Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 805 din 27 septembrie 2012 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. (3) si (4) din Regulamentul Senatului, a Hotararii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din functia de presedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum si a Hotararii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea presedintelui Senatului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 31 octombrie 2012
I. Cu Adresa nr. XLIX 279 din 13 septembrie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.577 din 13 septembrie 2012, un număr de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal din Senatul României a trimis sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, a Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
Sesizarea formează obiectul Dosarului nr. 1.337C/2012 al Curţii Constituţionale şi este însoţită de tabelul cu cei 28 de senatori semnatari, aceştia fiind următorii: Toader Mocanu, Gheorghe Bîrlea, Gheorghe David, Cristian Rădulescu, Alexandru Pereş, Florin Mircea Andrei, Dumitru Florian Staicu, Augustin Daniel Humelnicu, Alexandru Mocanu, Sorin Fodoreanu, Orest Onofrei, Ion Bara, Marian Iulian Rasaliu, Viorel Constantinescu, Gabriel Berca, Ioan Sbârciu, Ion Ruşeţ, Tudor Panţuru, Mihail Hărdău, Ion Ariton, Radu Alexandru Feldman, Dorel Jurcan, Radu Mircea Berceanu, Vasile Pintilie, Anca-Daniela Boagiu, Traian Constantin Igaş, Mihai Stănişoară şi Viorel-Riceard Badea.
II. Obiectul sesizării îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului (Regulament), aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd următoarele:
"(3) Propunerea de revocare prevăzută la alin. (1) sau (2) se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen."
De asemenea, obiect al sesizării îl constituie şi Hotărârea Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi Hotărârea Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012.
III. În motivarea sesizării, autorii acesteia susţin următoarele argumente:
1. Dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 64 alin. (2) şi (5) şi ale art. 147 din Constituţie.
Se face referire, în acest sens, la Decizia nr. 601 din14 noiembrie 2005, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului:
Deşi ulterior publicării Deciziei nr. 601 din 2005 în Monitorul Oficial al României au devenit incidente dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Senatul României nu a pus de acord dispoziţiile din Regulament cu decizia Curţii Constituţionale. Prin urmare, autorii sesizării apreciază că dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) sunt neconstituţionale pentru că fac trimitere la condiţii declarate anterior neconstituţionale şi permit, implicit, ignorarea efectelor deciziei Curţii.
Regulamentul Senatului nu poate contraveni normelor şi principiilor constituţionale şi nici limitelor de reglementare stabilite prin Legea fundamentală sau prin decizii ale Curţii Constituţionale. Aprecierea constituţionalităţii normei juridice în cauză nu poate fi privită exclusiv din perspectiva autonomiei parlamentare, deoarece prin Regulament nu pot fi instituite reguli ce vin în conflict cu spiritul şi litera Constituţiei, considerentele Deciziei nr. 601 din 2005 fiind general obligatorii.
Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, pentru revocarea preşedintelui Senatului, care este şi membru de drept al Biroului permanent al Senatului, având deci un statut juridic distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent, trebuie să se respecte criteriul configuraţiei politice a Senatului. Spre deosebire de ceilalţi membri ai Biroului permanent, care sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni, preşedintele Senatului este ales la începutul legislaturii, pe durata mandatului acestei Camere. Decizia nr. 601 din 2005 conţine, în acest sens, considerente obligatorii referitoare la instabilitatea instituţională perpetuă ce s-ar crea în ipoteza realizării, într-o legislatură, a unei majorităţi suficiente de voturi pentru adoptarea revocării preşedintelui Senatului, reţinând că "votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică. Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar, care nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice". Cu acelaşi prilej, Curtea a reiterat considerentele reţinute în Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994): "Posibilitatea oricărui grup parlamentar de a face această cerere (pentru revocarea unui membru al Biroului permanent), şi nu doar a celui al cărui reprezentant este membrul, este contrară art. 61 alin. (5) [devenit art. 64 alin. (5)] din Constituţie, conform căruia Biroul permanent se alcătuieştepotrivit configuraţiei politice a Senatului, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci, atât desemnarea, cât şi revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constituţie."
În finalul sesizării, autorii acesteia consideră că "atât alin. (1) şi (2), cât şi alin. (3) şi (4) ale art. 30 din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale".
