Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 809 din 21 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 24 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Virgiliu Ştefan în Dosarul nr. 26.371/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, care face obiectul Dosarului nr. 4.226D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în dosarele nr. 4.236D/2010 şi nr. 4.349D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicatã de Constantin Hriţcu în Dosarul nr. 26.738/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi de Mimbler I. Albin în Dosarul nr. 3.784/89/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicatã de Sorin Cãlin Ceontea şi de Alexandru Maier în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010 ale Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 4.236D/2010, nr. 4.322D/2010, nr. 4.323D/2010 şi nr. 4.349D/2010 la Dosarul nr. 4.226D/2010.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.236D/2010, nr. 4.322D/2010, nr. 4.323D/2010 şi nr. 4.349D/2010 la Dosarul nr. 4.226D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 septembrie 2010 pronunţate în dosarele nr. 26.371/3/2010 şi nr. 26.738/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Virgiliu Ştefan şi de Constantin Hriţcu în cauze având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
Prin încheierile din 7 octombrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010, Tribunalul Mureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicatã de Sorin Cãlin Ceontea şi Alexandru Maier în cauze având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
Prin Încheierea din 24 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.784/89/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicatã de Mimbler I. Albin într-o cauzã având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii susţin cã textele criticate contravin principiului neretroactivitãţii şi aratã cã acestea nu pot fi aplicate persoanelor care au introdus cereri de chemare în judecatã având ca obiect acordarea de despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009 înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, întrucât naşterea în patrimoniul acestora a dreptului la despãgubiri a avut loc încã de la data introducerii acestor acţiuni, când nu se putea vorbi despre o plafonare a valorii despãgubirilor.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, art. 4 şi art. 16 şi a prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, autorii excepţiei susţin cã, deşi au introdus cereri de chemare în judecatã având ca obiect acordarea de despãgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009 sub imperiul formei nemodificate a acestei legi, le vor fi acordate despãgubiri a cãror valoare este plafonatã, potrivit aceleiaşi legi modificate prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, motiv pentru care sunt discriminaţi în raport cu persoanele care au introdus astfel de acţiuni tot sub imperiul primei forme a Legii nr. 221/2009 şi ale cãror cereri au fost definitiv soluţionate înaintea modificãrilor ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate. Se aratã, de asemenea, cã prin modificãrile şi completãrile aduse Legii nr. 221/2009 prin textele criticate nu se instituie un regim juridic echitabil de acordare a despãgubirilor privind condamnãrile cu caracter politic, ci unul vãdit discriminatoriu, ce nu permite acordarea unor despãgubiri proporţionale cu suferinţele de naturã fizicã şi moralã la care persoanele în cauzã au fost supuse.
Referitor la încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 1 şi art. 4, se susţine cã reglementarea unor limite maxime ale valorii despãgubirilor ce pot fi acordate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 reprezintã o imixiune a puterii executive în sfera atribuţiilor instanţelor, care sunt singurele ce au dreptul sã stabileascã valoarea despãgubirilor pe care le acordã raportat la fiecare caz în parte.
Autorii excepţiei susţin, totodatã, cã limitarea de cãtre legiuitor a valorii despãgubirilor acordate reprezintã o limitare a rãspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în sensul prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţie.
Cu privire la încãlcarea art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 124 din Constituţie, se aratã cã plafonarea sumelor ce pot fi acordate ca despãgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009 reprezintã o imixiune a puterii executive în atribuţia instanţelor de a stabili, potrivit rolului lor activ, în mod liber cuantumul acestor despãgubiri pentru fiecare caz în parte.
