Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 782 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 782 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 15 martie 2017

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu          - preşedinte
    Marian Enache           - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Livia Doina Stanciu     - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Varga Attila            - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gyila Oliver în Dosarul nr. 2.031/226/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.897D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, deoarece se critică modul de aplicare a textelor de lege criticate, nefiind vorba despre veritabile critici de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.031/226/2014, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de apelantul Gyila Oliver, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei civile nr. 155 din 3 februarie 2015 pronunţate de Judecătoria Făgăraş prin care s-a respins plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a unor contravenţii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că instanţa a admis proba cu martori, dar, din cauză că mandatul de aducere a martorului nu a putut fi executat, proba cu martori nu s-a administrat. Judecătorul cauzei "s-a conformat întocmai dispoziţiilor alin. (2) al art. 313 din Codul de procedură civilă, apreciind că proba cu martor (i) este utilă în vederea stabilirii/dovedirii existenţei/inexistenţei contravenţiei" reţinute în sarcina autorului excepţiei. Susţine că, prin invocarea din oficiu a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din acelaşi cod, judecătorul "a încălcat dreptul la un proces echitabil, având în vedere faptul că nerepetarea procedurii de citare a martorului în timp util prin mandat de aducere echivalează indubitabil cu o respingere conturată a administrării probei cu martori". Arată că martorul din cauză este de profesie şofer şi nu are cum să fie găsit acasă în anumite perioade din lună/an. Astfel, autorul excepţiei susţine că "neexecutarea mandatului de aducere pe motiv că martorul desemnat nu poate fi găsit acasă sau nu se înfăţişează nu poate genera finalitatea impusă de legiuitor în cuprinsul art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru că atunci intervine în mod automat inutilitatea aplicării procedurii de emitere şi de executare a mandatului de aducere".
    6. Totodată, autorul excepţiei apreciază că "negăsirea martorului la adresa indicată dintr-o singură încercare, fără a-l înştiinţa concomitent pe acesta cu obligativitatea prezentării lui la următorul termen de judecată prestabilit (eventual sub sancţiunea amenzii judiciare) nu echivalează cu un refuz concret şi conturat din partea acestuia de a se prezenta în faţa instanţei din partea căreia a fost emisă citaţia şi/sau mandatul de aducere". Negăsirea celui propus ca martor nu poate să conducă la finalitatea juridică aplicată în cauza dedusă judecăţii. Dacă motivul negăsirii/neprezentării martorului nu este refuzul acestuia, atunci aplicarea dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă încalcă dreptul părţilor litigante, atât al reclamantului, cât şi al pârâtului/intimatului de a avea un proces echitabil, termenul de soluţionarea a cauzei degeaba fiind unul rezonabil, dacă se încalcă principii de drept procesual. În ceea ce priveşte sintagma de "refuz" din cuprinsul art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, susţine că aceasta nu poate să opereze nici măcar aparent, deoarece în speţă nu a existat un refuz concret exprimat nici oral, dar nici în scris din partea martorului desemnat. Atitudinea martorului de neprezentare la instanţă nu poate fi catalogată drept pasivitate.
    7. Autorul excepţiei mai susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi art. 21, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât prin eliminarea acestei probe neadministrate, prin aplicarea mecanică a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă se încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, judecătorul având obligaţia de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil. În speţă, numai declaraţia de martor putea să ajute în concret judecătorul să pronunţe o soluţie corectă şi legală. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii armelor în proces, şi anume hotărârile din 18 februarie 1997 şi din 24 noiembrie 1997, pronunţate în cauzele Ankerl împotriva Elveţiei, respectiv Niderost-Huber împotriva Elveţiei. Or, în speţă, pentru a se putea menţine echilibrul procesual, având în vedere că intimata pârâtă are deja o probă - foto cu aparat radio -, susţine că prin aplicarea mecanică din partea instanţei de fond a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu poate fi plasat într-o situaţie dezavantajoasă, neexistând nicio altă probă concludentă şi utilă în vederea dovedirii nevinovăţiei sale. De altfel, textul de lege criticat contravine şi art. 314 din Codul de procedură civilă.
    8. În final, autorul excepţiei susţine că "se impune modificarea textului de lege criticat, în sensul de a se impune prin text de lege obţinerea în prealabil tocmai din partea persoanei martorului care a fost citat cu mandat de aducere a unei declaraţii scrise, condiţionate de termen (de exemplu, un termen de 30 zile de la primirea solicitării), în sensul exprimării liberei sale voinţe şi consimţământ de a-şi da acordul în privinţa ascultării lui ca martor în procesul civil sau, după caz, în materie contravenţională". Numai în cazul în care acesta refuză în mod expres să dea declaraţie de martor, atât în scris, cât şi oral, instanţa va proceda la judecata fondului.
    9. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul în care instanţa de fond a făcut aplicarea art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi privesc, astfel, modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate. De asemenea, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.140 din 28 septembrie 2010.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul consideră că, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. În acest sens, invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. De asemenea, arată că sancţiunea pentru neprezentarea martorului este amenda judiciară. În doctrină (a se vedea V. Dănăilă în G. Boroi (coord.) Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, pag. 646-647) s-a arătat că instituţia citării cu mandat de aducere nu este reglementată în legislaţia procesual civilă, ea constând în înmânarea citaţiei de către organul de poliţie competent în circumscripţia domiciliului celui citat şi prezentarea lui în instanţă însoţit de organele forţei publice. În cazul neprezentării martorului după emiterea mandatului de aducere, instanţa va putea păşi la judecată, dar în egală măsură va putea să ia alte măsuri procedurale care răspund principiilor procesului civil (va suplimenta probele, va evalua alte posibilităţi de aducere a martorului dacă depoziţia sa este esenţială etc.). Tot în doctrină s-a arătat că adoptarea măsurii continuării judecării cauzei nu este obligatorie, instanţa având o mare putere de apreciere în această privinţă, urmând să hotărască în funcţie de circumstanţele cauzei. Întrucât în unele cazuri este vorba de singurul martor care are cunoştinţe relevante în cauza respectivă, atunci instanţa ar trebui să insiste în aducerea cu mandat a martorului chiar la un al doilea termen de judecată. Dacă martorul poate fi înlocuit, soluţia pe care o prevede textul trebuie adoptată cu multă precauţiune, o interpretare rigidă a textului putând conduce la alterarea spiritului legii şi la sacrificarea adevărului în "favoarea" celerităţii (I. Leş - Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, ediţia 1, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 213, pag. 451). S-a mai arătat că aprecierea instanţei cu privire la aducerea martorului cu mandat presupune, fără îndoială, discernământ şi evitarea adoptării acestei măsuri ab irato şi că, după două încercări eşuate de aducere a martorului cu mandat, instanţa va putea proceda la judecată. Totodată, s-a subliniat că, in ipoteza prevăzută la art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu este vorba de decăderea părţii din proba cu martor, întrucât, pe de o parte, decăderea intervine atunci când nu este respectat un termen legal imperativ, iar pe de altă parte, părţii nu i se poate imputa vreo culpă pentru sancţionarea ei cu decăderea. (I. Deleanu - Noul Cod de procedură civilă: comentarii pe articole, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 429). În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.140 din 28 septembrie 2010, referitoare la norme de lege similare din Codul de procedură civilă din 1865. În final, apreciază că, având în vedere susţinerile autorului excepţiei privind modificarea textului de lege criticat, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă.
    12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Aceste dispoziţii reglementează un caz particular de decădere a părţii care a solicitat administrarea probei privind audierea martorului, în acest caz, instanţa având posibilitatea de a trece la judecată după ce a epuizat toate modalităţile procedurale prin care l-ar fi putut determina pe martor să se prezinte la proces. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul egalităţii în faţa legii, considerând totodată că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiţie, respectiv dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, iar în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Instanţa de judecată în egală măsură, va putea să ia alte măsuri procedurale care corespund principiilor procesului civil (va suplimenta probele, va evalua alte posibilităţi de aducere a martorului dacă depoziţia sa este esenţială etc.). În plus, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă, "neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta este minor" poate fi sancţionată de către instanţă cu amendă judiciară.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat, cu denumire marginală "Refuzul martorului de a se prezenta", care au următorul conţinut: "Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea proceda la judecată."
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd că, dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea proceda la judecată. Se reţine că, potrivit art. 311 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora", iar potrivit art. 313 alin. (1), "Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere."
    18. Curtea reţine că principala critică a autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează ipoteza neexecutării mandatului de aducere pe motiv că martorul desemnat nu poate fi găsit acasă, ipoteză în care instanţa poate proceda la judecarea cauzei, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă dreptul la un proces echitabil. Cu privire la textele similare din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.140 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010, reţinând că acestea reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident cu respectarea prevederilor sau principiilor constituţionale. În acest context, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa are îndatorirea de a-şi exercita rolul activ şi de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Curtea a mai reţinut că textul de lege criticat reglementează un caz particular de decădere a părţii care a solicitat audierea martorului, instanţa având posibilitatea de a trece la judecată dacă martorul nu se înfăţişează nici după mandatul de aducere, iar instanţa a epuizat toate modalităţile procedurale prin care l-ar fi putut determina pe acesta să se prezinte la proces. Potrivit art. 108^1 alin. 1 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă din 1865, "neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta este minor", poate fi sancţionată de către instanţă cu amendă judiciară. În final, Curtea a constatat că toate aceste aspecte ţin însă de modul concret de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    20. În plus, Curtea reţine că instanţa nu este obligată să treacă la judecată în ipoteza reglementată de textul de lege criticat, ci, apreciind, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei cauze, în temeiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, va decide dacă este cazul să citeze din nou martorul sau să emită alt mandat de aducere sau dacă va trece la judecată.
    21. Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia aplicarea mecanică a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în interpretarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, admisibilitatea probei cu martori este, în primul rând, o chestiune care ţine de dreptul naţional. Nu este de competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a substitui propria evaluare a faptelor cu cele ale instanţelor naţionale. Sarcina Curţii este de a examina dacă procedura în ansamblul său, inclusiv modul în care a fost permisă depunerea mărturiilor, este "echitabilă" în sensul articolului 6 paragraful 1. Sarcina de a asigura în fiecare caz individual respectarea exigenţelor "unui proces echitabil" revine autorităţilor naţionale. (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragrafele 31 şi 33). În cazul litigiilor care implică interese private oponente, "egalitatea armelor" presupune acordarea fiecărei părţi a unei posibilităţi rezonabile de a-şi prezenta cauza - inclusiv depunerea personală a mărturiilor - sub rezerva condiţiilor care n-o plasează într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său (Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, paragraful 38).
    22. Aşadar, aceste critici ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul de aplicare a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă de către judecătorul cauzei, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei de apel, iar nu în competenţa Curţii Constituţionale.

    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gyila Oliver în Dosarul nr. 2.031/226/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

                 PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                  prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                        Magistrat-asistent,
                     Ioana Marilena Chiorean

                               ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 782 din 15 decembrie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 782 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 782 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) din Codul de procedură civilă