2. Hotărârea Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga contravine, în opinia autorilor sesizării, prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, fiind adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la interdicţia revocării preşedintelui Senatului, impediment de natură constituţională înscris atât în Legea fundamentală, cât şi în jurisprudenţa constituţională.
Sunt indicate viciile pe care hotărârea contestată le prezintă: lipsa temeiului de drept din Regulamentul Senatului care justifică revocarea - tocmai pentru a se evita referirea expresă la dispoziţii declarate neconstituţionale, inexistenţa vreunei referiri cu privire la încetarea calităţii de membru al Biroului permanent şi, mai ales, lipsa motivării esenţiale în analiza constituţionalităţii, respectiv indicarea persoanei la a cărei solicitare se realizează revocarea.
Autorii sesizării mai menţionează că soluţia inadmisibilităţii acesteia, pe motivul examinării anterioare a Hotărârii Senatului nr. 24/2012 sub aspectul constituţionalităţii sale, nu reprezintă un fine de neprimire în faţa Curţii Constituţionale, având în vedere că prezenta sesizare are o cauză juridică diferită.
3. Hotărârea Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului încalcă, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 64 din Constituţie, aşa cum aceste norme au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale la care deja s-a făcut referire.
Anterior adoptării hotărârii contestate, funcţia de preşedinte al Senatului fusese deţinută de un alt grup parlamentar - Partidul Democrat-Liberal. Or, persoana numită în această funcţie prin Hotărârea Senatului nr. 25/2012 nu aparţine grupului parlamentar căruia i-a revenit anterior funcţia de preşedinte al Senatului, ci aparţine unui nou grup parlamentar, constituit pe parcursul legislaturii şi inexistent la data stabilirii configuraţiei politice a Parlamentului, a compoziţiei politice a Senatului, rezultată din alegeri. Fără verificarea prealabilă a procedurii de desemnare a candidatului la această funcţie şi fără a fi îndeplinite cerinţele legale pentru ocuparea celei de-a doua demnităţi în stat, s-a ajuns în situaţia în care Senatul a aplicat o sancţiune colectivă grupului parlamentar şi nu persoanei care a deţinut funcţia de preşedinte, ceea ce vine în totală contradicţie cu normele statului de drept. Autorii sesizării apreciază că viciul de neconstituţionalitate referitor la revocarea preşedintelui Senatului se răsfrânge în acest caz şi asupra hotărârii de numire a noului preşedinte, Grupul parlamentar PNL (USL) neavând dreptul nici să propună revocarea şi nici numirea.
Autorii sesizării mai susţin că prin hotărârile contestate conducerea Senatului a fost înlocuită în mod abuziv, în condiţiile în care, în forma actuală, Regulamentul Senatului nu conţine prevederi care să reglementeze condiţiile în care operează revocarea, precum şi cu depăşirea cadrului constituţional şi regulamentar, fără verificarea şi respectarea condiţiilor specifice procedurii de declanşare a revocării din funcţie a preşedintelui Senatului. Această conduită parlamentară a produs consecinţe semnificative pentru statul român, punând sub semnul întrebării valorile şi principiile statului de drept, astfel că, îndeplinind condiţia "afectării valorilor şi principiilor constituţionale", pot fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În caz contrar, ar însemna să se permită unei puteri în stat să adopte acte în vădită contradicţie cu Legea fundamentală, la adăpostul protecţiei pe care o asigură excepţia inadmisibilităţii, atât în contenciosul constituţional, cât şi în contenciosul administrativ. A nega dreptul de acces la un tribunal independent, care să verifice legalitatea unui demers juridic fundamentat pe dispoziţii neconstituţionale, vine în contradicţie cu valorile europene pe care se presupune că România şi le-a însuşit prin ratificarea tratatelor internaţionale.
Menţinerea în ordinea juridică a hotărârilor contestate conduce, în opinia autorilor sesizării, la încălcarea principiului înscris în art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege".
În ceea ce priveşte condiţia admisibilităţii cererii sub aspectul analizei constituţionalităţii celor două hotărâri, autorii sesizării apreciază că acestea se circumscriu ariei de competenţă stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 307 din 2012 şi nr. 727 din 2012, deoarece prin adoptarea acestora s-a adus atingere principiului supremaţiei Constituţiei, principiului legalităţii, principiului suveranităţii poporului şi reprezentativităţii, precum şi celui al egalităţii între cetăţeni. Ca atare, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 147 lit. l) din Constituţie, raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În final, solicită admiterea sesizării, fiind necesar a se ţine cont şi de competenţa exclusivă a Curţii de a asigura supremaţia Constituţiei, şi, în concret, de a "îndrepta lucrurile şi a pune în legalitate acţiunea parlamentară".
