Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.557/16 octombrie 2015 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.508A/2015. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt invocate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea art. 61 şi art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3) din Constituţie, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, constând în încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 123 alin. (5) din Constituţie. 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se apreciază că Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 340/2004, completate prin legea supusă controlului de constituţionalitate, fac parte din categoria legilor organice, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. o) şi art. 123 alin. (3) din Constituţie. În consecinţă, pentru intervenţiile legislative ce vizează Legea nr. 215/2001, Camera decizională urma să fie Camera Deputaţilor, iar pentru cele referitoare la Legea nr. 340/2004, Camera decizională urma să fie Senatul. Luând în dezbatere propunerea legislativă, Camera Deputaţilor, în şedinţa din 3 iunie 2015, a respins-o în integralitate, iar, ulterior, Senatul, în şedinţa sa din 21 septembrie 2015, a hotărât adoptarea sa cu unele modificări şi transmiterea ei spre promulgare Preşedintelui României. 5. Se arată că reglementările prevăzute la art. 123 alin. (3) din Constituţie se dezbat şi se adoptă de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională; or, contrar dispoziţiilor de competenţă a Camerelor Parlamentului în materie de legiferare, art. II din legea criticată - prin care a fost completată Legea nr. 340/2004 - a fost adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională. Întoarcerea legii la Camera Deputaţilor, cu privire la art. II, se impunea cu atât mai mult cu cât Camera Deputaţilor respinsese această iniţiativă legislativă. Aşadar, prin faptul că Senatul nu a dispus întoarcerea legii la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în ceea ce priveşte prevederile art. II din legea dedusă controlului de constituţionalitate, au fost încălcate prevederile art. 75 alin. (1) şi (5) din Constituţie. 6. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate arată că dispoziţiile art. I şi art. II pct. 1 din legea criticată reiau o normă deja existentă dintr-o altă lege distinctă, respectiv conţinutul normativ al art. 30 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Or, în ideea unei bune reglementări şi a unei legislaţii ce urmăreşte claritatea normelor, instituirea aceleiaşi norme în conţinutul a trei acte normative (Legea nr. 215/2001, Legea nr. 340/2004 şi Legea nr. 90/2001) nu poate fi primită. Ţinând cont de necesitatea existenţei unicităţii reglementării în materie şi pentru evitarea creării unui paralelism legislativ, este necesară concentrarea reglementărilor cu privire la acelaşi aspect într-un singur act normativ. Nerespectarea acestei cerinţe stabilite chiar prin art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legilor. 7. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. II pct. 1 din legea analizată referitoare la competenţa prefectului de a verifica legalitatea actelor emise de preşedinţii consiliilor judeţene încalcă art. 123 alin. (5) din Constituţie, întrucât textul constituţional invocat nu prevede în enumerarea limitativă a actelor care pot fi atacate de prefect la instanţele de contencios administrativ şi actele preşedintelui consiliului judeţean. Or, nu se poate adăuga prin lege un nou subiect de drept ale cărui acte să fie supuse controlului de legalitate exercitat de prefect, extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 123 alin. (5) din Constituţie putând fi realizată numai printr-o lege de revizuire a Constituţiei. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. 9. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/2.325/CP din 28 octombrie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.839 din 29 octombrie 2015, punctul său de vedere, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. Se reţine că în punctul de vedere exprimat se răspunde numai la criticile de constituţionalitate intrinsecă, raportate la art. 1 alin. (5) şi art. 123 alin. (5) din Constituţie. 10. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, se susţine că actul normativ analizat nu numai că nu încalcă normele de tehnică legislativă referitoare la evitarea paralelismelor legislative, ci, din contră, se integrează organic în sistemul legislaţiei, corelându-se cu celelalte acte normative în vigoare. 11. Cu privire la încălcarea art. 123 alin. (5) din Constituţie, se arată că prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 340/2004], reieşind astfel necesitatea reglementării posibilităţii acestuia de a verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială, fapt care respectă art. 123 alin. (5) din Constituţie şi nu adaugă un nou subiect de drept ale cărui acte să fie supuse controlului de legalitate exercitat de prefect. O atare posibilitate - atacarea în contencios administrativ a actelor preşedintelui consiliului judeţean - se justifică cu atât mai mult cu cât, ca şi primarul, preşedintele consiliului judeţean este organ al administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală, ales direct, în condiţiile legii, dar pe care Constituţia nu l-a avut expres în vedere, deoarece, la data adoptării acesteia şi mai apoi a revizuirii sale, preşedintele consiliului judeţean nu era ales direct, ci indirect. De aceea, raţiunile care justifică posibilitatea prefectului de a ataca în contencios administrativ actele primarului se aplică mutatis mutandis şi în privinţa actelor preşedintelui consiliului judeţean. În consecinţă, soluţia normativă criticată este în spiritul prevederilor art. 123 alin. (5) din Constituţie, contribuind la respectarea şi aplicarea principiului legalităţii la nivel local. 12. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/5.728/2015, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.949 din 3 noiembrie 2015, punctul său de vedere, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată "ar putea fi întemeiată" în privinţa criticilor de neconstituţionalitate raportate la art. 61, art. 75 alin. (1) şi (5) şi art. 123 alin. (3) şi (5) din Constituţie, pe de o parte, şi neîntemeiată în privinţa criticilor de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe de altă parte. 13. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 61, art. 75 alin. (1) şi (5) şi art. 123 alin. (3) din Constituţie, se susţine că acestea "ar putea fi întemeiate". Se arată că legea organică ce reglementează atribuţiile prefectului nu face parte din cele prevăzute la art. 75 alin. (1) din Constituţie; aşadar, în cazul legilor care reglementează atribuţiile prefectului, prima Cameră sesizată ar fi trebuit să fie Senatul, iar Camera Deputaţilor, Cameră decizională. De aceea, Senatul nu putea adopta definitiv legea supusă controlului de constituţionalitate, ci trebuia să transmită propunerea legislativă Camerei Deputaţilor care urma să decidă definitiv în procedură de urgenţă asupra textului art. II al propunerii legislative [a se vedea, în acest sens, art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie]. 14. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că legea criticată nu instituie un paralelism legislativ, din contră, vizează corelarea textelor de lege în sensul art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, conform căruia "proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune". 15. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 123 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că textele legale criticate "ar putea veni în contradicţie" cu textul de referinţă anterior menţionat din moment ce acesta stabileşte, în mod neechivoc, sfera actelor ce sunt supuse controlului prefectului, respectiv actele consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului, nu şi cele ale preşedintelui consiliului judeţean. Includerea şi a altor acte administrative în sfera tutelei administrative exercitate de prefect ar adăuga la textul constituţional antereferit. În sensul celor arătate, sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.353 din 10 decembrie 2008 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 11 mai 2015. 16. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, care au următorul cuprins: "Art. I. - Alineatul (7) al articolului 115 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: «(7) Dispoziţiile primarului, dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate al prefectului în condiţiile legii care îi reglementează activitatea». Art. II. - Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 19 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: «e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local, ale preşedintelui consiliului judeţean sau ale primarului;». 2. Articolul 20 va avea următorul cuprins: «Art. 20 - Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială, precum şi măsurile întreprinse în baza delegării respectivelor atribuţii ale acestora şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii»". 19. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 61 cu referire la principiul bicameralismului, art. 75 alin. (1) şi (5) privind sesizarea Camerelor, art. 123 alin. (3) şi (5) cu privire la reglementarea prin lege organică a atribuţiilor prefectului şi competenţa sa cu privire la atacarea, în faţa instanţei de contencios administrativ, a unui act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 20. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată încă, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de Preşedintele României. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate (2.1.) Procesul legislativ al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi al unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 21. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Andrei-Liviu Volosevici şi a fost înregistrată la Senat la data de 12 februarie 2015. Ca urmare a primirii avizului Consiliului Legislativ nr. 237/13 martie 2015, prin care s-a arătat că intervenţiile legislative operate asupra primei legi (Legea nr. 215/2001) impun ca prima Cameră sesizată să fie Camera Deputaţilor, iar asupra celei de-a doua legi (Legea nr. 340/2004) prima Cameră sesizată să fie Senatul, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului a solicitat Biroului permanent al Senatului transmiterea propunerii legislative Camerei Deputaţilor, urmând ca Senatul să o ia în dezbatere în calitate de Cameră decizională conform art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie (a se vedea Avizul nr. 80/2015 al Comisiei). Plenul Senatului, în şedinţa sa din 20 aprilie 2015, a hotărât transmiterea propunerii legislative menţionate Camerei Deputaţilor pentru a o dezbate şi adopta ca primă Cameră sesizată (109 voturi pentru, 1 împotrivă şi 2 abţineri). 