materia statutului deputaţilor şi al senatorilor.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ".
Or, în prezent, materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, ce formează obiectul criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, este reglementată de cap. IV din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 20-art. 26 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cartea I, titlul IV, cap. III din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
În raport cu prevederile din Legea nr. 24/2000 menţionate, este necesară reglementarea unitară a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în scopul realizării unei sistematizări a materiei, cu consecinţa creşterii accesibilităţii şi predictibilităţii legii, de natură să determine eliminarea interpretărilor divergente. În reglementarea statutului deputaţilor şi al senatorilor trebuie să se aibă în vedere particularităţile specifice acestui statut, precum şi faptul că acesta este diferit de cel al funcţionarilor publici.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea mai reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate conţine şi unele imperfecţiuni care se impun a fi corectate în raport cu dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 24/2000 referitoare la publicarea şi intrarea în vigoare a actelor normative [de exemplu, art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost modificată, potrivit căruia "Hotărârea intră în vigoare la data comunicării acesteia către ministrul justiţiei."]. De asemenea, se impune folosirea riguroasă a terminologiei constituţionale specifice. Astfel, de exemplu, sintagma "ministru" din cuprinsul legii trebuie să fie înlocuită cu cea de "membru al Guvernului", potrivit dispoziţiilor constituţionale şi, în special, a art. 109 - Răspunderea membrilor Guvernului, în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008.
Se impune, folosind acest prilej legislativ, ca la nivelul celor două Camere ale Parlamentului să fie revăzute textele din Regulamentele acestora declarate neconstituţionale şi să asigure o corelare şi o tratare unitară a aceloraşi probleme. Ar fi de dorit ca actele normative de bază referitoare la activitatea parlamentară, şi anume Legea nr. 96/2006, Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie concentrate într-un singur volum, în scopul facilitării activităţii parlamentare. În această activitate de sistematizare, un rol important revine Consiliului Legislativ care, potrivit art. 79 din Constituţie, este "organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii".
XII. Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . În cadrul procesului de reexaminare a legii pentru punerea în acord cu decizia de constatare a neconstituţionalităţii, Parlamentul urmează să realizeze modificările, precum şi corelările pe care aceste modificări le impun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată, în raport cu criticile formulate, că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale după cum urmează:
- art. I pct. 3, în ceea ce priveşte art. 7 alin. (2) lit. d) din legea astfel cum a fost modificată, referitor la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate;
- art. I pct. 14, în ceea ce priveşte art. 19^1 alin. (1) şi (2) referitor la "Conflictul de interese".
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 27 februarie 2013 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Augustin Zegrean
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
