Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 786 din 13 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 30 aprilie 2009, un grup de 63 de deputaţi şi 28 de senatori, aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 7.211 din 30 aprilie 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.853A/2009. La sesizare a fost anexatã lista cuprinzând semnãturile celor 63 de deputaţi şi 28 de senatori, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-Ion Burlacu, Mihãiţã Calimente, Mircea Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Gheorghe Coroamã, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Dan Pãsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Ion Tãbugan, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, respectiv Crin George Laurenţiu Antonescu, Gabriel Berca, Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Liviu Câmpanu, Sever Constantin Cibu, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Raymond Luca, Cezar Mãgureanu, Ovidius Mãrcuţianu, Teodor Viorel Meleşcanu, Vasile Mustãţea, Vasile Nedelcu, Marius Nicoarã, Romeo Nicoarã, Mario Ovidiu Oprea, Liviu Titus Paşca, Cornel Popa, Tiberiu Aurelian Prodan, Nicolae Robu, Dan Radu Ruşanu, Cristian Ţopescu şi Varujan Vosganian. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecã, cât şi cea intrinsecã a Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale. I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, se constatã cã autorii obiecţiei susţin încãlcarea art. 65 alin. (2) lit. b), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (2), art. 115 alin. (5) teza finalã, art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56 din Constituţie. 1. Se aratã cã şedinţa comunã din data de 22 aprilie 2009 a Comisiei pentru buget, finanţe, bãnci din Camera Deputaţilor şi a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancarã şi piaţã de capital a Senatului pentru dezbaterea proiectului de lege contestat s-a desfãşurat fãrã cvorum de şedinţã, contrar art. 22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi art. 65 alin. (2) din Constituţie, fiind viciatã procedura de adoptare a legii criticate. 2. Se apreciazã cã legea în discuţie trebuia adoptatã ca lege organicã. În acest sens, se aratã cã legea criticatã modificã Codul fiscal, care, la rândul sãu, fiind modificat de o lege organicã - <>Legea nr. 494/2004 , care a introdus în codul fiscal un nou capitol denumit Infracţiuni -, a dobândit caracter de lege organicã. Se mai invocã, în acest sens, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2006 , prin care s-a statuat cã o lege nu poate, în acelaşi timp, sã fie pro parte lege organicã, rãmânând, totodatã, pro parte lege ordinarã. Astfel, sunt încãlcate prevederile art. 76 alin. (1) şi art. 115 alin. (5) teza finalã din Constituţie. 3. Se considerã cã, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã menţionate, au fost afectate îndatoririle fundamentale prevãzute de Constituţie, fiind încãlcate astfel prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. În acest sens, se aratã cã introducerea unui impozit minim prin ordonanţa de urgenţã criticatã afecteazã îndatoririle fundamentale prevãzute de art. 56 din Constituţie, şi anume obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice; or, reglementarea drepturilor, libertãţilor sau îndatoririlor fundamentale se poate face doar prin lege, şi nu prin ordonanţã de urgenţã. II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã: 1. Modificarea Codului fiscal pe calea ordonanţei de urgenţã încalcã prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, raportate la cele ale art. 4 din Codul fiscal, potrivit cãrora orice modificare a Codului fiscal se face printr-o lege promovatã, de regulã, cu şase luni înainte de data intrãrii în vigoare a acesteia. Astfel, Guvernul nu a respectat caracterul obligatoriu al legii la data emiterii ordonanţei de urgenţã, nesocotind principiul statului de drept, principiu care impune autoritãţilor publice sã acţioneze numai în limitele competenţei lor. 2. Autorii obiecţiei susţin cã nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din <>Legea nr. 571/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, constituie o contravenţie dublu sancţionatã. Astfel, <>art. 219 alin. (1) lit. b^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sancţioneazã fapta menţionatã cu amendã de la 12.000 lei la 14.000 lei, iar art. 219^1, nou-introdus, cu "amendã de 2% din suma totalã a achiziţiilor/livrãrilor intracomunitare de bunuri nedeclarate". Aceastã ultimã prevedere, în opinia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, reglementând o sancţiune contravenţionalã mai durã, este contrarã art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodatã, acest text de lege este imprecis şi inadecvat, din moment ce dã naştere la arbitrariu şi abuz din partea organelor statului chemate sã aplice sancţiunile, acestea putând alege sancţiunea pe care o vor aplica pe baza unor criterii pur subiective. 