Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 778 din 16 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 si 8 lit. a) si b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 si art. 279 alin. 2 din Codul de procedura penala, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, precum si a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite "completatã şi referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, în ceea ce priveşte sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»", precum şi a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, "atât în ceea ce priveşte forma anterioarã din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusã de aceastã lege", excepţie ridicatã de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã acelaşi autor a invocat o excepţie similarã la judecarea pe fond a aceleiaşi cauze, excepţie reiteratã în recurs, prilej cu care a criticat şi alte texte de lege, care nu au însã legãturã cu cauza. Asupra acestei excepţii, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 142/288/2008, Tribunalul Vâlcea - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite "completatã şi referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, în ceea ce priveşte sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»", precum şi a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, "atât în ceea ce priveşte forma anterioarã din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusã de aceastã lege", excepţie ridicatã de Ion Criveanu într-o cauzã având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã textele criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit pãrţii care formuleazã o plângere sã îşi realizeze dreptul la apãrare în faza urmãririi penale în sensul de a asista la efectuarea unor acte de cercetare penalã, respectiv sã fie prezentã la audierea fãptuitorului sau învinuitului, sã punã întrebãri acestor persoane, sã asiste la audierea martorilor şi sã punã întrebãri acestora. Se solicitã în acest sens Curţii Constituţionale "sã expliciteze în mod clar, fãrã a mai lãsa loc interpretãrilor [...] cã persoana vãtãmatã poate sã exercite personal drepturile pe care legea i le conferã prin apãrãtor". În plus, prin textele de lege menţionate nu se conferã petentului aceleaşi drepturi ca şi în faza cercetãrii judecãtoreşti, lãsându-se soluţia la îndemâna procurorului, care are posibilitatea de a nu trimite în judecatã persoanele bãnuite cã ar sãvârşi infracţiuni. Cu privire la Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se aratã cã "nu duce decât la tergiversarea cercetãrilor penale şi a judecãţii, cu consecinţa prescrierii faptelor penale, adicã este datã tocmai în scopul favorizãrii infractorilor în detrimentul persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor şi infractorilor". În ceea ce priveşte art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006, prin care s-a modificat art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, se aratã cã ar trebui modificat ("şi de altfel întregul Cod de procedurã penalã"), în sensul cã toate infracţiunile ar trebui sã se judece direct în faţa instanţei, prin plângerea persoanei vãtãmate adresate acesteia şi cu administrarea tuturor probelor în faţa instanţei, eventual, pentru anumite infracţiuni de o complexitate mai ridicatã judecãtorul de instrucţie stabilind ce probe trebuie administrate şi în ce mod. Autorul mai aratã cã, în forma anterioarã modificãrii prin Legea nr. 356/2006, pentru un numãr de 8 infracţiuni, plângerea prealabilã se adresa direct instanţei, cu administrarea probelor direct în faţa acesteia, fãptuitorul având direct calitatea de inculpat, nefiind nicio opţiune din partea procurorului pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, acest drept avându-l exclusiv persoana vãtãmatã, drept ce îi este încãlcat în forma actualã, în situaţia în care procurorul dispune neînceperea urmãririi penale. Autorul mai susţine cã, în cadrul procedurii speciale prevãzute de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, nu este admisibilã proba cu martori, ci doar cu acte, ceea ce încalcã prevederile constituţionale şi ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate. Tribunalul Vâlcea - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, precum şi a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 din Codul de procedurã penalã în forma anterioarã modificãrii prin Legea nr. 356/2006, precum şi a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se apreciazã cã aceasta este inadmisibilã, deoarece, pe de o parte, Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra dispoziţiilor legale în vigoare, iar, pe de altã parte, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot forma obiectul unei examinãri din punct de vedere al constituţionalitãţii. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ale art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. Textele din Codul de procedurã penalã criticate au urmãtorul cuprins: - Art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b): "Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã;"; - Art. 72 alin. 2: "În cursul judecãţii dispoziţiile art. 323 alin. 2 şi 3 se aplicã în mod corespunzãtor."; [dispoziţiile art. 323 alin. 2 şi 3 prevãd cã: "Inculpatul este lãsat sã arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecatã, apoi i se pot pune întrebãri de cãtre preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de cãtre procuror, de partea vãtãmatã, de partea civilã, de partea responsabilã civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apãrãtorul inculpatului a cãrui ascultare se face. Instanţa poate respinge întrebãrile care nu sunt concludente şi utile cauzei."]; - Art. 77: "Ascultarea pãrţii vãtãmate, a pãrţii civile şi a pãrţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplicã în mod corespunzãtor."; - Art. 86 alin. 3: "Dispoziţiile art. 71-74 se aplicã în mod corespunzãtor şi la ascultarea martorului."; - Art. 87: "Când se constatã cã existã contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauzã, se procedeazã la confruntarea acelor persoane, dacã aceasta este necesarã pentru lãmurirea cauzei."; - Art. 88 alin. 2: "Organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã poate încuviinţa ca persoanele confruntate sã-şi punã reciproc întrebãri."; - Art. 173 alin. 1: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii."; - Art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, în forma anterioarã modificãrii prin Legea nr. 356/2006, aveau urmãtorul cuprins: "Plângerea prealabilã se adreseazã: [... ] b) organului de cercetare penalã sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decât cele arãtate la lit. a); c) organului competent sã efectueze urmãrirea penalã, când plângerea prealabilã este îndreptatã contra unui judecãtor, procuror, notar public, militar, judecãtor şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeanã, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arãtate în art. 29 pct. 1." Dispoziţiile art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, au urmãtorul conţinut: "140. La articolul 279, alineatul 2 va avea urmãtorul cuprins: «Plângerea prealabilã se adreseazã organului de cercetare penalã sau procurorului, potrivit legii.»" Formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriul de neîncepere sau de clasare a cauzei, decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008. Textele din Constituţie invocate în motivarea excepţiei sunt urmãtoarele: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecãtoreşti, cu raportare la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: I. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţionalã asigurã controlul constituţionalitãţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului", iar, potrivit art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã [...]". Prin urmare, nu intrã în competenţa Curţii, astfel cum este aceasta prevãzutã de Constituţie şi de prevederile legii sale de organizare şi funcţionare, controlul de constituţionalitate al deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii cu care este învestitã. Astfel fiind, excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã. II. Cât priveşte dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei, Curtea, examinându-le în raport cu cauza în care a fost ridicatã aceastã excepţie - recursul împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea formulatã împotriva unei rezoluţii date de Parchetul de pe lângã Judecãtoria Râmnicu Vâlcea -, constatã cã au legãturã cu aceastã cauzã numai dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã. Astfel fiind şi având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea urmeazã sã respingã ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, ale art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006, ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, "atât în ceea ce priveşte forma anterioarã din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusã de aceastã lege", precum şi ale art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã. III. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra aceloraşi critici, în sensul cã textele în cauzã nu permit persoanei vãtãmate sã solicite proba cu martori sau alte probe necesare unei juste soluţionãri a cauzei, formulate de acelaşi autor, de exemplu prin Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, sau prin Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea s-a referit la jurisprudenţa sa constantã în care a reţinut cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, realizatã prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca în vederea soluţionãrii plângerii instanţa sã verifice, pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost ori nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa de judecatã, cu ocazia soluţionãrii acesteia, sã se raporteze la "lucrãrile şi materialele din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de cãtre procuror şi pe care se întemeiazã soluţia. Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate în jurisprudenţa menţionatã îşi menţin valabilitatea.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, excepţie ridicatã de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penalã. II. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 iunie 2011.
