Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 6 iulie 2011
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 26 mai 2011, un grup de 51 de senatori a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.147 din 26 mai 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 662A/2011.
La sesizare a fost anexatã lista cuprinzând semnãturile celor 51 de senatori, şi anume: Ilie Sârbu, Sorin-Constantin Lazãr, Alexandru Cordoş, Ecaterina Andronescu, Toni Greblã, Viorel Arcaş, Vasile-Cosmin Nicula, Ioan Mang, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Gheorghe-Pavel Bãlan, Elena Mitrea, Gheorghe Marcu, Radu-Cãtãlin Mardare, Valer Marian, Daniel Savu, Gavril Mîrza, Nicolae-Dãnuţ Prunea, Ion Rotaru, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Lia-Olguţa Vasilescu, Iulian Bãdescu, Titus Corlãţean, Constantin Tãmagã, Gheorghe Pop, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Alexandru Mazãre, Adrian Ţuţuianu, Miron-Tudor Mitrea, Florin Constantinescu, Doina Silistru şi Avram Crãciun - aparţinând grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, Crin George Laurenţiu Antonescu, Marian Cristinel Bîghiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Valentin Frâncu, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Vasile Mustãţea, Marius-Petre Nicoarã, Romeo-Florin Nicoarã, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Paşca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan-Radu Ruşanu, Cristian-George Ţopescu - aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Vasile Nistor - senator independent.
În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse urmãtoarele argumente:
1. Prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor contravin dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât afecteazã nivelul de trai. În acest sens, se aratã cã, în contextul realitãţilor economice şi sociale actuale, reducerea indemnizaţiei lunare şi a duratei concediului pentru creşterea copiilor plaseazã persoanele care au calitatea de beneficiari într-o situaţie defavorabilã. Or, dreptul la concediu de maternitate este un drept fundamental. Mai mult, se aduce atingere şi "principiului protecţiei aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor" cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securitãţii sociale.
2. Aceleaşi prevederi de lege, referitoare la diminuarea dreptului la concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor, vin în contradicţie şi cu art. 44 din Constituţie referitor la dreptul de proprietate privatã. Astfel, se aratã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizatã prin Hotãrârea din 26 noiembrie 2002, pronunţatã în Cauza Buchen contra Republicii Cehe, noţiunea de "bun", la care se referã art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, înglobeazã orice interes al unei persoane de drept privat cu o valoare economicã. Un astfel de drept este şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor, iar diminuarea acesteia - ca element de patrimoniu aflat în proprietatea beneficiarilor acesteia - constituie o ingerinţã care afecteazã dreptul de proprietate. Se mai aratã cã, în jurisprudenţa aceleiaşi instanţe europene, se impune necesitatea asigurãrii unui just echilibru între exigenţele interesului general şi imperativul salvãrii drepturilor fundamentale. În acest sens, sunt citate Hotãrârea din 23 septembrie 1982, pronunţatã în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, Hotãrârea din 19 decembrie 1989, pronunţatã în Cauza Mellacher şi alţii contra Austriei, şi Hotãrârea din 21 februarie 1986, pronunţatã în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii. Din aceste hotãrâri se desprinde concluzia cã limitarea folosinţei bunurilor proprietate privatã este conformã convenţiei mai sus amintite numai dacã se urmãreşte un scop de utilitate publicã şi este însoţitã de o despãgubire a proprietarului. Or, în ceea ce priveşte actul normativ criticat, care instituie practic o expropriere, nu existã niciun fel de indicaţii cu privire la existenţa vreunei cauze de utilitate publicã şi nici cu privire la acordarea unei juste şi prealabile despãgubiri.
3. Dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng exerciţiul unor drepturi fundamentale fãrã respectarea condiţiilor prevãzute de acest text constituţional. În acest sens, se aratã cã, în lipsa precizãrii cauzei care a justificat restrângerea drepturilor la un nivel de trai decent şi la concediu de maternitate, precum şi a dreptului de proprietate privatã, nu rezultã nici faptul cã aceastã restrângere "se impune", aşa cum cere textul constituţional, nici cã ar fi proporţionalã cu situaţia care a determinat-o. Criza economicã nu poate constitui un pretext pentru îngrãdirea unor drepturi consacrate constituţional, cu atât mai mult cu cât o asemenea mãsurã nu a fost aplicatã cu titlu excepţional, nu are caracter temporar, ci permanent, şi nu a fost însoţitã de garanţii destinate sã asigure protecţia nivelului de trai al categoriilor sociale afectate. În ceea ce priveşte proporţionalitatea mãsurii restrângerii dreptului la indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor, se precizeazã cã nici aceastã cerinţã nu este respectatã, de vreme ce mãsurile legislative criticate pot avea drept consecinţã reducerea natalitãţii şi, pe termen lung, reducerea populaţiei. În plus, scopul urmãrit de legiuitor putea fi atins şi prin alte mãsuri.