22. La 22 aprilie 2015 propunerea legislativă este prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care o ia în discuţie şi solicită Guvernului un punct de vedere. La 13 mai 2015 Biroul permanent propune sesizarea următoarelor comisii pentru întocmirea unui raport comun: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, termenul stabilit pentru depunerea raportului fiind 21 mai 2015. Potrivit raportului comun transmis Biroului permanent la 2 iunie 2015, s-a constatat că legislaţia în domeniu este suficientă, clară şi acoperă situaţiile pe care iniţiativa legislativă doreşte să le reglementeze, astfel încât s-a propus plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. La 3 iunie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a respins propunerea legislativă (305 pentru, 2 împotrivă, 6 abţineri) şi, în aceeaşi zi, a înaintat-o Senatului. 23. După înaintarea propunerii legislative Senatului, aceasta a fost repartizată Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului şi Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru întocmirea unui raport comun. Raportul comun al celor două comisii de specialitate, înregistrat cu nr. 296 din 30 iunie 2015, supune spre dezbatere şi adoptare Plenului Senatului propunerea legislativă cu un amendament admis (actualul art. I din lege), stabilindu-se, totodată, incidenţa art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, aşadar, a faptului că Senatul este Cameră decizională. Propunerea legislativă, în vederea dezbaterii şi adoptării sale, este înscrisă succesiv pe ordinea de zi a Senatului în 8 şi 21 septembrie 2015. Pe data de 8 septembrie 2015 a avut loc dezbaterea propunerii legislative, votul amânându-se pentru data de 15 septembrie 2015. De abia pe 21 septembrie 2015 are loc votul, propunerea legislativă fiind aprobată (107 voturi pentru, 9 împotrivă şi 1 abţinere). 24. La 28 septembrie 2015 legea adoptată este trimisă la promulgare, iar pe data de 16 octombrie 2015 Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. (2.2.) Modificări legislative preconizate 25. În esenţă, legea supusă controlului de constituţionalitate urmăreşte introducerea, în conţinutul normativ al Legii nr. 215/2001 şi al Legii nr. 340/2004, a controlului de legalitate al prefectului cu privire la actele preşedintelui consiliului judeţean, în condiţiile în care o atare competenţă a prefectului era deja prevăzută de art. 30 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. De asemenea, legea criticată acordă prefectului competenţa de a verifica măsurile întreprinse în baza delegării atribuţiilor primarului şi preşedintelui consiliului judeţean. (2.3.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă 26. Examinând procesul legislativ, rezultă că dispoziţiile art. I din propunerea legislativă reglementau în forma iniţiatorului propunerii legislative obligaţia comunicării dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean prefectului; în acest sens, textul iniţial al propunerii legislative prevedea introducerea după alineatul (4) al art. 115 din Legea nr. 215/2001 a unui nou alineat, respectiv alin. (4^1), cu următorul conţinut normativ: "(4^1) Dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor". Dispoziţiile art. II pct. 1 stabileau, atât în forma iniţială a propunerii legislative, cât şi în forma adoptată a legii, competenţa prefectului de a exercita tutela administrativă asupra dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean. În acest context normativ, în privinţa textului art. I erau aplicabile dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. o) coroborate cu art. 75 alin. (1) teza întâi (Camera Deputaţilor era Cameră de reflecţie, iar Senatul Cameră decizională), în timp ce în privinţa art. II urmau a-şi găsi aplicarea dispoziţiile constituţionale ale art. 123 alin. (3) coroborate cu art. 75 alin. (1) teza a doua (Senatul era Cameră de reflecţie, Camera Deputaţilor Cameră decizională). Întrucât Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, urma ca aceasta să fie supusă dezbaterii şi aprobării Senatului. Senatul a adoptat cele două prevederi, modificând însă art. I din lege într-un sens ce transformă conţinutul său normativ într-unul circumscris art. 123 alin. (3) din Constituţie; în consecinţă, rezultă că atât pentru art. I, în noua sa configurare, cât şi pentru art. II din lege Camera decizională (Senatul) a adoptat o prevedere pentru care competenţa decizională aparţinea primei Camere sesizate - practic legea în întregime, dat fiind că aceasta era compusă din cele două articole. De aceea, legea trebuia întoarsă la prima Cameră sesizată, care urma să decidă definitiv în procedură de urgenţă conform art. 75 alin. (5) coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi text constituţional. 27. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. I şi II din legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la tutela administrativă, cu alte cuvinte la competenţa prefectului de a ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. Textele în discuţie individualizează sfera acestor acte la: dispoziţiile primarului, dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean. În consecinţă, textul constituţional aplicabil pentru modul de derulare a procedurii legislative în privinţa actelor normative referitoare la atribuţiile prefectului este art. 123, text care, la alin. (3), stabileşte că acestea se reglementează prin lege organică. 