Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 806 din 2 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 7 decembrie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda în Dosarul nr. 472/117/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 426D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 427-429D/2012 şi nr. 438-444D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda şi de Sindicatul Învăţământului "Corneliu Gheorghe Caranica" din Brăila în dosarele nr. 475/117/2011, nr. 1.651/117/2011, nr. 8.937/117/2010, nr. 6.265/113/2010, nr. 6.361/113/2010, nr. 6.365/113/2010, nr. 6.678/113/2010, nr. 7.491/113/2010, nr. 6.271/113/2010 şi nr. 6.794/113/2010 ale Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 427-429D/2012 şi nr. 438-444D/2012 la dosarul nr. 426D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 16 şi 24 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 472/117/2011, nr. 475/117/2011, nr. 1.651/117/2011, nr. 8.937/117/2010, nr. 6.265/113/2010, nr. 6.361/113/2010, nr. 6.365/113/2010, nr. 6.678/113/2010, nr. 7.491/113/2010, nr. 6.271/113/2010 şi nr. 6.794/113/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda şi de recurentul Sindicatul Învăţământului "Corneliu Gheorghe Caranica" din Brăila în cadrul unor cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că indemnizaţia de concediu de odihnă nu ar trebui să intre sub incidenţa prevederilor de lege criticate, deoarece acestea prevăd diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Or, în cuprinsul Legii nr. 118/2010 nu se face nicio referire la indemnizaţia de concediu de odihnă. Totodată, nici Legea-cadru nr. 330/2009 şi nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 nu fac referire la indemnizaţia de concediu de odihnă. Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 118/2010 nu vizează această indemnizaţie.
Pe de altă parte, indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi asimilată cazurilor enumerate de Legea nr. 118/2010, întrucât drepturile vizate de aceasta sunt acelea care contează ca remuneraţie pentru munca depusă, presupunând prestaţii cu executare succesivă. Or, obligaţia de plată a indemnizaţiei de concediu de odihnă nu este susceptibilă de executare succesivă, ci dintr-o dată, deosebindu-se în mod clar de obligaţiile de natură salarială.
În concluzie, aşa cum au reţinut şi alte instanţe judecătoreşti (Tribunalul Timiş, Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Craiova), indemnizaţia de concediu de odihnă, ca prestaţie unică, nu poate fi asimilată unor alte indemnizaţii pe care salariatul le primeşte succesiv, numai acestea putând fi, aşadar, drepturi salariale.
Totuşi, unele instanţe de judecată şi toate conducerile unităţilor şi instituţiilor de învăţământ au apreciat că indemnizaţia de concediu de odihnă trebuie diminuată cu 25%.
Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, susţin următoarele:
1. Aceste dispoziţii contravin principiului neretroactivităţii legii, deoarece dreptul membrilor de sindicat s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, iar data la care trebuia plătită indemnizaţia de concediu nu intră sub incidenţa Legii nr. 118/2010. Or, a impune aplicarea Legii nr. 118/2010 unei situaţii juridice anterioare apariţiei sale echivalează cu o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile.
Plata indemnizaţiei de concediu nu este o favoare pe care legiuitorul o face angajatului, ci este un drept legal prevăzut şi, în consecinţă, el trebuie respectat ca atare, stricto sensu.
2. Totodată, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi principiului egalităţii în faţa legii. În acest sens, arată că dacă, din orice motive, un salariat care solicită şi a fost planificat să execute concediul în luna martie beneficiază de indemnizaţia de concediu integrală prevăzută de lege, lipsirea celor care au fost planificaţi să efectueze concediul de odihnă după apariţia actului normativ care le restrânge drepturile creează, în defavoarea celor din urmă, o stare de discriminare, încălcând astfel art. 16 din Constituţie, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
3. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, face o paralelă cu un alt litigiu care s-a aflat pe rolul instanţelor de judecată, şi anume cel referitor la plata diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008. Instanţele judecătoreşti au reţinut faptul că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noţiunea de "bunuri", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, cuprinde atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern şi în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puţin o "speranţă legitimă" în exercitarea efectivă a dreptului său. În consecinţă, instanţele judecătoreşti au dat câştig de cauză membrilor de sindicat, obligând unităţile la plata diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, prin sentinţe definitive şi irevocabile. Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, a admis recursul în interesul legii şi a decis că prevederile Legii nr. 221/2008 constituie temei legal pentru diferenţa drepturilor salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.
Or, situaţia neacordării integrale a indemnizaţiei de concediu de odihnă este identică şi, din moment ce salariul calculat potrivit Legii nr. 221/2008 a fost deja considerat de către instanţele de judecată un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, apreciază că şi indemnizaţia de concediu de odihnă are natura juridică a unui drept de creanţă, protejat de prevederile sus-menţionate din Primul Protocol la Convenţie, fapt ce conduce la recunoaşterea calităţii de victimă pentru persoanele lipsite, în tot sau în parte, de această indemnizaţie, care constituie o "speranţă legitimă".
4. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 referitoare la diminuarea cu 25% a indemnizaţiei de concediu de odihnă contravin principiului respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea datei la care s-a născut dreptul membrilor de sindicat la plata indemnizaţiei de concediu ţine de aplicarea Legii nr. 118/2010, iar nu de constituţionalitatea acesteia. În plus, prin Decizia nr. 20/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, dispoziţiile de lege criticate au fost interpretate cu caracter obligatoriu.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia pune în discuţie câmpul de aplicare a unor norme dintr-o lege, aspecte ce constituie chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care sunt deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010, nr. 874/2010 şi nr. 1.155/2011.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, care au următorul conţinut: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie : art. 1 alin. (5) potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, invocată din perspectiva indemnizaţiei de concediu, respingând ca neîntemeiată această excepţie, prin Decizia nr. 487 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012.
Cu acel prilej, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a arătat că prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/ soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.
Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens,prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.
Totodată, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.
De asemenea, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în acest sens fiind Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.
O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în acelaşi timp o obligaţie sub con diţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
Curtea a mai observat că, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la modul de aplicare şi interpretare a legii, prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 21 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi a stabilit c ă, "întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în acelaşi mod şi indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporţional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul."
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda şi de Sindicatul Învăţământului "Corneliu Gheorghe Caranica" din Brăila în dosarele nr. 472/117/2011, nr. 475/117/2011, nr. 1.651/117/2011, nr. 8.937/117/2010, nr. 6.265/113/2010, nr. 6.361/113/2010, nr. 6.365/113/2010, nr. 6.678/113/2010, nr. 7.491/113/2010, nr. 6.271/113/2010 şi nr. 6.794/113/2010 ale Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.%0D
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