4. În sfârşit, se susţine cã legea criticatã contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 17 şi art. 25 paragraful 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.676 din 7 iunie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 este în integralitatea sa conformã cu prevederile constituţionale şi cu cele din conţinutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a prevederilor art. 47, art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, se susţine cã o asemenea criticã nu este conformã cu realitatea cotidianã notorie de crizã economicã şi financiarã prin care trece România, situaţie ce determinã reducerea cheltuielilor din bugetul de stat şi din cel al asigurãrilor sociale de stat. Prin urmare, mãsurile criticate au o justificare obiectivã şi raţionalã, iar lipsa intervenţiei statului pe aceastã cale ar fi putut afecta stabilitatea economicã a ţãrii şi implicit securitatea naţionalã. În acest sens, sunt amintite şi cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Considerã cã nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 confirmã cele arãtate mai sus şi justificã mãsurile dispuse prin acest act normativ.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea principiului protecţiei aşteptãrilor legitime ale cetãţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securitãţii sociale, preşedintele Camerei Deputaţilor aratã cã o asemenea criticã nu este argumentatã şi cã un astfel de principiu nu este prevãzut de Constituţie. În mãsura în care se bucurã totuşi de o consacrare în actele internaţionale la care România este parte, atunci instanţele de judecatã sunt cele care trebuie sã cenzureze nerespectarea lui. În acest sens, este amintitã şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 575 din 4 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011.
Referitor la critica raportatã la art. 44 din Constituţie, aratã cã dispoziţiile de lege criticate afecteazã nivelul indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la momentul intrãrii acestora în vigoare, iar nu şi pentru trecut. Or, "dreptul de proprietate privatã se exercitã doar asupra sumelor deja încasate, nu şi asupra celor care ar urma sã fie încasate" şi ca urmare nu se poate vorbi despre o expropriere.
În sfârşit, cu privire la criticile referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, aratã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au adus niciun fel de argumente, astfel cã acestea nu pot constitui obiect al analizei Curţii Constituţionale.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I - 467 din 10 iunie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã.
Reluând aceleaşi argumente ca şi cele invocate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, se aratã, în esenţã, cã Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 încalcã dispoziţiile art. 47 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât este afectat nivelul de trai al beneficiarilor dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Totodatã, se aduce atingere şi dreptului de proprietate, întrucât indemnizaţia amintitã reprezintã un "bun", iar reducerea acesteia echivaleazã cu expropriere. În sfârşit, considerã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile Legii fundamentale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi coroborate cu cele ale art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie, care consacrã dreptul la concediu de maternitate, întrucât nu rezultã cã restrângerea acestui drept constituţional "se impune".
În plus, diminuarea dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu are un caracter temporar.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.333 din 31 mai 2011/EB, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã argumentele prezentate de autorii criticii de neconstitu ţionalitate nu sunt întemeiate.
În acest sens, susţine cã prin textele de lege criticate statul nu numai cã nu şi-a încãlcat obligaţiile constituţionale invocate de autorii sesizãrii, ci, dimpotrivã, a luat mãsurile necesare pentru a asigura protecţia socialã a cetãţenilor sãi. Mai mult, considerã cã, în condiţiile economice actuale, intervenţia statului prin soluţii ca cele criticate în prezenta obiecţie a fost necesarã pentru a preveni situaţii de neacceptat, ca aceea a incapacitãţii de platã a unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt salariul, pensia etc.
Referitor la critica privind încãlcarea dreptului de proprietate, aratã cã dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în interpretarea datã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, nu garanteazã un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câştigat.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei potrivit cãreia s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, fãrã a fi respectate însã condiţiile art. 53 din Constituţie, se aratã cã dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului nu reprezintã drepturi fundamentale.
Pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, Guvernul considerã cã nu pot fi reţinute nici criticile raportate la actele internaţionale invocate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din sesizarea formulatã, îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor, ordonanţã de urgenţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
Din motivarea sesizãrii rezultã explicit însã voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate, pe lângã legea de aprobare, însãşi ordonanţa de urgenţã. Astfel, dispoziţiile de lege criticate, referitoare la reglementarea condiţiilor de acordare a concediului şi indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, sunt prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010.
În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, a statuat cã ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern.
Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste prevederi de lege limiteazã, fãrã a fi respectate condiţiile constituţionale, drepturi fundamentale, precum dreptul de proprietate privatã, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la concediu de maternitate, aducându-se astfel atingere art. 44, art. 47, art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. De asemenea, susţin cã sunt înfrânte şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 17 şi art. 25 paragraful 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. Aceste dispoziţii internaţionale consacrã şi ocrotesc drepturi şi valori precum demnitatea umanã, proprietatea privatã, dreptul la mãsuri de securitate socialã oferite de stat şi dreptul la un nivel de trai decent şi stabilesc condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi fundamentale.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 a urmãrit instituirea unui program de acordare a dreptului la concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor adaptat realitãţilor economice. În acest sens, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţã se aratã cã, "situaţia economicã actualã impune utilizarea eficientã a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plãţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, dupã caz, a stimulentului de inserţie lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condiţiilor de eligibilitate, precum şi al cuantumurilor acordate." Prin urmare, art. 2 al ordonanţei de urgenţã prevede cã "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitãţi independente, venituri din activitãţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de urmãtoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstã de pânã la un an, precum şi de o indemnizaţie lunarã;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstã de pânã la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunarã.
(2) Indemnizaţia lunarã prevãzutã la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai micã de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.
(3) Indemnizaţia lunarã prevãzutã la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai micã de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei.
(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru creşterea copilului se acordã pânã la împlinirea de cãtre acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentã se acordã în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai micã de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei."
Efectul acestei reglementãri a fost acela al diminuãrii dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor în raport cu reglementarea anterioarã, respectiv art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 7/2007, cu modificãrile aduse de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 226/2008 privind unele mãsuri financiar-bugetare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, şi chiar în raport cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii care diminuau cu 15% cuantumul indemnizaţiei.
Aşa fiind, Curtea urmeazã a analiza în ce mãsurã diminuarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului are semnificaţia afectãrii drepturilor fundamentale amintite de autorii obiecţiei şi, în situaţia în care se va constata o restrângere a acestor drepturi, în ce mãsurã aceasta este compatibilã cu cerinţele impuse de art. 53 din Constituţie.
Prin urmare, examinând criticile referitoare la încãlcarea dreptului la un nivel de trai decent, Curtea constatã cã diminuarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, însoţitã de restrângerea la un an a duratei pentru care se acordã o sumã mai mare, respectiv 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mare de 3.400 lei, reprezintã mãsuri care influenţeazã nivelul de trai. Acesta este însã un drept cu o naturã specificã. Astfel, aşa cum Curtea a constatat şi prin Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994, conceptul de "nivel de trai decent" nu este definit de Constituţie. Mai mult, nici mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt prevãzute de Constituţie, legiuitorul fiind chemat, în spiritul acestui text constituţional, sã instituie un ansamblu de mãsuri prin care statul sã asigure protejarea şi îmbunãtãţirea calitãţii vieţii cetãţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socialã, dreptul la muncã - condiţie principalã pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilã, dreptul la protecţia sãnãtãţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţionalã şi care tind cãtre acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacrã, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligã statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), sã creeze condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetãţenilor şi la alte mãsuri de protecţie socialã şi de asistenţã socialã decât cele nominalizate expres în Legea fundamentalã, mãsuri stabilite prin lege.
Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetãţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul cã, în mãsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber sã aleagã, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmãrite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivã la nivel constituţional, care sunt mãsurile prin care va asigura cetãţenilor un nivel de trai decent şi sã stabileascã condiţiile şi limitele acordãrii lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordãrii mãsurilor de protecţie socialã luate, fãrã a fi necesar sã se supunã condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentalã, iar nu şi cele stabilite prin legi.
O astfel de concluzie se desprinde şi din considerentele Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în care Curtea constata cã dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la un nivel de trai decent sunt lipsite de relevanţã, întrucât dreptul pus în discuţie, respectiv dreptul la pensie specialã de serviciu, nu era un drept fundamental.
Un astfel de drept, a cãrui reglementare depinde de opţiunea legiuitorului, este şi cel pus în discuţie în prezenta cauzã, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor neavând o consacrare constituţionalã, aşa cum în mod eronat susţin autorii obiecţiei, care fac o confuzie cu dreptul la concediu de maternitate. Acesta din urmã este reglementat distinct de cap. V din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 399/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Curtea considerã însã cã, deşi legiuitorul dispune de libertatea alegerii mijloacelor prin care sã realizeze protecţia socialã a cetãţenilor, respectarea obligaţiei de a asigura un nivel de trai decent trebuie avutã în vedere în mod independent, urmãrindu-se în ultimã instanţã nu numai modalitatea prin care statul realizeazã aceastã obligaţie, ci şi modul în care cetãţenii reuşesc sã îşi satisfacã nevoile de trai într-un anumit moment, în funcţie de resursele de care dispun.