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizărilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 64 alin. (2) şi (5), referitoare la aspecte de organizare internă a Camerelor Parlamentului şi ale art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale.
IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.
Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, Hotărârile Senatului nr. 24/2012 şi nr. 25/2012, prin raportare la prevederile Constituţiei şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
I. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a criticilor de neconstituţionalitate, Curtea urmează a examina dacă sesizarea instanţei constituţionale a fost realizată cu îndeplinirea condiţiilor procedurale prevăzute de Legea nr. 47/1992.
Astfel, sub aspectul legalităţii sesizării, Curtea reţine că, deşi sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar art. 27 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de către secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012, Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 735 din 24 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012, şi Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 *), încă nepublicată.
-----
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 783/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012.
În consecinţă, Curtea a fost legal învestită cu prezenta sesizare de neconstituţionalitate.
De asemenea, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. c) şi lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultă din lista anexată sesizării de neconstituţionalitate, a fost semnată de un număr de 28 de senatori.
Aşa fiind, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi l) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, precum şi asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
II. Analizând prezenta sesizare de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la examinarea ei punctual, în funcţie de atribuţiile distincte din sfera sa de competenţă, vizate de autorii sesizării, respectiv controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, exercitat în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, şi controlul constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, exercitat în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
II. 1. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, Curtea Constituţională constată următoarele:
Dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd următoarele:
"(3) Propunerea de revocare prevăzută la alin. (1) sau (2) se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen."
Alineatele (1) şi (2) ale art. 30 - constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, la care textele supuse controlului de constituţionalitate fac trimitere, aveau următoarea redactare:
"(1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări:
a) încalcă prevederile Constituţiei ;
b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului şedinţelor comune.
(2) Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
În opinia autorilor sesizării de neconstituţionalitate, prevederile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 64 alin. (2) şi (5) şi ale art. 147 din Constituţie, fiind invocată, în acest sens, Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului.
Întrucât Senatul nu a pus de acord dispoziţiile din Regulament cu decizia Curţii Constituţionale şi, deci, nu s-a conformat normelor cuprinse la art. 147 alin. (1) din Constituţie, referitoare la încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor din regulamente constatate ca fiind neconstituţionale, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii în Monitorul Oficial al României, autorii sesizării apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) sunt neconstituţionale pentru că fac trimitere la condiţii declarate anterior neconstituţionale şi permit, implicit, ignorarea efectelor deciziei Curţii.
În finalul sesizării, autorii acesteia consideră că "atât alin. (1) şi (2), cât şi alin. (3) şi (4) ale art. 30 din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale".
Faţă de susţinerile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţională reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului au fost constatate ca fiind neconstituţionale, cu următoarea motivare:
"1. Art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului contravine art. 24 şi art. 64 alin. (5) din Constituţia României, întrucât încalcă dreptul la apărare şi instituie posibilitatea ca în locul preşedintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar şi revocat cu titlu de sancţiune juridică, să fie ales un nou preşedinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configuraţiei politice;
2. Art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului contravine art. 64 alin. (5) din Constituţia României deoarece, cu ignorarea principiului configuraţiei politice, instituie revocarea preşedintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, "(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 601 din 14 noiembrie 2005, prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) au fost suspendate pentru o perioadă de 45 de zile; termenul s-a împlinit la 1 ianuarie 2006, după care au operat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie referitoare la încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor regulamentare constatate ca fiind neconstituţionale, în condiţiile în care în intervalul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Parlamentul - în speţă, Senatul - nu a pus de acord prevederile art. 30 alin. (1) şi (2), declarate neconstituţionale, cu prevederile Constituţiei.
♫ Curtea observă că, după pronunţarea Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005, Regulamentul Senatului a fost modificat de şase ori (Hotărârea Senatului nr. 7/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009; Hotărârea Senatului nr. 12/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 25 iunie 2009; Hotărârea Senatului nr. 18/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 3 martie 2011; Hotărârea Senatului nr. 22/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2011; Hotărârea Senatului nr. 25/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011; Hotărârea Senatului nr. 29/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 5 mai 2011), fără ca dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) să fie puse de acord cu prevederile art. 24 şi art. 64 alin. (5) din Constituţia României.
