Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 77 din 20 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) si ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 şi Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciazã ca nu sunt evocate împrejurãri noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 413/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mariana Rosca, inculpata recurenta în dosarul menţionat. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, şi ale art. 21, referitoare la dreptul la acces liber la justiţie. Se arata ca, întrucât excluderea caii de atac a apelului vizeazã numai anumite categorii de persoane, dupã calitatea acestora, se incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se arata ca prin dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora în acest caz recursul nu se limiteazã la motivele de casare arãtate în art. 385^9 din acelaşi cod, nu se poate justifica în toate cazurile înlãturarea caii de atac a apelului. În timp ce cu ocazia judecãrii apelului "instanta [...] poate administra orice noi probe pe care le considera necesare" (art. 378 alin. 2 din Codul de procedura penalã), în recurs instanta "verifica hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs" (art. 385^14 din Codul de procedura penalã). Autoarea conchide ca egalitatea în drepturi, consacratã prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, impune înlãturarea oricãror privilegii şi discriminãri, astfel încât cetãţenii sa poatã beneficia de aceleaşi cai de atac şi de aceeaşi procedura, în cauze similare. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în cauza este neîntemeiatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arata ca dreptul la un proces echitabil nu implica existenta mai multor grade de jurisdicţie, iar liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecãtoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Principiul egalitãţii în fata legii nu înseamnã uniformitate, astfel ca, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Legiuitorul a stabilit regimuri diferite privind cãile de atac, efectul devolutiv al recursului şi limitele acestuia, urmând sa se aibã în vedere şi garanţiile procesuale reglementate în art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã. Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autoarei exceptiei sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Se mai arata ca necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane este un principiu unanim admis în doctrina şi consacrat în legislatiile tuturor statelor. Se mai considera ca, de altfel, competenta şi procedura de judecata, precum şi cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora sunt stabilite de lege, iar Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie penalã. Asadar, nu se poate vorbi despre o contrarietate a dispoziţiilor legale criticate, în raport cu convenţia invocatã. Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã, în cauzele în care nu se face apel, motivele de casare nu se limiteazã la cele arãtate în art. 385^9 , iar instanta de judecata este obligatã sa examineze cauza dedusã judecaţii sub toate aspectele. Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: - Art. 29 pct. 2 lit. a): "Curtea Suprema de Justiţie: [...] 2. ca instanta de recurs, judeca: a) recursurile impotriva hotãrârilor penale pronunţate, în prima instanta, de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;" - Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...] c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;" - Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...] c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;" Autoarea exceptiei, condamnata în prima instanta de Curtea de Apel Bacau pentru sãvârşirea unor infracţiuni în calitate de magistrat, susţine ca dispoziţiile legale criticate, care, datoritã calitãţii sale, o priveaza de dreptul la calea de atac a apelului, contravin prevederilor art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, şi celor ale art. 21 din Constituţie, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele: Din coroborarea dispoziţiilor legale procesuale penale, criticate pe calea exceptiei de neconstituţionalitate, se retine ca hotãrârile pronunţate în prima instanta de curţile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu şi cu apel. În activitatea sa jurisdicţionalã anterioarã Curtea Constituţionalã a examinat dacã liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacã el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea cãilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiţii existenta unor particularitãţi procedurale, în special referitoare la exercitarea cãilor de atac, este în concordanta cu principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, prevãzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cãrora "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant ca nu este contrar principiului egalitãţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte cãile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor. Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, respingând-o ca neîntemeiatã. Menţionãm dintre decizii pe cea mai recenta, şi anume Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002. Soluţia adoptatã prin aceasta decizie, precum şi considerentele pe care ea se întemeiazã sunt valabile şi în cauza de fata, deoarece nu exista nici un temei pentru schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
