Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 79 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 5 mai 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Gheorghe Doroftei în Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 694D/2013.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 4 februarie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 11 februarie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.358/99/2010, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Gheorghe Doroftei într-o cauză având ca obiect asigurări sociale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), contravin principiului comunitar al certitudinii dreptului şi pun în pericol stabilitatea raporturilor juridice de muncă, precum şi exercitarea dreptului la pensie.
În acest sens, autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 îşi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu şi asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu următorul conţinut:
- Art. 17 alin. (2) lit. a): "(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; [...]"
- Art. 18 alin. (1): "(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, Curtea Constituţională a constatat că întreg cap. IV al Legii nr. 329/2009 (art. 17-26) este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.
Însă, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sunt criticate din perspectiva faptului că interzic cumulul pensiei cu salariul atunci când cuantumul pensiei depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut pe economie. Totodată, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 îşi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, iar nu şi asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Din această perspectivă, dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate a posteriori prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză. În acest sens sunt Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 378 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 544 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 iunie 2012, Decizia nr. 1.032 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.
Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit, în prezent, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011) respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.
Totodată, Curtea a reţinut că măsura adoptată de legiuitor este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
Curtea a mai reţinut, în ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, că prevederile de lege criticate reglementează condiţiile exercitării dreptului la muncă şi a dreptului la pensie pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Prin Decizia din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (paragrafele 17-25), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu garantează vreun drept la primirea unei pensii într-un anumit cuantum (în acest sens fiind şi Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55) şi nici vreun drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (în acelaşi sens fiind Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94), fiind la discreţia statului stabilirea drepturilor salariale ce vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a considerat că actul normativ criticat instituie o diferenţă de tratament între persoane, respectiv pensionarii care încă lucrau în sectorul privat şi cei care lucrau în sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situaţie similară sau comparabilă, în sensul art. 14, deoarece distincţia esenţială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, constă în sursele diferite din care provin veniturile lor, şi anume bugete private, respectiv bugetul de stat (paragraful 28).
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale din România, cuantumul prevăzut era previzibil şi rezonabil şi a fost stabilit de legiuitor în raport de situaţia de criză economică în care se găsea statul, care a acţionat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Doroftei în Dosarul nr. 10.358/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 79 din 11 februarie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional, precum şi a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege trebuia admisă pentru următoarele motive:
1. Cadrul legislativ relevant
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, abrogă Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991, care prevedea la art. 3 posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Astfel, în prezent, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu mai cuprinde nicio prevedere referitoare la această posibilitate.
Însă, potrivit art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, "În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă;[...]" Prin urmare, legea-cadru în materia pensiilor prevede posibilitatea cumulului pensiei cu salariul, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Cap. IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, reglementează limitarea posibilităţii de cumul al pensiei cu salariul, în sensul că pensionarii care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
2. Îngrădirea dreptului la muncă
Potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau ocupaţiei şi a locului de muncă este liberă. Dreptul la muncă este un drept cu conţinut juridic complex, care include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia, dreptul la negocieri colective.
Art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale prevede că "statele recunosc dreptul la muncă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept. Măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea şi pregătirea tehnică şi profesională, elaborarea de programe, de măsuri şi de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economică, socială şi culturală constantă şi o deplină întrebuinţare productivă a forţelor de muncă în condiţii care garantează indivizilor folosinţa libertăţilor politice şi economice fundamentale."
Or, prin instituirea obligaţiei pensionarilor cumularzi de a opta între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, legiuitorul îngrădeşte dreptul la muncă, din moment ce persoanele care se află în ipotezele de la art. 17 alin. (2) lit. a) şi b) trebuie să renunţe ori la plata pensiei, ori la raporturile de muncă.
Dreptul la muncă al unei persoane nu poate forma obiectul vreunei îngrădiri sau limitări, fiecare persoană fiind liberă să muncească în măsura posibilităţilor sale fizice şi intelectuale de care dispune. Prin reglementarea criticată se condiţionează continuarea raporturilor de muncă, pe baza criteriului referitor la nivelul pensiei nete aflate în plată, fiind practic sancţionată cu încetarea raporturilor de muncă persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii.
Pe de altă parte, este îngrădită şi o altă componentă a dreptului la muncă, şi anume alegerea locului de muncă, întrucât, potrivit dispoziţiilor de lege criticate - care limitează cumulul pensiei cu salariul - acestea se aplică numai în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Astfel, un pensionar care doreşte să încheie un contract individual de muncă cu un angajator din mediul privat, poate cumula pensia şi salariul astfel dobândit.
Este adevărat că posibilitatea de a cumula pensia cu salariul nu reprezintă un drept fundamental, însă dreptul la muncă este un drept fundamental şi, potrivit Constituţiei, nu poate fi îngrădit.
