Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 780 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 780 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 13 martie 2017

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu          - preşedinte
    Marian Enache           - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Livia Doina Stanciu     - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Varga Attila            - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ramona Corina Vasile în Dosarul nr. 3.267/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.835D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.267/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 24 şi art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă". La data de 27 noiembrie 2015, autoarea excepţiei a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Încheierii din 23 noiembrie 2015, susţinând că, dintr-o greşeală de tehnoredactare, a menţionat ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate "art. 24 din Legea nr. 317/2004" în loc de art. 24 din Legea nr. 304/2004. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, întrucât "greşelile asupra susţinerilor părţilor sau alte greşeli materiale care pot sta la baza îndreptării hotărârii nu vizează situaţia în care, prin remediere, s-ar schimba însuşi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituţională, asupra căruia s-a deliberat, cu respectarea dreptului de dispoziţie al părţilor (prevăzut expres de art. 9 alin. 2 din Codul de procedură civilă) şi cu privire la care instanţa s-a dezînvestit". Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurenta Ramona Corina Vasile, într-o cauză având ca obiect soluţionarea admisibilităţii în principiu a recursului declarat de autoarea excepţiei împotriva Deciziei nr. 2.314 din 4 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care aceasta a respins contestaţia formulată de autoarea excepţiei, în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.147 din 6 noiembrie 2014, prin care s-a respins cererea de promovare, de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 1 iunie 2014, întrucât sa considerat că cele două secţii civile mixte de la nivelul Curţii de Apel Cluj (Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal) nu sunt secţii de aceeaşi specializare cu cea pentru care candidatul a susţinut concursul.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale, deoarece prevăd că hotărârea prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor este definitivă, nemaiputând fi atacată cu nicio altă cale de atac prin care să poată invoca nelegalitatea ei (motivele de nelegalitate fiind prevăzute la art. 488 pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă). În plus, împotriva unei astfel de hotărâri, pentru motivele de nelegalitate arătate, nu este deschisă nici calea de atac a contestaţiei în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă. Autoarea excepţiei susţine că este adevărat că art. 21 din Constituţie nu presupune accesul la toate căile de atac, iar art. 129 din Constituţie nu cuprinde dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, însă, în exercitarea prerogativelor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi respectarea celorlalte principii sau texte constituţionale, iar eventualele limitări aduse condiţiilor de exercitare a căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanţa sa. (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în primă instanţă aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil. Astfel, considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin aceste două decizii sunt pe deplin aplicabile şi în prezenta cauză.
    6. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că, prin Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în varianta anterioară modificării, text care prevedea că hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Corespondentul vechii reglementări îl constituie dispoziţiile de lege criticate potrivit cărora aceleaşi hotărâri pot fi atacate cu contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din analiza celor două reglementări se observă, astfel, că, în privinţa hotărârilor pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a păstrat reglementarea generală privind posibilitatea contestării în justiţie, termenul de contestare şi instanţa competentă, însă în actuala reglementare s-a prevăzut o alte cale de atac. Ca atare, în vechea reglementare împotriva hotărârilor plenului se putea exercita recurs, cale extraordinare de atac, de drept comun, care avea regimul juridic prevăzut de art. 299 şi urm. din vechiul Cod de procedură civilă, cu precizarea că un astfel de recurs era întemeiat pe dispoziţiile art. 304^1 din vechiul Cod de procedură civilă, nefiind limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304. În actuala reglementare, însă, legiuitorul a prevăzut o altă cale de atac, respectiv contestaţia, cale de atac specială, similară plângerii contravenţionale, în soluţionarea căreia instanţa supremă pronunţă o hotărâre judecătorească de fond, în primă instanţă cu caracter definitiv. Împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată nicio altă cale de atac, nelegalitatea hotărârii nu mai poate fi invocată pe calea recursului sau a contestaţiei în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă (cale de atac care ar fi putut fi promovată dacă hotărârea era dată în recurs, nu în contestaţie, cum se prevedea în vechea reglementare, şi s-a menţinut în materia cercetării disciplinare a magistraţilor - art. 51 alin. 3 Legea nr. 317/2004).
    7. Totodată, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 încalcă şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, prin Hotărârea din 17 martie 2015, pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, paragrafele 110 şi 111), deoarece nu asigură nicio cale de atac a hotărârii pronunţate în primă instanţă. Or, consideră că tocmai împrejurarea că hotărârea era definitivă, nesusceptibilă de vreo cale de atac, a favorizat încălcarea de către instanţă a drepturilor procesuale şi materiale. În susţinere, invocă Hotărârea din 20 martie 2013, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragrafele 37-40.
    8. În final, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, "în ipoteza în care se va admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004", invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", art. 24 din Legea nr. 317/2004 cu privire la sintagma "şi alte cauze date în competenţa lor prin lege", precum şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". În acest sens, susţine că, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, hotărârea pronunţată asupra contestaţiei, deşi susceptibilă de o cale de atac, această cale de atac nu va fi prevăzută de lege până la intervenţia legiuitorului în sensul modificării dispoziţiei legale în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Având în vedere că instanţa supremă nu judecă decât recursuri ca instanţă de control judiciar, evident împotriva hotărârii date în contestaţie nu se va putea promova decât recursul, însă această cale de atac potrivit textelor de lege criticate nu poate fi declarată decât dacă legea o prevede în mod expres. Ca o consecinţă a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, consideră că se creează o situaţie de vid legislativ, într-o primă fază, până la intervenţia legiuitorului în sensul prevederii expres a acestei căi de atac. Există astfel riscul ca recursul promovat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia să fie respins pe considerente procedurale, întrucât calea de atac nu este prevăzută de lege, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, aceste texte de lege contravin art. 21 şi art. 24 din Constituţie, întrucât "privează partea de posibilitatea de a promova o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, în cadrul căreia să îşi valorifice drepturile garantate constituţional, deşi Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul neconstituţionalităţii altei dispoziţii legale care nu recunoaşte posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii."
