Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2016. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată. În acest sens, arată că recunoaşterea învinuirii trebuie realizată personal de către inculpat, având în vedere consecinţele acestei opţiuni, totodată fiind necesar ca judecătorul să aprecieze, în mod nemijlocit, dacă inculpatul este în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte opţiunea sa, dacă este exprimată în mod liber şi fără presiuni. Reţine că necesitatea prezenţei inculpatului se deduce din normele procesual penale criticate care prevăd că, după luarea consimţământului inculpatului, se procedează la ascultarea sa. Arată că, dat fiind raţiunea acestei proceduri, respectiv soluţionarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil a cauzei, recunoaşterea învinuirii la sfârşitul cercetării judecătoreşti ar lipsi de eficienţă această instituţie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 32.701/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Nedelcu într-o cauză penală în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În cauză, cercetarea judecătorească s-a desfăşurat în lipsa inculpatului - deşi a fost emis mandat de aducere pe numele acestuia -, care a fost reprezentat de avocatul ales. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât instituie o discriminare, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament, între persoanele care se prezintă în faţa instanţei şi recunosc faptele reţinute în sarcina lor şi persoanele care nu se prezintă la judecată. Apreciază că recunoaşterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului ar trebui să se poată face şi în ipoteza în care inculpatul nu se prezintă la instanţa de judecată, în baza dosarului de urmărire penală, sau recunoaşterea faptelor ar putea fi făcută de reprezentantul inculpatului. Totodată, susţine că sintagma "la primul termen" din cuprinsul dispoziţiilor art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, deoarece limitează termenul până la care se poate face recunoaşterea faptelor. Consideră că sintagma corectă este "până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond". 6. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât inculpatul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci invocă o lacună legislativă. Or, legiferarea nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfăşura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătoreşti - dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Arată că reglementarea acestei proceduri are la bază prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Faptul că normele procesual penale criticate impun prezenţa inculpatului în faţa instanţei în vederea recunoaşterii învinuirii şi a exprimării acordului pentru desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Prezenţa personală a inculpatului în şedinţă este necesară pentru ca instanţa să se asigure că recunoaşterea învinuirii are loc în cunoştinţă de cauză, este liberă, reală şi sinceră. De asemenea, prezenţa inculpatului face posibilă ascultarea sa de către instanţă, condiţie indispensabilă de procedură în vederea pronunţării asupra cererii de judecare în forma simplificată. De altfel, exprimarea personală a intenţiei inculpatului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, principii consacrate la nivel constituţional. Totodată, reţine că alegerea ca termen-limită pentru recunoaşterea învinuirii a primului termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită nu este întâmplătoare, ci se explică prin raţiunea procedurii de judecată accelerată. Astfel, în urma recunoaşterii învinuirii şi a exprimării de către inculpat a acordului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în această procedură nu se mai administrează alte probe. Ca atare, se scurtează etapa cercetării judecătoreşti şi, implicit, durata întregului proces penal. Or, dacă legiuitorul ar fi stabilit că recunoaşterea învinuirii poate avea loc cel mai târziu la terminarea cercetării judecătoreşti, scopul procedurii nu ar mai fi fost atins, căci până la acest moment se vor fi administrat toate probele încuviinţate de instanţă, iar o recunoaştere a învinuirii în aceste condiţii nu ar mai fi avut efect în privinţa duratei procedurii de judecată. 9. Avocatul Poporului face precizarea că a transmis punctul său de vedere, în sensul că prevederile criticate din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 25 februarie 2016 şi nr. 726 din 29 octombrie 2015. Arată că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea cauzei s-a făcut prin Sentinţa penală nr. 91 din 24 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 32.701/303/2015 - care este şi actul de sesizare a Curţii Constituţionale -, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 374 alin. (1) şi (4): "(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia. [...] (4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)."; - Art. 375 alin. (1): "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 24 alin. (2) relativ la dreptul la apărare. Totodată, invocă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fără a preciza vreun articol din cuprinsul acesteia pretins încălcat. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii [încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală ori decizia de începere a judecăţii pronunţate conform art. 341 alin. (10) lit. b) din Codul de procedură penală] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică şi identitatea inculpatului. În aceste condiţii, Curtea observă că citirea actului de sesizare reprezintă punctul iniţial al etapei preliminare cercetării judecătoreşti, aceea a aducerii la cunoştinţă a învinuirii, lămuririlor şi formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată şi limitele judecăţii. În acelaşi timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată. De asemenea, la acest moment preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, această obligaţie a preşedintelui fiind, în fapt, o garanţie a dreptului la apărare al inculpatului. 15. Potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Astfel, Curtea observă că inculpatul îşi poate manifesta voinţa de a fi judecat în procedura simplificată la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, după citirea actului de sesizare, la acest moment fiind depăşită faza camerei preliminare în care s-a stabilit deja că instanţa este competentă să judece cauza şi este legal sesizată; de asemenea, nu se mai pot invoca neregularităţi cu privire la administrarea probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală, fiind reţinute probele care au trecut testul loialităţii şi care stau la baza acuzării. Curtea observă că citirea actului de sesizare şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii inculpatului, a drepturilor acestuia sunt plasate astfel în etapa preliminară începerii cercetării judecătoreşti - citirea actului de sesizare nu mai reprezintă actul prin care se marchează începerea cercetării judecătoreşti -, când părţilor, aşadar şi inculpatului, şi persoanei vătămate le sunt aduse la cunoştinţă limitele judecăţii şi drepturile lor procesuale. Curtea reţine că, în acest mod, inculpatul va pleda pentru vinovăţie după ce i s-a adus la cunoştinţă în concret acuzaţia, momentul alegerii de către inculpat a procedurii în care doreşte să fie judecat plasându-se însă înainte de începerea cercetării judecătoreşti. 16. În context, Curtea reţine că, potrivit Codului de procedură penală din 1968, citirea actului de sesizare marca momentul începerii cercetării judecătoreşti (art. 322), iar manifestarea de voinţă a inculpatului, în sensul de a se prevala de dispoziţiile privind procedura simplificată de judecată, avea loc "până la începerea cercetării judecătoreşti" (art. 320^1 alin. 1), aşadar anterior citirii actului de sesizare şi al aducerii la cunoştinţă a învinuirii, aspect de natură a aduce atingere dreptului la apărare şi la un proces echitabil al inculpatului. 17. Aşadar, în pofida susţinerilor autorului excepţiei, Curtea constată că, faţă de conţinutul normelor procesual penale în vigoare, inculpatul care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi decide în deplină cunoştinţă de cauză asupra opţiunii pe care o are de făcut, deoarece cu prilejul citirii actului de sesizare acestuia i se aduce la cunoştinţă învinuirea, ulterior aducându-i-se lămuriri, astfel cum am arătat, de către preşedintele instanţei în ce constă învinuirea ce i se aduce, fiind informat totodată cu privire la drepturile sale procesuale. Prin urmare, Curtea constată că inculpatul poate să decidă până la începerea cercetării judecătoreşti, în cunoştinţă de cauză, dacă doreşte sau nu să opteze pentru judecarea cauzei sale potrivit procedurii simplificate, drepturile fundamentale la apărare şi la un proces echitabil ale acestuia fiind pe deplin respectate. 18. De altfel, Curtea reţine că judecarea cauzelor potrivit procedurii simplificate se subsumează exigenţelor privind celeritatea şi stabilirea adevărului în cauzele penale, iar momentul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătoreşti, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, este recunoscut, de principiu, că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Aşa fiind, Curtea reţine că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze, pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă. 19. Cât priveşte dispoziţiile art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea prevăd că, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii. Aşadar, Curtea observă că solicitarea inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată trebuie să se facă personal, normele procesual penale stabilind că "preşedintele pune în vedere inculpatului" că poate solicita ca judecata să aibă loc în procedura simplificată [art. 374 alin. (4)], iar "dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia" [art. 375 alin. (1)]. Ascultarea inculpatului de către instanţă devine astfel o condiţie procesuală, prin urmare procedura simplificată nu se poate stabili în lipsa inculpatului, "prin înscris autentic", astfel cum prevedea art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. 20. Curtea constată că reglementarea condiţiei ascultării de către instanţă a inculpatului constituie o aplicare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală, neputând fi admis ca judecătorului cauzei să nu i se dea posibilitatea de a-l asculta, în mod nemijlocit, pe inculpat, anterior pronunţării cu privire la cererea de recunoaştere a vinovăţiei, în scopul formării convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului. Posibilitatea judecătorului de a asculta, în mod nemijlocit, inculpatul, potrivit art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie totodată o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi o garantare a aplicării prezumţiei de nevinovăţie, deoarece judecătorul cauzei are obligaţia de a se asigura că persoana respectivă a recunoscut, liber şi sincer, că este autorul faptelor şi de a verifica ulterior realitatea acestora. 21. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în jurisprudenţa sa constantă Curtea a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Curtea reţine că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi instanţa a depus toate diligenţele pentru a asigura prezenţa inculpatului - autor al excepţiei în faza judecăţii, dispunând citarea cu mandat de aducere, acesta nu s-a prezentat, cercetarea judecătorească a început în lipsă, iar inculpatul - autor al excepţiei nu s-a mai putut prevala de dispoziţiile procedurii simplificate. Or, Curtea reţine că inculpatul care lipseşte în mod nejustificat de la judecată nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care este prezent în instanţă, recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Nedelcu în Dosarul nr. 32.701/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (4) şi art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer Dorneanu Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