3. Limitarea exercitării dreptului la pensie
De asemenea, dispoziţiile de lege criticate afectează şi art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie. Astfel, pensia este plătită în conformitate cu contribuţiile depuse de angajat pe durata cât şi-a desfăşurat activitatea (cel puţin 25 sau 30 de ani), din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar nu de la bugetul anual de stat.
Pensia este un drept fundamental garantat de art. 47 şi se datorează pentru munca trecută. Salariul constituie retribuţia angajatului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci şi de către stat în această calitate, şi nu are nicio legătură cu pensia, care se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. Munca trecută care este plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat nu vine în concurs cu munca prezentă pentru care salariatul primeşte o retribuţie lunară de la bugetul de stat, aflându-se în succesiune, iar nu în concurs. În consecinţă, cumularea lor nu poate fi afectată, pensia fiind un drept câştigat şi nicio reglementare legală nu îl poate înlătura.
În acelaşi sens, a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu, prin care se interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională desfăşurată în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice şi, corelativ, se impune obligaţia persoanelor aflate în situaţia menţionată de a opta pentru pensie ori pentru veniturile realizate din activitatea profesională, altfel spus, de a renunţa la pensie continuându-şi activitatea profesională sau de a înceta activitatea profesională aducătoare de venituri şi de a-şi conserva pensia. Curtea a constatat că "Interdicţiile şi obligaţiile impuse prin ordonanţă afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, cât şi dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală."
4. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie referitoare la cazurile exprese şi limitative de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
Astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 329/2009, dispoziţiile de lege criticate au fost instituite avându-se în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, impusă de criza economică, ceea ce, în opinia legiuitorului, justifică restrângerile aduse exerciţiului dreptului la muncă, din perspectiva asigurării stabilităţii economice, care se subsumează "conceptului de siguranţă naţională".
Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori asupra Legii nr. 329/2009, Curtea Constituţională a reţinut că "Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei."
Or, reţinem că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, pentru desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Având în vedere acestea, considerăm că îngrădirea dreptului la muncă şi limitarea dreptului la pensie prin reglementarea criticată nu poate avea ca justificare dispoziţiile constituţionale ale art. 53, deoarece nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile prevăzute expres şi limitativ de această normă constituţională. Astfel, simpla afirmaţie în Expunerea de motive a Legii nr. 329/2009, potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate au fost adoptate în scopul reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea stabilităţii economice, care este subsumată conceptului de "securitate naţională", nu poate avea valoarea demonstraţiei unei justificări privind apărarea securităţii naţionale. Conceptul de "securitate naţională", a cărei apărare justifică într-adevăr restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi dacă sunt îndeplinite şi condiţiile din alin. (2) al art. 53 din Constituţie, nu poate fi asimilat cu necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, din cauza crizei economice.
De asemenea, apreciem că într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, cu caracter temporar, şi dacă nu există o altă soluţie pentru a apăra valori ale statului care sunt puse în pericol. Or, găsirea de soluţii pentru diminuarea efectelor crizei economice intră în atribuţiile organelor statului, prin adoptarea de politici economice şi financiare adecvate, iar nu prin restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.
Pe de altă parte, nici măcar sub aspectul oportunităţii o astfel de reglementare nu-şi găseşte aplicarea, întrucât motivarea legiuitorului în sensul că bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat sunt degrevate de cheltuieli suplimentare este o motivare neserioasă, ţinând cont de faptul că numărul persoanelor aflate în această situaţie este foarte mic.
5. Din considerentele Deciziei din 20 martie 2012 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României reiese că instanţa de contencios al drepturilor omului a examinat măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul din perspectiva pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii şi a art. 14 referitor la nediscriminare. Însă, cu privire la dreptul la muncă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că în Convenţie nu se garantează dreptul la muncă (paragraful 18). Prin urmare, nu avea competenţă ratione materiae să se pronunţe asupra acestei pretinse încălcări, deoarece, pentru ca un capăt de cerere să fie compatibil ratione materiae cu Convenţia, dreptul invocat de reclamant trebuie să fie protejat de Convenţie şi de protocoalele sale care au intrat în vigoare.
În final, observăm că, la data de 23 aprilie 2012, a fost adoptat de către Senat proiectul de Lege pentru abrogarea cap. IV (art. 17-26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, acesta urmând a fi dezbătut în Camera Deputaţilor.
În concluzie, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. a) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 este întemeiată şi trebuia admisă. De asemenea, având în vedere că celelalte dispoziţii din cap. IV din Legea nr. 329/2009 nu pot fi disociate, în mod necesar şi evident, de prevederile de lege criticate care ar fi trebuit declarate neconstituţionale, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a întregului cap. IV (art. 17-26) - "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din această lege trebuia admisă, prin raportare la dispoziţiile art. 41 şi art. 47 alin. (2) din Constituţie.
Judecător,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
Judecător,
Puskas Valentin Zoltan
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