3. În opinia autorilor sesizãrii, sancţiunea contravenţionalã reprezentând procent din suma totalã a achiziţiilor/livrãrilor intracomunitare de bunuri nedeclarate este, în fapt, o confiscare contrarã prevederilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. Se apreciazã cã aceastã sancţiune se aplicã pornindu-se de la prezumţia de vinovãţie a contravenientului, nu constituie o amendã în sensul <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nu reprezintã majorãri de întârziere sau despãgubiri şi are caracteristicile unei confiscãri din moment ce este stabilitã ca o sumã fixã care nu depinde de gradul de vinovãţie a contravenientului şi nici de gradul de pericol social al faptei. Mai mult, suma confiscatã nu este rezultatã, destinatã sau folositã la sãvârşirea faptei contravenţionale, fapt care ridicã problema neconstituţionalitãţii încasãrii acesteia. Se mai aratã cã, de principiu, mãsura confiscãrii aduce atingere prezumţiei de dobândire licitã a bunurilor, fiind o consecinţã a dobândirii ilicite a acestora. Or, în cazul de faţã, sancţiunea confiscãrii nu se dispune în funcţie de modalitatea de dobândire a bunurilor, ci cu titlu de sancţiune pentru nedepunerea în termen a unor declaraţii. În final, se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 85 din 3 septembrie 1996 , prin care s-a statuat cã înlãturarea prezumţiei dobândirii licite a averii are semnificaţia suprimãrii unei garanţii constituţionale a dreptului de proprietate. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.598 din 7 mai 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate ar trebui respinsã, pentru urmãtoarele motive: 1. Se apreciazã cã lucrãrile Comisiilor parlamentare pentru buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au desfãşurat în cvorumul regulamentar, însã chiar şi o eventualã încãlcare a prevederilor art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu echivaleazã cu o încãlcare a Constituţiei. 2. Se considerã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 nu cuprinde nicio normã de natura legilor organice şi, ca urmare, aprobarea acesteia s-a fãcut cu majoritatea prevãzutã de Constituţie pentru legile ordinare. În consecinţã, legea de aprobare a ordonanţei de urgenţã în cauzã are caracter de lege ordinarã. Invocarea <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 545/2006 nu este pertinentã din moment ce aceasta se referã la o lege preconstituţionalã. 3. Se apreciazã cã art. 56 din Constituţie, invocat în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, nu are incidenţã în cauzã, întrucât acesta se referã la totalitatea taxelor şi impozitelor, şi nu doar la unele dintre acestea. Totodatã, se aratã cã introducerea unor noi impozite se poate realiza pe calea adoptãrii ordonanţelor de urgenţã, în lipsa unui text constituţional contrar, capacitatea de legiferare a Guvernului nefiind limitatã în acest domeniu. 4. Se aratã cã modificãrile şi completãrile aduse de o lege altei legi, dacã acestea fac parte din aceeaşi categorie, nu au nimic de a face cu Constituţia şi nu pot duce la încãlcarea acesteia. Rezultã cã atât Guvernul, care a emis ordonanţa de urgenţã, cât şi Parlamentul, care a adoptat legea de aprobare, au acţionat în limitele competenţei lor constituţionale. 5. Se considerã cã o eventualã dublã sancţionare contravenţionalã sau de orice fel a unei fapte are ca efect doar necesitatea modificãrii sau completãrii textelor legale care le cuprind, însã, în niciun caz nu se poate constata neconstituţionalitatea textelor legale în cauzã. 6. Se apreciazã cã sancţiunea prevãzutã de art. 219^1 din codul fiscal este una contravenţionalã şi nu poate fi echivalatã cu o confiscare. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.336/E.B. din 13 mai 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive: 1. Legea criticatã respectã dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie, întrucât a fost adoptatã în şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului. Art. 65 alin. (1) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã, întrucât acestea se referã la modalitatea obişnuitã de adoptare a legilor prin adoptarea lor subsecventã în cele douã Camere ale Parlamentului. 2. <>Legea nr. 571/2003 a fost adoptatã ca lege ordinarã în considerarea art. 76 alin. (2) din Constituţie, astfel încât modificãrile ei urmeazã a fi adoptate în acelaşi mod. În aceste condiţii, nu se poate reţine încãlcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie. Se mai aratã cã toate modificãrile operate asupra Codului fiscal au fost fãcute prin legi ordinare, cu excepţia <>Legii nr. 494/2004 , lege adoptatã cu majoritatea cerutã de art. 76 alin. (1) din Constituţie în considerarea obiectului sãu de reglementare. Se mai invocã şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a statuat cã reglementãrile în materie fiscalã nu fac obiectul legilor organice. 