Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 7 decembrie 1994.
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Antonie Iorgovan - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Curtea Constituţionalã, prin Încheierea din 21 iulie 1993 a Judecãtoriei Sibiu, a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 200 alin. 1 şi 2 din Codul penal, invocatã de inculpatul Bozdog Ovidiu Nicolae, în cauza penalã ce formeazã obiectul Dosarului nr. 5298/1993 de pe rolul acestei instanţe. Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alin. 1 al aceluiaşi articol şi prin încheierile Judecãtoriei Sibiu din 21 iulie 1993, excepţie invocatã în Dosarul nr. 5711/1993 de cãtre inculpatii Banu Ovidiu şi Blaga Lucian, şi, respectiv, din 29 septembrie 1993, excepţie invocatã în Dosarul nr. 5943/1993 de cãtre inculpatii Stoica Iordan Ciprian, Nastase Gheorghe Cristian şi Hopris Florin Petru. Prin Încheierea Judecãtoriei Sibiu din 21 iulie 1993 este sesizatã Curtea Constituţionalã şi cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. 2 al art. 200 din Codul penal, invocatã de inculpatul Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993 al Judecãtoriei Sibiu.
În esenta, pentru argumentarea exceptiei, inculpatii au susţinut ca art. 200 din Codul penal contravine art. 11, 20 şi 26 din Constituţia României, art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, precum şi art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Fata de aceste prevederi, se apreciazã ca relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, deşi condamnabile din punctul de vedere al moralei crestine, nu se justifica a fi sancţionate penal, decît dacã pun în pericol "normalã evoluţie a raporturilor sociale".
Judecãtoria Sibiu, prin încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat ca dispoziţiile art. 200 din Codul penal sînt constituţionale, întrucît prin ele se apara tocmai ordinea publica şi bunele moravuri la care se referã art. 26 din Constituţie. În subsidiar, instanta a reţinut ca invocarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu are relevanta în speta, deoarece, la data respectiva, România nu aderase încã la aceasta convenţie.
Curtea Constituţionalã a constatat, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, ca este competenta sa soluţioneze aceasta cauza.
În baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere Camerelor Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Senatului s-a apreciat ca fiind utila amînarea soluţionãrii cauzei sau, dupã caz, luarea în considerare, la pronunţarea deciziei, a completãrilor şi modificãrilor Codului penal şi ale Codului de procedura penalã, cuprinse în proiectul prezentat de Guvern şi în amendamentele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului.
Guvernul a apreciat ca excepţia nu este intemeiata, deoarece art. 200 din Codul penal nu contravine art. 26 din Constituţie. Se susţine ca din art. 26 al Constituţiei nu se poate trage concluzia dupã care viata intima a unei persoane este ocrotitã şi atunci cînd lezeaza regulile de conduita ale celorlalţi membri ai societãţii, precum şi sentimentul moral general. Mai mult, se invoca şi texte din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, cum ar fi art. 8 pct. 2, dupã care autoritãţile publice, în temeiul legii, pot interveni ca o persoana sa nu-şi exercite un interes al sau în dãuna celorlalte persoane, respectiv prevederile dupã care intervenţia autoritãţii publice este justificatã pentru apãrarea ordinii publice, ocrotirea sãnãtãţii sau a moralei publice, precum şi pentru ocrotirea drepturilor şi libertãţilor altora. Acest punct de vedere nu a fost modificat, deşi Curtea a solicitat Guvernului noi precizãri, atît dupã intrarea României în Consiliul Europei, cît şi dupã ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
În temeiul art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, judecãtorul-raportor a solicitat puncte de vedere şi cultelor religioase care funcţioneazã legal în România, instituţiilor de învãţãmînt superior, autoritãţilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale din ţara.
Cultele care şi-au comunicat punctul de vedere (Biserica Ortodoxa Romana, Mitropolia Romana Unita cu Roma, Federaţia Comunitãţilor Evreiesti din România, Muftiatul Cultului Musulman din România, Mitropolia Cultului Crestin de Rit Vechi, Cultul Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, Uniunea Comunitãţii Cultului Crestin dupã Evanghelie, Biserica Creştinã Adventista de ziua a 7-a, Eparhia Reformata din Ardeal) au condamnat categoric actele homosexuale, majoritatea cerind menţinerea represiunii penale impotriva acestor practici. O nota distinctã se gãseşte în punctul de vedere al Eparhiei Reformate din Oradea, în care se apreciazã ca "legãturile sexuale între persoane de acelaşi sex" sînt o boala şi nu o infracţiune, atît timp cît nu atenteazã la morala publica şi nu corup tineretul, precizîndu-se, totodatã , ca Biserica Reformata nu popularizeaza aceste legãturi, nu promoveazã sfintirea acestor persoane şi nu binecuvinteaza convieţuirea bazatã pe astfel de legãturi.
