Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 78 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi a dispoziţiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 14 aprilie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Ciprian Nicolae Iova, Ovidiu Ionuţ Iova, Martin Toma Călin Lucian, Lucian Heveşi şi Andrei Erimia în Dosarul nr. 3.571/271/2013 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală, precum şi a dispoziţiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ciprian Nicolae Iova şi Ovidiu Ionuţ Iova în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 299D/2013.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 21 ianuarie 2014 în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 ianuarie 2014. Deoarece la acea dată nu au fost prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri s-a amânat pronunţarea pentru 5 februarie 2014, când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat din nou pronunţarea pentru data de 11 februarie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 22 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.571/271/2013, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi a dispoziţiilor art. 1182 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Ciprian Nicolae Iova, Ovidiu Ionuţ Iova, Martin Toma Călin Lucian, Lucian Heveşi şi Andrei Erimia în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, prevăzută şi pedepsită de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) referitor la dreptul oricărui acuzat de a fi judecat în mod echitabil şi de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii acuzaţiei şi art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece creează confuzie cu privire la categoriile de substanţe la care se referă prin aceea că legea nu oferă nicio altă explicaţie şi niciun criteriu pe baza căruia să se poată stabili cu claritate care pot fi efectele. Totodată, se mai arată că legiuitorul nu a prevăzut un tabel cu substanţe care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
De asemenea, prevederile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile, precum şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012 nu putea fi dispusă confiscarea specială. Aşadar, persoanele care din motive obiective au avut şansa să se găsească sub imperiul reglementării anterioare s-au aflat într-o situaţie favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele care au fost trimise în judecată după apariţia noilor dispoziţii. În acest sens se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 prin care s-a statuat că prevederile art. 124 din Codul penal din 1969, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 62/2012, sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.
Judecătoria Oradea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 134 din 7 martie 2013 şi nr. 1.092 din 18 decembrie 2012.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 este neîntemeiată, iar dispoziţiile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011, şi a dispoziţiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 referitor la Confiscarea extinsă, astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, care, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, aveau următorul conţinut:
- Art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...]
e) efecte psihoactive - unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică;";
- Art. 16 din Legea nr. 194/2011: "(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.";
- Art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969: "Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;".
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 au fost modificate prin art. 232 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, lege care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, Curtea constată că acestea, deşi abrogate, au fost preluate tale quale în art. 112^1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Aşa fiind, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 în varianta existentă la momentul sesizării şi asupra prevederilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) referitor la dreptul oricărui acuzat de a fi judecat în mod echitabil şi de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii acuzaţiei şi art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
1. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011, Curtea s-a pronunţat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 134 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, motivat de necesitatea instituirii unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul a înţeles să interzică orice operaţiune cu astfel de produse până la obţinerea autorizării de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).
"Prin urmare, potrivit art. 9 din lege, dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A. va comunica solicitantului refuzul de eliberare a autorizaţiei şi va notifica Ministerului Sănătăţii efectuarea demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la Legea nr. 134/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, A.N.S.V.S.A. ţine şi actualizează un registru special în care se înscriu operaţiunile şi produsele pentru care se emite autorizaţie, precum şi operatorii autorizaţi; datele din registru făcându-se publice prin afişare pe pagina de internet a instituţiei.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune aceste exigenţe. [...] legea criticată este suficient de clară stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.
Prin urmare, autorii excepţiei, deşi au comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare. Este adevărat că şi alcoolul, cafeaua, nicotina, ceaiul negru sau ciocolata pot fi apreciate ab initio ca fiind susceptibile de stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică, dar, fiecare în parte, au un regim juridic bine definit, care le-a scos din categoria substanţelor ce pot fi catalogate drept substitut în sensul Legii nr. 194/2011. [...]
În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35).
Prin urmare, Legea nr. 194/2011 îndeplineşte atât condiţia accesibilităţii prin aceea că a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind adusă la cunoştinţa destinatarilor săi, cât şi condiţia previzibilităţii, nelăsând loc de arbitrariu ori echivoc."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus precizate îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în prezenta cauză.
2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, Curtea constată că, prin sesizarea formulată, autorii excepţiei critică prevederile referitoare la instituţia confiscării extinse, întrucât afectează prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, cele referitoare la principiul aplicării legii penale mai favorabile, precum şi cele referitoare la norma consacrată de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză, deoarece aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, măsura de siguranţă a confiscării nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal din 1969, care instituie felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice (a se vedea Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).
Cu privire la celelalte critici, Curtea constată că, potrivit art. 61 din Constituţie, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit. Drept urmare, în sistemul sancţiunilor de drept penal s-a impus necesitatea ca, alături de cadrul mijloacelor de constrângere cu caracter represiv, să se instituie şi un cadru complementar cu un caracter pur preventiv, respectiv cel al măsurilor de siguranţă. Acestea sunt destinate să preîntâmpine săvârşirea altor fapte penale prin înlăturarea stărilor de pericol care au provocat luarea lor. Măsurile de siguranţă, între care se regăseşte şi măsura confiscării extinse, au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancţiuni de drept penal, deoarece pot fi dispuse numai faţă de persoanele care au săvârşit fapte penale. Totodată, incidenţa aplicării lor nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de pericol relevată de acea faptă. Prin urmare, starea de pericol care constituie, în acord cu art. 111 din Codul penal din 1969, temei al luării măsurii de siguranţă, nu se confundă cu pericolul social al infracţiunii, deoarece aceasta priveşte persoana, făptuitorul sau anumite lucruri având legătură cu fapta săvârşită de el şi care constituie o ameninţare pentru viitor.
