Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 788 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 23 februarie 2017
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ în Dosarul nr. 26.358/197/2015 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 258D/2016.
2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea a comunicat note de şedinţă în care precizează că îşi menţine motivele de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecată. Totodată, magistratul-asistent arată că, prin aceleaşi note, autoarea a realizat o extindere a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, în raport cu actul de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv Încheierea nr. 33 din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Braşov - Secţia penală.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează că autoarea nu poate extinde obiectul excepţiei de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii Constituţionale, având în vedere că instanţa de control constituţional este învestită prin încheierea instanţei de fond în faţa căreia s-a ridicat excepţia. Totodată, solicită ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1), art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală să fie respinsă, ca inadmisibilă, având în vedere că dispoziţiile care reglementează cu privire la calea de atac extraordinară a revizuirii sunt invocate într-o cauză în care se solicită revizuirea unei încheieri pronunţate în procedura de soluţionare a plângerii formulate în temeiul art. 341 din Codul de procedură penală.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea penală nr. 33 din 17 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.358/197/2015, Judecătoria Braşov - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1), art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ în cadrul cererii de revizuire formulate de autoare împotriva Încheierii penale nr. 271 din 16 noiembrie 2015, pronunţate de Judecătoria Braşov - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 18.394/197/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Gabriela Ştefania Nuţ împotriva Ordonanţei de clasare nr. 2.417/P/2013 din 24 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivată de faptul că hotărârea - Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Braşov - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, în soluţionarea plângerii formulate de autoare împotriva Ordonanţei de clasare nr. 2.417/P/2013 din 24 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov - a cărei revizuire se cere, nu vizează fondul şi nici evocarea fondului, aduce atingere liberului acces la justiţie. Susţine că sintagma "hotărârile judecătoreşti definitive" din cuprinsul art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, fiind contrară liberului acces la justiţie, dreptului la apărare, dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală. Totodată, critică şi dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în măsura în care revizuirea se poate exercita doar de părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale şi numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar nu şi în favoarea celui condamnat la amenda contravenţională. În aceste condiţii, apreciază că norma procesual penală aduce atingere dreptului la apărare, egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dreptului la un proces echitabil.
6. Judecătoria Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării privind hotărârile judecătoreşti supuse revizuirii. Face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 576 din 7 iunie 2007 şi nr. 1.232 din 20 decembrie 2007, prin care au fost supuse controlului de constituţionalitate dispoziţiile corespunzătoare din Codul de procedură penală din 1968, similare celor cuprinse în art. 452 din Codul de procedură penală în vigoare, şi în care s-a reţinut că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i, aşa cum s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiţie, în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate avea ca obiect numai hotărâri definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei penale. Această concluzie rezultă din dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, care fac referire la "latura penală" şi "latura civilă" a hotărârii judecătoreşti definitive, căci nu se poate vorbi despre soluţii pe latura penală şi latura civilă a cauzei decât în urma judecării fondului acesteia. În acest sens, prevederile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilesc că descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la judecarea cauzei constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Or, toate aceste soluţii vizează fondul acţiunii penale, respectiv existenţa faptei penale, caracterul nejustificat şi imputabil al acesteia şi identificarea autorului în persoana inculpatului. În ceea ce priveşte hotărârile definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 340 - art. 341 din Codul de procedură penală, întrucât nu vizează fondul raportului penal de conflict, ci legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de a forma obiectul revizuirii. Apreciază că reglementarea criticată nu determină o îngrădire a accesului la justiţie şi nici nu este de natură să afecteze caracterul echitabil al procedurii, deoarece, conform art. 129 din Constituţie, legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti. Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, restrângerea domeniului acesteia prin limitarea hotărârilor ce pot face obiectul său procesual penale criticate nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la apărare, acest drept presupunând posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condiţiile legii. Aşadar, dreptul la apărare nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege şi nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicţie, indiferent de natura şi obiectul cauzelor şi, cu atât mai puţin, să permită exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, apreciază că acesta nu are incidenţă în cazul dispoziţiilor criticate, deoarece, aşa cum rezultă fără echivoc din conţinutul normativ al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, el este aplicabil exclusiv cauzelor penale în care se cercetează raportul penal de conflict, deci hotărârilor prin care instanţa soluţionează fondul acţiunii penale pronunţând achitarea, încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunţa asupra plângerii reglementate de art. 340 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei, ci numai legalitatea şi temeinicia ordonanţei atacate. Totodată, reţine că, declarând inadmisibilă revizuirea în cazul hotărârilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de art. 340-341 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu aduce atingere dreptului la un recurs efectiv, deoarece, prin specificul său, revizuirea nu are valenţele căii de atac reglementate de art. 13 din Convenţie. De asemenea, câtă vreme se aplică tuturor justiţiabililor aflaţi în ipoteza pe care o reglementează, prevederile criticate nu au caracter discriminatoriu.
9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii normelor procesual penale criticate, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 664 din 11 noiembrie 2014. Face precizarea că îşi menţine punctul de vedere exprimat.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele de şedinţă ale autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii, dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autoarei, anexate încheierii de sesizare a Curţii, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel încât Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie toate aceste din urmă dispoziţii de lege. Ulterior sesizării Curţii, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea plângerii împotriva Ordonanţei de clasare nr. 2.417/P/2013 s-a făcut prin Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Braşov - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 18.394/197/2015, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 452 alin. (1): "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.";
- Art. 455 alin. (1) lit. a): "Pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale;";
- Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a): "În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [...] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată;";
- Art. 341 alin. (8): "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."
13. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 129 privind folosirea căilor de atac. Totodată, invocă şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării şi art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu trimitere la art. 2 referitor la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionat fondul cauzei, iar nu şi încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură penală cu privire la ordonanţa de clasare a procurorului, a respins-o, ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Cu privire la această critică, Curtea reţine că s-a pronunţat prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, în care a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii. Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417). Curtea a reţinut totodată că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.
15. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.
16. Având în vedere cele arătate, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiţii, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată.
17. De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă", Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24 şi 25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
19. Cât priveşte dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora pot cere revizuirea părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale, adică oricare dintre persoanele care au avut calitatea de parte în cauza a cărei revizuire se cere, Curtea reţine că aceste norme procesual penale nu sunt de natură a aduce atingere liberului acces la justiţie, dreptului părţilor la un proces echitabil sau la folosirea, în condiţiile legii, a căilor de atac, prin acestea stabilindu-se cadrul procesual al căii extraordinare de atac, aplicabil tuturor justiţiabililor aflaţi în ipoteza normei criticate. Or, persoana care a formulat plângere, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva soluţiei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală dispuse prin ordonanţă sau prin rechizitoriu nu are calitatea de "parte" într-o cauză penală a cărei revizuire se cere, această procedură nevizând judecarea propriu-zisă a unei cauze penale, fiind doar un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia.
20. Cu privire la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, realizată prin notele de şedinţă, comunicate de autoare la dosar în şedinţa publică, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, fiind legal sesizată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. În aceste condiţii, Curtea constată că extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, direct în faţa instanţei de control constituţional, nu poate fi reţinută.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Ştefania Nuţ în Dosarul nr. 26.358/197/2015 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
