Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 801 din 19 mai 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (3), (4) si (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) si (6), art. 10 alin. (1) si art. 11 din Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 801 din 19 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (3), (4) si (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) si (6), art. 10 alin. (1) si art. 11 din Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 9 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), (4) şi (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) şi (6), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţã de eroiimartiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicatã de Ionel Teodor, Marin Dominişoru, Ovidiu Narcis Gherghe, Nicolae Oprea, Barbu Bãlteanu şi Constantin Stãnciugel în Dosarul nr. 1.468/54/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã personal autorii excepţiei, Marin Dominişoru şi Constantin Stãnciugel. Lipsesc ceilalţi autori ai excepţiei şi pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Autorii prezenţi solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei judecãtoreşti. În acest sens, depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.468/54/2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), (4) şi (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) şi (6), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţã de eroii-martiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.
Excepţia a fost ridicatã de Ionel Teodor, Marin Dominişoru, Ovidiu Narcis Gherghe, Nicolae Oprea, Barbu Bãlteanu şi Constantin Stãnciugel într-o acţiune în contencios administrativ formulatã în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Comisia Parlamentarã a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21, art. 61 alin. (1) şi art. 111, în mãsura în care o comisie parlamentarã are atribuţii specifice autoritãţilor administraţiei publice ori organelor de jurisdicţie şi poate adopta soluţii cu privire la actele organelor administraţiei publice, soluţii care nu pot fi atacate.
Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatului Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3), (4) şi (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) şi (6), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţã de eroii-martiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Aceste texte de lege au urmãtoarea redactare:
- Art. 5 alin. (3), (4) şi (5): "(3) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, dupã analizarea dosarelor persoanelor ce solicitã preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.
(4) Dosarele persoanelor care solicitã preschimbarea certificatelor trebuie sã conţinã documentaţia prevãzutã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, cu modificãrile ulterioare, pentru fiecare categorie, precum şi avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite pânã la data de 31 decembrie 1992. Certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de cãtre secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi de cãtre preşedintele comisiei parlamentare menţionate la alin. (3).
(5) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, face propuneri Preşedintelui României pentru acordarea ordinului prevãzut la art. 3 alin. (3).";
- Art. 9 alin. (2), (4), (5) şi (6): "(2) Persoanele care solicitã preschimbarea documentelor care atestã titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b), potrivit prezentei legi, precum şi preşedinţii organizaţiilor nominalizate la art. 5 alin. (4) poartã rãspunderea penalã pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, care vor fi verificate de cãtre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizate de Comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989, în vederea eliberãrii de cãtre acesta a certificatelor doveditoare, preschimbate conform alin. (1). [...]
(4) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea <>Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, pe perioada preschimbãrii, maximum 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, îşi pãstreazã valabilitatea.
(5) Contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbãrii certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauzã şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţioneazã potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.
(6) În conformitate cu prevederile prezentei legi, titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) se atribuie, prin decret, de cãtre Preşedintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, potrivit principiilor cuprinse la art. 2 şi criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, pe baza certificatelor doveditoare preschimbate conform alin. (1).";
- Art. 10 alin. (1): "Persoanele care nu se încadreazã în prevederile art. 3 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (5) şi care, în termen de 6 luni, nu fac contestaţie îşi pierd calitatea deţinutã anterior.";
- <>Art. 11: "Comisia parlamentarã pentru controlul aplicãrii Legii nr. 42/1990 îşi continuã activitatea, în condiţiile prezentei legi, sub denumirea «Comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989», care va aviza propunerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 privind preschimbarea certificatelor, va soluţiona contestaţiile prevãzute la art. 9 alin. (5) şi va aviza iniţiativele legislative cu referire la Revoluţia românã din decembrie 1989. Comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989 va avea în componenţã, cu prioritate, parlamentari care au dobândit una dintre calitãţile prevãzute la art. 3 alin. (1)."
În opinia autorilor excepţiei, aceste dispoziţiile de lege sunt în neconcordanţã cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 61 alin. (1) referitoare la rolul şi structura Parlamentului şi art. 111 privind informarea Parlamentului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru argumentele care urmeazã.
Astfel, comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989 nu a fost creatã prin regulament parlamentar, ci prin lege, în condiţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, şi, ca atare, nimic nu împiedicã Parlamentul sã confere acesteia şi alte atribuţii decât cele prevãzute de regulamentele parlamentare.
Aceastã comisie parlamentarã se constituie, cu prioritate, din parlamentari, potrivit <>art. 11 teza finalã din Legea nr. 341/2004 .
Activitatea acestei comisii comune, speciale a celor douã Camere ale Parlamentului este una de control parlamentar al unei activitãţii administrative a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Este evident cã textul de lege criticat reglementeazã o procedurã de control parlamentar, iar nu o procedurã administrativã, care în condiţiile prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (4) este oricum facultativã, persoana interesatã având posibilitatea fie de a apela la aceastã procedurã, fie de a se adresa direct instanţei de judecatã.
Astfel a statuat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 412 din 16 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 1 iunie 2006, şi prin <>Decizia nr. 176 din 11 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009, pronunţate în speţe similare.
Cu acele prilejuri, Curtea a observat cã în unele parlamente europene comisiile parlamentare au puteri depline în toate activitãţile puterii legiuitoare, putând chiar sã legifereze sau sã aplice sancţiuni.
Din motivarea acestei excepţii de neconstituţionalitate nu se pot reţine elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, astfel cã atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3), (4) şi (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) şi (6), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea recunoştinţei faţã de eroii-martiri şi luptãtorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţã de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicatã de Ionel Teodor, Marin Dominişoru, Ovidiu Narcis Gherghe, Nicolae Oprea, Barbu Bãlteanu şi Constantin Stãnciugel în Dosarul nr. 1.468/54/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 mai 2009.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman

----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016