28. Cu alte cuvinte, aspectele referitoare la tutela administrativă, competenţă exclusivă a prefectului, trebuie reglementate prin lege organică adoptată potrivit art. 123 alin. (3) din Constituţie. Acest aspect se traduce, în ceea ce priveşte competenţa şi sesizarea Camerelor Parlamentului, prin stabilirea ca primă Cameră sesizată a Senatului, iar Camera Deputaţilor devine astfel Cameră decizională. 29. În ipoteza de faţă, Curtea constată că, din jocul respingerii/aprobării propunerii legislative şi al modificărilor aduse acesteia, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat prevederi care ţineau de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În aceste condiţii, legea în întregime (art. I şi II) trebuia întoarsă la prima Cameră sesizată, respectiv Camera Deputaţilor, pentru a decide definitiv, ceea ce nu s-a întâmplat. 30. Aşadar, pe de o parte, conţinutul normativ al art. I din lege a fost sustras dezbaterii şi adoptării Camerei decizionale contrar art. 61 şi art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, în privinţa art. II, prevedere care intra în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, nici măcar nu a fost adoptată de aceasta ca primă Cameră sesizată, fiind respinsă, astfel încât ea nu putea fi adoptată definitiv de a doua Cameră (Senatul) decât cu încălcarea art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3) din Constituţie. 31. Curtea constată că, în primul caz (art. I din lege), Camera Deputaţilor nu a avut ocazia/prilejul de a se pronunţa asupra soluţiei legislative introduse la Senat, soluţie care intra în competenţa sa decizională; numai una dintre Camerele Parlamentului a participat la configurarea acestui text de lege, cealaltă fiind, în mod evident, exclusă, deşi trebuia să fie ea însăşi Cameră decizională. Constituţia cuprinde un mecanism care este de natură să corecteze asemenea situaţii, cel al întoarcerii legii la Camera decizională, mecanism care a fost, însă, ignorat de către Senat (a se vedea şi Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Prin nerecurgerea la acest mecanism constituţional a fost încălcat principiul bicameralismului (cu privire la înţelesul acestui principiu, a se vedea Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), iar Senatul s-a erijat în Cameră decizională, cu încălcarea competenţei celeilalte Camere. 32. În cel de-al doilea caz (art. II din lege), Camera Deputaţilor a avut ocazia/prilejul de a se pronunţa asupra soluţiei legislative ca primă Cameră sesizată, soluţie care intra însă în competenţa sa decizională. Dacă ar fi adoptat legea, prevederea respectivă era definitiv adoptată dacă şi Senatul era de acord; însă Camera Deputaţilor nu a adoptat legea, astfel încât, în condiţiile adoptării ei de către Senat, ea trebuia întoarsă Camerei Deputaţilor spre adoptare. Neprocedându-se în acest fel, Senatul s-a erijat în Cameră decizională, cu nesocotirea competenţei celeilalte Camere, încălcând prevederile art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3) din Constituţie. 33. De asemenea, Curtea reţine că, "Întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, [...] fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie" (Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, precitată). Or, astfel cum s-a arătat mai sus, procesul legislativ care a condus la adoptarea legii analizate nu a respectat aceste exigenţe constituţionale, astfel încât întreaga lege este lovită de un viciu de neconstituţionalitate extrinsec, fiind încălcate, aşadar, prevederile art. 61 şi art. 75 alin. (1) şi (5) coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3) din Constituţie. 34. Distinct de cele anterior menţionate, Curtea reţine faptul că intervenţia legislativă operată asupra Legii nr. 215/2001, deşi în sens larg poate viza regimul general privind autonomia locală [art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie], în realitate, se constată că legiuitorul constituant a extras atribuţiile prefectului, printr-o normă specială, din această sferă largă de relaţii sociale, stabilind în mod expres că ele trebuie reglementate printr-o lege organică în condiţiile art. 123 alin. (3) din Constituţie. Faptul că art. 75 alin. (1) din Constituţie nu prevede în ipotezele reglementate de art. 73 alin. (3) lit. o) şi art. 123 alin. (3) din Constituţie aceeaşi primă Cameră ce trebuie sesizată înseamnă că, în mod evident, organizarea, funcţionarea şi competenţele prefectului şi ale instituţiei prefectului trebuie reglementate printr-o lege organică distinctă faţă de cea privind organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală. Aşadar, modificările aduse prin legea analizată trebuiau, de fapt, să vizeze numai Legea nr. 340/2004, aceasta reglementând atribuţiile prefectului. (2.4.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului 35. În raport cu cauza de neconstituţionalitate extrinsecă reţinută, Curtea constată că nu mai este cazul să se examineze şi motivele de constituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) şi art. 123 alin. (5) din Constituţie (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, precum şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015). 36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