Referitor la încãlcarea prevederilor art. 44 şi art. 136 din Constituţie, ale art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţie, se susţine cã în patrimoniul persoanelor care au introdus cereri de acordare a despãgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 s-au nãscut creanţe certe chiar dacã cuantumul acestora nu a fost stabilit. Or, prin prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, dreptul acestor persoane a fost limitat, fapt ce reprezintã o îngrãdire a dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecã vizând pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, autorii susţin cã nu a existat o situaţie extraordinarã a cãrei urgenţã nu a putut fi amânatã şi care sã determine adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, în dosarele nr. 4.226D/2010 şi nr. 4.236D/2010, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã şi aratã cã legea civilã se aplicã doar raporturilor juridice nãscute dupã intrarea sa în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, şi cã, deşi cuantumul despãgubirilor se concretizeazã în momentul rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti, intervenţia legiuitorului prin limitarea valorii acestor despãgubiri, ce fac obiectul unor drepturi de creanţã nãscute în patrimoniul titularilor înaintea datei intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, încalcã dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, instanţa aratã cã textele criticate încalcã prevederile art. 16 din Constituţie, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la aceastã convenţie, deoarece instituie un tratament diferenţiat între persoane îndreptãţite la mãsuri reparatorii potrivit Legii nr. 221/2009, creând discriminare între persoanele ce au obţinut dreptul la despãgubiri prin hotãrâri judecãtoreşti rãmase definitive înaintea datei intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, în cazul cãrora bugetul alocat în acest scop nu a fost plafonat, şi cele care au solicitat astfel de despãgubiri dar ale cãror cereri nu au fost definitiv soluţionate, ale cãror drepturi la despãgubiri sunt plafonate potrivit prevederilor art. I pct. 1 din actul normativ analizat. Referitor la încãlcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instanţa apreciazã cã reglementarea plafoanelor valorice prevãzute de normele legale criticate de autorul excepţiei este lipsitã de o justificare obiectivã şi rezonabilã, întrucât este lipsitã de un scop legitim şi nu existã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmãrit de legiuitor şi face trimitere la Hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 1979 şi, respectiv, 6 decembrie 2007, pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei şi Beian împotriva României. Totodatã, instanţa aratã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãcând trimitere în acest sens la Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 22 decembrie 2009, pronunţatã în Cauza Sejdic şi Finci împotriva Bosniei şi Herţegovinei.
Tribunalul Mureş - Secţia civilã, în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010, apreciazã cã excepţiile de neconstituţionalitate sunt întemeiate şi aratã cã textele criticate de autorii excepţiilor încalcã prevederile art. 16 şi ale art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 "genereazã discriminãri între persoanele îndreptãţite la despãgubiri morale", iar stabilirea unor limite maxime ale despãgubirilor morale de cãtre puterea executivã apare ca o imixiune în atribuţiile puterii judecãtoreşti.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4.349D/2010, apreciazã cã textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcã principiul neretroactivitãţii legii, contravenind, astfel, prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în dosarele nr. 4.226D/2010, nr. 4.236D/2010 şi nr. 4.349D/2010, dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, iar în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010.
Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însã cã, în realitate, autorii criticã dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, asupra cãrora instanţa constituţionalã urmeazã sã se pronunţe prin prezenta decizie.
Textele criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. I pct. 1: "Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».";
- Art. II: "Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se aplicã proceselor şi cererilor pentru a cãror soluţionare nu a fost pronunţatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 referitoare la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, ale art. 15 alin. (2) şi (4) cu privire la neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul la justiţie, ale art. 44 privind Dreptul de proprietate privatã, ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativã, ale art. 124 referitoare la Înfãptuirea justiţiei, ale art. 136 privind Proprietatea, precum şi dispoziţiile art. 5 paragraful 5 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la reparaţii al persoanei şi interzicerea discriminãrii şi cele ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţie privind protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Ulterior sesizãrii sale prin încheierile din 20 septembrie 2010, 24 septembrie 2010 şi 7 octombrie 2010, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, constatând cã acestea sunt neconstituţionale.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizãrii Curţii Constituţionale şi momentul pronunţãrii instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Virgiliu Ştefan şi de Constantin Hriţcu în dosarele nr. 26.371/3/2010 şi nr. 26.738/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, de Sorin Cãlin Ceontea şi de Alexandru Maier în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010 ale Tribunalului Mureş - Secţia civilã şi de Mimbler I. Albin în Dosarul nr. 3.784/89/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 iunie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
