Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 746 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 23 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de cãtre Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în Dosarul nr. 14.560/325/2010 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 4.159D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicatã de Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în Dosarul nr. 14.556/325/2010 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 4.158D/2010 la Dosarul nr. 4.159D/2010.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.159D/2010 la Dosarul nr. 4.158D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 29 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 14.560/325/2010 şi nr. 14.556/325/2010, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de cãtre Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la executare formulate împotriva unor titluri executorii privind drepturi salariale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privatã, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, şi ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativã. Autorul susţine totodatã încãlcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.
Referitor la încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisã cu încãlcarea de cãtre Guvern a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât executarea hotãrârilor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a instanţelor de judecatã învestite cu soluţionarea cauzelor.
Cu privire la încãlcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul susţine cã dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 retroactiveazã în privinţa hotãrârilor judecãtoreşti devenite executorii înainte de data adoptãrii ordonanţei şi care nu au fost executate total sau parţial înaintea acestei date.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), autorul susţine cã emiterea ordonanţei de urgenţã ale cãrei texte sunt criticate reprezintã un exces de putere al Guvernului, ce a creat o discriminare între salariaţii bugetari şi salariaţii nebugetari.
Referitor la încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 20, ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53, autorul aratã cã drepturile salariale sunt bunuri necorporale în accepţiunea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi cã normele juridice criticate restrâng un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate, a cãrui existenţã şi substanţã sunt afectate, restrângere ce nu este necesarã, nu este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi se aplicã în mod discriminatoriu, contravenind în acest fel şi dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol anterior arãtat.
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, autorul aratã cã textele legale criticate împiedicã punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, fazã a procesului civil ce urmeazã a fi realizatã într-un termen nerezonabil.
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constituţie, autorul apreciazã cã adoptarea ordonanţei de urgenţã în cauzã nu reprezintã o mãsurã de dezvoltare economicã sau de protecţie socialã şi nu asigurã cetãţenilor un nivel de trai decent.
Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, autorul aratã cã adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 nu a fost determinatã de necesitatea unei situaţii extraordinare a cãrei reglementare nu putea fi amânatã.
Judecãtoria Timişoara apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind parţial întemeiatã, arãtând cã adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a fost fãcutã cu încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece nu a existat o situaţie extraordinarã care sã justifice adoptarea acesteia, cã restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, respectiv a dreptului la remuneraţia muncii prestate, nu se justificã în raport cu prevederile art. 53 din Constituţie şi cã textele ordonanţei încalcã prevederile art. 20 şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie în privinţa garantãrii creanţelor şi a garantãrii şi ocrotirii în mod egal a proprietãţii private.
Instanţa susţine, de asemenea, cã prevederile legale criticate încalcã dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevãzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât creeazã statului un avantaj nejustificat şi prelungeşte termenul executãrii de cãtre acesta a obligaţiilor bugetare.
Totodatã, se aratã cã dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã principiul neretroactivitãţii legii, întrucât dispoziţiile ordonanţei se aplicã unor hotãrâri judecãtoreşti devenite executorii înainte de data adoptãrii acesteia.
De asemenea, se susţine cã prevederile legale invocate au fost adoptate cu încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevãzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, printr-o imixiune a puterii executive în sfera atribuţiilor puterii legislative şi a principiului supremaţiei legilor, statuat la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Se mai apreciazã cã adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a avut ca efect diminuarea nivelului de trai al salariaţilor bugetari în privinţa cãrora plata remuneraţiei muncii prestate a fost amânatã pentru o perioadã nerezonabilã de timp, fiind încãlcate în acest fel prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie.
În privinţa încãlcãrii prin normele juridice invocate a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, instanţa apreciazã excepţiile ca inadmisibile, motivând cã acestea nu sunt prevederi constituţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.
Textele art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au urmãtorul conţinut:
- Art. 1: "(1) Plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pânã la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupã o procedurã de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plãteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevãzut la alin. (1) orice procedurã de executare silitã se suspendã de drept.
(3) Sumele prevãzute la alin. (1) plãtite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţã se actualizeazã cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statisticã.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin sectorul bugetar se înţelege autoritãţile şi instituţiile publice a cãror finanţare se asigurã astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
c) integral din venituri proprii.";
- Art. 2: "Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilitã procedura de efectuare a plãţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 1."
În opinia autorului excepţiei, textele criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privatã, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, şi ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativã. Autorul susţine totodatã încãlcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Susţinerea potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţionalã a ajuns la concluzia cã în cauza de faţã existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât a considerat cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea a arãtat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În consecinţã, Curtea a stabilit cã în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţã, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care asemenea mãsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apãrarea stabilitãţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinarã, în mod evident, are un caracter temporar, regula în aceastã materie fiind executarea hotãrârilor judecãtoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedurã civilã sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, dupã caz, chiar dacã debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru executarea conformã a hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabã, s-ar pune în evidenţã elemente de oportunitate legislativã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele reţinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, ce vor fi expuse mai jos:
1. Pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinutã, întrucât Guvernul nu refuzã aplicarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci, din contrã, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constatã cã ordonanţa de urgenţã nu este o mãsurã prin care se interzice nici mãcar temporar executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi, în consecinţã, nu reprezintã o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.
2. Critica ce priveşte încãlcarea art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este neîntemeiatã, întrucât textul criticat se aplicã pentru viitor, neexistând în acest sens nicio urmã de îndoialã.
3. Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele dintre diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Or, în cauza de faţã, astfel cum s-a arãtat şi mai sus, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
4. Cu privire la invocarea de cãtre autorul excepţiei a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, aşa cum s-a arãtat şi mai sus, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzis în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica posibilã modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.
Pentru aceste motive nu poate fi reţinutã nici critica vizând pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
5. Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Prin urmare, nu se poate reţine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
6. Pentru argumentele expuse anterior, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 47 şi 53.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Sindicatul PRO A.S. din Timişoara în dosarele nr. 14.560/325/2010 şi nr. 14.556/325/2010 ale Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 iunie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