3. Se apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât nu afecteazã în sens negativ drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale ale cetãţenilor. Din contrã, mãsurile adoptate vizeazã asigurarea şi protejarea interesului public prin întãrirea disciplinei economice şi financiare a operatorilor economici şi reducerea evaziunii fiscale. 4. Se considerã cã sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate ce vizeazã încãlcarea art. 1 alin. (3) şi (5) sau a art. 16 alin. (2) din Constituţie. Totodatã, eventuala încãlcare a art. 4 din codul fiscal nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. 5. Aspectele semnalate cu privire la dubla sancţionare a contravenţiei de nedepunere a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din <>Legea nr. 571/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu au legãturã cu prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie şi privesc mai degrabã chestiuni de interpretare şi aplicare a legii. În final, se subliniazã cã nedepunerea declaraţiilor în cauzã sau a unora cu sume incorecte sau incomplete constituie eo ipso o cauzã de înlãturare a prezumţiei generale de dobândire licitã a averii. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale. Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia dobândirii licite a averii şi confiscarea, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 65 alin. (2) lit. b) privind organizarea şedinţelor comune ale Parlamentului în cazul adoptãrii bugetului de stat şi a celui al asigurãrilor sociale de stat, art. 75 alin. (1) privind sesizarea Camerelor Parlamentului, art. 76 alin. (2) privind adoptarea legilor organice, art. 115 alin. (5) teza finalã privind aprobarea ordonanţelor de urgenţã care cuprind norme de natura legilor organice şi art. 115 alin. (6) privind domeniile de adoptare ale ordonanţelor de urgenţã. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: I. Cu privire la criticile de constituţionalitate extrinsecã, prin raportare la prevederile art. 65 alin. (2) lit. b), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (2), art. 115 alin. (5) teza finalã, art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56 din Constituţie, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate. Înainte de a aborda criticile privind constituţionalitatea extrinsecã, se reţine cã nu este de competenţa Curţii Constituţionale analizarea eventualelor încãlcãri ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţionalã nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. a) Curtea reţine cã dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie se referã la lucrãrile celor douã Camere în şedinţe comune pentru aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurãrilor sociale de stat, prevedere preluatã şi în art. 1 pct. 2 din Regulamentul şedinţelor comune ale celor douã Camere şi extinsã, în mod firesc, şi la aprobarea legii de rectificare bugetarã, care, pentru identitate de raţiune, trebuie sã respecte aceeaşi procedurã. Or, se constatã cã cerinţele art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie au fost respectate, întrucât adoptarea legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 a fost fãcutã în şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului. Obiter dictum, chiar dacã hotãrârea adoptatã în comisiile permanente nu îndeplineşte un anumit cvorum, votul plenului celor douã Camere acoperã pe deplin aceastã omisiune. Dacã s-ar absolutiza extinderea prevederilor art. 76 din Constituţie privind obligativitatea cvorumului şi la şedinţele comisiilor permanente, s-ar ajunge, în mod paradoxal, datoritã refuzului membrilor comisiei aparţinând unui anumit partid politic, sã nu poatã fi supus spre dezbatere niciun proiect de lege, ceea ce, în mod indubitabil, nu a dorit constituantul. b) Art. 75 alin. (1) din Constituţie instituie prerogativa Camerei Deputaţilor de a fi prima camerã sesizatã pentru dezbaterea şi adoptarea unor proiecte de legi. În cauza de faţã, legea criticatã a fost adoptatã în şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului, astfel încât textul constituţional invocat nu are incidenţã în soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. c) Art. 76 alin. (1) din Constituţie impune obligativitatea adoptãrii legilor organice şi a hotãrârilor privind regulamentele celor douã Camere cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei camere, autorii sesizãrii invocând cã adoptarea legii nu s-a fãcut cu aceastã majoritate. Prin urmare, pentru a putea efectua un control riguros