Facultãţile de Drept din Cluj-Napoca şi Iaşi au susţinut soluţia din proiectul legii de modificare a Codului penal, în sensul incriminãrii raporturilor homosexuale, "numai dacã se produce scandal public", iar Facultatea de Drept din Sibiu a considerat necesarã modificarea art. 200 în sensul Amendamentului nr. 8 al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, formulat cu ocazia aderãrii României la acest organism. Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie din Bucureşti apreciazã, în contextul unor ample consideratii teoretice, ca homosexualitatea genereazã prozeliti mai ales între adolescenti şi tineri, în procesul de conturare a personalitãţii, la virsta optiunilor, cînd ei ar trebui sa selecteze valorile.
Ministerul Sãnãtãţii, prin Direcţia generalã de medicina preventivã, sugereaza ca problema homosexualitatii sa fie dezbatuta în colective de specialişti sau în comisii de specialitate (psihiatrie, medicina legalã), urmînd a se lua mãsurile ce se impun". Totodatã, se retine ideea dupã care "legislaţia noastrã trebuie sa fie foarte categorica şi punitiva cu persoanele care fac prozelitism şi fãrã nici un fel de circumstanţe atenuante pentru persoanele care produc contaminarea constienta a partenerului, iar pedofilia trebuie condamnata maximum".
Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Asociaţia pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Liga Apãrãrii Drepturilor Omului au calificat, în esenta, art. 200 din Codul penal ca fiind contrar art. 26 din Constituţie, asa cum acesta trebuie interpretat prin referire la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi la deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
La dosar au mai fost primite puncte de vedere ale unor organizaţii neguvernamentale de peste hotare, cum ar fi Comisia Internationala a Juristilor, Amnesty internaţional, Comisia pentru Drepturile Omului a Organizaţiei Internaţionale a homosexualilor şi lesbienelor, Federaţia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului, precum şi ale unor persoane fizice strãine care, în unanimitate, au solicitat dezincriminarea raporturilor homosexuale.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, punctele de vedere primite, raportul judecãtorului desemnat în acest scop, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi corelatia dintre dispoziţiile art. 200 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi prevederile Constituţiei, retine urmãtoarele :
Art. 200 din Codul penal roman incrimineaza, dupã cum se menţioneazã expres "relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex", avînd urmãtoarea redactare: "Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevãzutã la alin. 1, sãvîrşitã asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima vointa, sau prin constringere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacã fapta prevãzutã în alin. 1 are ca urmare vãtãmarea grava a integritãţii corporale sau a sãnãtãţii, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacã are ca urmare moartea victimei sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicãrii faptei prevãzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."
Rezulta ca acest text califica ca fiind infracţiune orice categorie de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, indiferent de împrejurãri şi indiferent dacã acestea au fost de acord cu atare raporturi.
Excepţia de neconstituţionalitate priveşte însã numai primele doua alineate ale art. 200 din Codul penal şi, deci, Curtea Constituţionalã, fiind sesizatã în aceste limite, nu se poate pronunţa asupra altor alineate ale textului, astfel cum s-a solicitat în unele dintre punctele de vedere exprimate.
Sesizãrile invoca, în principal, încãlcarea art. 26 din Constituţie, care are urmãtoarea redactare:
"(1) Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri."
În legatura ce acest text, este de reţinut ca el reprezintã o dezvoltare a art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi a art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, dispoziţii similare intilnindu-se şi în alte Constituţii recente ale statelor europene.
Logica interna a textului obliga la interpretarea celor doua alineate în consonanta fireasca, deoarece formeazã, numai împreunã, o unitate juridicã. Astfel, în primul alineat al art. 26 sînt precizate obligaţii pentru autoritãţile publice, reprezentind o garanţie a principiului prevãzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sînt garantate".
Se retine ca legiuitorul constituant opereazã, în art. 26 alin. (1), cu trei notiuni: viata intima, viata familialã şi viata privatã, iar alin. (2) al aceluiaşi articol obliga la o circumstantiere a acestor elemente. Atunci cînd legiuitorul prevede ca orice persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dar fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri, înţelege ca cele trei notiuni de la alin. (1) - viata intima, viata familialã, viata privatã -, nu pot fi concepute decît în respectul drepturilor şi libertãţilor altora, al ordinii publice, precum şi al bunelor moravuri. Aceasta înseamnã ca fiecare element de la alin. (1) trebuie raportat, pe rind, la fiecare dintre cele trei elemente ale alin. (2), dar esenţial în soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate este stabilirea termenului de bune moravuri.
În numeroase tari, în prezent, este admisã ideea ca raporturile homosexuale între persoane adulte, care au consimţit la acestea, reprezintã o dimensiune a vieţii intime a persoanei fizice şi de aceea ele nu pot fi sancţionate penal.
