Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 75 din 27 ianuarie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 si alin. 8 lit. a) din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 75 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 si alin. 8 lit. a) din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 17 februarie 2011
    Ion Predescu - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 şi alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Elisabeta Miu în Dosarul nr. 820/212/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    La dosar autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicitã admiterea excepţiei.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care considerã cã, în pofida jurisprudenţei în materie, se impune un reviriment al acesteia. Astfel, potrivit textului legal criticat, debutul termenului de 20 de zile depinde de poziţia procurorului ierarhic superior, care nu respectã exigenţele dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedurã penalã şi depãşeşte termenul înãuntrul cãruia este obligat sã rezolve plângerea formulatã. O astfel de posibilitate induce pãrţilor o stare de nesiguranţã şi totodatã constituie o condiţie suplimentarã şi aleatorie care pune partea interesatã în situaţia de a nu mai cunoaşte data pânã la care se poate prevala de accesul liber la judecãtor cu soluţionarea unei plângeri urmând regulile prevãzute de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã.
    Totodatã, în opinia sa, este afectat şi principiul egalitãţii în drepturi, prin aceea cã se instituie un tratament diferit între justiţiabili aflaţi în situaţii juridice identice. Astfel, unii dintre aceştia primesc în termenul legal o comunicare cu privire la plângerea formulatã la procurorul ierarhic superior, iar alţii nu, cu toate cã şi unii, şi alţii se aflã în aceeaşi situaţie juridicã.
    Pe cale de consecinţã, propune reconsiderarea jurisprudenţei Curţii şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 24 iulie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 820/212/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 2 şi alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Elisabeta Miu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe pronunţate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 52 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2) şi art. 131 alin. (1), precum şi art. 6, 13, 14 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, împreunã cu protocoalele adiţionale nr. 4, 6, 7, 12 şi 13, deoarece nu existã nicio sancţiune disciplinarã asupra prim-procurorului care nu soluţioneazã plângerile în termen. Astfel, în situaţia în care termenul de 20 de zile a fost depãşit, persoana interesatã de calea de atac este decãzutã din dreptul de a mai contesta soluţia în faţa judecãtorului. Prin urmare, textul creeazã premisele pentru arbitrar şi subiectivism, dând posibilitatea prim-procurorului sã nu pronunţe o soluţie în termenul de 20 de zile.
    Tribunalul Constanţa - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
    Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse de autor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 şi alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, care au urmãtorul conţinut:
    "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevãzut în art. 277, termenul prevãzut în alin. 1 curge de la data expirãrii termenului iniţial de 20 de zile. [...]
    Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii:
    a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã;"
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 52 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2) şi art. 131 alin. (1), precum şi ale art. 6, 13, 14 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, împreunã cu protocoalele adiţionale nr. 4, 6, 7, 12 şi 13.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cu urmãtoarele argumente:
    "Împrejurarea cã prin <>Decizia nr. 17/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat cã este obligatorie parcurgerea procedurii controlului ierarhic al soluţiilor de netrimitere în judecatã, inclusiv a acelora dispuse prin rechizitoriu, nu constituie un fine de neconstituţionalitate a textelor legale criticate, partea, în aplicarea art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, urmând ca mai întâi sã supunã cenzurii procurorului ierarhic superior soluţia contestatã.
    Faptul cã prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevãzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin aceastã reglementare legiuitorul a urmãrit sã dea eficienţã dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun rãspuns în termenul prevãzut de lege, se poate adresa judecãtorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere. În plus, nu poate fi primitã teza potrivit cãreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe sã curgã termenul de decãdere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârşit, prin reglementarea contestatã s-a urmãrit, printre altele, sã nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventualã nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cãrora procurorul este obligat sã rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire sã nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat sã aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat sã rezolve plângerea sa."
    Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 şi alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Elisabeta Miu în Dosarul nr. 820/212/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.

                                  PREŞEDINTE,
                                  ION PREDESCU

                              Magistrat-asistent,
                            Afrodita Laura Tutunaru

                                   -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016