Art. 147 din Constituţia României, intitulat "Deciziile Curţii Constituţionale", reglementează efectele deciziilor instanţei constituţionale prin care dispoziţii din legi şi ordonanţe în vigoare, precum şi cele din regulamente sunt constatate ca fiind neconstituţionale, astfel: pe durata unui termen de 45 de zile de la publicarea deciziei, acele dispoziţii sunt suspendate de drept; dacă, în acest interval, Parlamentul, sau, după caz, Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, respectivele norme juridice îşi încetează efectele juridice.
Reglementând efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale, textul fundamental consacră obligaţia autorităţii legiuitoare sau a Guvernului, după caz, de a interveni pe cale legislativă pentru a corecta prevederile neconstituţionale, în sensul de a le pune de acord cu normele Constituţiei. Se dă astfel eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.
Curtea constată că dispoziţiile art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie consacră principiul autonomiei regulamentare a fiecărei Camere, stipulând că "Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului."
Curtea observă că textele constituţionale menţionate nu stabilesc în mod concret motivele, condiţiile şi nici procedurile după care preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului pot fi revocaţi. În atare situaţie, legiuitorul constituţional a lăsat la aprecierea fiecărei Camere de a stabili, în regulamentele proprii, motivele, condiţiile şi procedura de revocare a preşedinţilor Camerelor.
Dispoziţiile art. 30 din Regulamentul Senatului, în temeiul prevederilor constituţionale de mai sus, reglementau condiţiile în care se putea propune revocarea preşedintelui Senatului şi împrejurările ce o justificau [alin. (1) şi (2)], precum şi regulile de procedură referitoare la întocmirea şi depunerea propunerii de revocare [alin. (3) şi (4)]. Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4), criticate, sunt reguli de procedură care se găsesc într-o strânsă legătură cu cele ale art. 30 alin. (1) şi (2). Aceste din urmă prevederi au fost, însă, constatate neconstituţionale şi, ca urmare, termenul de suspendare a efectelor normelor respective s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2006, după care au operat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie. În atare situaţie, norma de trimitere a art. 30 alin. (3) şi (4) a rămas fără obiect, deoarece norma de referinţă nu mai aparţine fondului activ al legislaţiei, ca efect al deciziei Curţii.
Pe de altă parte, Curtea constată că este inadmisibilă solicitarea expresă a autorilor sesizării de a declara şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului, având în vedere atât Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale, precum şi normele imperative ale art. 147 din Legea fundamentală. Ar fi contrar raţiunii efectelor specifice pe care le au deciziile de admitere ale Curţii Constituţionale în temeiul art. 147 din Legea fundamentală, şi anume ca aceeaşi normă juridică să fie declarată neconstituţională în mod repetat. Acesta este, de altfel, sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care exclud de plano de la controlul a posteriori de constituţionalitate "prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", soluţia pronunţată fiind, în acest caz, de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi soluţie se impune şi în cazul examinării unor norme din regulamentele parlamentare.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului.
II. 2. Referitor la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului, Curtea reţine următoarele:
În virtutea competenţelor stabilite de Legea fundamentală în scopul îndeplinirii rolului de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, că este singura în măsură ca, pe cale jurisprudenţială, să stabilească cadrul în care îşi exercită atribuţia de control al constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, aşa cum de altfel a procedat până în prezent, urmând a examina obiectul sesizărilor cu care este învestită şi a le soluţiona în consecinţă prin raportare la valorile şi principiile constituţionale afectate.
În lumina acestor considerente, Curtea va examina criticile autorilor sesizării privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 24/2012 şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012, astfel cum acestea au fost formulate.
Viciul de neconstituţionalitate invocat de autorii sesizării rezidă, în principal, în ignorarea Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale, considerându-se că cele două hotărâri ale Senatului, de revocare a preşedintelui Senatului, respectiv de alegere a noului preşedinte au fost adoptate abuziv, fără a fi respectate condiţiile şi procedura specifice instituţiei revocării, cu evidenta consecinţă a încălcării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 64 referitoare la organizarea internă a Camerelor Parlamentului şi ale art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale.