La aceasta idee s-a ajuns dupã o perioada de cautari. Astfel, chiar Curtea Europeanã a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în anul 1976, a respins ideea ca ar exista o morala general-europeanã, conceptul de bune moravuri trebuind înţeles prin prisma prevederilor legislatiilor naţionale. Ulterior însã Curtea a revenit asupra acestui punct de vedere (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987, Afacerea Modinas -1993), considerind ca raporturile homosexuale dintre persoanele adulte, în privat, cu acordul lor, nu contravin bunelor moravuri şi deci ele nu sînt de natura sa încalce art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, care prevede ca: "1) Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi familiale, a domiciliului şi corespondentei sale. 2) Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept, decît în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru siguranta nationala, ordinea publica, bunãstarea economicã a tarii şi apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor altora". Curtea Europeanã a sugerat, prin aceste decizii, modificarea legislaţiei ţãrilor membre ale Consiliului Europei, în sensul noii interpretãri a art. 8 din convenţie. Aceeaşi idee se regaseste şi în Amendamentul nr. 8 al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a României la Consiliul Europei, în care se exprima speranta ca România nu va intirzia sa-şi modifice legislaţia în sensul ca art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca o infracţiune actele homosexuale, sãvîrşite în privat, între adultii care au consimţit la acestea.
Trebuie admis ca expresia bunele moravuri poate dobîndi semnificatii diferite, în raport de religii şi ideologii. Dreptul, ca fenomen social, nu poate face abstractie de tendintele de evoluţie ale societãţii contemporane, inclusiv ale relaţiilor interumane, chiar dacã, la un moment dat, soluţiile legislative şi jurisprudentiale par a veni în contradictie cu preceptele morale traditionale.
Dacã, atît timp cît România nu a fost membra a Consiliului Europei şi nu a aderat la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, interpretarea art. 8 al convenţiei, prin deciziile de speta ale Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu au avut nici o relevanta pentru legislaţia şi jurisprudenta romana, dupã intrarea României în Consiliul Europei şi dupã aderarea la Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului (Legea nr. 30/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994) datele problemei s-au schimbat fundamental. La aceasta schimbare obliga însãşi Constituţia României, care în art. 20 alin. (1) precizeazã ca dispoziţiile sale, în materia drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, or, Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, începînd cu data de 31 mai 1994, a devenit un atare tratat. Mai mult, în alin. (2) al art. 20 din Constituţie se consacra principiul prioritatii normei de drept internaţional: "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale".
Se observa, din cele de mai sus, ca între art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acesta interpretat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului de la Strasbourg, şi art. 200 alin. 1 din Codul penal roman exista o atare neconcordanta, care obliga Curtea Constituţionalã a României la o decizie corespunzãtoare. Înlãturarea conflictului dintre legea penalã interna şi textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acest text interpretat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, conduce la admiterea, în parte, a exceptiei de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal.
Admiterea exceptiei, spre a stabili concordanta dintre legea penalã romana şi norma internationala, nu este posibila însã decît prin stabilirea unei corelatii între interpretarea art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi cea a art. 26 din Constituţia României, interpretarea instanţei de contencios european, în virtutea principiului subsidiaritãţii, impunindu-se şi fata de instanta de contencios constituţional naţional.
În baza acestor orientãri de principiu, trebuie admis ca instanta de contencios constituţional naţional are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta Constituţia, inlaturind, prin soluţia pe care o pronunţa, neconcordanta dintre textul intern şi textul european, astfel încît legea interna sa fie aplicabilã, utilizînd termeni juridici în sensul în care au fost definiţi de legiuitor, cum ar fi, în speta, termenul în public, la care se referã art. 152 din Codul penal.
Mai este de reţinut ca interpretarea art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, data de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu vizeazã, tale quale, orice raporturi între persoane de acelaşi sex, cum la fel este redactat şi Amendamentul nr. 8 al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, ci numai raporturi între persoane adulte, care au loc în privat, în intimitate, nu în public, şi deci fãrã a produce scandal public şi, evident, dacã persoanele respective au consimţit la asemenea raporturi. Per a contrario, orice raporturi cu minori sau între persoane adulte , dar prin constringere, ori în locuri publice sau în privat, dar care au dus la scandal public, nu mai intra sub protecţia art. 8 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi, pe cale de consecinta, nici sub protecţia art. 26 din Constituţia României, fiind relaţii fata de care trebuie menţinutã represiunea penalã.
În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate privitoare la art. 200 alin. 1 din Codul penal urmeazã a fi admisã în parte, numai pentru raporturile sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, comise în privat, cu condiţia sa nu producã scandal public.
Excepţia referitoare la art. 200 alin. 2 din Codul penal, însã, urmeazã sa fie respinsã, întrucît faptele incriminate prin acest text - cum sînt cele sãvîrşite asupra unui minor sau asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima vointa sau prin constringere - aduc atingere unor valori sociale ce trebuie ocrotite, în continuare, prin legea penalã.
Fata de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 13 alin. (1) lit. A c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE :
1. Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocatã de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru şi Nastase Gheorghe Cristian în dosarele nr. 5298/1993, nr. 5711/1993 şi nr, 5943/1993 ale Judecãtoriei Sibiu, şi constata ca prevederile acestui alineat sînt neconstituţionale, în mãsura în care se aplica relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sînt sãvîrşite în public ori nu produc scandal public.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocatã de Bozdog Ovidiu Nicolae în Dosarul nr. 5298/1993 şi de Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993, ale Judecãtoriei Sibiu.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 15 iulie 1994.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
