Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 748 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 9 ianuarie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ana Roman Livia în Dosarul nr. 10.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.016D/2012.
La apelul nominal, se prezintă, personal, Ana Roman Livia, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise ce cuprind completări şi precizări referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate. În acest sens, arată, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional cu privire la modul de calcul al punctajului, deoarece, indiferent de valoarea stadiului de cotizare şi a modalităţii de stabilire a cuantumului total de cotizare, suma totală rezultată se împarte invariabil la un coeficient stabil de 12, asimilat celor douăsprezece luni ale anului, cu toate că, în multe cazuri, salariatul a lucrat efectiv perioade mai mici de timp, astfel încât, normal şi firesc, ar fi ca acel coeficient de împărţire să fie proporţional cu perioada de cotizare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.355/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de reclamanta Ana Roman Livia cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect "contestaţie decizie de pensie".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat reglementează un regim special, favorizant, în privinţa modului de calculare a pensiei. În acest sens, arată că, indiferent de valoarea stadiului de cotizare şi a modalităţii de stabilire a cuantumului total de cotizare, suma totală rezultată se împarte, invariabil, la un coeficient stabil de 12, cu toate că, în multe cazuri, salariatul a lucrat efectiv perioade mai mici de timp, ca urmare a unor concedii fără plată, absolvire studii etc. Ca atare, apreciază că prin instituirea acestui mod de calcul se creează un dezavantaj major pentru întreaga masă de asiguraţi care beneficiază de dreptul la pensie, ceea ce contravine art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală.
În final, arată că textul de lege criticat este nelegal şi neconstituţional, aducând atingere dreptului la pensie, prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, limitându-se a se pronunţa cu privire la întrunirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia şi de sesizare a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, soluţia legislativă criticată fiind preluată în cuprinsul art. 96 din actul abrogator. În acest context, apreciază că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi art. 47 din Constituţie, motiv pentru care prevederile art. 96 din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, aveau următorul conţinut: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice."
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, soluţia legislativă criticată fiind preluată, în esenţă, în cuprinsul art. 96 din actul abrogator, care prevede că: "(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.
(2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(3) În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre contribuţia datorată la sistemul public de pensii şi contribuţia prevăzută de lege pentru condiţii normale de lucru.
(4) Pentru lunile pentru care Institutul Naţional de Statistică încă nu a comunicat câştigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câştig salarial mediu brut comunicat."
Având în vedere însă că prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt aplicabile în cauza concretă dedusă judecăţii şi îşi produc efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea textului de lege cu care a fost sesizată.
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege", şi art. 47 alin. (2), care prevăd că "Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege".
Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale invocate şi în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 457 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 octombrie 2005, Curtea a reţinut că, "prin conţinutul său, textul legal criticat, care stabileşte norme cu caracter tehnic privind modul de determinare a punctajului mediu anual al asiguratului, ce va sta la baza stabilirii cuantumului pensiei cuvenite celui în cauză, nu conţine în sine nicio dispoziţie de natură să încalce prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie".
De asemenea, prin Decizia nr. 500 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 19 ianuarie 2005, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 ar înfrânge norma constituţională cuprinsă în art. 47 alin. (2), care consacră, printre altele, dreptul la pensie pentru toţi cetăţenii, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, criteriile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru beneficiul efectiv al dreptului la pensie, criteriile de acordare a pensiei şi modul de calcul al cuantumului acesteia, precum şi toate celelalte norme de drept substanţial ori de procedură privind funcţionarea sistemului public de asigurări sociale trebuie reglementate prin lege. Legiuitorul are, în consecinţă, competenţa exclusivă şi opţiunea liberă pentru stabilirea modalităţii de determinare a punctajului anual al asiguratului, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare, a modului de majorare a punctajului realizat după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, precum şi a modului de determinare a cuantumului drepturilor de asigurări sociale.
Prin Decizia nr. 684 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a reţinut că interpretarea pretins neconstituţională a textului de lege este generată de premisa greşită de la care pleacă autorul excepţiei, care are în vedere doar calculul punctajului anual, făcând abstracţie de faptul că, în final, punctajul mediu anual se va împărţi la numărul de ani care reprezintă stagiul complet de cotizare potrivit legii, iar nu la numărul de ani înăuntrul cărora sa contribuit pentru a fi realizat stagiul de cotizare obligatoriu, număr care, în cazul celor care au realizat o contribuţie fracţionată, este mai mare decât numărul de ani care reprezintă stagiul de cotizare legal.
Astfel, punctajul anual rezultat într-un an în care s-a cotizat fracţionat se va completa în final cu punctajul anual dintr-un alt an în care s-a cotizat, de asemenea, parţial, pentru a se completa stagiul de cotizare cerut de lege.
Din această perspectivă de ansamblu rezultă că modalitatea de calcul instituită de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 duce, în final, la rezultate identice pentru cei care au avut contribuţii identice şi un stagiu de cotizare egal, chiar dacă unii au contribuit în fracţiuni de an şi alţii fără întrerupere.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ana Roman Livia în Dosarul nr. 10.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: