Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 77 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 12 mai 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Miere şi Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, în Dosarul nr. 29.922/197/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 777D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 12 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 29.922/197/2013, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Miere şi Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel introdus împotriva sentinţei prin care s-a admis în parte o contestaţie la executare şi a fost anulată executarea silită pornită împotriva contestatorilor.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că lipsa posibilităţilor financiare, care împiedică apelarea la serviciile unui avocat, nu ar trebui să ducă la situaţii discriminatorii între părţile în proces în cadrul exercitării dreptului la apărare. În ce priveşte punerea concluziilor asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului se restrâng drepturi fundamentale, pe baza criteriului apartenenţei la o categorie socioprofesională - cea de avocat - sau pe baza gradului de rudenie, dacă persoana este licenţiată în drept. Autorul excepţiei precizează că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă de instanţă, ci şi participarea părţilor în cadrul etapei cercetării procesului şi în etapa dezbaterilor şi posibilitatea acestora de a pune concluzii asupra excepţiilor procesuale, dar şi asupra fondului. Arată că, deşi, teoretic, statul permite accesul la justiţie şi dreptul la apărare, practic, persoana interesată reprezentată prin mandatar neavocat şi care nu este soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv cu licenţă în drept nu se poate adresa judecătorului în toate etapele cercetării şi dezbaterii procesului.
6. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale. În acest sens arată că se aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât diferenţa de tratament aplicat persoanei fizice aflată în primă instanţă sau în apel, care este obligată să apeleze la serviciile unui avocat pentru a putea pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor, nu are o motivare obiectivă şi rezonabilă. De asemenea precizează că, prin instituirea obligativităţii reprezentării şi asistării părţilor prin avocat ca o condiţie de admisibilitate a punerii concluziilor asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiţie, care se constituie într-o veritabilă intervenţie a statului în configurarea şi structurarea acestui drept fundamental. În plus, prin condiţionările impuse, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Mai mult, prin aceste condiţionări se impun şi costuri suplimentare şi semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetăţean pentru plata serviciului justiţiei prin încheierea unui contract de asistenţă judiciară. În consecinţă, prin efectul dispoziţiilor criticate se produce un dezechilibru în defavoarea justiţiabilului, în sensul că acesta trebuie să suporte costurile sau sancţiunile procedurale, după caz. Arată că, în vederea atingerii standardului de creştere a calităţii actului de justiţie pe care legiuitorul şi l-a propus, trebuie stabilite remedii corelative obligaţiilor impuse justiţiabililor pentru a nu îngreuna situaţia procesuală şi financiară a acestora. Astfel, statul trebuie să prevadă un mecanism de asistenţă judiciară pentru a asigura accesul efectiv la instanţă atunci când este reglementată obligativitatea asistenţei prin avocat. Menţionează că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014. Arată că obligaţia reprezentării şi asistării prin avocat pentru exercitarea dreptului de a pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului în faţa primei instanţe, precum şi în apel echivalează, pe de o parte, cu transformarea conţinutului acestui drept fundamental într-o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligaţie, ceea ce afectează substanţa dreptului la apărare.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din motivarea scrisă a excepţiei rezultă că autorul acesteia critică prevederile art. 83 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, acestea urmând să fie examinate de Curtea Constituţională. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 83 alin. (1) teza a doua şi alin. (2): Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice
"(1) [În faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar]. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.
(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept."
12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 care garantează dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că teza întâi a art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabileşte că, în faţa primei instanţe şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Nemulţumirea autorului excepţiei rezultă din condiţia impusă de lege în teza a doua a textului menţionat, în sensul că, dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat sau soţului părţii ori unei rude până la gradul al doilea inclusiv, care, în acelaşi timp, este şi licenţiat în drept, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.
14. Curtea constată că prevederile de lege criticate preiau soluţia legislativă cuprinsă în art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent abrogat, potrivit cărora, dacă mandatul de reprezentare în instanţă este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea şi a celor care sunt doctori în drept sau licenţiaţi în drept atunci când sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.
15. Asupra acestor prevederi din Codul de procedură civilă din 1865 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, în raport cu critici similare, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens pot fi enumerate, exemplificativ, Decizia nr. 332 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.
16. Prin deciziile menţionate, Curtea a constatat că limitele şi condiţiile în care poate fi exercitat mandatul de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată. Curtea a reţinut, totodată, că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să ridice excepţii, să propună probe în tot cursul procesului, precum şi să depună concluzii scrise.
17. De altfel, aceste argumente au fundamentat soluţiile de respingere ca neîntemeiate şi a mai multor excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect textul din Codul de procedură civilă din 1865 mai sus menţionate ridicate de acelaşi autor ca şi în cauza de faţă, în calitate de mandatar al mai multor persoane fizice (Decizia nr. 582 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 1 noiembrie 2006, Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 1.185 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 21 octombrie 2009, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009).
18. Întrucât soluţia legislativă cuprinsă în art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă din 1865 criticată cu acele prilejuri a fost, în principiu, preluată în reglementarea actuală, regăsindu-se, cu unele modificări care nu schimbă fundamental esenţa normei, în art. 83 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare de la 15 februarie 2013, îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus amintite.