    9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că posibilitatea atacării hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii respectă exigenţa asigurării accesului liber la justiţie, întrucât acest principiu constituţional nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor anumite situaţii, poate institui reguli speciale de procedură. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea sistematică a normelor în discuţie, prin raportare la principiul prevăzut de art. 129 din Constituţie şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în acord şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă că Legea fundamentală nu prevede obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea de a se exercita căile de atac în condiţiile legii.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Menţionează că şi sub imperiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor puteau fi atacate, cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar hotărârea prin care se soluţiona recursul era irevocabilă. Curtea Constituţională a constatat, în repetate rânduri, constituţionalitatea acestor soluţii legislative, prin Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010 sau Decizia nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010.
    12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, părţile având posibilitatea de a beneficia, pe tot parcursul procedurii, de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, şi anume Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010 şi Decizia nr. 505 din 4 octombrie 2005.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse la dosar de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul Încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale din 23 noiembrie 2015, îl reprezintă prevederile art. 24 şi art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat. Cu privire la art. 24 din Legea nr. 317/2004, Curtea constată că acestea reglementează conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. Analizând notele scrise ale autoarei excepţiei depuse la dosar, rezultă că aceasta a invocat art. 24 din Legea nr. 317/2004 dintr-o eroare de tehnoredactare, în realitate referindu-se la art. 24 din Legea nr. 304/2004, ce reglementează competenţa completelor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    - art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004: "Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă." Alin. (7) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, la care fac referire prevederile art. 29 alin. (9) din aceeaşi lege, au următorul conţinut: "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători", iar, potrivit art. 29 alin. (5), "Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată."
    - Art. 21 din Legea nr. 304/2004: "Secţia I civilă, Secţia a IIa civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel."
    - Art. 24 din Legea nr. 304/2004: "Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecă recursurile în casaţie împotriva hotărârilor pronunţate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu, soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege."
    - Art. 97 pct. 1 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) din Codul de procedură civilă: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;[...]"
    - Art. 483 alin. (1) (Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă) din Codul de procedură civilă: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."
    16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, autoarea excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, hotărârile pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor sunt definitive. Art. 29 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat, dobândind acest conţinut, prin art. 52 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, lege prin care s-a dispus şi republicarea Legii nr. 317/2004. Anterior acestei modificări, potrivit art. 29 alin. (7) din aceeaşi lege, "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", iar art. 29 alin. (9) prevedea că "Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă." Aşadar, diferenţa dintre cele două reglementări ale art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 - cea anterioară şi cea ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 - constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, şi anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), şi contestaţie, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţiona calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în contestaţie a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nepermiţând instanţei analizarea situaţiei de fapt.
    18. Critica principală a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate constă în susţinerea că lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor contravine art. 21, art. 24, art. 53 alin. (2) teza finală şi art. 129 din Constituţie, precum şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la posibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură [a se vedea, de exemplu, prin Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21].
    19. Pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 76/2012, potrivit cărora hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor puteau fi atacate cu recurs, iar potrivit art. 29 alin. (9), hotărârea prin care se soluţiona acest recurs era irevocabilă, Curtea Constituţională a reţinut că textele de lege criticate prevăd că persoana interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil. (a se vedea Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011).
    20. Prin Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, Curtea a reţinut că, aşa cum a statuat în numeroase cauze, accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.
    21. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituţie, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, şi Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012). Totodată, Curtea a reţinut că, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte din Legea fundamentală (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).
    22. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că, prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a contestaţiei - împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fără posibilitatea ca hotărârea instanţei judecătoreşti privind soluţionarea contestaţiei să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 şi art. 24 din Constituţie, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul judecării contestaţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Secţia de contencios administrativ şi fiscal de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare.
    23. Referitor la aplicarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, invocate de autoarea excepţiei, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în primă instanţă aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil, Curtea observă că aceste susţineri nu pot fi primite. Astfel, considerentele pe care s-au bazat soluţiile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate care au format obiectul acestor două decizii nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii.
    24. În final, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", art. 24 din Legea nr. 304/2004 cu privire la sintagma "şi alte cauze date în competenţa lor prin lege", precum şi ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", - critică invocată în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, întrucât, susţine autoarea excepţiei, calea de atac împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei nu va fi prevăzută de lege până la intervenţia legiuitorului în sensul punerii de acord cu decizia de admitere a Curţii Constituţionale - Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită. Astfel, critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii de lege referitoare la competenţa materială a instanţelor este invocată în strânsă legătură cu criticile aduse art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 referitoare la inexistenţa căii de atac împotriva hotărârilor instanţei prin care se soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. Or, pentru aceleaşi motive precum cele arătate mai sus, aceste critici sunt neîntemeiate.

    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                       CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                           În numele legii
                              DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ramona Corina Vasile în Dosarul nr. 3.267/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                    Magistrat-asistent,
                  Ioana Marilena Chiorean

                           ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 780 din 15 decembrie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"