Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 80 din 2 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 20 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Robert Cãtãlin Cozieanu în Dosarul nr. 924/63/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.181D/2011.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.516D/2011 şi nr. 7D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Fane Ion Boroş în Dosarul nr. 547/122/2011 (2.498/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã şi de Gheorghe Timofte în Dosarul nr. 13.204/193/2011 al Judecãtoriei Botoşani - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã în Dosarul nr. 1.516D/2010 autorul excepţiei Fane Ion Boroş a depus note scrise prin care solicitã admiterea excepţiei.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.516D/2011 şi nr. 7D/2012 la Dosarul nr. 1.181D/2011, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece prin pct. 3 al dispozitivului Deciziei nr. 1.470 din 2011 Curtea Constituţionalã a statuat cã excepţia nu are legãturã cu soluţionarea cauzelor care au ca obiect contestaţii la executare în materie penalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin deciziile penale nr. 937 şi nr. 2.045 din 1 iunie 2011 şi 25 octombrie 2011 şi Încheierea din 10 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 924/63/2011, nr. 547/122/2011 (2.498/2011) şi nr. 13.204/193/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã şi Judecãtoria Botoşani - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Robert Cãtãlin Cozieanu, Fane Ion Boroş şi Gheorghe Timofte în cauze care au avut ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare în fond ori în recurs.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece aplicã un tratament juridic diferit persoanelor în funcţie de momentul apariţiei legii. Astfel, inculpaţii trimişi în judecatã şi judecaţi pentru o faptã sunt discriminaţi în raport cu inculpaţii trimişi în judecatã pentru aceeaşi faptã şi pentru care nu s-a dat citire actului de sesizare.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În plus, mai menţioneazã cã, deşi formal excepţia invocatã are legãturã cu soluţionarea cauzei, în speţã, contestatarul nu se poate prevala de beneficiul dispoziţiilor criticate atât timp cât este vorba de o condamnare la detenţiune pe viaţã pentru care legiuitorul a prevãzut expres cã nu beneficiazã de aceastã cauzã de reducere a limitelor de pedeapsã.
Judecãtoria Botoşani - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã - Judecata în cazul recunoaşterii vinovãţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care la data sesizãrii Curţii Constituţionale avea urmãtorul conţinut:
"Pânã la începerea cercetãrii judecãtoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic cã recunoaşte sãvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicitã ca judecata sã se facã în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã, doar atunci când inculpatul declarã cã recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicitã administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecatã.
La termenul de judecatã, instanţa întreabã pe inculpat dacã solicitã ca judecata sã aibã loc în baza probelor administrate în faza de urmãrire penalã, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedeazã la audierea acestuia şi apoi acordã cuvântul procurorului şi celorlalte pãrţi.
Instanţa de judecatã soluţioneazã latura penalã atunci când, din probele administrate, rezultã cã faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Dacã pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplicã în mod corespunzãtor.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiazã de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pãtrime a limitelor de pedeapsã prevãzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplicã în cazul în care acţiunea penalã vizeazã o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţã.
În caz de respingere a cererii, instanţa continuã judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Ulterior, ca urmare a pronunţãrii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedurã penalã au fost modificate prin art. V cap. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, sens în care alin. 4 şi 8 ale art. 320^1 din Codul de procedurã penalã au urmãtorul cuprins:
"Instanţa de judecatã soluţioneazã latura penalã atunci când din probele administrate în cursul urmãririi penale rezultã cã fapta existã, constituie infracţiune şi a fost sãvârşitã de inculpat.
(...)
Instanţa respinge cererea atunci când constatã cã probele administrate în cursul urmãririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili cã fapta existã, constituie infracţiune şi a fost sãvârşitã de inculpat. În acest caz instanţa continuã judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 referitor la Universalitate, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apãrare, precum şi dispoziţiile art. 9, art. 10 şi art. 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 lit. a), b) şi c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 1, art. 5, art. 6, art. 13, art. 14, art. 16 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare invocate în dosare în care s-au pronunţat hotãrâri judecãtoreşti definitive înainte de apariţia noilor prevederi. Astfel, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţionalã a respins ca inadmisibilã o excepţie similarã, statuând, de principiu, cã hotãrârile penale definitive sunt susceptibile de modificãri şi schimbãri în cursul executãrii numai ca urmare a descoperirii unor împrejurãri care, dacã erau cunoscute în momentul pronunţãrii hotãrârii, ar fi condus la luarea altor mãsuri împotriva fãptuitorului ori ca urmare a unor împrejurãri intervenite dupã ce hotãrârea a rãmas definitivã. În aceste situaţii apare necesitatea de a se corela conţinutul hotãrârii puse în executare cu situaţia obiectivã şi a se aduce modificãrile corespunzãtoare în desfãşurarea executãrii.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, trebuie sã fie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţe sã nu mai poatã fi supusã rejudecãrii (Hotãrârea din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Cauza Brumãrescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite reexaminarea unei hotãrâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouã hotãrâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie sã îşi foloseascã dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouã analizã. Simplul fapt cã pot exista douã puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauzã. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacã o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotãrârea din 7 iulie 2009, pronunţatã în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotãrârea din 24 iulie 2003, pronunţatã în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
Aşa cum s-a arãtat mai sus, Constituţia statueazã cu privire la principiul aplicãrii legii penale mai favorabile. Fiind o construcţie teoreticã, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiazã o idee sau lege de bazã, o axiomã. Aceasta din urmã este însã valabilã în anumite limite şi, prin ea însãşi, constituie cadrul şi mãsura aplicabilitãţii sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipotezã, legea nouã, singura aplicabilã. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numãrul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsã prevãzute în cele douã legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320^1 din Codul de procedurã penalã nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 şi art. 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativã a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în mãsura în care dispoziţiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenţia unei pedepse mai uşoare care sã impunã reducerea sancţiunii aplicate pânã la maximul prevãzut de legea nouã s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal.
Aşa fiind, Curtea a constatat cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã referitor la judecata în cadrul recunoaşterii vinovãţiei nu are legãturã cu soluţionarea cauzelor în care a fost invocatã, deoarece, aşa cum rezultã din denumirea sa marginalã, textul are în vedere o judecatã aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivã, trebuie sã fie operabilã numai pânã la pronunţarea unei hotãrâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilã de aplicabilitatea principiului retroactivitãţii legii penale mai favorabile. Totodatã, nu ar putea fi admisã o tezã contrarã, întrucât s-ar aduce atingere stabilitãţii raporturilor juridice, în absenţa cãreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
Din aceastã perspectivã, Curtea a apreciat cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în dosare având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare, deci a unor dosare în care s-a pronunţat o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, este inadmisibilã, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei".
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, excepţia urmând a fi respinsã ca inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Robert Cãtãlin Cozieanu în Dosarul nr. 924/63/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori, de Fane Ion Boroş în Dosarul nr. 547/122/2011 (2.498/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã şi de Gheorghe Timofte în Dosarul nr. 13.204/193/2011 al Judecãtoriei Botoşani - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