19. Totodată, Curtea observă că, în cauza de faţă, în motivarea excepţiei, autorul acesteia menţionează Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora, la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a constatat, în esenţă, că obligativitatea exercitării căii de atac a recursului exclusiv prin intermediul unui avocat, sub sancţiunea anulării acestuia - cu unica excepţie a mandatarului soţ sau rudă de gradul al doilea licenţiat în drept -, încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, întrucât impune în sarcina individului condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, precum şi costuri suplimentare faţă de obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă, semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetăţean pentru plata serviciului justiţiei, de natură să îngrădească accesul efectiv la instanţă şi posibilitatea de apărare reală a drepturilor şi intereselor prin introducerea căii de atac a recursului.
20. Argumentele aduse de Avocatul Poporului în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate rezidă, de asemenea, în translatarea la prevederile art. 83 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă a considerentelor care au justificat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (3). Aplicarea prin analogie a aceloraşi argumente este însă eronată, premisele celor două situaţii fiind fundamental diferite. Astfel, viciul de constituţionalitate înlăturat de Curte prin soluţia de admitere a excepţiei pronunţate prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 consta în anihilarea accesului la justiţie şi a dreptului la apărare prin stabilirea imperativă a unei condiţii prealabile de admisibilitate a recursului, aceea ca redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi exercitarea şi susţinerea acestuia - în această din urmă situaţie, atât în ce priveşte recurentul, cât şi intimatul - să se facă exclusiv de către un avocat, angajat cu contract de asistenţă judiciară sau în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
21. Avocatul Poporului, la fel ca şi autorul excepţiei, consideră în mod eronat că, în primă instanţă sau în apel, persoana fizică este obligată să apeleze la serviciile unui avocat pentru a putea pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor. Curtea observă, însă, că art. 83 alin. (1) teza întâi este clar şi explicit în acest sens. Folosind expresia "pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar", textul oferă, implicit, persoanelor fizice dreptul de a opta între două posibilităţi: cea de a recurge la unul din tipurile de reprezentanţi convenţionali precizaţi şi cea de a introduce personal acţiunea şi a-şi susţine cauza în faţa primei instanţei şi/sau a instanţei de apel în mod direct şi nemijlocit, situaţie în care se bucură de plenitudinea mijloacelor procesuale şi procedurale pentru apărarea drepturilor sale în cadrul procesului.
22. De asemenea, în punctul său de vedere în sensul neconstituţionalităţii textelor de lege criticate, Avocatul Poporului precizează că, "prin instituirea obligativităţii reprezentării şi asistării părţilor prin avocat ca o condiţie de admisibilitate a punerii concluziilor asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiţie, care se constituie într-o veritabilă intervenţie a statului în configurarea şi structurarea acestui drept fundamental". Acest considerent referitor la admisibilitatea concluziilor este preluată tale quale din considerentele Deciziei nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 28, privitoare la admisibilitatea căii de atac a recursului, fără să se ţină seama, însă, de deosebirea esenţială dintre textul de lege supus cu acel prilej controlului de constituţionalitate şi cel ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, primul vizând imposibilitatea persoanei fizice de a utiliza calea de atac a recursului altfel decât prin avocat, cel de-al doilea referindu-se doar la interzicerea dreptului mandatarului neavocat de a pune concluzii dacă nu este reprezentat sau asistat de un avocat.
23. Aşa cum s-a arătat, în acest caz nu se poate pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiţie. Dispoziţiile art. 83 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă lasă persoanei fizice deplina libertate fie de a exercita singură acţiunea în instanţă, fie de a apela la serviciile unui avocat sau ale unui mandatar desemnat de aceasta. Faptul că, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege, respectiv de a fi licenţiat în drept şi, în acelaşi timp, soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv, mandatarul trebuie să fie asistat de un avocat pentru a pune concluzii nu constituie o limitare a accesului liber la justiţie, de vreme ce justiţiabilul însuşi are, potrivit legii, posibilitatea de a apela la justiţie şi de a îndeplini personal toate actele procesuale şi procedurale apte să îi servească interesele în faţa instanţei de judecată.
24. De altfel, norma criticată nu face altceva decât să dea substanţă prevederilor art. 24 din Constituţie, intenţia legiuitorului fiind aceea ca partea reprezentată să beneficieze de o apărare adecvată, profesionistă, realizată de o persoană calificată în domeniu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 18 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 9 mai 2014).
25. Din această perspectivă, a calităţii apărării realizate de reprezentatul părţii, pot fi menţionate şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.354 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, pronunţată cu privire la unele prevederi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, referitoare la incriminarea exercitării oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou. Astfel, Curtea a arătat că, garantând dreptul la apărare, Constituţia prevede în art. 24 alin. (2) că, în timpul procesului, părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelegând prin aceasta o persoană care are calitatea de avocat, dobândită în condiţiile prevăzute prin lege. Aceasta este o puternică garanţie care previne desfăşurarea unor activităţi de asistenţă juridică de către persoane necalificate.
26. În fine, Curtea observă că nici următorul argument al Avocatului Poporului, preluat, de asemenea, din Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 35, nu poate fi reţinut, potrivit căruia, prin condiţionările impuse, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective, întrucât prin aceste condiţionări s-ar impune şi costuri suplimentare şi semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetăţean pentru plata serviciului justiţiei prin încheierea unui contract de asistenţă judiciară. Curtea Constituţională a reţinut acest aspect în contextul constatării existenţei condiţionării, prin art. 83 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a exercitării recursului de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a acestei căi de atac, ipoteză esenţialmente diferită de cea criticată în cauza de faţă.
27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Miere şi Elena Miere, prin mandatar Corneliu Tanco, în Dosarul nr. 29.922/197/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 83 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