şi corect asupra respectãrii art. 76 alin. (1) din Constituţie cu prilejul adoptãrii legii de faţã, Curtea trebuie sã stabileascã mai întâi apartenenţa Codului fiscal la categoria legilor organice sau a legilor ordinare. Susţinerea de cãtre autorii obiecţiei de neconstituţionalitate cã introducerea în codul fiscal a capitolului Infracţiuni prin <>Legea nr. 494/2004 şi dobândirea cu aceastã ocazie a caracterului de lege organicã face necesarã modificarea sa cu cvorumul prevãzut de Constituţie pentru legile organice, invocându-se în sensul arãtat <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2006 , nu poate fi primitã pentru urmãtoarele considerente: Curtea reţine cã decizia respectivã a fost adoptatã într-un cadru particular, şi anume cu privire la organizarea şi funcţionarea camerelor de comerţ şi industrie din România. Acestea, iniţial, funcţionau în baza <>Legii nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, lege preconstituţionalã modificatã succesiv prin legi organice, astfel cã domeniul în cauzã a fost calificat în timp ca aparţinând legilor organice. Or, o atare concluzie nu poate fi extrapolatã şi cu privire la situaţia generalã a legilor adoptate dupã intrarea în vigoare a Constituţiei. Domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Curtea, spre exemplu, prin <>Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, a stabilit cã este posibil ca o lege organicã sã cuprindã, din motive de politicã legislativã, şi norme de natura legii ordinare, dar fãrã ca aceste norme sã capete naturã de lege organicã, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinarã se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organicã, dacã acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referã la aspecte care nu sunt în directã legãturã cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţã, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementãri la categoria legilor ordinare sau organice. În cauza de faţã, se reţine cã <>Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal a fost adoptatã ca lege ordinarã. Este indubitabil cã, ulterior modificãrii sale, prin <>Legea nr. 494/2004 , codul fiscal a înglobat şi unele prevederi de domeniul legii organice, dar fãrã ca aceastã modificare sã transforme întregul Cod fiscal într-o lege organicã. Pe de altã parte, ar fi neconstituţional ca toate prevederile cu caracter ordinar din aceastã lege sã nu poatã fi modificate decât prin procedura de adoptare a legilor organice, pentru simplul motiv cã legea conţine câteva articole de domeniul legilor organice. S-ar ajunge la o situaţie paradoxalã, ca excepţia - adoptarea unei legi organice - sã ajungã regulã şi ar putea avea ca rezultat chiar blocarea actului legislativ. d) Cât priveşte pretinsa încãlcare a art. 115 alin. (5) teza finalã din Constituţie, faţã de considerentele anterioare se poate susţine cã textul nu îşi gãseşte aplicabilitatea în cauzã, deoarece ordonanţa de urgenţã aprobatã prin legea de faţã nu a vizat acele dispoziţii de natura legii organice, ci numai dispoziţii de natura legii ordinare. e) Cu privire la instituirea impozitului forfetar, critica de neconstituţionalitate vizeazã încãlcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie prin raportare la art. 56 din Constituţie. O atare criticã nu poate fi primitã, deoarece, pe de o parte, prevederea constituţionalã nu este aplicabilã persoanelor juridice, iar în ce priveşte persoanele fizice autorizate asimilabile întrucâtva persoanelor juridice, Curtea reţine cã textul criticat nu reglementeazã drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale ale persoanelor fizice derivând din statutul lor de cetãţeni, ci obligaţii fiscale ce rezultã din desfãşurarea unei activitãţi economice generatoare de venituri impozabile. Astfel fiind, nu se poate susţine cã, fãcând trimitere la art. 56 din Constituţie, ordonanţa de urgenţã ar viza chiar îndatoririle ce revin persoanelor fizice în calitate de cetãţeni, opinie sugeratã de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate. Şi în situaţia în care s-ar admite cã ordonanţa de urgenţã în cauzã vizeazã îndatoririle fundamentale prevãzute de art. 56 alin. (1) din Constituţie, nu se poate face abstracţie de alin. 3 al art. 56 din Constituţie, care dã posibilitatea legiuitorului (chiar şi celui delegat) sã stabileascã şi alte prestaţii în situaţii excepţionale, text care se coroboreazã absolut logic şi perfect cu dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, care acordã posibilitatea aceluiaşi legiuitor sã restrângã chiar exercitarea unor drepturi sau libertãţi fundamentale. Pe de altã parte, este lesne de observat cã, prin instituirea impozitului forfetar pentru unele categorii de contribuabili, nu se introduce un impozit nou, o taxã nouã şi, prin urmare, o nouã