Curtea constată că sub incidenţa reglementării constituţionale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substanţial) şi nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediată aplicare. Dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, sancţiunea ce urmează a fi adoptată (aplicată) în cazul săvârşirii infracţiunii, condiţiile în care statul poate trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, precum şi condiţiile în care urmează să fie executate pedepsele şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii unor fapte penale.
Prin lege penală se înţelege o normă de drept substanţial sau material cu un conţinut normativ propriu-zis, adică o normă care stabileşte conduite, fapte, acţiuni ale subiecţilor într-un raport juridic, în timp ce prin expresia referitoare la dreptul procesual ori procedural se exprimă categoria normelor juridice care cuprind în conţinutul lor proceduri, modalităţi sau mijloace prin care se aplică normele dreptului substanţial.
Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională, referindu-se la criteriile de delimitare ale normelor de drept penal de cele de procedură penală, a constatat că "aşezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor." Drept urmare, ceea ce prevalează în stabilirea acestui caracter constă în obiectul de reglementare, scopul şi rezultatul la care conduce norma pusă în discuţie. Astfel, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 este o normă referitoare la confiscarea specială, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial şi nu în categoria celor de procedură penală, deoarece în art. 2 din Codul penal din 1969 se arată că legea penală prevede şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii de infracţiuni. Or, măsura de siguranţă a confiscării extinse este una dintre acestea. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la înlăturarea unei stări de pericol şi la preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
În consecinţă, măsura de siguranţă a confiscării extinse este o normă de drept penal material.
Cât priveşte instituţia confiscării extinse care nu este altceva decât o varietate a măsurii de siguranţă a confiscării, Curtea constată că această instituţie a fost introdusă în legislaţia română prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, lege care transpune în legislaţia naţională art. 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 68 din 15 martie 2005. De altfel, în Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi către Consiliul Uniunii Europene privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, dat publicităţii în luna iulie 2011, se recomandă ca în sfera luptei împotriva corupţiei ţara noastră să dovedească rezultate convingătoare în recuperarea produselor infracţiunii, urmând cele mai bune practici din alte state membre ale Uniunii Europene şi adoptând o nouă lege privind confiscarea extinsă.
Prin urmare, analiza Curţii Constituţionale va avea ca punct de plecare susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora dispoziţiile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 afectează principiul aplicării legii penale mai favorabile şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii prin aceea că retroactivează, fiind aplicabile discriminator faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.
Astfel, Curtea constată că prin efectele sale confiscarea extinsă, aşa cum s-a arătat mai sus, deşi nu este condiţionată de răspunderea penală, presupune o legătură indisolubilă cu infracţiunea. Drept urmare, apare ca o cauză de înlăturare a unei stări de pericol şi de preîntâmpinare a săvârşirii unor alte fapte penale.
Analizând conţinutul întregii reglementări referitoare la confiscarea extinsă din Codul penal, Curtea constată că principiul legii penale mai favorabile este aplicabil inclusiv acestei instituţii.
În ceea ce priveşte principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor, Curtea constată că este posibil ca un coautor să fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi şi, pe cale de consecinţă, să nu se dispună luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse, pe când cu privire la celălalt coautor, care se află încă în faza procedurilor judiciare, să se dispună o astfel de măsură. Drept urmare, în măsura în care nu ar fi opozabilă legea penală mai favorabilă, acesta din urmă ar fi discriminat sub aspectul tratamentului juridic fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă faţă de primul.
Altfel spus, dispoziţiile referitoare la confiscarea extinsă sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative care a intervenit de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, respectiv, 22 aprilie 2012.
În concluzie, Curtea constată că normele legale criticate sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi. Aceasta nu presupune însă că judecătorul de drept comun, în procesul de înfăptuire a justiţiei, nu este liber să facă analiza corespunzătoare, de la caz la caz, în situaţia în care urmează a da dezlegare unei pricini în care faptele au fost comise în formă continuată.
În sfârşit, Curtea mai constată că raţiuni similare de analiză ale unui text dedus controlului de constituţionalitate au fost avute în vedere şi cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, motiv pentru care soluţia şi considerentele acesteia sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1182 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Nicolae Iova şi Ovidiu Ionuţ Iova în Dosarul nr. 3.571/271/2013 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că prevederile art. 118^2 alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale, în măsura în care permit aplicarea legii penale mai favorabile.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Nicolae Iova, Ovidiu Ionuţ Iova, Martin Toma Călin Lucian, Lucian Heveşi şi Andrei Erimia în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
