Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 8 din 17 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 1 lit. a) si c) din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 29 februarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicatã de Gorgy Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecãtoriei Sighişoara şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 151D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.581/308/2010, Judecãtoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicatã de Gyorgy Vilmos Szilveszter în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, deoarece limitãrile aduse instanţei de judecatã provoacã o discriminare între diferitele categorii de cetãţeni, în funcţie de stadiul procesual şi organul judiciar în faţa cãruia se aflã. Astfel, în cursul urmãririi penale procurorul are posibilitatea neîngrãditã de a aprecia cã o faptã nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni fãcând aplicarea art. 18^1 din Codul penal, pe când, în cursul judecãţii, judecãtorul este ţinut de îndeplinirea anumitor condiţii limitative şi cumulative pentru a putea dispune înlocuirea rãspunderii penale cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ.
Judecãtoria Sighişoara opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece problema ridicatã nu este una de ordin constituţional, ci una de politicã legislativã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal cu denumirea marginalã - Condiţiile înlocuirii, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa poate dispune înlocuirea rãspunderii penale cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
a) pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea de cel mult un an sau amendã ori s-au sãvârşit infracţiunile prevãzute în art. 208, 213, art. 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacã valoarea pagubei nu depãşeşte 10 lei sau infracţiunea prevãzutã în art. 249, dacã valoarea pagubei nu depãşeşte 50 lei; [...]
c) paguba pricinuitã prin infracţiune a fost integral reparatã pânã la pronunţarea hotãrârii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 22 din 11 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, statuând cã instituţia juridicã a faptei penale care nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni, prevãzutã în art. 18^1 din Codul penal, şi instituţia juridicã a înlocuirii rãspunderii penale, din titlul IV al Pãrţii generale a Codului penal, prevãzutã de art. 90 din Codul penal, sunt instituţii diferite, singurul lor element comun fiind faptul cã au ca urmare aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevãzute în art. 91 din Codul penal, adicã mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda. În cazul reglementat de art. 18^1 din Codul penal este vorba de o faptã prevãzutã în legea penalã, care nu prezintã pericolul social al unei infracţiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii rãspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracţiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanţei judecãtoreşti competente sã înlocuiascã, în anumite condiţii, rãspunderea penalã pentru fapta sãvârşitã cu rãspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în mod greşit referire la art. 18^1 din Codul penal.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 alin. 1 lit. c) din Codul penal.
Totodatã, Curtea mai constatã cã autorul excepţiei, inculpat în speţã, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracţiunilor sãvârşite, respectiv de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevãzutã şi pedepsitã de art. 279 din Codul penal şi de braconaj, prevãzutã şi pedepsitã de art. 42 lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, pentru care nu este posibilã înlocuirea rãspunderii penale. Or, aprecierea privind excluderea infracţiunilor de mai sus de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul cã aceste fapte au un grad de pericol social redus, nu este o problemã de ordin constituţional, ci una de politicã legislativã. De altfel, aşa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, implicarea Curţii în domeniul legiferãrii şi al politicii penale excedeazã competenţei sale, fiind o imixtiune în competenţa altor autoritãţi statale.
Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit cãruia, în materie de competenţã, legea este de strictã interpretare.
Aşa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organicã, în ce cazuri şi în ce condiţii rãspunderea penalã pentru sãvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuitã cu rãspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În sfârşit, împrejurarea cã în speţã s-a dispus faţã de un coinculpat scoaterea de sub urmãrire penalã şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în temeiul art. 18^1 din Codul penal şi art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b^1) din Codul de procedurã penalã nu constituie eo ipso un motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate din perspectiva unei discriminãri. Curtea constatã cã acestea sunt argumente ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot reprezenta un veritabil temei de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de contencios constituţional analizeazã compatibilitatea unor dispoziţii legale cu Legea fundamentalã şi nicidecum constituţionalitatea unor decizii luate de organele judiciare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicatã de Gyorgy Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecãtoriei Sighişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
