Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 76 din 2 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (3), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 11 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comimpex Cezar" - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 39.595/212/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 777D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.390D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Detunata" - S.A. din Abrud în Dosarul nr. 2.173/203/2010 al Tribunalului Alba - Secţia a IIa civilã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.390D/2011 la Dosarul nr. 777D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia civilã nr. 815/RCA din 20 aprilie 2011 şi prin Încheierea nr. 901/R/2011 din 10 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 39.595/212/2009 şi nr. 2.173/203/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi ale art. 14, respectiv ale art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comimpex Cezar" - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, şi de Societatea Comercialã "Detunata" - S.A. din Abrud în cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţelor prin care a fost respinsã plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale lasã loc unor interpretãri contradictorii, întrucât acestea nu menţioneazã cazurile în care nu este obligatorie emiterea facturilor fiscale, iar cele ale art. 1 alin. (3) au o formulare "ambiguã şi subversivã", deoarece nu precizeazã care sunt excepţiile de la obligaţia operatorului economic de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amãnuntul şi facturile fiscale pentru vânzãrile cu ridicata. De asemenea, se considerã cã art. 10 lit. b) nu reflectã gradul de vinovãţie al operatorului economic, iar sancţiunea aplicatã nu are nicio logicã în actuala economie de piaţã.
Totodatã, în opinia autorului, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 57, precum şi celor referitoare la ocrotirea proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular.
În continuare se aratã cã, prin prevederile legale reţinute de agentul constatator ca temei al antrenãrii rãspunderii contravenţionale se încalcã liberul acces la o activitate economicã, la liberã iniţiativã şi se încearcã aplicarea unor limitãri în cazul unor activitãţi care nu sunt de naturã publicã. Totodatã, în opinia autorului excepţiei, statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, or aplicarea sancţiunilor şi cuantumul nejustificat, în raport cu pericolul social al faptelor contravenţionale, au ca efect distrugerea operatorului economic şi preluarea de cãtre stat a patrimoniului acestuia, ceea ce echivaleazã cu o expropriere.
Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit desfãşurarea activitãţilor comerciale într-un climat de ordine şi prevenire a eventualelor abuzuri şi disfuncţionalitãţi în desfãşurarea activitãţilor economice de cãtre societãţile comerciale.
Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.390D/2011, îşi menţine punctul de vedere comunicat anterior şi reţinut în deciziile Curţii Constituţionale, spre exemplu în Decizia nr. 1.100 din 16 octombrie 2008, Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008, Decizia nr. 210 din 17 februarie 2009 sau Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Din analiza actelor de sesizare şi ale notelor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate reiese cã, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizeazã numai art. 1 alin. (1) şi (3), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, texte asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa. Acestea au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) şi (3): "(1) Operatorii economici care efectueazã livrãri de bunuri cu amãnuntul, precum şi prestãri de servicii direct cãtre populaţie sunt obligaţi sã utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
[...]
(3) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin distribuitor autorizat se înţelege operatorul economic pe numele cãruia a fost eliberat avizul prevãzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia sã asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi operatori economici acreditaţi de cãtre acesta, denumiţi în continuare unitãţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producãtorul sau importatorul aparatului respectiv. În situaţia defectãrii aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatãrii defecţiunii sã anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, dupã caz, unitatea de service acreditatã a acestui distribuitor autorizat.";
- Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
[...]
b) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevãzutã la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative;";
- Art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3): "(1) Amenzile pentru contravenţiile prevãzute la art. 10 se aplicã operatorilor economici, cu excepţia celor prevãzute la art. 10 lit. d), astfel:
[...]
b) faptele prevãzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) şi m) se sancţioneazã cu amendã de la 8.000 lei la 10.000 lei;
[...]
(3) Sumele gãsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevãzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, dupã caz, sunt considerate fãrã provenienţã şi se confiscã, fãcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscã sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii dupã suspendarea activitãţii operatorilor economici, potrivit art. 14.";
- Art. 14 alin. (2): "(2) Nerespectarea de cãtre operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activitãţii unitãţii pe o perioadã de 3 luni."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) potrivit cãruia, "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (8) referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 45 privind libertatea economicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 56 referitor la contribuţii financiare, art. 57 care prevede exercitarea drepturilor şi libertãţilor constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã a fi încãlcate drepturile şi libertãţile celorlalţi, precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede cã "Orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, Curtea reţine cã autoarea excepţiei este nemulţumitã de faptul cã acestea nu menţioneazã cazurile în care nu este obligatorie emiterea facturilor fiscale, având o formulare "ambiguã şi subversivã", şi nu precizeazã care sunt excepţiile de la obligaţia operatorului economic de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amãnuntul şi facturile fiscale pentru vânzãrile cu ridicata.
Or, din economia textelor criticate reiese cã acestea prevãd, pe de o parte, cã operatorii economici care efectueazã livrãri de bunuri cu amãnuntul, precum şi prestãri de servicii direct cãtre populaţie sunt obligaţi sã utilizeze aparate de marcat electronice fiscale şi nu stabilesc vreo excepţie de la obligaţia utilizãrii aparatelor de marcat electronice fiscale, iar, pe de altã parte, reglementeazã livrarea de aparate de marcat electronice fiscale prin distribuitorii autorizaţi.
Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 apare ca neîntemeiatã.
2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, Curtea constatã cã acestea au constituit în numeroase rânduri obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut cã stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni reprezintã o opţiune legitimã a legiuitorului, care dã expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, preocupãrii statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În situaţia textului de lege criticat, reglementarea contravenţiei este justificatã de imperativul protejãrii interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor mãsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care genereazã sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscalã. Operatorul economic în activitatea cãruia sa constatat sãvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertãţii economice, în condiţiile în care acesta nu respectã prevederile legale.
De asemenea, Curtea a constatat cã dispoziţiile legale criticate reprezintã norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectã dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani gãsite la punctele de vânzare aparţinând operatorilor economici. Consecinţa încãlcãrii acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a cãror provenienţã nu poate fi justificatã. Curtea a mai constatat cã textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale în virtutea cãrora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii", fiind, deci, în deplinã concordanţã cu textele constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei.
De asemenea, Curtea a reţinut cã sancţiunea suspendãrii activitãţii unitãţii care nu a respectat obligaţiile stabilite de lege reprezintã o mãsurã prin care statul dã expresie obligaţiilor instituite prin art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi nu aduce atingere libertãţii comerţului sau valorificãrii factorilor de producţie.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea a arãtat cã textele de lege criticate nu instituie o rãspundere obiectivã, întrucât, fiind vorba de sãvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodatã o sancţiune contravenţionalã în lipsa elementului vinovãţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovãţiei este un element al stãrii de fapt, a cãrei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecatã, cãreia persoana sancţionatã contravenţional i se poate adresa fãrã nicio îngrãdire, beneficiind în mod corespunzãtor de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
În aceste condiţii nu poate fi primitã nici critica referitoare la înfrângerea prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încãlcarea vreunei prevederi constituţionale care consacrã drepturi sau libertãţi fundamentale.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 56 şi 57 din Constituţie, având în vedere conţinutul reglementãrilor criticate, Curtea constatã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Comimpex Cezar" - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 39.595/212/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Comercialã "Detunata" - S.A. din Abrud în Dosarul nr. 2.173/203/2010 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a Civilã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