Aşa cum s-a menţionat la pct. II.1 din prezenta decizie, art. 64 din Constituţie nu cuprinde reglementări de detaliu referitoare la revocarea preşedinţilor celor două Camere, voinţa legiuitorului constituant fiind, prin urmare, aceea ca asemenea aspecte să fie prevăzute în regulamentele proprii ale fiecărei Camere. În acest sens, Regulamentul Senatului cuprindea, la art. 30, regulile referitoare la motivele, condiţiile şi procedura revocării preşedintelui; prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, alin. (1) şi (2) ale art. 30 au fost declarate neconstituţionale, iar Senatul nu a pus de acord, nici în termenul de suspendare de 45 de zile, şi nici până în prezent, aceste dispoziţii cu prevederile Constituţiei. Ca atare, efectul juridic al acestor norme a încetat. Totodată, prevederile alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, conţinând norme de trimitere şi fără a avea un înţeles juridic propriu, de sine stătător, au rămas fără obiect şi au devenit, prin urmare, inaplicabile, datorită încetării efectelor juridice ale normei de referinţă.
Curtea constată, faţă de această situaţie, că, în prezent, Regulamentul Senatului nu cuprinde niciun text în vigoare care să reglementeze instituţia revocării preşedintelui Senatului sub aspectul condiţiilor, motivelor şi procedurii specifice, ceea ce reprezintă, desigur, o stare atipică unui stat de drept şi unei democraţii constituţionale.
Lipsa reglementării datorată neîndeplinirii obligaţiei Senatului de a pune de acord textele constatate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei nu constituie un impediment pentru ca o anumită instituţie juridică - cum este cea a revocării preşedintelui Senatului - să fie operantă. Sistemul legislativ este astfel conceput încât, aplicând principiul ierarhiei actelor normative şi parcurgând drumul de la norma specială la cea generală, să identifice norma juridică aplicabilă unei situaţii ce, aparent, nu îşi găseşte reglementare juridică.
Cu privire la natura juridică a regulamentelor parlamentare şi locul pe care acestea îl ocupă în ierarhia actelor normative, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, că "regulamentele Parlamentului sunt acte normative cu aplicare limitată, subordonate Constituţiei şi legilor, obligatorii fiecare numai pentru sfera de activitate a Camerei care le-a adoptat". Prin urmare, dacă la acest nivel legislativ, instituţia revocării nu îşi găseşte reglementare, urmează ca soluţia juridică să fie căutată la nivelul superior, şi anume în cuprinsul Constituţiei.
Sub aspectul examinat, Curtea constată că dispoziţiile art. 64, referitoare la organizarea internă a Camerelor, cuprind, la alin. (2), norme privind alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului şi norme referitoare la revocarea membrilor birourilor permanente, în componenţa cărora sunt incluşi şi preşedinţii celor două Camere. Devine incident, în atare situaţie, principiul deciziei majoritare, care rezultă din caracterul pluralist şi democratic al statului român, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi din natura electivă şi reprezentativă a mandatului de parlamentar, consacrată în art. 2 şi art. 62 alin. (1) din Constituţie. Pe baza acestui principiu, atât în organizarea, cât şi în activitatea Parlamentului funcţionează regula că majoritatea decide, iar minoritatea se exprimă. Or, atât revocarea preşedintelui Senatului, cât şi alegerea unui nou preşedinte sunt instituţii similare sub aspectul desemnării persoanei propuse pentru revocarea/alegerea din/în această funcţie şi au loc în urma exprimării votului majoritar al membrilor Senatului. În acest sens, atât Hotărârea Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, cât şi Hotărârea Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului au fost adoptate, în condiţiile existenţei unei majorităţi în Senat, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la cvorumul legal, prevăzute de art. 67 din Constituţie, şi a votului majorităţii senatorilor prezenţi, în acord cu art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, aşa cum rezultă din stenograma şedinţei Plenului Senatului şi din procesul-verbal din data de 3 iulie 2012.
În consecinţă, Curtea constată că nu sunt fundamentate criticile autorilor sesizării, raportate la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 64 alin. (2) şi (5) şi ale art. 147 din Constituţie, şi urmează să respingă, ca neîntemeiată, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională subliniază imperativul respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale, precum şi obligativitatea deciziilor instanţei constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se fundamentează. Totodată, ignorarea efectelor juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale, conferite de art. 147 din Constituţie, încalcă exigenţele principiilor statului de drept şi democratic.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi l) din Constituţie şi ale art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului.
II. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum şi a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui Senatului.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile a avut loc la datele de 26 şi 27 septembrie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
OPINIE SEPARATĂ
Nu putem împărtăşi punctul de vedere majoritar în baza căruia a fost respinsă, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, pentru motivele pe care le vom dezvolta mai jos.
1. Înainte de a ne exprima şi argumenta punctul de vedere, vom face o succintă prezentare a evoluţiei jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia controlului de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului, necesară situării corecte în context a problematicii analizate.
Astfel, Curtea Constituţională a fost sesizată pentru prima data după dobândirea noii atribuţii (conferită prin Legea nr. 177/2010*1), în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie ) în anul 2011, prilej cu care a reţinut - prin deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011 - că "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului... care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional".
-----
*1) Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.
Prin Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 201 2, Curtea a reţinut că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 (astfel cum a fost completat prin Legea nr. 177/2010 ) nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile Parlamentului (ale fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite) care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate ori sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi supuse controlului de constituţionalitate (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Aşadar, în principiu, orice sesizare de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri este de plano admisibilă.
În ceea ce priveşte hotărârile cu caracter individual adoptate de Parlament, Curtea a statuat mai întâi că instanţa constituţională "nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la acte juridice cu caracter individual şi scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii, înlocuirea unei persoane cu alta, şi nici nu are rolul unei instanţe de apel pentru soluţionarea unor diferende sau neînţelegeri între persoane ce au calitatea de parlamentari" (a se vedea Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012). Dar, a arătat Curtea, mai apoi, că aceste acte - care izvorăsc din manifestări politice - îmbracă haina unor acte juridice: hotărâri ale Parlamentului care, chiar dacă au caracter individual, sunt susceptibile de a afecta valori, reguli sau principii constituţionale dacă nu sunt adoptate cu respectarea procedurilor constituţionale şi regulamentare şi, prin urmare, şi ele pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, prec um şi Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).
2. Apreciem că Hotărârea Senatului nr. 24/2012*2), care constituie - între altele - obiect al controlului de constituţionalitate în prezentul dosar, deşi are caracter individual, afectează/înfrânge valori şi principii constituţionale din cauza faptului că a fost adoptată fără respectarea procedurilor constituţionale şi regulamentare, contravenind astfel dispoziţiilor art. 1 alin. 3 şi 5, art. 21 alin. 1 şi art. 24 din Constituţie.
-----
*2) Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 conţine un singur articol prin care se dispune revocarea domnului Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului (a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012).
În ceea ce îi priveşte pe parlamentarii membri ai birourilor permanente, instituţia revocării este menţionată în art. 64 alin. (2) ultima teză din Constituţie, potrivit căruia "Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului". Dispoziţia constituţională citată a fost reluată şi reglementată detaliat în fiecare dintre regulamentele celor două Camere*3).
-----
*3) A se vedea Regulamentul Senatului şi Regulamentul Camerei Deputaţilor, iar pentru doctrină I. Vida în I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coord.), Constituţia României. Comentariu pe articole, Edit. "C. H. Beck", Bucureşti, 2008, p. 628-629.
Prevederile din Regulamentul Senatului referitoare la condiţiile şi procedura revocării preşedintelui Senatului [art. 30 alin. (1) şi (2)] au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005. Cum, de la data publicării numitei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi până în prezent, Senatul nu a pus de acord cu Legea fundamentală prevederile regulamentare constatate ca neconstituţionale prin decizia sus-menţionată, în prezent nu există o reglementare (regulamentară) referitoare la procedura şi condiţiile revocării preşedintelui Senatului.
Dar, presimţind parcă lipsa de interes a Camerei Superioare a Parlamentului de a se conforma obligaţiei stabilite prin dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut - în considerentele Deciziei nr. 601/2005 - următoarele:
"Statuând, prin dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza a patra, posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituţia lasă Parlamentului libertatea de a reglementa condiţiile şi procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituţionale şi legale.
Având în vedere că textul constituţional nu stabileşte alte distincţii decât cele cuprinse în art. 64, revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotărî fie ca sancţiune juridică pentru încălcări grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovăţia acestuia în exercitarea atribuţiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus (subl. ns.).