În acest context, se impune observaţia cã stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciatã de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economicã a ţãrii, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societãţii, gradul de culturã şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societãţii reprezintã deopotrivã coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evalueazã nivelul "decent" al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a mãsurii în care statul reuşeşte sã ducã la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie sã fie raportatã la aceşti factori, nefiind posibilã stabilirea unui standard fix, imuabil.
Curtea considerã cã mãsurile adoptate prin textele de lege criticate au mai degrabã caracterul unei adaptãri la condiţiile economice existente, iar, raportat la acestea, mãsurile dispuse nu au un caracter disproporţionat, neputându-se vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent contrarã Constituţiei.
Un alt criteriu care a fost avut în vedere pentru reglementarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 îl constituie şi condiţiile de acordare a unor drepturi similare în alte state europene, sens în care Curtea observã cã, aşa cum sunt prevãzute la momentul actual, condiţiile din România se încadreazã între limitele minime şi maxime stabilite în aceste state. Astfel, dacã în Belgia indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordã pe o perioadã de doar 3-6 luni, în Cehia, aceeaşi perioadã poate ajunge pânã la 4 ani. În majoritatea statelor însã, aşa cum sunt Austria, Bulgaria, Franţa, Norvegia sau Ungaria, acest ajutor de creştere a copilului este prevãzut pentru 2 ani.
În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, dacã în Bulgaria este stabilitã o indemnizaţie care variazã între echivalentul a 51 de euro şi 179 euro lunar, iar în Ungaria limita maximã este echivalentã cu 365 de euro lunar, în Belgia acest cuantum diferã în funcţie de întreruperea totalã sau parţialã a activitãţii profesionale şi de vârsta beneficiarului, cea mai micã indemnizaţie fiind de 342,46 euro, iar cea mai mare de 684,94 euro. De asemenea, dacã în Austria se acordã o indemnizaţie de 14,53 euro zilnic, în Danemarca este prevãzutã o indemnizaţie anualã de numai 1006 euro. În acest din urmã caz însã indemnizaţia se acordã pânã la împlinirea de cãtre copil a vârstei de 9 ani.
Privind aceste exemple, se poate concluziona cã mãsurile de lege criticate se circumscriu condiţiilor care, la nivel european, sunt considerate ca necesare, dar şi suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent.
În continuare, examinând susţinerea autorilor obiecţiei referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate privatã, Curtea constatã cã reglementãrile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 se aplicã persoanelor ai cãror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum şi persoanelor care au adoptat un copil, cãrora li s-a încredinţat un copil în vederea adopţiei sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgenţã ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintitã. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de pânã la 2, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementãri. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiazã la momentul intrãrii în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiţionatã de naşterea unui copil şi de dobândirea drepturilor pãrinteşti ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de naturã patrimonialã aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei privind încãlcarea principiului protecţiei aşteptãrilor legitime, Curtea constatã cã acest principiu nu are o consacrare constituţionalã, dar transpare însã din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectãrii drepturilor fundamentale. Acest principiu impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilitãţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivã opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat.
Curtea apreciazã însã cã acest principiu nu poate dobândi semnificaţia unei interdicţii pentru legiuitor de a interveni în sensul modificãrii condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptatã de stat, cu atât mai mult cu cât condiţiile şi cuantumul indemnizaţiei nu sunt prevãzute şi nici garantate de dispoziţiile Legii fundamentale şi nu sunt afectate drepturi câştigate în trecut. Aşa cum s-a arãtat deja, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 se aplicã numai acelor drepturi ce se vor naşte dupã intrarea sa în vigoare.
Aşa fiind, Curtea apreciazã cã în cauza de faţã nu se poate vorbi despre o încãlcare a principiului protecţiei aşteptãrilor legitime, invocat de autorii obiecţiei.
În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cãrora Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor ar contraveni art. 20 din Constituţie, Curtea constatã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu îşi motiveazã criticile de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Or, Curtea nu are competenţa de a formula propriile critici, la care, ulterior, sã şi rãspundã. Astfel, o enumerare a dispoziţiilor internaţionale pretins încãlcate prin legea criticatã nu echivaleazã cu o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, nefiind respectate exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, act distinct ca naturã juridicã de celãlalt tratat internaţional invocat, Curtea reţine cã acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în mãsura în care asigurã, garanteazã şi dezvoltã prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în mãsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. În consecinţã, cu privire la speţa de faţã, Curtea constatã cã prevederile cuprinse în Cartã nu sunt cu nimic afectate pentru toate considerentele sus-menţionate.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunarã pentru creşterea copiilor este constituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 15 iunie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Iulia Antoanella Motoc, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
