Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) şi (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Riccardo Com" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 697/866/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 459D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional referitoare la normele procesual penale criticate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 697/866/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) şi (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Riccardo Com - S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de autoare împotriva Încheierii penale nr. 66 din 16 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. 697/866/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de petenta Societatea Comercială "Riccardo Com" - S.R.L. din Suceava împotriva Ordonanţei nr. 2.394/P/2012 din 23 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, încheierea fiind definitivă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la nediscriminare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât încheierea care se pronunţă în această procedură este definitivă, deşi prin aceasta se pot încălca drepturi ale persoanei vătămate prin faptul că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la anumite capete de cerere, a ignorat probe aflate la dosar ori nu a citat părţile. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Apreciază că normele procesual penale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Reţine că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarea excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. În paragrafele 25-27 ale deciziei precitate, instanţa de contencios constituţional a reţinut că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Totodată, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, potrivit căreia "accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte". 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (8) din Codul de procedură penală. Faţă de motivele de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea contestaţiei s-a făcut prin Încheierea nr. 39 din 5 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia penală, în Dosarul nr. 697/866/2015, aşadar după publicarea actului normativ modificator, în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Soluţia legislativă criticată de autoarea excepţiei s-a menţinut însă şi în noua formă a normei procesual penale criticate, textul de lege având următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă". 12. Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. Totodată, invocă atât prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi prevederile art. 10 referitoare la dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi art. 14 paragraful 1 referitor la egalitatea în faţa tribunalelor şi a curţilor de justiţie, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. 14. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 16. Curtea reţine, totodată, că cele statuate în jurisprudenţa sa, anterior citată, sunt valabile şi în ceea ce priveşte soluţia legislativă reglementată la alin. (7^1) al art. 341 din Codul de procedură penală - introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, referitoare la respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, în ipoteza în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune infirmarea soluţiei atacate. 17. De asemenea, având în vedere cele arătate, Curtea nu poate reţine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la nediscriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică fiindu-le aplicabile aceleaşi reguli procesuale. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Riccardo Com" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 697/866/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