Revocarea membrilor Biroului permanent, inclusiv a preşedintelui Senatului pentru încălcarea Constituţiei şi a regulamentelor Parlamentului, se sprijină, în sens substanţial, pe dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza ultimă din Constituţie, coroborate cu celelalte norme şi principii care, stabilind obligativitatea respectării ordinii normative, instituie şi răspunderea juridică pentru încălcarea Constituţiei şi a regulamentelor parlamentare (subl. ns.).
Luând în considerare normele şi principiile constituţionale care fundamentează tragerea la răspundere juridică, Curtea Constituţională reţine că şi în cazul revocării unui membru al Biroului permanent al Senatului, cu titlu de sancţiune juridică, pentru încălcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, este obligatorie respectarea normelor şi principiilor inerente răspunderii juridice, prin instituirea cadrului procedural corespunzător de cercetare a faptelor imputate şi a vinovăţiei membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune şi asigurarea exercitării dreptului acestuia de a dovedi netemeinicia acuzaţiilor care i se aduc, adică de a se apăra". (subl. ns.)*4)
-----
*4) Este remarcabil faptul că şi potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, în limbajul general, uzual a revoca înseamnă a înlătura din funcţie, a destitui dintr-o funcţie publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernământ, iar - conform aceluiaşi dicţionar - a destitui înseamnă a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcţie, a demite, a mazili, a scoate din funcţiune (o persoană) în semn de pedeapsă.
3. Într-adevăr, revocarea este o sancţiune, ea putându-se dispune - în cazul unui preşedinte al unei Camere a Parlamentului - fie în cazul săvârşirii de către respectiva persoană, cu vinovăţie, a unei fapte care antrenează răspunderea sa juridică (şi, în temeiul acesteia, făptuitorul poate fi legalmente sancţionat), fie atunci când preşedintele Camerei şi-a pierdut sprijinul politic al grupului parlamentar care l-a propus şi susţinut*5) (situaţie în care se poate vorbi despre o răspundere politică).
-----
*5) Amintim aici faptul că pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar a constituit temeiul revocării domnului Adrian Năstase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor (în anul 2005) şi a domnului Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului (în anul 2011).
În cauza de faţă nu ne aflăm în niciuna dintre situaţiile descrise mai sus. Revocarea preşedintelui Senatului s-a produs ca urmare a schimbării majorităţii parlamentare din Camera Superioară, prin voinţa respectivei majorităţi.
Împrejurarea că dispoziţia constituţională [art. 64 alin. (2) ultima teză] referitoare la revocare nu este dezvoltată într-o reglementare corespunzătoare a Senatului*6) nu poate să conducă la concluzia că revocarea preşedintelui Senatului se poate hotărî fără să existe o justificare, un motiv. În lipsa oricărei motivări şi a indicării căii/modalităţii prin care preşedintele revocat se poate apăra, hotărârea analizată este vădit neconstituţională, întrucât încalcă valori şi principii constituţionale şi nu ţine seamă de considerentele - obligatorii*7) - ale Deciziei nr. 601/2005 prezentate mai sus. În aceste condiţii, este inacceptabil - din punct de vedere constituţional - ca revocarea preşedintelui unei Camere parlamentare să reprezintă exclusiv rezultatul unei demonstraţii de forţă (politică!) a unei majorităţi parlamentare conjuncturale*8).
-----
*6) Considerăm că, în lipsa unei reglementări infraconstituţionale (cum este cazul în speţa de faţă), sunt direct aplicabile regulile şi principiile enunţate de Legea fundamentală.
*7) Curtea Constituţională a subliniat, în repetate rânduri, că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii (deci, şi deciziile!) se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină aceasta; prin urmare, atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, impunându-se cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. Or, în situaţia prezentă (în care nu există o reglementare privitoare la condiţiile şi procedura revocării preşedintelui Senatului) ar fi fost cu atât mai mult necesar, chiar obligatoriu, să se ţină seamă de considerentele deciziei menţionate.
*8) Prin sintagma "majoritate parlamentară conjuncturală" înţelegem o majoritate parlamentară care nu a rezultat în urma unor alegeri democratice.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că se impunea admiterea sesizării formulate de Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal cu privire la Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012 şi constatarea neconstituţionalităţii acesteia pentru că nesocoteşte dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 21 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie şi nu ţine seamă de considerentele Deciziei nr. 601/2005 pronunţate de Curtea Constituţională.
Judecător,
prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