obligaţie fiscalã. Impozitul forfetar nu este altceva decât o reconfigurare a impozitului pe venit pe care şi categoriile de contribuabili vizate de ordonanţa de urgenţã îl datoreazã bugetului, reconfigurare dictatã de realitãţile practice existente în societate la momentul actual. Realitatea practicã a demonstrat cã aceste categorii de contribuabili au evitat, în mod sistematic, plata impozitului pe venit, având suport legal chiar în reglementarea acestuia, care permitea diminuarea sau chiar anularea materiei impozabile. Impozitul forfetar nu face altceva decât sã îi oblige pe aceşti contribuabili sã-şi organizeze de o asemenea manierã activitatea încât, proporţional cu activitatea desfãşuratã şi veniturile încasate, sã achite şi bugetului public obligaţiile fiscale aferente. II. În ce priveşte critica de constituţionalitate intrinsecã, autorii sesizãrii se circumscriu încãlcãrii art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. a) Prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie consfinţesc caracterul de "stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme" şi, pentru ca aceastã prevedere sã nu rãmânã doar la stadiu declarativ, în art. 1 alin. (5) din Constituţie se instituie obligaţia tuturor, inclusiv a autoritãţilor publice, de a respecta Constituţia, supremaţia acesteia şi legile. În aceste condiţii, Curtea reţine cã art. 4 alin. (1) din codul fiscal reprezintã un text de principiu ce consfinţeşte regula modificãrii şi completãrii sale cu 6 luni înainte de data intrãrii în vigoare şi, prin urmare, pot apãrea excepţii de la aceastã regulã, fiind permise nu numai de Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În momentul adoptãrii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 , Guvernul s-a aflat şi se aflã în continuare într-o situaţie extraordinarã, care impune mãsuri urgente menite tocmai sã consolideze situaţia economicã a ţãrii şi sã menţinã în efectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine cã, prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 , Guvernul ar fi luat mãsuri ce s-ar situa deasupra legii şi, prin urmare, nici Parlamentul, aprobând ordonanţa de urgenţã, nu a încãlcat prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie. b) Referitor la pretinsa încãlcare a art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, motivatã de autorii sesizãrii prin prisma dublei incriminãri a contravenţiei de nedepunere la termenele prevãzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din <>Legea nr. 571/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se constatã cã aceasta este neîntemeiatã, având în vedere tocmai situaţiile diferite cãrora li se aplicã. Astfel, incriminarea prevãzutã de art. 219 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedurã fiscalã este aplicabilã contribuabililor care nu au depus declaraţia la termen, dar nici nu au efectuat achiziţii/livrãri intracomunitare, fiind evident cã pentru aceştia nu poate fi aplicabil textul art. 219^1 din Codul de procedurã fiscalã. Alta este situaţia contribuabililor care au efectuat achiziţii/livrãri intracomunitare şi care fie nu au depus declaraţiile recapitulative reglementate la titlul VI din <>Legea nr. 571/2003 , lipsind, în acest fel, bugetul de stat de sumele care i-ar fi revenit, fie au depus o declaraţie cu sume incorecte sau incomplete, fapte ale cãror consecinţe sunt aceleaşi, şi anume neplata obligaţiilor cãtre bugetul de stat. În aceastã a doua ipotezã este pe deplin justificatã amenda de 2% din suma totalã a achiziţiilor/livrãrilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, dupã caz, din diferenţele nedeclarate rezultate ca urmare a declaraţiilor incorecte ori incomplete. Curtea mai reţine, de asemenea, cã aplicarea concomitentã a celor douã sancţiuni nu este posibilã, organul fiscal având a stabili cãrei situaţii se circumscrie fapta sãvârşitã în raport cu care urmeazã a i se aplica şi sancţiunea contravenţionalã. Faţã de aceste considerente, prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie nu sunt încãlcate, deoarece prezumţia de dobândire licitã a bunurilor este rãsturnatã chiar prin consecinţa faptei ilicite - creşterea patrimoniului contribuabilului prin neplata obligaţiilor sale cãtre buget în urma sãvârşirii faptei prevãzute de art. 219^1 din Codul de procedurã fiscalã şi diminuarea corespunzãtoare a obligaţiilor faţã de buget. De asemenea, Curtea reţine cã textul art. 15 alin. (1) din Constituţie nu este incident în cauzã, întrucât nu se pune problema retroactivitãţii sau nu a acestor prevederi.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale sunt constituţionale. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 13 mai 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Benke Karoly
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
